Adunare constituțională

O adunare constituțională (cunoscută și sub denumirea de adunare constituantă, convenție constituțională sau congres constituțional) este un organism construit în scopul elaborării sau revizuirii unei constituții. Adunările sunt de obicei considerate distincte de o legislatură obișnuită, deși membrii legislaturii pot constitui un număr semnificativ sau totalitatea membrilor acesteia. O adunare constituțională este de obicei constituită pentru un scop specific, pe care îl îndeplinește într-un timp relativ scurt, după care adunarea este dizolvată. O adunare constituțională este o formă de democrație reprezentativă. Spre deosebire de formele de elaborare a constituției în care o constituție este impusă unilateral de un legiuitor suveran, , adunarea constituțională creează o constituție prin acțiuni „impuse intern”, în sensul că membrii acesteia sunt ei înșiși cetățeni, dar nu neapărat lideri politici, ai țării pentru care creează constituția.^[1]^[2]

După țară

Germania

Consiliul Parlamentar din 1948 (germană Parlamentarischer Rat) a redactat Legea fundamentală a Republicii Federale pentru ratificare de către landuri. Acest consiliu nu a fost recunoscut ca legitim de Germania de Est ocupată de sovietici, care și-a redactat propria constituție în 1949 și nu a acceptat Legea fundamentală până la reunificarea Germaniei în 1990.^[3]

Italia

Adunarea Constituantă a Italiei a fost înființată în 1946, în urma înfrângerii Italiei fasciste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost aleasă prin vot universal, simultan cu un referendum privind adoptarea Republicii sau continuarea monarhiei. Alegătorii au ales republica, iar noua adunare avea sarcina de a aproba noile guverne republicane, precum și de a redacta o nouă constituție. Aceasta a fost aprobată la 22 decembrie 1947. Adunarea a fost dizolvată la 31 ianuarie 1948, urmând să fie înlocuită de noul Parlament al Italiei.^[4]

Israel

Legea constituțională a Israelului este stabilită de Knesset, care, din 1949, servește drept adunare constituantă permanentă a țării. Knesset are puterea de a crea Legile Fundamentale ale Israelului, legi care sunt legislație înrădăcinată și vor deveni parte a unei „viitoare” constituții a Israelului, precum și legislație statutară „obișnuită”.^[5]^[6]

Rusia

Adunarea Constituantă Rusă a fost înființată în Rusia în urma Revoluției din Octombrie din 1917 pentru a forma o nouă constituție după răsturnarea Guvernului Provizoriu Rus.^[7]^[8]

Turcia

Adunarea Constituantă a Turciei a fost înființată în 1961, după lovitura de stat turcă din 1960, pentru a pregăti o constituție democratică. Constituția a fost pregătită și aprobată de alegători printr-un referendum în 1961.^[9]^[10]

Uniunea Europeană

Convenția Europeană (2001) a elaborat Constituția pentru Europa pentru aprobarea de către Consiliul European și ratificarea de către statele membre. Această constituție a fost abandonată după ce a fost respinsă în referendumurile francez și olandez și a fost înlocuită de Tratatul de la Lisabona din 2007.

Note

↑ Oloka-Onyango, Joseph, ed. (2001), Constitutionalism in Africa: creating opportunities, facing challenges, Fountain Publishers, ISBN 978-9970-02-271-7
↑ Hadenius, Axel, ed. (1997), Democracy's victory and crisis: Nobel symposium no. 93, Cambridge University Press, ISBN 978-0-521-57311-5 |access-date= necesită |url= (ajutor)
↑ Feldkamp, Michael F. (2019), Der Parlamentarische Rat 1948-1949: Die Entstehung des Grundgesetzes, Vandenhoeck & Ruprecht, ISBN 978-3-647-10565-9 |access-date= necesită |url= (ajutor)
↑ Smyth, Howard McGaw (1948), „Italy: From Fascism to the Republic (1943-1946)”, The Western Political Quarterly, 1 (3), p. 205, doi:10.2307/442274
↑ Gross, Aeyal M. (1998), „The Politics of Rights in Israeli Constitutional Law”, Israel Studies, 3 (2), pp. 80–118, doi:10.2979/ISR.1998.3.2.80, ISSN 1084-9513
↑ Mazie, Steven V. (2006), Israel's higher law: religion and liberal democracy in the Jewish state, Lexington Books, ISBN 978-0-7391-1259-5 |access-date= necesită |url= (ajutor)
↑ Lyandres, Semion (1989), „The 1918 Attempt on the Life of Lenin: A New Look at the Evidence”, Slavic Review (în engleză), 48 (3), pp. 432–448, doi:10.2307/2498997, ISSN 0037-6779
↑ Koenker, Diane P. (1993), „The Russian Revolution”, The Journal of Modern History (în engleză), 65 (2), pp. 432–435, doi:10.1086/244669, ISSN 0022-2801
↑ Gunn, Christopher (2015), „The 1960 Coup in Turkey: A U.S. Intelligence Failure or a Successful Intervention?”, Journal of Cold War Studies, 17 (2), pp. 103–139, doi:10.1162/JCWS_a_00550, ISSN 1520-3972
↑ Aktürk, Şener (12 noiembrie 2012), Regimes of Ethnicity and Nationhood in Germany, Russia, and Turkey (ed. 1), Cambridge University Press, doi:10.1017/cbo9781139108898.006, ISBN 978-1-107-02143-3

Vezi și

[1] Oloka-Onyango, Joseph, ed. (2001), Constitutionalism in Africa: creating opportunities, facing challenges, Fountain Publishers, ISBN 978-9970-02-271-7

[2] Hadenius, Axel, ed. (1997), Democracy's victory and crisis: Nobel symposium no. 93, Cambridge University Press, ISBN 978-0-521-57311-5 |access-date= necesită |url= (ajutor)

[3] Feldkamp, Michael F. (2019), Der Parlamentarische Rat 1948-1949: Die Entstehung des Grundgesetzes, Vandenhoeck & Ruprecht, ISBN 978-3-647-10565-9 |access-date= necesită |url= (ajutor)

[4] Smyth, Howard McGaw (1948), „Italy: From Fascism to the Republic (1943-1946)”, The Western Political Quarterly, 1 (3), p. 205, doi:10.2307/442274

[5] Gross, Aeyal M. (1998), „The Politics of Rights in Israeli Constitutional Law”, Israel Studies, 3 (2), pp. 80–118, doi:10.2979/ISR.1998.3.2.80, ISSN 1084-9513

[6] Mazie, Steven V. (2006), Israel's higher law: religion and liberal democracy in the Jewish state, Lexington Books, ISBN 978-0-7391-1259-5 |access-date= necesită |url= (ajutor)

[7] Lyandres, Semion (1989), „The 1918 Attempt on the Life of Lenin: A New Look at the Evidence”, Slavic Review (în engleză), 48 (3), pp. 432–448, doi:10.2307/2498997, ISSN 0037-6779

[8] Koenker, Diane P. (1993), „The Russian Revolution”, The Journal of Modern History (în engleză), 65 (2), pp. 432–435, doi:10.1086/244669, ISSN 0022-2801

[9] Gunn, Christopher (2015), „The 1960 Coup in Turkey: A U.S. Intelligence Failure or a Successful Intervention?”, Journal of Cold War Studies, 17 (2), pp. 103–139, doi:10.1162/JCWS_a_00550, ISSN 1520-3972

[10] Aktürk, Şener (12 noiembrie 2012), Regimes of Ethnicity and Nationhood in Germany, Russia, and Turkey (ed. 1), Cambridge University Press, doi:10.1017/cbo9781139108898.006, ISBN 978-1-107-02143-3

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]