Alexandru Filipașcu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Alexandru Filipașcu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani) Modificați la Wikidata
Căsătorit cuLivia Buzilă
CopiiLivia Piso-Filipascu[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric Modificați la Wikidata

Alexandru Filipașcu (n. 20 aprilie 1902, Petrova, Maramureș – d. 20 decembrie 1952, Valea Neagră, Constanța) a fost un istoric, primar al orașului Sighetu Marmației, profesor și preot român, provenit dintr-o familie greco-catolică.[1]

A fost căsătorit cu Livia Buzilă, fiica preotului Ștefan Buzilă, din Poiana Ilvei (azi județul Bistrița-Năsăud), la 22 iunie 1928.

Din căsătorie a avut doi copii: Livia (căsătorită Piso), la 27 martie 1931 și Ale­xandru, la 25 aprilie 1937.

Fiica Livia Filipașcu, soția tenorului Ion Piso, îi recuperează o parte din ma­nuscrisele ilustrului său tată și le publică postmortem.

Alexandru Filipașcu a fost un adevărat „patriarh al istoriografiei maramureșene”.

A fost ajutat educațional de unchiul lui, Gheorghe Bilașcu și el născut în Petrova.

În anul 1922, după susținerea tezei de doctorat în filozofie, la Roma, a părăsit Cetatea Eternă și s-a înscris, ca audient, la anumite cursuri în cadrul Universității din München. În anul 1926 a urmat, de asemenea, cursuri în filozofie, la Paris.

Doctor în filosofie la Roma, la Lateranum (1922), iar mai apoi licentiat în teologie (1928) la Universitatea de Stat J. Kazimir, Lemberg - Lwow, cu teza susținută în limba latină, aceeași în care a fost și redactată, fiind de față și consulul României din acel oraș, cu respectiva ocazie onorantă.

A fost hirotonit la Mănăstirea Moisei, în ziua de 8 septembrie 1929, de Sfânta Maria Mică, de către însuși episcopul Gherlei, Dr. Iuliu Hossu.

Prima liturghie oficiată de către Alexandru Filipașcu a avut loc la Petrova, la 1 noiembrie 1929, în biserica din Susani, locaș de cult greco-catolic.

A deținut funcția de prim ajutor de primar al Sighetului în perioada octombrie 1933 - no­iembrie 1937, fără a avea însă o angajare politică.

A fost membru în:

Asociația pentru Cultura Poporului Român din Maramureș - ASTRA,

Societatea „Principele Mircea”;

Consiliul de Administrație al Băncii Populare „Tisa”,

Banca „Ma­ra­murășană”, cenzor

Pe această linie a perfec­țio­nării pedagogice continue, a urmat diverse cursuri la București (1928 - 1930), pe care le-a în­cheiat cu un examen de prestigiu, sus­ținut la Iași și obținând media 8.17.

El a evitat, cu diplomație, luptele inter­con­fesionale, disputele ideologico-po­litice de la mijlocul anilor ’40, pla­sându-se însă ferm împotriva revizionismului maghiar și a zvârco­lirilor iredentiste ucrainene.

Între anii 1934 - 1936 a condus publicația „Ecoul Maramureșului”.

În perioada 1948 -1952 a fost profesor de istorie și religie la Institulul Teologic Cluj.[2]

A fost arestat politic pe 15 august 1952.

A fost deținut politic din vara anului 1952 la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a decedat.

Titluri și onoruri[modificare | modificare sursă]

În anul 1936 a fost decorat cu ordinul „Coroana Româ­niei”, ca urmare a recu­noașterii implicării sale prodigioase în viața social-politică și culturală a Maramureșului și a țării;

În anul 1941 a primit premiul „Năsturel” al Academiei Române.

Grupul Școlar din localitatea Petrova a primit numele de Liceul Tehnologic „Alexandru Filipașcu” prin ordinul de ministru nr. 3750/5.05.2004, începând cu anul școlar 2004 - 2005.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Cărți publicate antum[modificare | modificare sursă]

  • 1940Istoria Maramureșului, București, 270 de pagini, ediție online.
  • 1943De la românii din Maramureș - Oameni, locuri, cântece, Sibiu, 87 de pagini
  • 1944Maramureș, Sibiu, 52 de pagini
  • 1945Voievodatul Maramureșului - Originea, structura și tendințele lui, Sibiu, 32 de pagini

Cărți publicate postum[modificare | modificare sursă]

  • 1957Manualul Istoriei Bisericii Române, coautor al manualului, București, două volume, 464 și respectiv 655 de pagini
  • 2006Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română, Editura Dacia [3][4]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://ziarullumina.ro/biografii-luminoase/o-moarte-pentru-o-gluma
  2. ^ http://www.romlit.ro/istorie_i_genealogie
  3. ^ Istorie si genealogie, Mihai Sorin Rădulescu, România literară, Nr. 41 / 13 octombrie 2006, accesat la 30 august 2013
  4. ^ Enciclopedia nobililor maramureșeni, 14 aprilie 2006, Adevărul, accesat la 30 august 2013

Legături externe[modificare | modificare sursă]