Androcentrism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Literal, androcentrism însemană “centrat pe bărbat”, termenul desemnând deci practica de a considera masculinul și experiențele masculine ca normă pentru comportamentul și realizările umane. Experiențele femeilor, ca de altfel tot ceea ce ține de femeiesc și feminin sunt văzute ca deviații sau excepții de la norma universal masculină. Androcentrismul este universal prezent în societățile și culturile contemporane, fiind un element esențial și complementar structurilor de putere patriarhală. Dacă patriarhatul arată cine deține de fapt puterea, androcentrismul indică modul în care această putere este transmisă psihologic dar și cultural.

Istoric[modificare | modificare sursă]

La nivelul cunoașterii, până în anii ’70, aproape toate teoriile au fost construite plecând de la experiențele bărbaților care erau considerate drept universal umane, bărbații sunt centrul, norma, iar femeile sunt “celălalt”, marginalul, chiar excepții supărătoare. Sandra Bem afirma chiar că androcentrismul este una din cele trei “lentile” ale genului prin care percepem lumea (celelalte două erau polarizarea de gen – femeile și bărbații sunt văzuți ca opuși, și esențialismul biologic – diferențele de gen sunt înnăscute și nu construite cultural) (Bem, 1993).

Pornind de la povestea biblică a creării omului (i.e. bărbatului), trecând prin antichitatea vechilor greci, pentru care femeia era considerată un bărbat “mutilat”(Aristotel), până la enorm de influenta teorie freudiană a personalității, comportamnetul uman a fost întotdeauna explicat și teoretizat plecându-se de la experiențele și, implicit, privilegiile societale masculine. La începutul secolului XX, Freud creatorul teoriei psihanalitice a comportamentului uman, în ciuda faptului că majoritatea pacientelor sale erau femei, considera că norma este masculinul. Astfel, una din fazele critice ale dezvoltării personalității umane este numită “stadiul falic”, când între 3 și 5 ani copiii devin conștienți de diferențele sexuale, respectiv, băieții au penis iar fetele nu. Ulterior, copiii recunosc faptul că penisul este un organ “superior”(!), care conduce la băieți la “teama de castrare” iar la fete la “invidia că nu au penis”. Astfel este pre-determinată personalitatea copiilor: băieții dezvoltă o personalitate activă, fiind foarte conștienți de sine, iar fetele capătă un sentiment al inferiorității, devenind pasive. În teoria androcentrică freudiană a personalității, masculinul este norma, faptul de a avea sau nu penis este central în dezvoltarea psihologică ulterioară a copilului.

La nivelul limbajului, androcentrismul se recunoaște prin trei trăsături esențiale: ignorarea femeilor, deprecierea și stereotipizarea. Ignorarea femeilor este percepută mai ales prin prezența normei gramaticale și lexicale exclusive masculine, de la pronumele el, ei generice, până la numele de ocupații și meserii prezente majoritar la masculin. Limbajul androcentric afectează și percepțiile oamenilor cu privire la care meserii sunt potrivite pentru cele două sexe (de exemplu, prezentarea în presa românească a deputatelor femei aproape exclusive cu referință masculină: deputatul Ioana Popescu, refelectă faptul că o femeie care ocupă o asemenea demnitate este mai degrabă o derogare de la norma masculină, și lingvistic și social. Lingvistic, femeile sunt descrise stereotip ca obiecte sexuale dar și ca personal domestic. Referirile la femei sunt făcute adesea prin intermediul caracteristicilor lor fizice, ceea ce se întâmplă foarte rar la bărbați, o femeie este adesea descrisă ca “mamă și soție devotată”, în timp ce bărbații sunt inteligenți, activi, și mai ales în contextual actual românesc “descurcăreți” (în cel mai fericit caz “descurcăreț” înseamnă că are un loc de muncă dar reușește să câștige și suplimentar, dar conotațiile termenului includ adesea și sensul de o persoană care eludează legea, sau alte coduri societale, asigurându-și lui, și familiei un trai mai bun decât al majorității). Un alt caz de stereotipizare prin limbaj este referirea la femei prin intermediul numelor soților- doamna Ion Popescu, sau chiar al funcțiilor lor (situație mai puțin prezentă în româna contemporană).
Trivializarea prin limbaj a femeilor este evidentă și în apelarea lor cu numele mic, în situații în care un bărbat este apelat cu numele de familie (Ileana, sau mai pretențiosul doamna Ileana pentru o poziție sau o situație în care un bărbat sigur ar fi numit domnul Gheorghe Ionescu, și nu Gigi. Feminizarea unor nume de ocupații este de multe ori percepută depreciativ: un poet nu are același statut ca o poetesă, iar o filozoafă are conotații peiorative pe care nu le are un filozof. Procedeul funcționează însă și invers, un steward este folosit ironic în locul mult mai frecventei stewardeze (ocupația respectivă fiind percepută normative feminine).

În domeniul medical, definirea subiectului sau cercetării plecând de la o normă masculină, a dus la distorsionări ale concluziilor, dar și ale practicilor medicale. Cercetarea experimentală a folosit până recent subiecți predominant bărbați, generalizând ulterior concluziile pentru ambele sexe (vezi de exemplu cercetarea privind eficacitatea aspirinei în prevenirea infarctului făcută pe participanți la studiu, bărbați de rasă albă, fără a se cunoaște de pildă efectele unui asemenea medicament în cazul organismuluui femeilor care e diferit ca mărime, fluctuații hormonale și simptome în caz de infarct). Conform normei masculine, este “natural” ca femeile să crească copii și să îngrijească gospodăria, dar acest “natural” este construit de fapt după interesele bărbaților. Având asemenea funcții “naturale” în spațiul privat, este “natural” ca femeile să nu fie competitive în sapțiul public. Așadar, o femeie căreia nu-i place să crească copii și vrea să se realizeze profesional, în afara spațiului tradițional domestic, a fost percepută până nu demult ca o femeie anormală, chiar bolnavă care trebuie tratată în instituții specializate. Patologizarea femeilor care nu erau mulțumite de rolul lor domestic a fost dezbatută de Betty Friedan în clasica ei carte "The Feminine Mistique".

Tot patologizate sunt considerate și alte lucruri care li se întâmplă biologic femeilor, de exemplu fluctuațiile emoționale care apar mai ales înaintea menstruației, fluctuații rezultate din schimbările hormonale care apar. Schimbările emoționale mai frecvente înaintea menstruației au fost medicalizate sub denumirea de sindrom premenstrual, și, în consecință, au fost catalogate drept o anormalitate a stării naturale umane (normative masculine), recomandându-se o medicație adecvată. Până recent s-a considerat că numai femeile au fluctuații hormonale, acestea fiind deci percepute ca o boală care trebuie supravegheată și tratată. Expresivitatea emoțională este definită tot după comportamentul emoțional masculin (de obicei cel al unui bărbat alb, occidental). Astfel, femeia are o expresivitatea emoțională “ridicată” pornind tocmai de la această normă masculină care definește normalul ca fiind “expresivitate scăzută”.

Forme de androcentrism[modificare | modificare sursă]

Androcentrismul la locul de muncă este un alt aspect dureros care se reflectă printr-o discriminare accentuată a femeilor. Spațiu public tradițional masculin, locul de muncă nu înseamnă același lucru pentru cele două genuri. Femeile nu ocupă aceleași poziții ca bărbații, nu au același șanse de angajare, promovare, nu primesc același salariu pentru muncă de valoare egală, nu au același beneficii. Domeniile de angajare preponderent feminine au statutul cel mai scăzut și sunt cel mai prost plătite. Asemenea locuri de muncă implică activități preponderent de îngrijire (femei de serviciu, asistente, surori), sau acțiuni repetitive, obositoare (în agricultură, confecții etc.). Muncile cele mai bine plătite, pozițiile cele mai înalte aparțin în continuare bărbaților, iar cerințele tipice pentru asemenea poziții pleacă tot de la o normă masculină: un bărbat disponibil sa muncească suplimentar, să călătorească mult, să fie active social (cluburi sportive, conferințe). Pentru a reuși, o femeie trebuie să muncească de douuă ori mai mult. Femeile tinere sunt discriminate la angajare și prin simplul fapt că pot rămâne însărcinate și avea copii, angajatorul fiind obligat (nu peste tot în lume) să-i plăteească și concediu de creștere a copilului, care variază în funcție de țară, între trei saptămâni până la doi ani.

În spațiul familial, androcentrismul este reflectat în primul rand în construcția social-normativă a familiei: familia ideală se compune dintr-un bărbat-cap al familiei, care muncește în afara casei, soția care are rolul fundamental de a-i sprijini, ajuta și îngriji pe soț și copiii. Deși familiile tradiționale reprezintă o realitate socială cu o pondere din ce în ce mai mică (doar 10% din familiile americane, de pildă, respectă această rețetă), imaginea social dezirabilă a familiei s-a schimbat foarte puțin. Familiile fără tată sunt adesea devalorizate social (vezi expresia: ”provine dintr-o familie dezorganizată”, pentru copiii ai căror părinți au divorțat), sau chiar nu sunt considerate familii (vezi cazurile căsătoriilor dintre homosexuali sau lesbiene). Povara zilei duble de lucru este exclusive pe umerii femeii, care în afara profesiei mai are și datoria “naturală” de avea grijă de casă și copii, eventual și de persoanele mai în vârstă din familie.
Androcentrismul prescriptiv din familie și de la locul de muncă conduce adesea la un sentiment de culpabilitate pentru femeile care au un loc de muncă și familie. Cu toate acestea, cercetările făcute arată că femeile angajate, care au copii, sunt mult mai fericite, au depresii mult mai rare decât femeile care stau acasă și au grijă exclusiv de soț și copii. Chiar în cuplurile egalitare, este mai natural ca soția să întrerupă serviciul și să crească copilul, fie din motive economice (soțul oricum câștigă mai bine), fie datorită faptului că un bărbat care va sta acasă pe perioadă determinată să crească copilul nu va avea suportul social, profesional să o facă, fiindu-i pusă în discuție însăși identitatea lui masculină. Androcentrismul este o cauză majoră a discriminării femeilor în societatea contemporană, bărbatul fiind considerat norma, lui îi revin avantajele unei condiții privilegiate, femeia fiind “celălalt”, marginalul, excepția, este dezavantajată profund economic și politic.

Desigur, acum la începutul mileniului trei, când asistăm la una din cele mai fascinante experiențe ale cunoașterii umane (descifrarea genomului uman), în opinia unora fiind chiar cea mai mare descoperire științifică a tuturor timpurilor, poate apărea (teoretic) tendința inversă a unui gynocentrism. Conform ultimelor descoperiri genetice, analiza structurii genomului uman indică faptul că în perechea 23 de cromozomi (XX la femei, și XY la bărbați) cromozomul Y, cel responsabil cu diferențierea bărbat- femeie (cu aproximativ 300 de gene, față de cele 6000 ale cromozomului X), reprezintă o evoluție recentă a genomului uman, fiind de fapt o specializare ulterioară. Genomul inițial, arhetip, fiind alcătuit numai din cromozomii XX, concluzia firească și extrem de consternantă pentru toată lumea, concluzie demonstrată de geneticieni, este că bărbatul, ca structură genetică derivă din femeie. Deci povestea biblică a femeii făcute din “coasta” lui Avraam trebuie rescrisă exact invers.

Note[modificare | modificare sursă]

  • Bem, S.L., 1993, The Lenses of gender, New Haven, CT: Yale University Press.
  • Friedan, Betty, 1965, The Feminine Mystique. London: Gollancz,
  • Keller, E.F, 1985, Reflections on Gender and Science, New Haven, CT: Yale University Press.
  • Lakoff, R.T., 1990, Talking Power: The Politics of Language in Our Lives, New York: Basic Books
  • Worell, Judith (ed), 2001, Encyclopedia of Women and Gender, Sex Similarities and Differences and the Impact of Society on Gender, San Diego: Academic Press

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Otilia Dragomir.

Vezi și[modificare | modificare sursă]