Anton Raphael Mengs

Anton Raphael Mengs (n. , Ústí nad Labem, Ústí nad Labem, Cehia – d. , Roma, Statele Papale)[12][13] a fost un pictor german din Boemia, care a lucrat la Roma, Madrid și Saxonia și a devenit unul dintre precursorii picturii neoclasice.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Mengs se născu în anul 1728 în orașul Usti nad Labem (în germană Aussig) din Boemia, ca fiu al lui Ismael Mengs(da)[traduceți], un pictor danez care se stabili ulterior la Dresda. În 1741 tatăl lui Mengs îl luă de la Dresda la Roma.
În 1749 fu numit primul pictor al prințului Frederick Augustus, elector al Saxoniei, dar acest lucru nu-l împiedică să continue să-și petreacă majoritatea timpului la Roma. Acolo se căsători cu Margarita Guazzi, care îi pozase ca model în 1748. Se converti la catolicism, iar în 1754 deveni director al școlii de pictură a Vaticanului. Pictura sa în frescă Parnassus de la Villa Albani i-a creat o reputație de maestru pictor.
În 1749 Mengs acceptă o comandă de la Ducele de Northumberland pentru a face o copie, în ulei pe pânză, a frescei Școala din Atena a lui Rafael pentru casa lui din Londra. Realizată în perioada 1752-1755, pictura lui Mengs este la scară completă, dar adaptată la un format dreptunghiular, cu unele figuri suplimentare. Ea se află acum în colecția Victoria and Albert Museum.[14] Mengs a murit la Roma în iunie 1779 și a fost îngropat în Biserica Santi Michele e Magno din Roma.
Cariera
[modificare | modificare sursă]
În două rânduri a acceptat invitațiile regelui Carol al III-lea al Spaniei pentru a merge la Madrid. Acolo, el a realizat unele dintre cele mai reușite creații ale sale, mai ales plafonul sălii de banchete de la Palatul Regal din Madrid, ale cărui subiecte au fost Triumful lui Traian și Templul Gloriei. După finalizarea acestei lucrări, în 1777, Mengs s-a întors la Roma, unde a murit doi ani mai târziu, în condiții de sărăcie, lăsând în urma sa douăzeci de copii, dintre care șapte au primit pensii din partea regelui Spaniei. Portretele și autoportretele sale se remarcă printr-o atenție la detalii și o perspectivă de multe ori pierdută în picturile sale mai mari.
Apropierea lui față de Johann Joachim Winckelmann[15] i-a consolidat importanța istorică. Mengs a împărtășit entuziasmul lui Winckelmann pentru antichitatea clasică și a lucrat pentru a stabili poziția dominantă a picturii neoclasice. În același timp, cu toate acestea, influența barocului roman a rămas puternică în opera sa, în special în picturile religioase. El s-a închipuit ca fiind primul pictor neoclasic, în timp ce, în fapt, el ar putea fi ultima licărire a artei baroce. Rudolf Wittkower a scris: „În ultima analiză, el este la fel de mult un sfârșit ca și un început”.[16] În Winckelmann und sein Jahrhundert, Goethe a regretat faptul că „o atât de mare capacitate de învățare s-ar fi combinat cu o totală lipsă de inițiativă și sărăcie de inovație, încorporată într-un manierism încordat și artificial”.

Mengs a avut o rivalitate bine-cunoscută cu pictorul italian contemporan Pompeo Batoni. El a fost, de asemenea, un prieten al lui Giacomo Casanova. Casanova îi prezintă personalitatea și reputația sa contemporană prin anecdote în memoriile sale intitulate Histoire de Ma Vie. Printre elevii săi din Italia au fost Anton von Maron și Antonio Maron (1731, Viena - 1761, Napoli),[17] iar din Spania Agustín Esteve.
În afară de numeroasele picturi de la Madrid, Înălțarea Domnului și Sfântul Iosif de la Dresda, Perseu și Andromeda de la Sankt Petersburg și plafonul Villei Albani sunt printre capodoperele sale. În 1911, Henry George Percy, al 7-lea Duce de Northumberland, deținea pictura Sfânta Familie, iar colegiile All Souls și Magdalen de la Oxford, aveau piese de altar realizate de Mengs.
Scrieri teoretice
[modificare | modificare sursă]În scrierile sale, în limbile spaniolă, italiană și germană, Mengs a prezentat o teorie eclectică a artei, considerând că se poate atinge perfecțiunea printr-o combinație bine realizată de diverse calități excelente: design grecesc, expresia artistică a lui Rafael, clar-obscurul lui Correggio și culoarea lui Tițian.
Lucrări (selecție)
[modificare | modificare sursă]- Înălțarea Domnului (Hofkirche din Dresda), 1751/1766
- St. Joseph (Hofkirche din Dresda), 1751/1766
- Slava Sfântului Eusebiu (frescă pe tavan, Sant ' Eusebio, Roma), 1757 (modello, ulei pe pânză, Galeria Națională a Canadei, Ottawa)
- Carol al III-lea (Museo del Prado, Madrid), 1761
- Infantele Don Louis de Borbon (Muzeul de Artă Cleveland, Cleveland, Ohio)
- Opere selectate
- Prințul de Asturias, viitorul rege Carol al IV-lea al Spaniei (са 1765)
- Portretul Mariei Luisa a Spaniei
- Helios ca personificare a Amiezii (ca. 1765)
- Sf. Ioan Botezătorul predicând în pustiu
- Diana ca personificare a Nopții (ca. 1765)
- Marchiza de Llano
- Madonna și Pruncul
- Sf. Petru
- Triumful Istoriei asupra Timpului, plafonul Bibliotecii Vatican.
- Portretul lui William Burton Conyngham (1733–1796)
- Frescă antică (fals notoriu) al lui Jupiter și Ganimede, adaptare realizată pentru a-l induce în eroare pe Winckelmann ce a fost atribuită lui Mengs sau lui Giovanni Casanova[18]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Anton Raphael Mengs” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- 1 2 Andrew Bell. „Anton Raphael Mengs” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
- ↑ „Anton Raphael Mengs” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
- ↑ „Anton Raphael Mengs” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. . OL 19088695W. Wikidata Q237227. Accesat în .
- ↑ „abART”. abART[*]. Wikidata Q107456632. Accesat în .
- ↑ „Anton Raphael Mengs” (în neerlandeză). RKDartists[*]. Wikidata Q17299517.
- ↑ Emmanuel Bénézit; Edmond-Henri Zeiger-Viallet; Jacques Busse (). Anton Raffael Mengs (în engleză). Benezit Dictionary of Artists[*]. ISBN 978-0-19-977378-7. OCLC 662407525. OL 33251159M. Wikidata Q24255573. Accesat în .
- ↑ Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Менгс Антон Рафаэль (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
- ↑ „Anton Raphael Mengs” (în engleză). Union List of Artist Names. . Wikidata Q2494649. Accesat în .
- 1 2 3 4 5 „Anton Raphael Mengs” (în neerlandeză). RKDartists[*]. Wikidata Q17299517. Accesat în .
- ↑ „Anton Raphael Mengs”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în .
- ↑ „Anton Raphael Mengs (Bohemian painter)”. Encyclopædia Britannica. Accesat în .
- ↑ Enciclopedia Universală Britanica. Litera. . p. 164.
- ↑ „The School of Athens (after Raphael)”. Victoria and Albert Museum. Accesat în .
- ↑ „Web Gallery of Art, image collection, virtual museum, searchable database of European fine arts (1000–1900)”. wga.hu.
- ↑ Wittkower, p 469
- ↑ Supplemento alla Serie dei trecento elogi e ritratti degli uomini i più illustri in pittura, scultura e architettura, ossia Abecedario Pittorico dall'origine delle belle arti a tutto l'anno MDCCLXXV., etc (în italiană), , accesat în
- ↑ Un caz de atribuire lui Giovanni Casanova, fratele celebrului memorialist și desfrânat, a fost prezentat de Thomas Pelzel, "Winckelmann, Mengs and Casanova: A Reappraisal of a Famous Eighteenth-Century Forgery", The Art Bulletin 54.3 (September 1972:300-315).
Surse
[modificare | modificare sursă]- Wittkower, Rudolf (). „Art and Architecture Italy, 1600–1750”. Pelican History of Art. 1980. Penguin Books Ltd. p. 469.
- Neil Jeffares, Dictionary of pastellists before 1800, online edition
- Paintings by Anton Raphael Mengs at WikiGallery.org Arhivat în , la Wayback Machine.
- Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Europe in the age of enlightenment and revolution, a catalog from The Metropolitan Museum of Art Libraries (fully available online as PDF), which contains material on Mengs (see index)
- 'Self-portrait' (1774) at the Walker Art Gallery, Liverpool
- 'Portrait of Charles III' Arhivat în , la Wayback Machine. (1761) at the Museo del Prado
