Arahnide

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Arachnida)
Sari la navigare Sari la căutare
Arahnide
Fosilă: 430–0 mln. ani în urmă
Silurianul timpuriuPrezent
Haeckel Arachnida.jpg
Arachnida
(ilustrație, Ernst Haeckel, 1904)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Supraîncrengătură: Ecdysozoa
Încrengătură: Arthropoda
Subîncrengătură: Chelicerata
(neclasificat): Arachnomorpha
Clasă: Arachnida
Cuvier, 1812
Ordine

Acari
Amblypygi
Araneae
Opiliones
Palpigradi
Pseudoscorpionida
Ricinulei
Schizomida
Scorpiones
Solifugae
Thelyphonida

Arahnidele (lat. Arachnida) sunt artropode chelicerate. Denumirea clasei provine de la cuvântul grecesc αράχνη (arachne) – păianjen, există o legendă despre Arachne, o țesătoare care a fost preschimbată în păianjen de către Atena. Se cunosc în jur de 100 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat, în sol, în apă, parazitează plante, animale și oameni [1]. Cei mai cunoscuți reprezentanți ai clasei sunt: păianjenii, scorpionii, opilionii și căpușele. Știința care se ocupă cu cercetarea arahnidelor se numește - Arahnologie.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Arahnidele se deosebesc de insecte, totuși, uneori păianjenii, căpușele, scorpionii sunt numiți de nespecialiști insecte.

Caracter Arahnide Insecte
Tagmatizare 2 regiuni: prosomă (cefalotorace) și opistosomă (abdomen) 3 regiuni: cap, torace, abdomen
Pedipalpii și chelicerele prezenți absenți
Mandibule și maxile absente prezente
Numărul picioarelor 4 perechi 3 perechi
Aripi absente prezente

Morfologie externă[modificare | modificare sursă]

Arahnidele au corpul alcătuit din două tagme (regiuni) - prosomă (cefalotorace) și opistosomă (abdomen). Ultima, la unele specii, se constituie din 2 subregiuni: mezosomă și metasomă. Corpul este acoperit de un exoschelet foarte dur. Cuticula conține lipide, proteine și chitină – substanță organică elastică azotoasă, chimic foarte puternică. La scorpioni cuticula conține carbonat de calciu (CaCO3). Cuticula este alcătuită din mai multe straturi: un strat extern - epicuticulă, care este subțire și impermeabil, cu o compoziție lipidică. Al doilea strat – exocuticulă, este mai rigid și puternic chitinizat, care reprezintă principala protecție împotriva factorilor externi și a dușmanilor. Stratul intern, endocuticulă, de asemenea este gros, dar elastic. Datorită rigidității, creșterea taliei nu poate avea loc la arahide decât după ce exoscheletul a fost îndepărtat în timpul năpârlirii. Pentru atingerea taliei adulte, arahidele năpârlesc de mai multe ori, modificându-și uneori și forma corpului. Cuticula poate avea perișori aspri, excrescențe ale unor celule speciale din epidermă. De suprafața internă a cuticulei sunt atașați mușchii și unele organe interne.

Prosoma reprezintă partea anterioară nesegmentată a corpului. Totuși, la unele ordine se pot deosebi câteva segmente. La solifuge, schizomide și palpidrade prosoma este divizată în trei zone: propeltidiu – zona anterioară și masivă, mezopeltidiu şi metapeltidiu, ambele fiind înguste. Anterior, dorsal pe prosomă se găsesc mai multe perechi de ochi mediani și laterali. Ochii arahnidelor au o structura simplă, în comparație cu ochii fasetaţi ai insectelor, și se mai numesc oceli. Orificiul bucal se deschide ventral și este înconjurat de formațiuni chitinoase implicate în fărâmițarea hranei. Membrele arahnidelor sunt adaptate la mers, alergat, sărit, la capturarea și uciderea prăzii, la pipăit, în unele cazuri la înot, etc.

Chelicerele sunt prima pereche de membre formate din 2 - 3 articole și se termină cu o excrescență - chelă. Ele sunt utilizate pentru reținerea și fărâmițarea hranei. La păianjeni în chelicere sunt localizate glandele veninoase și se termină cu o gheară, fiind folosite la injectarea veninului. Iar la pseudoscorpionii în chelicere se deschid canalele unor glande sericigene, producătoare de mătase.

Pedipalpii a doua pereche de membre situate pe prosomă la chelicerate. Ei sunt formați din 6 articole: coxa, trohanter, femur, patelă, tibie și tars. La scorpioni, pseudoscorpioni și telifonide pedipalpii au forma unor clește mari și puternice, utilizate pentru capturarea prăzii și în lupte cu dușmanii. La opilioni, schizomide, pedipalpii se aseamănă cu membrele locomotoarea, însă sunt mai scurţi, având rol de organe senzitive (tactile). La masculii păianjenilor pe lângă funcția tactilă, pedipalpii sunt implicați în copulație (transferul lichidului seminal în vagin).

Membrele locomotoare sunt formate din 7 articole: coxa, trohanter, femur, patelă, tibie, bazitars şi tars, ultimul purtând gheare. La unele arahnide prima pereche este subțire şi alungită, servind ca organe tactile. La masculii ricinuleidelor a treia pereche sunt adaptate pentru transferul spermatoforului în timpul acuplării. Mișcările picioarelor sunt efectuate de muşchi și presiunea hidraulică creată de hemolimfă. Datorită presiunii picioarele se extind și se contractă cu ajutorul unor mușchi aductori.

Opistosoma este partea posterioară, mai voluminoasă a corpului arahnidelor. În opistosoma arahnidelor sunt localizate organele respiratorii, inima, organele genitale, unele organe de excreție și porțiunea mediană și posterioară a tubului digestiv. Numărul de segmente și de apendice, de asemenea, variață la diferite ordine. Scorpionii au 13 segmente, însă prima este văzută numai în timpul dezvoltării embrionare, alte arahnide au până la 12 segmente. La cele mai multe anexe opistosomale sunt extrem de reduse și prezintă doar structuri specializate, cum ar fi organele filiere la păianjeni sau pieptenii (organe senzitive) la scorpioni. Uneori opistosoma este divizată în mezosomă şi metasomă (scorpioni), sau pigidiu (telifonide). Fiecare segment este acoperit de către o placă mai mult sau mai putin chitinizate. Placa dorsală, mai dură, se numește tergit, cea ventrală – sclerit. Aceste plăci se unesc printr-o membrană pleurală, care este flexibilă. La unele ordine (palpigrade, telifonide) opistosoma se termină cu un flagel


Anatomie[modificare | modificare sursă]

Caracteristicile de bază ale Arahnidelor include patru perechi de picioare (1) și un corp împărțit în două tagme: cefalotorace (2) și abdomen (3).

Sistemul nervos este constituit din creier, masă ganglionară și lanțul nervos ventral. Creierul este format din 2 regiuni: protocerebron - situat anterior - care inervează ochii și tritocerebron - situat posterior - care inervează chelicerele. În prosoma arahnidelor este prezentă și o masă ganglionară subesofagiană care inervează pedipalpii și picioarele. Lanțul nervos ventral, constituit din 7 ganglioni, cel mai bine este prezentat la scorpioni. La păianjeni lanțul nervos este contopit cu ganglionul din prosomă. La opilioni și acarieni sistemul nervos este concentrat în întregime în jurul esofagului, formând un inel circumesofagian.

Organele de simț. Cel mai dezvoltat și important simț al arahnidelor este cel tactil. Corpul lor - mai ales pedipalpii și picioarele - este acoperit cu perișori senzitivi numiți trihobotrii, ei recepționează temperatura aerului, vibrațiile, presiunea aerului. Organele oflactive sunt reprezentate de organele filiforme - orificii în cuticulă de 50 - 160 mcm, la capătul cărora se află celule senzitive. Organele liriforme sunt răspândite pe toată suprafața corpului. Vederea este asigurată de ochi simpli (oceli), în număr de 2 - 12, situați dorsal pe prosomă. Păianjenii au ochii dispuși în formă de 2 arcuri câte 4, iar scorpionii au o pereche situată median și 2 - 5 perechi - lateral.

Pseudoscorpion

Aparatul circulator este de tip deschis. De la inima tubulară, aflată în opistosomă, pleacă aortele anterioară și posterioară și vasele laterale, care se ramifică în artere. La păianjenii aorta posterioară lipsește. Hemolimfa (sângele) ca pigment respirator conține hemocianină, în componența căreia intră cupru.
Respirația se realizează prin plămâni (saci pulmonari) și trahei. Sacii pulmonari reprezintă o invaginare în cuticulă, pereții lor formează lamele pulmonare în care și are loc schimbul de gaze. Traheile sunt tuburi ramificate prin tot corpul. Se întâlnesc arahnide numai cu plămâni (scorpioni) sau numai cu trahei (opilioni), sau cu ambele sisteme (păianjeni superiori). Atât traheile, cât și plămânii se deschid în exterior prin stigme. La unii acarieni respirația are loc prin tegument.

Aparatul digestiv. Arahnidele sunt animale carnivore. Digestia începe extrabucal, în corpul victimei sunt introduse enzime ce descompun proteinele. Apoi, hrana lichefiată este aspirată cu ajutorul mușchilor puternici, care înconjoară tubul digestiv. Tubul digestiv este format din: orificiul bucal, esofagul musculos, stomac, intestin mediu și posterior, și anus. În intestin se deschid canalele hepotopancreasului. Hepatopancreasul este o glandă digestivă care excretă fermenți ce continuă digerarea, totodată, al absoarbe substanțele nutritive. Intestinul mediu mai formează invaginări, numite diverticule intestinale. În diverticule are loc depozitarea hranei, prin aceasta se explică faptul de ce arahnidele rezistă mult timp fără hrană.

Excreția este îndeplinită de tuburile lui Malpighi , ce se deschid în intestin, și de glandele coxale, aflate în prosomă. Produsele de excreție ale arahnidelor sunt cristalele de guanina. La unele arahnide guanina este utilizată în anumite scopuri. Păianjenii, de exemplu, depozitează guanina în celule speciale - guanocite. Guanina este un pigment care le oferă culoarea albă.

Sistemul sexual. Arahnidele sunt animale unisexuate. Glandele genitale sunt situate în opistosomă, de regulă sunt duble, la unele forme ele sunt contopite. Uneori, la un sex gonadele sunt perechi, iar la celălalt sex - impare. Așa de exemplu masculii scorpionului au două testicule (fiecare alcătuit din două tuburi conectate prin comisuri), iar femele au un ovar integru alcătuit din trei tuburi longitudinale, unite prin comisuri transversale. La păianjeni glandele sexuale sunt perechi, însă în unele cazuri la femelă capetele inferioare sunt fuzionate, formând o glandă unică. De la gonade pornesc două gonoducte perechi, chiar dacă gonada e impară, care în partea anterioară a opistosomei se unesc și deschid printr-un orificiu genital situat la toate arahnidele pe primul segment opistosomal. La masculi există diferite glande suplimentare, veziculă seminală, iar la femele se dezvoltă receptacule seminale. În receptacul se depozitează sperma până la maturizarea ovulelor.

Organe speciale[modificare | modificare sursă]

  • Glandele veninoase - produc venin, cu ajutorul căruia prada este paralizată sau ucisă (scorpioni, păianjeni);
  • Glandele sericigene - produc mătase utilizată la construcția pânzei, coconilor (păianjeni, pseudoscorpioni).

Reproducere[modificare | modificare sursă]

Fecundarea este de tip internă, de regulă prin spermatofor dar sunt și excepții rare. La unele forme de arahnide acuplarea este acompaniată de un dans de curtare. Uneori poate să apare o luptă între masculi, câștigătorul rămâne cu femela. Spermatoforul reprezintă un săculeț eliminat de mascul, în care se găsește o porțiune de lichid seminal. Spermatoforul facilitează transferul spermatozoizilor și are rol protector în condițiile vitrege (de exemplu, de deshidratare excesivă). Masculii scorpionilor, pseudoscorpionilor și ale unor acarieni depun un spermatofor pe substrat, iar femela îl preia cu organele genitale externe. În acest moment ambii execută un dans nupțial, ce constă în diferite mișcări de dirijare femelelor spre spermatofor. La unele specii capsula în întregime pătrunde și se păstrează un anumit timp în receptaculul seminal feminin. În alte cazuri, masculii alipesc spermatoforul de corpul femelei și spermatozoizii independent migrează prin oviducte la ovulele maturizate.

Masculii multor arahnide posedă picioare sau membre adaptate la transferul spermatozoizilor, numite gonopode, fiind implicate în copulație. Astfel, la solifuge, spermatoforul, sau sperma, este transferată în vaginul femelei cu ajutorul chelicerelor, la păianjeni - prin intermediul pedipalipilor (înzestrați un bulb seminifer), la ricinuleide - a treia pereche de picioare. Masculii opilionilor prezintă penis și sperma este itroduă direct în căile genitale femele, fără intermediului spermatoforului. La unii acarieni și, posibil, la palpigrazi înmulțirea are loc prin partenogeneză, embrionii dezvoltându-se din ovulele nefecundate. Acest fenomen apare din cauza absenței sau a numărului redus al masculilor.

Cele mai multe arahnide depun ouă. Dar la scorpioni, unii pseudoscorpioni și acarieni se observă viviparitatea – embrionii dezvoltându-se în căile genitale femele (uter sau vagin). Ouăle sunt bogate în vitelus - nutrienți pentru embrion. Ponta este constituită din 1 – 1000 de ouă. Ouăle sunt depuse în sol, printre roci, sub frunze, în fisurile din scoarța copacilor, în cocon, sau anexate de partea ventrală a opistosmei.

La arahnide se întâlnesc diferite tipuri de segmentare în timpul dezvoltării embrionare, dar în majoritatea cazurilor are loc segmentarea superficială. Mai târziu datorită diferențierii blastomerului apare stria embrionară. Stratul ei extern este format din ectoderm, straturile mai profunde reprezintă mezodermul, iar cel mai profund strat, care se găsește în contact cu vitelusul, reprezintă endodermul. În dezvoltarea ulterioară, segmentarea este mai evidențiată și corpul este alcătuit dintr-un număr mai mare de segmente, decât la animalele adulte. Embrionii păianjenilor, de exemplu, sunt alcătuiți din 12 segmente. La eclozare sau naștere juvenilii se aseamănă foarte bine cu părinții, fără metamorfoză.

De regulă, dezvoltarea postembrionară cuprinde stadiile: larvă, nimfă și adult. La unele ordine stadiul de nimfă cuprinde; protonimfă, deutonimfă și tritonimfă. Trecerea de la un stadiu la altul este însoțită de năpârlirea cuticulei. Pentru a ajunge la stadiul de adult tinerii năpârlesc de 3-5 ori, rareori ajunge până la 10 năpârliri. La maturizare năpârlirea încetează, însă la unele forme (tarantule, amblipigieni) ea are loc periodic pe parcursul întregii vieți.

De obicei, juvenilii sunt lăsați singuri să-și aibă de grijă, dar se întâlnesc specii care își protejează urmașii. Scorpionii, amblipigienii și unii păianjeni poarte juvenilii în spinare și îi hrănesc. Masculii unor opilioni și femele schizomidelor construiesc cuburi (vizuini) speciale pentru creșterea puilor.

Ecologie[modificare | modificare sursă]

Căpușă

Arahnidele sunt artropode terestre, populând diverse habitate terestre - deșerturi, păduri, tundră, pajiști, munți, solul, peșteri etc. Însă se întâlnesc specii de păianjeni care trăiesc în apele dulcicole (Argyroneta aquatica), unii acarieni au un mod de viață acvatic dulcicol sau marin. Datorită cuticulei impermeabile ele pot să trăiască chiar și în deșerturile aride. Majoritatea arahnidelor sunt animale solitare, se întâlnesc în perioada de împerechere. Dar sunt și forme sociale, păianjeni care țes pânze comune, unii amblipigi, scorpioni.
Toate ordinele de arahnide sunt carnivore, vânează prada în diverse moduri. Printre opilioni și acarieni se întâlnesc și specii ce se hrănesc cu resturi vegetale sau animale, ciuperci, cu sucuri ale plantelor. Principalele victime ale arahnidelor sunt insectele, miriapodele, alte arahnide, rareori crustacee. Se cunosc foarte multe forme parazite de acarieni zoo sau fitofagi. Prada este prinsă din ambuscadă, păianjenii folosesc pânzele sau este vânată în mod activ. După detectarea prăzii, arahnida sare fulger din ambuscadă și o atacă. Prada este capturată cu ajutorul chelicerelor și pedipalpilor. Pentru aceasta aceste membre sunt înzestrate cu chelă și ghiare, remarcabili sunt pedipalpii scorpionilor și pseudoscorpionilor cu aspect de clește. Victima este lichefiată cu sucuri digestive, bogate în enzime și fermenți, având loc digestia parțială. Apoi, lichidul rezultat este aspirat de faringele sau stomacul musculos. La unii reprezentanți orificiul bucal posedă un mecanism de filtrare constituit din perișori. Acest mecanism împiedică pătrundere unor particule de cuticulă sau alte impurități. Opilionii sunt lipsiți de acesta și ei consum particule solide de hrană, fără vreo digerare anterioară. În general, aceste animale pot supraviețui fără mâncare până la un an, chiar și mai mult. În schimb la o masă bogată ei consumă fără măsură.
Arahnidele sunt animale atât diurne cât și nocturne. Reprezentanții ce trăiesc în habitate aride, scorpioni, solifuge, preferă să iasă la vânătoare noapte, ziua se ascund de temperaturile aride în vizuini, printre stânci, sub pietre. Printre arahnide se întâlnesc și forme cavernicole, ca păianjeni, ricinuleide, palpigrade, schizomide. Cu excepția solifugelor care aleargă foarte repede, majoritatea arahnidelor sunt lente.

Sistematică[modificare | modificare sursă]

Păianjen, (Araneus ventricosus)

Reprezentanții actuali ai clase Arachnida sunt grupați în 10 - 11 ordine. Principala contraversă o constituie Acari, nu există o înțelegere privind unitatea taxonomică. Unii acariologi susțin că acarienii reprezintă un ordin, alții - subclasă sau chiar clasă. Sistematica internă a grupului este la fel inceartă. În prezent se observă tendința de a divide acarineni în 3 ordine: Acariformes, Parasitiformes și Opilioacariformes. Anterior, Tardigrada și Linguatulidae erau incluse în clasa arahnidelor, în prezent ele fac parte din crustacee.

Clasificare după ITIS până la nivel de familie[modificare | modificare sursă]

Regn Încrengătură Subâncrengătură Clasă Subclasă Superordin Ordin Subordin Infraordin Superfamilie Familie
Animalia Arthropoda Chelicerata Arachnida - - Amblypygi Thorell, 1883 Euamblypygi Weygoldt, 1996 - Charinoidea Quintero, 1986 Charinidae Quintero, 1986
- Charontoidea Simon, 1892 Charontidae Simon, 1892
- Phrynoidea Blanchard, 1852 2 familii
Paleoamblypygi Weygoldt, 1996 - Paracharontidae Weygoldt, 1996 -
- Araneae 6 subordine - - -
- Opiliones - - Phalangodidae -
- Palpigradi Thorell, 1888 - - Eukoenenioidea Petrunkevitch, 1955 2 familii
- Pseudoscorpiones de Geer, 1778 2 subordine - - -
- Ricinulei Thorel, 1876 Neoricinulei Selden, 1992 - Ricinoidoidea Ewing, 1929 Ricinoididae Ewing, 1929
- Schizomida Petrunkevitch, 1945 Hubbardioidea Cook, 1899 - 2 familii -
- Scorpiones - - 16 familii -
- Solifugae Sundevall, 1833 - - 12 familii -
- Uropygi Thorell, 1883 - - Thelyphonoidea Lucas, 1835 Thelyphonidae Lucas, 1835
Acari Acariformes Sarcoptiformes Acaridei - Hyadesidae -
Oribatida Dugès, 1834 Brachypylina Hull, 1918 - -
Enarthronota Grandjean, 1947 - -
Holosomata Grandjean, 1969 - -
Mixonomata Grandjean, 1969 - -
Palaeosomata Grandjean, 1969 - -
Parhyposomata Balogh & Mahunka, 1979 - -
Trombidiformes - Prostigmata - 38 de familii
Sphaerolichida - -

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cracraft, Joel & Donoghue, Michael, ed. (). Assembling the Tree of Life. Oxford University Press, USA. p. 297. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Doghel V. A., Zoologia nevertebratelor. Manual pentru studenții facultăților de biologie. Ch-Lumina, 1989, 600 p. ISBN 5-372-00405-3
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Arahnide
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de arahnidă