Aléria

Aléria
—  comună din Franța  —
Aléria (Franța) Poziția geografică în Franța
Coordonate: 42°06′51″N 9°30′47″E ({{PAGENAME}})42.114166666667; 9.5130555555556
Țară	Franța
Arondisment	Arondismentul Corte
Diviziune administrativă a Franței	Franța metropolitană
Regiune a Franței	Corsica
Departament al Franței	Haute-Corse
Canton francez (înainte de 2015)	Cantonul Moïta-Verde
Guvernare
- maire d'Aléria[*][[maire d'Aléria |​]]	Ange Fraticelli[*][[Ange Fraticelli (politician francez)|​]] (30 martie 2014)
Suprafață
- Total	58,33 km²
Altitudine	18 m.d.m.
Populație (2023)
- Total	2.267 locuitori
Cod poștal	20270
Prezență online
site web oficial GeoNames OpenStreetMap relation ID
Poziția localității Aléria Poziția localității Aléria

Aléria este o comună franceză, situată în departamentul Haute-Corse, pe insula Corsica.

Situată pe o colină în inima Câmpiei Orientale, la jumătatea distanței dintre Bastia și Porto-Vecchio, Aléria își obține majoritatea resurselor din cultura intensivă de fructe și viticultură, precum și din turism. Orașul se află în imediata apropiere a gurii de vărsare a râului Tavignano, al doilea fluviu ca mărime din Corsica, și a iazului Diane, principalul centru de conchilicultură^⁠(d) (creșterea scoicilor) de pe insulă.

Orașul Aléria a fost fondat în secolul al VI-lea î.Hr. pe litoralul estic al Corsicăi. Poziționarea sa în fața coastei latine a făcut din acesta reședința Corsicăi romane și un oraș antic prosper, ale cărui vestigii constituie astăzi un sit arheologic major. Decimată de-a lungul secolelor de incursiunile berbere și de malarie, Aléria a jucat un rol notabil în istoria Corsicăi ca sediu episcopal în Evul Mediu, iar ulterior ca focar de opoziție față de susținătorii lui Pasquale Paoli în secolul al XVIII-lea (simbolizat prin Fortul Matra). În cele din urmă, la 22 august 1975, orașul a fost teatrul evenimentelor de la Aléria, actul fondator al naționalismului corsican contemporan.

Geografie

Localizare

Aléria se află în centrul câmpiei orientale a Corsicăi, numită adesea Câmpia Aléria. La inițiativa colectivității teritoriale a Corsicăi, a fost creat un nou teritoriu denumit „Costa Serena”, nume utilizat de profesioniștii din turism. Situată ideal la intersecția drumurilor RT 50 (fostul RN 200) și RT 10 (fostul RN 198), Aléria se găsește la 73 km de Bastia, 71 km de Porto-Vecchio și 48 km de Corte. Centrul localității, Cateraghju, se află la 2,7 km de plaja Padulone de la Marea Mediterană.

Tavignano, al doilea fluviu al insulei, traversează comuna de la vest la est pe o distanță de aproximativ 10 km și se varsă în Marea Tireniană în locul numit Padulone. Litoralul său se întinde pe 12 km, între gura de vărsare a iazului Diana la nord și cea a iazului Urbino la sud. Zonele umede del Sale și Siglione constituie un habitat privilegiat pentru numeroase specii de păsări, insecte și mamifere mici. Relieful său deluros permite diverse culturi — viță-de-vie, cereale, pomi fructiferi — și creșterea animalelor, în principal ovine și bovine. Împreună cu Tallone și Linguizzetta, aceasta constituie cel mai mare spațiu agricol din Corsica.

Comune limitrofe

Antisanti	Tallone	Marea Tireniană
Aghione		Marea Tireniană
Aghione Ghisonaccia	Ghisonaccia	Marea Tireniană

Geologie și relief

Comuna este în mare parte o câmpie aluvială formată prin remanierea marină a aluviunilor fluviului Tavignano, ai cărui meandri străbat localitatea la poalele cătunelor Rotani, A Vaccaghja, Calviani, U Cateraghju și U Forte d'Aleria (situl orașului antic), până la Marea Tireniană, la sud de iazul Diane.

Câmpia, extrem de bogată în perioada greco-romană, pare să fi fost abandonată începând cu sfârșitul secolului al V-lea. Abandonarea orașului antic (posibil din cauza prezenței vandalilor, deși acest lucru rămâne de demonstrat arheologic), care a dus la lipsa unui drenaj continuu al terenurilor, combinată cu o probabilă încălzire climatică, a favorizat o dezvoltare puternică a malariei. Acest fenomen a blocat orice posibilitate de cultivare a pământului până în secolul al XX-lea.

Asanarea câmpiei, inițiată fără succes de genovezi în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, a fost reluată la sfârșitul secolului al XIX-lea folosind forța de muncă din penitenciare, însă tot fără reușită, în ciuda lucrărilor ample. Abia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, americanii, utilizând DDT-ul (interzis în prezent), au reușit să stăpânească malaria prin exterminarea vectorului său, țânțarul anofel. De atunci, câmpia a devenit din nou „grădina Corsicăi”, dezvoltându-se viticultura, culturile de cereale (grâu, porumb, lucernă etc.), pomicultura (prune, măsline, migdale, kiwi, mere, piersici, clementine și portocale) și creșterea animalelor (ovine și bovine).

Fațada maritimă

Întreaga coastă este o fâșie de nisip fin de doisprezece kilometri, întreruptă doar de gura de vărsare a râului Tavignano. Limitele sunt definite de două estuare (canale de legătură):

• la nord, estuarul iazului Diane, pe care Aléria îl împarte cu comuna Tallone;
• la sud, estuarul iazului Urbino, aflat pe teritoriul comunei Ghisonaccia. Doar malul nordic al iazului, de la estuar până la gura de vărsare a pârâului Frassone, aparține comunei Aléria.

Iazul Diane

Interiorul litoralului este ocupat în mare parte de iazuri și zone umede care sunt, de la nord la sud: mlaștina Padulone, iazul lung și îngust del Sale (sit natural protejat) cu canalul său de asanare ce se varsă în Tavignano la gura sa de vărsare, mlaștina Siglione la sud de Casabianda și, în final, Pozzi Brandinchi și Pozzi Piatti.

Interiorul teritoriului

Comuna se întinde peste domeniile agricole învecinate, de la acumularea de apă Teppe Rosse în sud-vest, până la iazul Diana în nord-est și penitenciarul Casabianda în sud-est. Relieful este modelat de câteva coline mici, printre care și cea cu altitudinea de 59 m, pe care, în apropierea sitului neolitic Terrina, a fost clădită antica „Alalia” de către foceeni, în jurul anului 565 î.Hr.

Limitele comunei sunt definite la sud de o linie care pornește de la estuarul iazului Urbino, urmând malul nordic până la gura de vărsare a pârâului Frassone, apoi cursul inferior al acestui pârâu până la drumul RT 10 (fostul RN 198). De acolo, linia urmează marginea nordică a acestui drum național pe o distanță de aproximativ 600 de metri, după care se îndreaptă spre Punta di Paldomo, o colină mică de 54 m înălțime, situată la intersecția hotarelor comunelor Ghisonaccia, Aghione și Aléria.

Linia pornește apoi spre nord-vest pentru a întâlni drumul D 343, care face legătura între RT 10 și RT 20 (fostul RN 193) la Vivario (distanță de 43 km), trecând prin Pietroso, Vezzani și Muracciole. De la drumul D 343, aceasta se îndreaptă direct spre nord pentru a ajunge la partea vestică a rezervorului Teppe Rosse (folosit pentru irigarea câmpiei) și trece prin Punta San Giovanni (102 m) — punct ce delimitează comunele Aghione, Antisanti și Aléria — până la pârâul Figamorella, urmându-i cursul până la confluența cu fluviul Tavignano.

Hotarul urcă apoi pe cursul fluviului până la confluența cu pârâul Barallo, urmează cursul acestuia până în apropiere de Pointe Rondella (123 m – Tallone), în extremitatea nordică a comunei. Linia se îndreaptă ulterior spre est, trecând prin Pointe Baratto (97 m), Pointe di Rondelle (70 m), Punta Bianca (50 m) și Puntallone, traversează drumul RT 10, de unde urmează cursul pârâului Pietroni până la iazul Diane, ajungând în final la sud de estuarul acestuia și împărțind astfel iazul cu comuna Tallone.

Hidrografie

Comuna este traversată de fluviul Tavignano, care își încheie aici cursul, vărsându-se în mare. Satul Cateraggio (U Cateraghju, care în limba corsicană înseamnă „poarta veche”) domină fluviul dinspre nord, fiind situat ușor în interiorul uscatului față de linia coastei.

Litoralul cuprinde mai multe zone umede protejate și întinderi de apă de coastă: iazul Diane, mlaștina del Sale, mlaștina Silione și Pozzi Piatti, precum și gura de vărsare a fluviului Tavignano.

Urbanism

Tipologie

La data de 1 ianuarie 2024, Aléria este clasificată drept târg rural, conform noii grile comunale de densitate cu șapte niveluri stabilită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Aceasta este situată în afara unității urbanee și în afara zonei metropolitane a orașelor.

Comuna, mărginită de Marea Mediterană, este, de asemenea, o comună litorală în sensul legii din 3 ianuarie 1986, cunoscută sub numele de legea litoralului. Dispoziții urbanistice specifice se aplică aici pentru a proteja spațiile naturale, siturile, peisajele și echilibrul ecologic al litoralului, cum ar fi, de exemplu, principiul interdicției de construire în afara zonelor urbanizate pe fâșia litorală de 100 de metri sau mai mult, dacă planul local de urbanism prevede acest lucru.

Ocuparea terenurilor

Ocuparea terenurilor pe teritoriul comunei, așa cum reiese din baza de date europeană de ocupare biofizică a solurilor Corine Land Cover (CLC), este marcată de importanța majoră a teritoriilor agricole (65,7% în 2018), înregistrând totuși o scădere față de anul 1990 (69,9%). Repartizarea detaliată în 2018 este următoarea: terenuri arabile (19,1%), culturi permanente (16,1%), pajiști (16,1%), zone agricole eterogene (14,4%), medii cu vegetație arbustivă și/sau ierboasă (12,7%), ape maritime (6,3%), păduri (5,8%), zone humide interioare (3,8%), ape continentale (1,9%), zone urbanizate (1,6%), mine, depozite de deșeuri și șantiere (0,5%), spații deschise, cu puțină sau fără vegetație (0,5%), zone industriale sau comerciale și rețele de comunicații (0,4%), spații verzi artificiale, neagricole (0,4%), zone agricole eterogene (14,4%). Evoluția ocupării terenurilor în comună și a infrastructurilor sale poate fi observată pe diferitele reprezentări cartografice ale teritoriului: harta Cassini (secolul XVIII), harta de stat-major (1820-1866) și hărțile sau fotografiile aeriene ale IGN pentru perioada actuală (1950 până în prezent).

Harta infrastructurii și utilizării terenului a comunei în 2018 (CLC).

Aléria

Fortul Matra și clopotnița bisericii San Marcello.

Aleria colonia: satul și fortul Aléria, nume de loc menționat de către Ptolemeu, a cărui amplasare este indicată de hărțile topografice.

Aléria este satul antic devenit un pol turistic și cultural de importanță în câmpia orientală a insulei. Puțin retras față de casele vechi, fortul Matra — numit după puternica familie care domnea peste pieve de Serra în timpul genovezilor — vizibil din împrejurimi, reprezintă punctul său forte. Acesta adăpostește din 1978 Muzeul de Arheologie Jérôme-Carcopino, în care sunt expuse numeroase obiecte și vestigii descoperite, în principal, în timpul săpăturilor de la necropola preromană din Casabianda.

În fața fortului se ridică biserica parohială San Marcellu (Sfântul Marcel), fără îndoială prima catedrală din Corsica, construită probabil în timpul secolului al IV-lea sau al V-lea al erei noastre. Legendarul Ugo Colonna ar fi recuperat-o de la berberi în secolul al IX-lea. Puțin mai departe, aproape de săpături, se află cimitirul.

Cateraggio

Cateraggio. Tavignano la stânga și T 10 la dreapta.

Cătunul Cateraggio (U Cateraghju), situat la intersecția drumurilor RT 10 (fostul RN 198) și RT 50 (fostul RN 200), s-a dezvoltat rapid de la sfârșitul secolului trecut, devenind o aglomerare activă cu imobile de locuințe și construcții noi, magazine alimentare de toate felurile, bănci, supermarket, stație de benzină și servicii publice de proximitate etc. Poziționarea sa într-un nod strategic permite accesul rapid către Bastia, Corte și Porto-Vecchio, localități aflate la distanțe aproape egale. „U Cateraghju” a luat locul zonei U forte d'Aleria în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza constrângerilor legate de protejarea sitului antic și a disponibilității mai mari de terenuri construibile de-a lungul drumului național.

Casabianda

Casabianda este numele dat penitenciarului și marelui domeniu care îl înconjoară, exploatat de administrația penitenciară. Familiile personalului și deținuții în regim de semilibertate locuiesc în clădiri mari.

Domeniul Casabianda, situat în sud-est, se întinde pe 1 800 ha. Acesta este ocupat de o rezervație naturală și de un penitenciar model: o experiență de muncă în regim de semilibertate.

Teppe Rosse și Gara

Teppe Rosse și la Gare sunt două cătune locuite ale comunei. În trecut, calea ferată a Căilor Ferate din Corsica pe ruta Casamozza / Porto-Vecchio traversa comuna, iar traseul său trecea prin actualul bazin de retenție / rezervor de la Teppe Rosse, care servește astăzi la irigarea culturilor din zonă. Desființată de mult timp în urma distrugerilor din ultimul război, calea ferată a dispărut, iar terenurile și clădirile au fost vândute. Cătunul Gare (Gara) dăinuie totuși, la fel ca și cătunul Ghisonaccia-gare situat în câmpia comunei vecine, Ghisonaccia, unde linia de cale ferată a fost de asemenea dezafectată în aceeași perioadă. Traseul său este ocupat acum de un drum.

Căi de comunicație și transport

Acces rutier

Aléria este situată la intersecția drumurilor RT 50 (fostul RN 200) și RT 10 (fostul RN 198), joncțiunea acestora realizându-se în satul Cateraggio. Aceste două drumuri naționale leagă Aléria de Bastia la nord, de Corte (în centrul insulei) la vest, și de Porto-Vecchio și Bonifacio la sud.

Deoarece coasta orientală servește drept rută de tranzit pentru italienii care călătoresc dinspre Italia spre Sardinia combinând transportul maritim cu cel rutier, drumul RT 10 este intens utilizat de numeroși călători care se îndreaptă spre insula vecină.

Drumul D 43 permite accesul către satele din cantonul Vezzani, trecând prin satul pitoresc Antisanti, situat la o altitudine ridicată și aflat la o distanță de 21 km. Drumul D 43 pornește din RT 10, chiar de sub Fortul Aléria. Se poate ajunge pe acest drum și de pe RT 50, urmând „drumul vechii căi ferate”, care trece prin cătunul Gare.

Orașul Aléria se află, pe cale rutieră, la următoarele distanțe de principalele localități și puncte de interes:

• 28 km de Piedicorte-di-Gaggio;
• 30 km de Moïta;
• 31 km de Cervione;
• 32 km de Pietra-di-Verde;
• 33 km de Ventiseri;
• 34 km de Ghisoni;
• 34 km de Isolaccio-di-Fiumorbo;
• 44 km de Valle-d'Alesani;
• 47 km de Corte;
• 71 km de Porto-Vecchio;
• 73 km de Bastia;
• 83 km de Saint-Florent;
• 99 km de Bonifacio;
• 106 km de Ajaccio;
• 106 km de Sartène;
• 108 km de L'Île-Rousse;
• 109 km de Propriano;
• 112 km de Rogliano;
• 131 km de Calvi;
• 133 km de Vico.

Transporturi

Aléria a fost deservită în trecut de o cale ferată a Căilor Ferate din Corsica (Chemins de fer de la Corse). Linia coastei orientale ajungea inițial până la Ghisonaccia, fiind ulterior prelungită până la Porto-Vecchio în anul 1935. Aceasta fusese deschisă la 17 iunie 1888. Cu toate acestea, din cauza distrugerilor masive suferite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, linia nu a mai fost repusă în funcțiune pentru a deservi acest oraș.

Un proiect al Colectivității Teritoriale a Corsicăi prevede reconstrucția unei porțiuni din această linie, de la gara Casamozza (Lucciana) pe o distanță de aproximativ zece kilometri, până la Folelli (Penta-di-Casinca).

Toponimie

Conform „Micului dicționar al numelor de locuri corse” de Marcel Rodié, devenind colonie romană, Aléria a putut să își ia numele de la numele propriu Alerius. În epoca greacă, aceasta purta un nume transcris Alaliè (Herodot) sau Alalia (Herodian). Acest nume trebuie apropiat de cel al Massaliei, actualul Marsilia, un alt oraș din bazinul occidental al Mediteranei fondat de foceeni, a cărui etimologie este nedeterminată, dar probabil nu este greacă. Compararea celor două nume arată o terminație comună care ar avea, așadar, o semnificație specială, însă este imposibil de oferit mai multe detalii în acest sens.

Istorie

Deși cetatea Aléria există încă din secolul al VI-lea î.Hr., comuna Aléria a fost înființată abia în 1824, cu terenuri preluate de la Tallone, Zuani, Vivario și Muracciole.

Preistorie

Primele semne de ocupare a platoului Aléria de către om datează din mileniul al VI-lea î.Hr. Din neolitic și până în epoca fierului, locuitorii din împrejurimi trăiesc din creșterea animalelor și din agricultură, din pescuitul în iazurile vecine, exploatând treptat resursele naturale și dezvoltând metalurgia.

Antichitate

În jurul anului 565 î.Hr., foceenii^⁠(d) alungați din Anatolia de către perși ar fi fondat Alalia, pe amplasamentul actual al localității Aléria. Cu toate acestea, până în prezent nu există nicio dovadă arheologică care să ateste această versiune: nu a fost găsit nici măcar un fragment de ceramică databil din acea perioadă, însă este cert că Corsica a intrat în contact cu celelalte civilizații mediteraneene, în special prin intermediul comerțului. Cetatea este populată de familii de imigranți greci. Localnicii vin în oraș doar pentru comerț, însă își văd locuințele respinse către înălțimi și păduri. Foceenii, care introduc în Corsica cultura viței-de-vie, a măslinului și a grâului (cerealele fiind totuși deja cunoscute), importă amfore și ceramică, dezvoltă artele, literatura, construiesc edificii durabile, străzi și piețe, și ridică un templu.

Etruscii se stabilesc în opulenta Alalia. În anii 1960–1970, au fost scoase la lumină 179 de morminte de cultură etruscă, datate între 500 și 259 î.Hr., urmate de alte 130 în timpul săpăturilor începute în 2018. Influența acestei civilizații face din Aléria capitala insulei, statut pe care îl păstrează până la sfârșitul Antichității. Mai târziu, cartaginezii se aliază cu aceștia pentru bătălia navală de la Alalia, care a avut loc în largul cetății sau în fața porturilor etrusce din Caere^⁠(d).

Populații etrusce și cartagineze coabitează în cetate alături de greci. Mai târziu, aceasta atrage ambițiile Romei.

„În acea epocă, Aléria se afla pe țărmul mării, așa cum indică Ptolemeu, iar fâșia de dune, de aproximativ doi kilometri, care o separă astăzi de mal, se datorează unei ridicări continue a solului”. În realitate, țărmul era mai aproape cu aproximativ o sută de metri de sat. Dovadă sunt vestigiile portului comercial găsite la sud de Tavignano, la 150 sau 200 de metri de mare.

Alalia este cucerită de romani în anul 259 î.Hr. și devine Aléria. După cucerirea insulei, un fort de legionari este stabilit acolo de către Sulla. Augustus promovează orașul la rangul de colonie, care devine capitala Corsicii: procuratorul împăratului rezidă acolo într-un palat. „Colonia Aléria, fondată de Sylla în beneficiul veteranilor săi, cuprindea vasta câmpie a Alériei; construită pe amplasamentul coloniei foceene Alalia, lângă Rotani, ea se afla în centrul celei mai fertile regiuni a insulei și a devenit o episcopie foarte timpuriu”.

Consulul Lucius Cornelius Scipio^⁠(d) a realizat rapid rolul strategic ocupat de Aléria, care putea servi drept bază operațională ideală pentru un corp expediționar capabil ca, în două zile de marș, să atingă amplasamentul actual al orașului Corte — adevărat pivot al apărării interioare — sau să se deplaseze rapid către toate celelalte orașe maritime.

Cu timpul, Aléria capătă aspectul unui oraș roman: aici se găsesc un forum roman, un pretorium, vile, prăvălii, un templu, terme și canalizare. Timp de șapte secole, aceasta constituie centrul puternicei romanizări a Corsicii și un important port de export pentru granit, minereuri, ulei și plută.

În apropierea orașului, romanii dispun de un port de război situat chiar pe coastă sau în iazul Diana: Dianæ portus. „Buni călăreți și buni infanteriști, corsicanii erau, de asemenea, excelenți marinari. Flota din Misenum avea două stații pe insulă, una la Aléria și cealaltă la Mariana. Comanda flotilei era exercitată de un trierarh al galerelor”, așa cum indică Tacit.

Corul bisericii parohiale San Marcello.

Nu se poate afirma cu certitudine că creștinarea a avut loc aici foarte devreme. Totuși, este foarte probabil ca prima etapă de prozelitism să se fi dezvoltat pornind de la Aléria, cel mai probabil în timpul secolului al IV-lea, odată cu ctitorirea primei catedrale din Corsica, dedicată lui San Marcellu (Sfântul Marcel). Aceasta din urmă, situată probabil între casa „Caminati” și actuala biserică, a fost distrusă și reconstruită de mai multe ori.

Evul Mediu

După căderea Romei, în secolul al V-lea, vandalii care au ocupat Corsica au distrus orașul. Odată cu prăbușirea infrastructurii romane, în special a sistemelor de drenaj, zona a devenit mlăștinoasă, favorizând apariția focarelor de malarie. Acest fapt a făcut ca prezența umană în câmpia Alériei să fie aproape imposibilă în secolele următoare.

În Sâmbăta Mare a anului 809, maurii din Spania au debarcat în Corsica și au capturat întreaga populație a unui oraș, cu excepția episcopului și a câtorva bătrâni prea slăbiți pentru a fi vânduți pe piețele de sclavi, conform afirmațiilor lui Dom Bouquet. Cronicarul Pietro Cirneo precizează că acest oraș era Aléria și adaugă: „Locuitorii Alériei, pentru a se adăposti de aceste invazii neîncetate, au considerat oportun să caute refugiu unii la Serra (Serra era o pieve care cuprindea, în jurul anului 1520, localitățile locuite Zuani, Zalana, Ampriani, Pianellu, Matra și Moïta), alții la Alesani, iar alții la Campoloro, pe domeniile moștenite de la strămoșii lor”.

În anul 935, vechea colonie Aléria devenise unul dintre principalele avanposturi ale sarazinilor. „Primii pirați care au ocupat-o au jefuit-o din temelii, dar pe măsură ce numărul compatrioților lor a crescut, au fost nevoiți să încerce să ridice ruinele romane și să se stabilească acolo. Pasionați de luptele cu tauri și de luptele între oameni, nu ar fi surprinzător ca aceștia să fi reconstruit sau chiar doar să fi restaurat amfiteatrul. Din proporțiile sale destul de reduse se poate concluziona că populația Alériei era foarte scăzută în epoca în care acesta a fost construit, deoarece nu presupun că ar fi putut vreodată să găzduiască mai mult de două mii de spectatori”.

Această viziune a lui Mérimée nu se bazează pe dovezi concrete, însă săpăturile conduse de Jean și Laurence Jehasse au scos la iveală vestigii chiar în interiorul arenei, care ar putea data din Evul Mediu. Investigațiile arheologice viitoare ar putea oferi elemente de răspuns.

La începutul secolului al XI-lea, probabil după bătălia de la Luni (1016), nobili toscani sau genovezi, fără mandat de la Sfântul Scaun, trec în Corsica și, ajutați de populațiile creștine, îi alungă pe musulmani din Nebbio, Balagne, Mariana și Aléria. Printr-un tratat încheiat în luna aprilie 1020, între împăratul Henric al II-lea și papa Benedict al VIII-lea, Corsica este recunoscută ca aparținând Sfântului Scaun. Fie din neglijență, fie din neputință, papii par să nu se fi ocupat de Corsica înainte de 1077.

În 1077, Sfântul Scaun își revendică drepturile de suzeranitate asupra Corsicii. Acesta trimite nobili pisani pentru a desăvârși cucerirea insulei. În 1091, la instanțele contesei Mathilda, Corsica este dată în fief de către papa Urban al II-lea episcopului de Pisa, în schimbul unui recensământ anual și cu condiția ca acesta să rămână fidel Bisericii Romane.

În 1347, obținând consimțământul nobililor și al populației, genovezii decid ocuparea completă a insulei. În 1359, teritoriul cuprins între Brando și Aléria, Corte și mare, care s-a eliberat de jugul feudal, se aliază cu comuna Genova.

În secolul al XV-lea, genovezii încearcă în zadar să reconstruiască orașul și ridică un fort. Familia Matra deține comanda acestuia până în secolul al XVIII-lea. În 1736, Francesco Saverio Matra, aflat în fruntea insurgenților, îl primește acolo pe Theodore de Neuhoff, în timp ce corsicanii din interiorul insulei luptă pentru a se elibera de sub tutela Genovei. Douăzeci de ani mai târziu, fiul său se va certa cu Pasquale Paoli și se va alia din nou cu genovezii.

Epoca modernă

Istoria orașului nu este bine cunoscută în perioada următoare. Cu toate acestea, Aléria va rămâne una dintre cele cinci episcopii corsicane până în epoca franceză, deși, începând cu anul 1578, episcopii de Aléria își stabilesc reședința la Cervione. În 1729, în timpul primelor răscoale împotriva Genovei, episcopul Alériei este monseniorul Camillo de Mari.

Aléria va face parte din pièvele Opino, Serra și apoi Rogna. Odată cu Revoluția, în 1790, pièvele devin cantoane. Piève Serra devine cantonul Serra, apoi, în 1828, cantonul Moïta.

În 1824, este creată comuna Aléria cu terenuri preluate de la Moïta, Pianello și Zuani. Teritoriul său va fi modificat ulterior.

Epoca contemporană

Repopularea locurilor este în sfârșit posibilă după Al Doilea Război Mondial, datorită asanării câmpiei de către armata americană.

În 1954, cantonul Moïta cuprinde comunele Aléria, Ampriani, Matra, Moïta, Pianello, Tallone, Zalana și Zuani.

Între 1971 și 1973 sunt create noi cantoane. Cantonul Moïta-Verde este creat prin fuziunea impusă a fostelor cantoane Pietra-di-Verde și Moïta.

Populația și societatea

Date demografice

Evoluția numărului de locuitori este cunoscută prin recensămintele populației efectuate în comună începând din 1831. Pentru comunele cu mai puțin de 10 000 de locuitori, un recensământ al întregii populații este realizat la fiecare cinci ani, populațiile legale pentru anii intermediari fiind estimate prin interpolare sau extrapolare.

În 2023, comuna număra 2 267 locuitori, în creștere cu +4,86 % față de 2017 (Haute-Corse: +5,34 %, Franța fără Mayotte: +2,36 %).

Demografia în Aléria (Sursa : EHESS, INSEE)

An	1831	1841	1856	1872	1886	1901	1921	1936	1962	1982	2006	2014	2023
Populație	97	75	75	1 636	588	740	836	780	778	2 410	2 002	2 301	2 267

Cultură și patrimoniu

Locuri și monumente

Situl arheologic al orașului antic Aléria

Situl arheologic Aléria cuprinde:

• un zid de apărare din perioada greacă (în prezent inaccesibil);
• necropola preromană;
• vestigiile fostei cetăți romane;
• o vilă romană, scoasă la lumină parțial (începând cu anul 1965).
• Construcțiile urbane constituie primul ansamblu antic din Corsica, cuprinzând:
• forum;
• porticuri;
• templu;
• ninfere;
• case și prăvălii;
• balneum și mozaicuri;
• centru industrial;
• drumuri...

Colectivitatea Teritorială a Corsicii este proprietara sitului și proiectează o amenajare de amploare a acestuia, incluzând un centru de interpretare. Numeroase piese (obiecte de mobilier, ceramică, monede, sculpturi, bronzuri etc.) se află însă astăzi la Muzeul departamental de arheologie Jérôme Carcopino, care beneficiază de eticheta „Muzeu al Franței”.

Situl arheologic este clasat ca Monument istoric prin decretul din 18 decembrie 1990.

Situl a făcut obiectul a numeroase cercetări istorice și arheologice. Printre acești cercetători se numără baronul Henri Aucapitaine, căpitan de infanterie, și Étienne Michon, arhivist-paleograf, fiul unui proprietar „continental” local.

Vestigiile necropolei preromane și vila romană

Aceste vestigii antice, care se află la Mattonata, Casabianda și Lavandagio, adăpostesc o necropolă clasată ca Monument istoric prin decretul din 30 noiembrie 1972.

Termele romane numite Santa Laurina

Ruinele termelor romane de la Santa Laurina din situl arheologic Aléria datează din secolul al II-lea. Inițial, ar fi putut fi vorba despre o mansio (popas oficial) situată la marginea drumului roman. Săpăturile au fost conduse de Jean Jehasse. Geneviève Moracchini a contestat această interpretare, susținând că acolo s-ar afla, de asemenea, vestigiile unei bazilici paleocreștine.

Aflate în proprietate privată, aceste vestigii prezintă un mare interes arheologic și sunt înscrise ca Monument istoric prin decretul din 23 ianuarie 2007, modificat prin decretul din 12 noiembrie 2007.

Fortul Matra

Fortul Matra

Fortul se află pe un pinten stâncos la nord de platoul Alériei și domină fluviul Tavignanu și câmpia din jur. Construit în jurul anului 1484 de către genovezi, acesta constituia un post de garnizoană și de supraveghere a coastei și a iazurilor, precum și un depozit de arme genovez. Din acest motiv, a fost jefuit de insurgenți în timpul revoltei corsicane din 1729. La 12 martie 1736, Theodore de Neuhoff, numit atunci rege al Corsicii, debarcând pe insulă, a fost primit aici cu solemnitate. În cele din urmă, familia Matra s-a folosit de fort ca punct de sprijin în lupta lor împotriva guvernului lui Pasquale Paoli.

Fortul Matra este clasat ca Monument istoric prin decretul din 12 octombrie 1962.

Turnul Diana

Turnul Diana

Vestigiile Turnului Diana, un fost turn genovez construit pentru a proteja strâmtoarea iazului Diana, sunt încă vizibile între coastă și iazul Diana. Turnul a fost recent restaurat parțial și se poate ajunge la el printr-o potecă de promenadă de la plaja Padulone sau pe un drum practicabil pentru vehicule.

Biserica Sfântul Marcel

Biserica Sfântul Marcel

Biserica San Marcellu a fost prima construită în Corsica (în cursul primului mileniu) și prima catedrală a diecezei de Aléria. Aceasta a fost distrusă și apoi reconstruită de mai multe ori, refolosind pietre din orașul roman.

Biserica parohială Sfântul Marcel este înscrisă ca Monument istoric prin decretul din 15 ianuarie 1987.

Aceasta adăpostește tabloul Sfântul Marcel între doi martiri, o pictură în ulei pe pânză din secolul al XVII-lea. Opera este clasată ca Monument istoric prin decretul din 23 octombrie 1989.

Bibliografie

• Jehasse, Jean; Jehasse, Laurence; Heurgon, Jacques (1973). La nécropole préromaine d'Aléria (1960-1968), avec une étude des graffites (Necropola preromană din Aléria (1960-1968), cu un studiu al grafitelor). Gallia, Suppl. XXV (în franceză). Paris: CNRS. 
• Jehasse, Jean; Jehasse, Laurence (2001). Aléria. Nouvelles données de la nécropole (Aléria. Date noi despre necropolă). Travaux de la Maison de l'Orient méditerranéen (în franceză). I, Texte ; II, Planches. Lyon: Maison de l'Orient et de la Méditerranée Jean Pouilloux. 
• Monti, Antoine-Dominique. „CORSE : ELEMENTS POUR UN DICTIONNAIRE DES NOMS PROPRES (CORSICA: ELEMENTE PENTRU UN DICȚIONAR AL NUMELOR PROPRII)” (în franceză). ADECEC (Association pour le Développement des Études Archéologiques, Historiques, Linguistiques et Naturalistes du Centre de l'Corse). Arhivat din original în 24 decembrie 2001. Accesat în 20 martie 2026. Mentenanță CS1: URL impropriu (link)
• Poli, Xavier (1907). La Corse dans l'antiquité et le Haut Moyen Âge (Corsica în antichitate și în Evul Mediu Timpuriu) (în franceză). Paris: Albert Fontemoing. 
• Jolivet, Vincent (2013). „Aléria et ses territoires : approches croisées (Aléria și teritoriile sale: abordări încrucișate)” (în franceză). ADLFI. Archéologie de la France, Ministère de la Culture. Accesat în 21 martie 2026. 

Vezi și

• Lista comunelor din Haute-Corse

Legături externe

• Materiale media legate de Aléria la Wikimedia Commons
• „Aléria” (în franceză). Mairie d'Aleria. Accesat în 21 martie 2026. 
• „Aléria” (în engleză). Digital Atlas of the Roman Empire. Accesat în 21 martie 2026. 
• „Aléria” (în franceză). Insee. Accesat în 21 martie 2026. 
• „Des villages de Cassini aux communes d'aujourd'hui - Aléria (De la satele Cassini la comunele de astăzi - Aléria)” (în franceză). École des hautes études en sciences sociales. Accesat în 21 martie 2026. 
• Beauchamp, Antoine (2019). „Dans la chambre funéraire de l'Étrusque d'Aléria (Corse) (În camera funerară a etruscului din Aléria (Corsica))” (în franceză). Radio France. Accesat în 21 martie 2026.