Aharon Appelfeld

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Aharon Appelfeld
Aharon Appelfeld, Aharon Appelfeld, Rencontre et entretien Marc Rettel-003.jpg
fotografie din 2014
Date personale
Nume la naștere Ervin Appelfeld Modificați la Wikidata
Născut (85 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Jadova, România Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Israel.svg Israel Modificați la Wikidata
Ocupație scriitor
poet
autobiograf[*]
profesor universitar Modificați la Wikidata
Limbi limba ebraică[3]  Modificați la Wikidata
Studii Universitatea Ebraică din Ierusalim  Modificați la Wikidata
Note
Premii Premiul Israel[*]
Premiul Bialik[*]
Premiul Médicis pentru literatura străină[*]
Premiul Nelly Sachs[*]
Premiul Ussishkin[*]
National Jewish Book Awards[*]
Premiul Brenner[*]
Premiul ziarului "Independent" pentru proza străină[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Aharon Appelfeld (în ebraică אהרון אפלפלד, nume la naștere Erwin (Aharon) Appelfeld; n. ,[1][2] Jadova, România) este un scriitor israelian. Aharon Appelfeld a supraviețuit Holocaustului, dar și-a pierdut mama din fragedă copilărie. A câștigat premii literare prestigioase în Israel, Franța și Germania.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilăria in Bucovina[modificare | modificare sursă]

Erwin (Aharon) Appelfeld s-a născut în 1932 într-o familie de evrei în comuna Jadova (Stara Jadova) din Județul Storojineț din Bucovina de nord, pe atunci parte a Regatului României, în zilele noastre în Ucraina. El a fost copil unic al părinților săi, industriașul Michael Appelfeld, și soția sa, Bonya (Batya) născută Sternberg. Limba vorbită în casa părintească era germana, care devenise limba unei bune părți din evreii bucovineni din vremea stăpânirii austriece. Familia Appelfeld era o familie de evrei laici, care nu mai observa prescripțiile religioase. Însă, în casa bunicilor materni, din munți, într-o comunitate de hasidim adepți ai țadicului din Sadagura, Appelfeld a cunoscut limba idiș și tradiția religioasă și l-a însoțit pe bunicul său la sinagogă.

În anul 1938, după cum și-a amintit ulterior scriitorul, s-au ivit semne de neliniște în familie. În centrul Europei regimul lui Hitler a instituit legi rasiste si o prigoana tot mai crâncenă contra evreilor. Legi similare au fost adoptate și în alte țări, precum Italia. În România guvernul Goga-Cuza a retras cetățenia multor evrei și a interzis publicațiile în limbile idiș și ebraică, propaganda antievreiască a câștigat teren în rândurile vecinilor români și germani.

„"Anul 1938 a fost un an rău. Se auzeau zvonuri pretutindeni și era limpede:suntem încolțiți. Tata a încercat în zadar să obțină o viză de intrare în America , a trimis telegrame rudelor și prietenilor din Uruguay și Chile. Nimic nu mai mergea ca lumea. Oameni care până deunăzi erau familiari ai casei, parteneri de afaceri în care aveai încredere, prieteni din copilărie, s-au înstrăinat sau au devenit dușmănoși"”

.(Sipur haim - Povestea unei vieți,[necesită citare]).

Copilăria în anii Holocaustului[modificare | modificare sursă]

În anii 1940, la finele domniei regelui Carol al II-lea au intrat în vigoare legile rasiste și în România După ocuparea Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică, Appelfeld a început să învețe la școala elementară sovietică. În iunie 1941 Germania, aliată cu România a invadat teritoriul controlat de Uniunea Sovietică. În iulie Bucovina de nord a fost recuperată de armata română și regimul Antonescu a instituit, după modelul nazist, un regim de teroare și masacre contra evreilor, vizând „epurarea” de evrei a teritoriului. Appelfeld, pe atunci copil de 9 ani, a rămas orfan de mamă, după ce aceasta a pierit împușcată în apropierea casei părinților ei. Apoi a fost închis împreună cu tatăl său în ghetoul înființat pentru evrei la Cernăuți. De acolo au fost duși într-un lung marș pe jos spre lagărele și ghetourile organizate în Transnistria. Tatăl l-a purtat adesea pe umeri. Ajunși in Transnistria, Appelfeld a fost curând despărțit de tatăl său. În cele din urmă a fugit din lagăr și vreme de doi ani a peregrinat prin păduri, fiind in cele din urmă adoptat de o bandă de hoți și prostituate ucrainieni. O vreme a găsit adăpost în casa unei femei ucrainiene. Despre acea perioadă din viața sa scriitorul a remarcat ulterior:

„În vreme ce băteam drumurile câmpiilor și pădurilor am învățat să aleg mai degrabă calea codrului decât cea a ogorului deschis, grajdurile decât casele, apropierea ologilor decât cea a celor zdraveni, societatea celor proscriși decât cea a așa numiților oameni așezați. Uneori realitatea îmi arăta că greșesc, dar în cea mai mare partea a cazurilor bănuielile mi s-au adeverit. Pe parcursul timpului, am învățat că lucrurile și animalele îmi erau prieteni de nădejde. În pădure eram înconjurat de copaci, de tufe, păsări și mici animale. Nu mi-era teamă de ele. Eram sigur ca nu-mi vor face rău. Mai târziu am cunoscut vacile și caii și aceștia mi-au dat căldura pe care o simt cu mine până în ziua de astăzi. Uneori îmi pare ca nu ființe omenești m-au salvat, ci animalele pe care le-am întâlnit”

.

(Povestea unei vieți,[necesită citare])

Anii de tinerețe în Israel[modificare | modificare sursă]

Odată cu revenirea în regiune a armatei sovietice, Appelfeld s-a alăturat unei unități militare, lucrând în bucătărie. Cu ostasii sovietici a ajuns în România și apoi, în Bulgaria.După terminarea războiului, din Bulgaria Appelfeld a pribegit împreună cu alți copii în Iugoslavia, și de acolo, a ajuns in Italia. În Italia au fost adăpostiți într-o mânăstire. A intrat in curând în ingrijirea organizației sioniste Aliyat Hanoar (Emigrația Tineretului) și la 14 ani, în anul 1946, a emigrat în Palestina. Acolo l-a regăsit pe tatăl său, cu ajutorul unei liste a Agenției Evreiești.

În anii 1946-1948 Appelfeld a fost înscris la școala agricolă din Ein Kerem, la Ierusalim, apoi la școala agricolă din Nahalal. Între anii 1950-1952 a servit în armată. După lăsarea la vatră, a început studii de literatura ebraică și idiș la Universitatea Ebraică din Ierusalim, pe care le-a încheiat cu diploma de licență și apoi cea de master.

„Facultatea de filozofie iudaică de la Universitatea Ebraica mi-a fost cea dintâi școală, deoarece n-am învățat niciodată nici la școala elementară, și nici la un liceu. Profesorii mei erau oameni născuți in Europa și care au venit în țară. Majoritatea erau din Europa de est, dar erau și mulți vorbitori de germană. Deodată m-am atașat de ei. Pentru că au venit în țară ca să construiască o civilizație evreiască, ca se afirme ca evrei....Spre norocul meu, am întâlnit atunci oameni ca Scholem, ca Martin Buber, care mi-au fost profesori, și într-o anumită măsură prieteni și mentori. Ei au fost primii care au citit primele mele manuscrise.”

(din intreviul oferit lui Dror Mishani în ziarul ebraic Haaretz. 21 septembrie 2006)

În anul 1957 și-a regăsit tatăl, care venise și el in Israel. L-a găsit într-o tabără de tranzit pentru noi imigranți (maabará) din Beer Tuvia, în plin cules al recoltei.Întâlnirea lor a fost așa de emoționantă, încât nu a îndrăznit niciodată să o relateze în scris. : Într-un interviu scriitorul a povestit:

„Văd o scară lângă un copac, și pe ea stătea un evreu foarte bătrân..... M-am adresat lui în germană, spunând:Herr Appelfeld? El a coborât de pe scară, mă privește și nu poate să scoată un cuvânt, ochii fiindu-i cuprinși de lacrimi. Vreme de o zi întreagă nu poate să spună o vorbă, doar câte un hohot de plâns cumplit.Nu îmi spune că e tatăl meu, eu nu-i spun ca sunt fiul său. Până astăzi nu știu sa fac din asta nimic. Îmi vine de îndată să plâng, e ceva ce nu pot atinge. Nu pot. Încă nu. Poate peste vreo douăzeci de ani voi putea să ating focul acesta.”

(Interviu oferit lui Mikhael Gluzman, „Mikan”, 2000)

Appelfeld a scris versuri din tinerețe, primele fiindu-i publicate în presa literară în anii [1955]]-1956. În anul 1959 i-a apărut prima povestire în revista „Gazit”. Primul volum de povestiri, „Ashan” („Fum”) i-a apărut în anul 1962.

Activitatea academică și literară[modificare | modificare sursă]

Între anii 1979-2000 Appelfeld a fost profesor de literatura ebraică la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva. În anul 2000 a ieșit la pensie, iar in anul 2003 a predat manuscrisele și scrierile sale unei arhive speciale în cadrul Bibliotecii Aran a Universității Beer Sheva. În anul 2007 aceasta arhivă a fost transferată în Arhivele literare ale Institutului de cercetare a literaturii ebraice noi din clădirea Diller din cadrul Universității Ben Gurion. Appelfeld este membru al Academiei limbii ebraice.

Povestirile lui Appelfeld se petrec în parte în estul Europei, și în parte în Israel, câteva - în Italia. Multe din scrierile sale reflectă trăirile sale de copil în vremea Holocaustului sau ca tânăr supraviețuitor al Holocaustului în anii de început ai Statului Israel. Deși multe din cărțile sale nu se ocupă cu evenimentele Holocaustului înseși, ci mai mult cu descrierea întâmplărilor dinaintea catastrofei, mai ales a situației evreilor europeni în ajunul Celui de-al Doilea Război Mondial și a invaziei Germaniei naziste în Uniunea Sovietică, aceștia fiind frământați între tradiția părintească de care sunt legați printr-o legătură indelebilă, și lumea și modul de viață al popoarelor creștine din jur, care îi atrage. În multe din cărțile lui Appelfeld apar figuri mistice care amintesc de tzadikimii hasidismului și care servesc drept adresă întrebărilor evreului care se zbate cu gândurile, rupt între cele două lumi. Scena multora dintre povestiri este cea a Munților Carpați, în care a crescut Baal Shem Tov, întemeietorul hasidismului, si care, se pare a servit drept sursă de inspirație pentru figurile mistice zugrăvite. În afara acestora din urmă, un loc însemnat ocupă personajele feminine, ne-evreice, care întruchipează vitalitatea pură, livertatea și lumea către care încearcă evreul să ajungă, fără un succes deplin.

Într-un interviu gazetei Globus, în 18 august 2008, Appelfeld a mărturisit:„Am scris 40 cărți și toate apar'in aceleiași saga a vieții mele. Toate cărțile mele sunt legate între ele, fiecare se ocupă de un alt aspect al vieții mele.”

Premii și onoruri[modificare | modificare sursă]

  • 1983 - Premiul de stat Israel pentru beletristică
  • Premiul Aliyat Hanoar
  • Premiul Brenner pentru literatură
  • Premiul Milo pentru literatură
  • 1967 - Premiul Ussishkin, pentru cartea sa Kfor al haaretz (Ger peste țară)
  • 2004 Premiul francez Médicis pentru literatură străină - pentru cartea sa Sipur Haim (Povestea unei vieți)
  • Doctor honoris causa al Universității Ebraice din Ierusalim (2000), al Universității Ben Gurion din Beer Sheva, al Universității Tel Aviv, al Universității Brandeis, al Universității Bar Ilan, al Seminarului rabinic din America, al Yeshiva University, al Hebrew Union College,
  • iunie 2008 Premiul Grinzana din Italia

Opera literară tradusă în română[modificare | modificare sursă]

  • Badenheim 1939 (Univers, 1988)
  • Pentru toate păcatele (Hasefer, 2000)
  • Caterina (Univers, 2002)
  • Badenheim 1939, Editura Polirom, 2007; ISBN 978-973-46-0648-1
  • Povestea unei vieți (Polirom, 2009)
  • Pe neașteptate, dragoste, traducere din limba ebraică și note de Any Shilon, Colecția "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2010

Note, referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b "Aharon Appelfeld", Gemeinsame Normdatei, accesat la 28 aprilie 2014 
  2. ^ a b SNAC, accesat la 9 octombrie 2017 
  3. ^ "Aharon Appelfeld", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb120520646, accesat la 10 octombrie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Aharon Appelfeld la Wikimedia Commons