Albert I, Margraf de Brandenburg
| Albert Ursul | |
| Margraf de Brandenburg | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1100[1][2][3][4]  Ballenstedt, Saxonia-Anhalt, Germania |
| Decedat | (70 de ani)[1][5][6] Stendal, Saxonia-Anhalt, Germania[7] |
| Înmormântat | Ballenstedt |
| Părinți | Otto de Ballenstedt Eilika de Saxonia |
| Căsătorit cu | Sofia de Winzenburg |
| Copii | Otto I[*] Siegfried I de Anhalt[*][8] Bernard al III-lea de Anhalt[*] Hedviga de Ballenstedt[*] Herman I de Weimar-Orlamünde[*][8] Gertruda de Brandenburg[*] Henric de Brandenburg[*][8] Adalbert al III-lea de Ballenstedt[*][8][9] Dietrich de Brandenburg[*][8] Adelaida de Brandenburg[*][8] |
| Ocupație | politician |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | margraf[10] duce |
| Familie nobiliară | Casa de Ascania |
| Margraf de Brandenburg | |
| Domnie | – |
| Predecesor | nimeni |
| Succesor | Otto I[*] |
Modifică date / text  | |
Albert, supranumit Ursul (n. 1100, Ballenstedt, Saxonia-Anhalt, Germania – d. , Stendal, Saxonia-Anhalt, Germania), aparținând Casei de Ascania, a fost primul margraf de Brandenburg (sub numele Albert I) din 1157 până la sfârșitul vieții și duce de Saxonia între 1138 și 1142.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Albert a fost unicul fiu al contelui Otto de Ballenstedt și al soției sale, Eilika, fiica ducelui Magnus de Saxonia din dinastia Billungilor.
Albert a moștenit în 1123 posesiunile tatălui său din nordul Saxoniei și în 1142, la moartea mamei sale, a dobândit jumătate din teritoriile Billungilor. Albert a fost un vasal loial ducelui Lothar I de Saxonia (viitorul rege german și împărat romano-german), care l-a înfeudat în c. 1123, cu Marca de Luzacia, situată la răsărit deposesunile sale; după ce Lothar a devenit rege romano-german în 1125, Albert l-a însoțit în campania nefericită din Boemia din 1126, în timpul căreia s-a aflat pentru scurtă vreme prizonier.
Obstacolele întâmpinate de Albert în Saxonia i-au stăvilit dorința de a-și extinde dominația în acea regiune. După moartea cumnatului său, Henric al II-lea, margraful unei mici regiuni pe malul Elbei, numită Marca Nordică (Nordmark), în 1128 Albert, dezamăgit că nu a primit această feudă, l-a atacat pe Udo, moștenitorul de drept și de aceea Lothar l-a fost deposedat de Luzacia. În pofida acestui fapt, Albert s-a deplasat în Italia în 1132 cu suita regală, iar serviciile aduse lui Lothar cu acea ocazie au fost recompensate în 1134, prin învestirea sa ca margraf al Mărcii Nordului, rămasă din nou fără conducător.
După ce s-a impus cu fermitate în Marca Nordică, Albert și-a îndreptat atenția către teritoriile nordice și estice, slab populate. Timp de trei ani a dus campanii militare împotriva populației slave a venzilor. Deoarece aceștia erau păgâni, acțiunile lui Albert erau considerate război sfânt, iar supunerea slavilor, iar creștinarea lor a constituit scopul cruciadei împotriva venzilor din 1147 la care Albert a luat parte. Manevrele diplomatice s-au dovedit mai pline de succes și în urma unei înțelegeri cu ultimul principe al venzilor din regiunea Brandenburgului, Pribislav, Albert a intrat în posesia acestui district atunci când principele a murit în 1150. Preluând titlul de margraf de Brandenburg, el a extins teritoriul mărcii sale, a încurajat migrația populației germane, a creat episcopii plasându-le sub protecția sa, devenind întemeietorul Mărcii de Brandenburg în 1157, pe care moștenitorii săi din Casa de Ascania au deținut-o până când dinastia s-a stins în 1320.
În 1137 regele romano-german Conrad al III-lea din dinastia Hohenstaufen, i-a retras lui Henric cel Mândru, vărul lui Albert, Ducatul de Saxonia care ar fi fost atribuit lui Albert dacă acesta l-ar fi putut cuceri. După câteva succese inițiale în eforturile de a prelua posesiunile vărului său, Albert a fost alungat de Henric din Saxonia și din Marca Nordică, și constrâns să caute refugiu în sudul teritoriilor germane. În 1142 la încheierea păcii cu Henric, Albert a renunțat la Ducatul de Saxonia și a primit comitatele Weimar și Orlamünde. Este posibil ca la acel moment Albert să fi fost numit arhi-șambelan al imperiului, poziție care ulterior le-a asigurat margrafilor de Brandenburg drepturi de principi electori.
În 1158 o dispută cu fiul lui Henric cel Mândru, ducele Henric al III-lea al Saxoniei, supranumit Leul, s-a încheiat printr-un pelerinaj în Țara Sfântă. În 1162 Albert l-a însoțit pe împăratul Frederic I Barbarossa într-o incursiune în teritoriile italiene, unde s-a distins în asediul și distrugerea Milanului.
În 1164 Albert s-a alăturat ligii principilor, constituită împotriva lui Henric Leul. Prin încheierea păcii în 1169 Albert și-a divizat teritoriile între cei șase fii ai săi. El a murit pe 13 noiembrie 1170, posibil în Stendal, și a fost înmormântat în Ballenstedt.
Căsătorie și descendenți
[modificare | modificare sursă]Albert s-a căsătorit în 1124 cu Sofia de Winzenburg (d. 25 martie 1160) cu care a avut următorii copii:
- Otto (n. 1126/1128 – d. 7 martie 1184), succesorul lui Albert ca margraf de Brandenburg;
- Herman, conte de Orlamünde (d. 1176);
- Siegfried de Anhalt (d. 24 octombrie 1184), episcop de Brandenburg (1173–1180), apoi arhiepiscop de Bremen (1180–1184);
- Henric (d. 1185), canonic în Magdeburg;
- Albert, conte de Ballenstedt (d. după 6 decembrie 1172);
- Dietrich (sau Theodoric), conte de Werben (d. după 5 septembrie 1183);
- Bernard (n. 1140 – d. 9 februarie 1212), conte de Anhalt și duce de Saxonia sub numele Bernard al III-lea (1180–1212);
- Hedwiga (d. 1203), căsătorită cu margraful Otto al II-lea de Meissen;
- o fiică, măritată, probabil în 1152, cu Vladislav al Boemiei;
- Adelaida (d. 1162), călugăriță în Abația Lamspringe;
- Gertruda, căsătorită în 1155 cu ducele Dipold de Moravia;
- Sibila (d.c. 1170), stareță în Abația Quedlinburg;
- Eilika.
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Biblioteca Națională a Germaniei. „Albert Ursul” (în germană). Gemeinsame Normdatei. Wikidata Q36578. Accesat în .
- ↑ „Albert I de Brandenburg” (în catalană). Gran Enciclopèdia Catalana[*]. Wikidata Q2664168.
- ↑ „Albèrto I (margravio di Brandeburgo)” (în italiană). Enciclopedia Sapere[*]. . Wikidata Q63346450.
- ↑ „braniborský markrabě Albrecht I., Medvěd”. Bibliography of the History of the Czech Lands[*]. Wikidata Q63411600.
- ↑ Andrew Bell. „Albert I” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
- ↑ „Albrecht der Bär (Albrecht)” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. . OL 19088695W. Wikidata Q237227.
- ↑ Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în .
- 1 2 3 4 5 6 Darryl Roger Lundy. „Albert Ursul” (în engleză). The Peerage[*]. Wikidata Q21401824.
- ↑ Leo van de Pas (). „Albert Ursul” (în engleză). Genealogics[*]. Wikidata Q19847326.
- ↑ „Catalogul Bibliotecii Naționale Germane” (în germană). Wikidata Q23833686. Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Thomas Carlyle, History of Friedrich ii Arhivat în , la Wayback Machine. Chapter iv: Albert the Bear
- The History Files: Rulers of Brandenburg
