Marea Ducesă Anna Leopoldovna a Rusiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Anna Leopoldovna a Rusiei)
Marea Ducesă Anna Leopoldovna
Date personale
Nume la naștereElisabeta Katharina Christine
mai târziu Anna Leopoldovna
Născută18 decembrie 1718(1718-12-18)
Rostock
Decedată (27 de ani)
Kholmogory
ÎnmormântatăBlagoveșcenskaia țerkov Aleksandro-Nevskoi lavrî[*][[Blagoveșcenskaia țerkov Aleksandro-Nevskoi lavrî (church in Saint Petersburg, Russia)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluisindrom puerperal[*] Modificați la Wikidata
PărințiKarl Leopold, Duce de Mecklenburg
Ecaterina Ivanovna a Rusiei
Căsătorită cuAnton Ulrich de Brunswick
CopiiIvan al VI-lea al Rusiei
ReligieLuteranism, apoi ortodoxism
Ocupațiesuveran[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriîmpărat și autocrat al întregii Rusii[*]
ducesă[*]
Familie nobiliarăCasa de Mecklenburg-Schwerin
Regentă a Rusiei
Domnie1740–1741

Anna Leopoldovna a Rusiei (rusă А́нна Леопо́льдовна; 18 decembrie 171819 martie 1746), cunoscută de asemenea drept Anna Karlovna (А́нна Ка́рловна), regentă a Rusiei pentru câteva luni (1740–1741) în timpul minoratului fiului ei Ivan. Ea a fost fiica Ecaterinei Ivanovna a Rusiei, care era sora împărătesei Ana a Rusiei, și a Ducelui Karl Leopold de Mecklenburg-Schwerin, și la botez a primit numele de Elisabeta Katharina Christine de Mecklenburg-Schwerin.

Biografie[modificare | modificare sursă]

În 1722, Anna a ajuns în Rusia cu mama ei, care s-a separat de soțul ei. Mama ei a fost considerată o candidată la tron în 1730, însă în locul ei a fost aleasă sora Ecaterinei, mătușa Annei. În 1733, Anna s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Anna Leopoldovna, lucru care a transformat-o în moștenitoare a tronului. În 1739 ea s-a căsătorit cu Anton Ulrich (1714–1776), al doilea fiu al lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg, care venise în Rusia din 1733 pentru ca ei să se poată cunoaște.

La 5 octombrie 1740 împărăteasa Ana a adoptat noul ei născut Ivaan și la proclamat ca moștenitor al ei la tronul Rusiei. La câteva zile după această declarație, împărăteasa a murit (28 octombrie 1740), lăsând indicații în legătură cu succesiunea și numindu-l pe favoritul ei Ernest Biron, Duce de Courland, ca regent.

Regența[modificare | modificare sursă]

Anna Leopoldovna

Biron era detestat de poporul rus și după ce el a amenințat-o cu exilul în Germania pe Anna și pe soțul ei, Anna Leopoldovna n-a avut multe dificultăți în îndepărtarea lui de la putere (8 noiembrie 1740). Apoi ea și-a asumat regența și a luat titlul de Mare Ducesă, însă știa prea puține despre caracterul oamenilor cu care avea de a face, și știa chiar mai puțin despre convențiile și politica guvernului rus. În scurt timp s-a certat cu principalii ei susținători.

Potrivit Dicționarului de istorie rusă, ea a ordonat efectuarea unei anchete în industria confecțiilor după ce uniformele primite de militarii s-au dovedit a fi de calitate inferioară. Când ancheta a arătat condiții inumane de lucru, ea a emis decrete pentru stabilirea unui salariu minim și a numărului maxim de ore de lucru în industria confecțiilor, precum și crearea de facilități medicale la fiecare fabrică de confecții.

De asemenea, ea a prezidat o victorie strălucită a forțele ruse în bătălia de la Villmanstrand în Finlanda după ce Suedia a declarat război Rusiei. Ea a avut o favorită influentă, Julia von Mengden.

în decembrie 1741, fiica lui Petru cel Mare, care era favorita soldaților, i-a incitat pe gardieni să se revolte, a învins opoziția nesemnificativă și a urcat pe tron ​​ca împărăteasa Elisabeta. Această lovitură de stat a fost sprijinită de ambasadorii Franței și Suediei, care doreau să schimbe politicile pro-britanice și pro-austriece ale guvernului Annei Leopoldovna.

După detronare[modificare | modificare sursă]

Noul regim a întemnițat în primul rând familia în cetatea de la Dünamünde în apropiere de Riga și apoi i-a exilat la Kholmogory. În cele din urmă Anna a murit la 18 martie 1746 în timpul nașterii.

Fiul ei Ivan al VI-lea a fost asasinat la Shlisselburg la 16 iulie 1764, în timp ce soțul ei Anton Ulrich a murit la Kholmogory la 19 martie 1776. Ceilalți patru copii (Ekaterina, Elizaveta, Petru și Alexei[1]) au fost eliberați din închisoare de împărăteasa Ecaterina cea Mare și dați în custodie la 30 iunie 1780 mătușii lor, reginei daneze văduve Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel. Ei au locuit în Iutlanda unde au trăit în condiții confortabile în arest la domiciliu pentru tot restul vieții lor sub tutela Julianei.[2]

Familie[modificare | modificare sursă]

Anna Leopoldovna și Anton Ulrich au avut următorii copii:

  • Ivan al VI-lea (1740–1764) (a domnit ca Țar 1740-1741)
  • Ecaterina Antonovna de Brunswick (1741–1807)
  • Elisabeta Antonovna de Brunswick (1743–1782)
  • Petru Antonovici de Brunswick (1745–1798)
  • Alexei Antonovici de Brunswick (1746–1787)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Kamenskiĭ, Aleksandr Abramovich; Griffiths, David B. (). The Russian Empire in the Eighteenth Century: Tradition and Modernization from Peter to Catherine (The New Russian History). M.E. Sharpe. p. 164. ISBN 1-56324-575-2. 
  2. ^ Marie Tetzlaff : Katarina den stora (1998)