Acid wolframic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acid wolframic
Wolframsaeure.svg
Yellow Tungstic acid.jpg
Nume IUPAC
dihidroxi-dioxowolfram
Alte denumiri
acid ortowolframic
Identificare
Număr CAS 7783-03-1
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică H2WO4
Aspect substanță galbenă
Masă molară 249,853 g/mol
Proprietăți
Densitate 5,59 g/cm3
Starea de agregare
Starea de agregare solidă
Punct de topire 100 °C
Punct de fierbere 1.473 °C
Solubilitate
Solubilitate în apă
insolubil
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate (pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Doză letală
Doza minimă letală
Doza letală medie
Fraze R
Fraze S
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Acidul wolframic este denumirea dată formei hidratate de trioxid de wolfram, WO3. Cea mai simplă formă a acidului wolframic este forma monohidrată, WO3·H2O, dar se cunoaște și cea dihidrată WO3·2H2O. Structura cristalului de WO3·H2O constă în grupuri de unități octaedrice de WO5(H2O), cu câte patru colțuri comune.[1] Formula sa poate fi scrisă și sub forma H2WO4.

Obținere[modificare | modificare sursă]

Acidul wolframic se obține în urma reacției dintre acizi tari și soluții de wolframați de metale alcaline:

De asemenea, acidul mai poate fi preparat și prin reacția dintre acidul carbonic și wolframatul de sodiu, sau prin simpla dizolvare a wolframului pur în peroxid de hidrogen.[2]

Folosindu-se același model, acidul se obține și prin reacția dintre wolframatul de calciu și acid clorhidric sau acid azotic concentrat:[3]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Wells, A.F. (1986). Structural inorganic chemistry (ed. 5th). Oxford [Oxfordshire]: Clarendon Press. ISBN 0-19-855370-6 
  2. ^ Murau, P. C. (1961), Dissolution of Tungsten by Hydrogen Peroxide, Analytical Chemistry, pp. 1125-1126, doi:10.1021/ac60176a021 
  3. ^ Georg Brauer: Handbuch der präparativen anorganischen Chemie. 3., ediție revizuită. Enke, Stuttgart 1981, ISBN 3-432-87823-0, S. 1566.