Sari la conținut

Accidentul radiologic de la Goiânia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Accidentul radiologic de la Goiânia

O fotografie a sursei radioactive implicate în accidentul din 1987.
Dată  Modificați la Wikidata
Loc de desfășurareGoiânia  Modificați la Wikidata
Coordonate16°42′S 49°18′W ({{PAGENAME}}) / 16.7°S 49.3°V-16.7; -49.3
Decese4  Modificați la Wikidata
ȚarăBrazilia  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
O capsulă tipică de teleterapie este alcătuită din următoarele componente:
  1. o carcasă exterioară de protecție etanșă (de obicei din plumb),
  2. un inel de reținere și
  3. o „sursă” de teleterapie (diametrul în această diagramă este de 30 mm), compusă la rândul ei din
  4. două canistre din oțel inoxidabil, imbricate și sudate la
  5. două capace din oțel inoxidabil care înconjoară
  6. un scut intern protector (de obicei din uraniu metalic sau un aliaj de tungsten) și
  7. un cilindru de material sursă radioactivă (cesiu-137 în incidentul de la Goiânia, dar de regulă cobalt-60)

Accidentul radiologic de la Goiânia [ɡoˈjɐ̃njə] a fost un accident de contaminare radioactivă care a avut loc la 13 septembrie 1987, în Goiânia, Goiás, Brazilia, după ce o sursă de radioterapie nesupravegheată a fost furată dintr-un spital abandonat din oraș. Ulterior, aceasta a ajuns în mâinile mai multor persoane, iar patru persoane au murit. Aproximativ 112.000 de persoane au fost examinate pentru contaminare radioactivă, dintre care 249 s-au dovedit a fi contaminate.[1][2]

În operațiunea de decontaminare ulterioară, pământul vegetal a trebuit îndepărtat din mai multe locuri, iar mai multe case au fost demolate. Toate obiectele din interiorul acelor case, inclusiv bunurile personale, au fost confiscate și incinerate. Revista Time a identificat accidentul drept unul dintre „cele mai grave dezastre nucleare” din lume, iar Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) l-a numit „unul dintre cele mai grave incidente radiologice din lume”.[3][4]

Sursa

[modificare | modificare sursă]

Sursa de radiații din accidentul de la Goiânia a fost o capsulă mică ce conținea aproximativ 93 grame (3,3 oz) de clorură de cesiu extrem de radioactivă⁠(d), obținută din radioizotopul cesiu-137⁠(d) și încapsulată într-un recipient de ecranare din plumb și oțel. Sursa era montată într-un dispozitiv de tip roată, în care un mecanism rotativ deplasa sursa între pozițiile de stocare și cele de iradiere.[1]

Un dispozitiv de radioterapie de tip roată, prevăzut cu un colimator⁠(d) lung pentru a focaliza radiația într-un fascicul îngust. Sursa radioactivă de clorură de cesiu este reprezentată prin dreptunghiul albastru, iar razele gama prin fasciculul care iese prin deschidere.
Compararea radioactivităților
Surse din Goiânia (TBq)
1971 74
1987 50.9
Recuperat 44
Nerecuperat (cca. 1987) 7
Nerecuperat (cca. 2016) 3.5
Detector de fum 0.000000037

Activitatea sursei era de 74 terabecquereli (TBq) în 1971. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) descrie recipientul ca fiind o „capsulă standard la nivel internațional”. Aceasta avea un diametru de 51 de milimetri (2 inci) și o lungime de 48 mm (1,8 inci). Activitatea specifică a materialului activ era de aproximativ 814 TBq·kg−1 de cesiu-137, un izotop cu o perioadă de înjumătățire de 30 de ani. Rata dozei la un metru de sursă era de 4,56 gray pe oră (456 rad·h−1) — mai mare decât doza letală medie de 4 gray.

Deși numărul de serie al dispozitivului era necunoscut, ceea ce a împiedicat confirmarea identității sale, se credea că acesta fusese fabricat în Statele Unite, la Oak Ridge National Laboratory⁠(d), ca sursă de radiații pentru radioterapie utilizată la spitalul din Goiânia.[1]

AIEA afirmă că sursa conținea 50.9 terabecquereli (1,375 Ci) în momentul în care a fost preluată și că aproximativ 44 terabecquereli (1.200 Ci) de contaminare au fost recuperate în timpul operațiunii de decontaminare. Aceasta înseamnă că 7 terabecquereli (190 Ci) au rămas în mediu, cantitate care s-ar fi descompus la aproximativ 3,5 terabecquereli (95 Ci) până în 2016.

Evenimente

[modificare | modificare sursă]

Instituto Goiano de Radioterapia (IGR), un institut privat de radioterapie din Goiânia,[1] era situat la 1 kilometru (0,6 mi) la nord-vest de Praça Cívica, centrul administrativ al orașului. Când IGR s-a mutat în noul său sediu, în 1985, a lăsat în urmă o unitate de radioterapie⁠(d) pe bază de cesiu-137, achiziționată în 1977.[5] Soarta amplasamentului abandonat a fost disputată în instanță între IGR și Societatea Sfântul Vincențiu de Paul⁠(d), proprietara spațiilor la acel moment.[6] La 11 septembrie 1986, Tribunalul din Goiás a declarat că avea cunoștință de existența materialului radioactiv abandonat în clădire.[6]

Cu patru luni înainte de furt, la 4 mai 1987, Saura Taniguti, pe atunci director al Ipasgo, institutul de asigurări pentru funcționarii publici, a folosit forța poliției pentru a-l împiedica pe unul dintre proprietarii IGR, Carlos Figueiredo Bezerril, să îndepărteze materialul radioactiv rămas în clădire.[6] Figueiredo l-a avertizat ulterior pe președintele Ipasgo, Lício Teixeira Borges, că ar trebui să își asume responsabilitatea „pentru ceea ce se va întâmpla cu bomba cu cesiu”.[6] Tribunalul din Goiás a desemnat un agent de securitate pentru a păzi situl.[7] Între timp, proprietarii IGR au trimis mai multe scrisori Comisiei Naționale pentru Energie Nucleară⁠(d) (CNEN), avertizând asupra pericolului de a păstra o unitate de teleterapie într-un amplasament abandonat, însă nu au putut îndepărta singuri echipamentul, deoarece o hotărâre judecătorească le interzicea acest lucru.[6][8]

Furtul sursei

[modificare | modificare sursă]

La 13 septembrie 1987, paznicul desemnat să supravegheze situl nu s-a prezentat la serviciu. Roberto dos Santos Alves și Wagner Mota Pereira au intrat ilegal în situl IGR, aflat parțial în demolare.[9] Au dezasamblat parțial unitatea de teleterapie și au transportat ansamblul sursei într-o roabă până la locuința lui Roberto, sperând să obțină bani din valorificarea acesteia.[1]

Au început să demonteze echipamentul, iar în aceeași seară ambii au început să prezinte simptome ale sindromul iradierii acute. A doua zi, Pereira a acuzat diaree și amețeli, iar mâna stângă i s-a umflat. Ulterior, a dezvoltat o arsură pe mână, corespunzătoare ca formă deschiderii dispozitivului, și a fost supus amputării parțiale a mai multor degete.[10]

La 15 septembrie, Pereira s-a prezentat la o clinică locală, unde a fost diagnosticat cu o toxiinfecție alimentară și trimis acasă să se odihnească.[1] Între timp, Roberto a continuat să demonteze echipamentul și a reușit în cele din urmă să extragă capsula de cesiu din capul protector rotativ. Expunerea prelungită la materialul radioactiv a provocat ulcerarea antebrațului drept, ceea ce a impus amputarea acestuia la 14 octombrie.[11]

La 16 septembrie, Roberto a perforat fereastra capsulei cu o șurubelniță, observând o lumină albastră intensă provenind din interior.[1] A introdus șurubelnița și a extras o parte din substanța strălucitoare. Crezând că ar putea fi un tip de praf de pușcă, a încercat să o aprindă, însă fără succes.

Mecanismul exact al producerii luminii albastre nu era cunoscut la momentul redactării raportului AIEA, însă s-a presupus că ar putea fi vorba fie de strălucirea aerului ionizat, fie de fluorescență, fie de radiația Cerenkov asociată cu absorbția umidității de către sursă; un fenomen similar a fost observat în 1988 la Oak Ridge National Laboratory, în timpul decapsulării unei surse de cesiu-137.[1]

La 18 septembrie, Roberto a vândut componentele la un centru de fier vechi din apropiere. În aceeași noapte, Devair Alves Ferreira, proprietarul centrului, a observat strălucirea albastră a capsulei perforate. Crezând că materialul ar putea avea valoare sau proprietăți neobișnuite, a dus-o acasă și, în următoarele zile, și-a invitat prietenii și familia să o vadă.

La 21 septembrie, la depozitul de fier vechi, unul dintre prietenii lui Ferreira (identificat drept „EF1” în raportul AIEA) a extras din capsulă mai multe granule de mărimea unor boabe de orez, folosind o șurubelniță. Ferreira a început să le distribuie prietenilor și membrilor familiei. În aceeași zi, soția sa, Maria Gabriela Ferreira, în vârstă de 37 de ani, a început să se simtă rău. La 25 septembrie 1987, Devair Ferreira a vândut restul materialelor unui al treilea depozit de fier vechi.

Cu o zi înainte, la 24 septembrie, Ivo, fratele lui Devair, a colectat o parte din pulbere și a dus-o acasă, unde a împrăștiat-o pe podeaua de beton. Fiica sa de șase ani, Leide das Neves Ferreira, a mâncat ulterior un ou[12] în timp ce stătea pe podea. Fascinată de strălucirea pulberii, a aplicat-o pe piele și i-a arătat-o mamei sale. Oul a fost, de asemenea, contaminat. Leide a absorbit 1,0 GBq și a primit o doză totală de 6,0 Gy, o doză fatală pentru care intervenția medicală s-a dovedit ineficientă.[13][14][15] Mama ei, Lurdes Ferreira, s-a îmbolnăvit, de asemenea, în urma expunerii la radiații.[16][17]

Maria Gabriela Ferreira a fost prima care a realizat că mai multe persoane din jurul ei se îmbolnăviseră simultan.[18] La 28 septembrie 1987, la cincisprezece zile după descoperirea obiectului, aceasta a recuperat materialele de la depozitul de fier vechi rival și le-a transportat la un spital.

În dimineața zilei de 29 septembrie, un fizician medical aflat în vizită[19] a utilizat un contor cu scintilație⁠(d) pentru a confirma prezența radioactivității⁠(d) și a convins autoritățile să intervină de urgență. Până la sfârșitul zilei, autoritățile locale, statale și naționale erau informate despre incident.

Rezultate în materie de sănătate

[modificare | modificare sursă]

Vestea incidentului radiologic a fost difuzată în presa locală, națională și internațională. În câteva zile, aproape 130.000 de persoane din Goiânia s-au prezentat la spitalele locale, îngrijorate că ar fi putut fi expuse.[2] Dintre acestea, 249 au fost într-adevăr contaminate — unele având reziduuri radioactive încă pe piele — fapt confirmat cu ajutorul contoarelor Geiger.[2] În cele din urmă, douăzeci de persoane au prezentat simptome ale sindromul iradierii acute și au necesitat tratament.[2]

Decese

[modificare | modificare sursă]

Vârstele sunt exprimate în ani, iar dozele în gray (Gy). Pentru referință, DL1, DL50 și DL99 sunt de 2,5, 5 și, respectiv, 8 Gy.[20]

  • Admilson Alves de Souza, în vârstă de 18 ani (5,3 Gy), era angajat al lui Devair Ferreira și a lucrat direct cu sursa radioactivă. A dezvoltat leziuni pulmonare, hemoragii interne și afectări cardiace și a murit la 28 octombrie 1987.[21][22][23]
  • Leide das Neves Ferreira, în vârstă de 6 ani (6,0 Gy), era fiica lui Ivo Ferreira. Când o echipă internațională a sosit pentru a o trata, a fost găsită izolată într-o cameră de spital, deoarece personalul se temea să se apropie de ea. Starea sa s-a deteriorat progresiv: a prezentat edem în partea superioară a corpului, căderea părului, leziuni renale și pulmonare și hemoragii interne. A murit la 23 octombrie 1987, din cauza „septicemiei și infecției generalizate”, la Spitalul Marin Marcilio Dias din Rio de Janeiro.[24] A fost înmormântată într-un sicriu special din fibră de sticlă căptușit cu plumb, pentru a preveni răspândirea contaminării. În ciuda acestor măsuri, vestea înmormântării a declanșat o revoltă a peste 2.000 de persoane, care se temeau că trupul ei ar putea contamina solul.[25] Manifestanții au încercat să blocheze accesul spre cimitir cu pietre și cărămizi.[26] Înmormântarea a avut loc în cele din urmă.
  • Maria Gabriela Ferreira, 37 de ani (5,7 Gy), soția lui Devair Ferreira, s-a îmbolnăvit la aproximativ trei zile după expunere. Starea ei s-a agravat rapid, prezentând căderea părului și hemoragii interne, în special la nivelul membrelor, ochilor și tractului digestiv. A dezvoltat confuzie mentală, diaree și insuficiență renală acută. A murit la 23 octombrie 1987, în aceeași zi cu nepoata ei, din cauza „septicemiei și infecției generalizate”,[27][28] la aproximativ o lună de la expunere.
  • Israel Batista dos Santos, 22 de ani (4,5 Gy), angajat al lui Devair Ferreira, a lucrat la demontarea sursei pentru a extrage plumbul. A dezvoltat complicații respiratorii și limfatice severe, a fost internat și a murit la 27 octombrie 1987, la șase zile după spitalizare.[29]

Devair Ferreira a supraviețuit, în ciuda unei doze estimate de 7 Gy. A murit în 1994 de ciroză, agravată de depresie și consum excesiv de alcool⁠(d).[30] Ivo Ferreira a murit de emfizem pulmonar în 2003.[31]

Rezultatele pentru cele 46 de persoane cel mai grav contaminate sunt prezentate în diagrama de mai jos. Mai multe persoane au supraviețuit unor doze ridicate de radiații; se consideră că, în unele cazuri, acest lucru se datorează faptului că doza a fost fracționată⁠(d).[1] În timp, mecanismele de reparare ale organismului pot reduce deteriorarea celulară cauzată de radiații.[32] Dacă doza este distribuită pe o perioadă mai lungă, aceste mecanisme pot atenua efectele iradierii acute.[33]

Barchart showing the outcome for the 46 most contaminated people for whom a dose estimate has been made. The people are divided into seven groups according to dose.
Diagramă cu bare care prezintă rezultatele pentru cele 46 de persoane cele mai contaminate, grupate în șapte categorii în funcție de doză.

Ulterior, aproximativ 112.000 de persoane au fost examinate pentru contaminare radioactivă; 249 au fost identificate cu niveluri semnificative de material radioactiv în sau pe corp.[1] Dintre acestea, 129 au prezentat contaminare internă. Majoritatea au fost expuse la doze mici (< 50 mSv), corespunzătoare unui risc suplimentar de cancer mai mic de aproximativ 1 la 200 pe parcursul vieții.[34]

Aproximativ o mie de persoane au primit doze mai mari decât nivelul anual al radiațiilor de fond⁠(d); se estimează că 97% dintre acestea au primit între 10 și 200 mSv (echivalent cu un risc suplimentar de cancer între 1 la 1.000 și 1 la 50).[34]

În 2007, s-a constatat că rata bolilor asociate cu cesiu-137 în rândul supraviețuitorilor era similară cu cea din populația generală. Cu toate acestea, aceștia continuă să fie afectați de stigmatizare socială legată de radiații și primesc în continuare despăgubiri.[35]

Mortalitatea prin cancer pancreatic în regiunea central-vestică a Braziliei (inclusiv Goiás și Goiânia) a fost raportată ca fiind mai ridicată decât în alte regiuni ale țării.[36][37]

Probleme juridice

[modificare | modificare sursă]

Pe lângă acțiunea civilă publică pentru daune aduse mediului, intentată în septembrie 1995 de Serviciul Public Federal de Procuratură (Departamentul de Justiție), împreună cu Serviciul Public de Procuratură al statului Goiás, în fața celei de-a 8-a Curți Federale din Goiânia, au fost inițiate proceduri judiciare și împotriva Uniunii Federale, a Comisiei Naționale pentru Energie Nucleară, a statului Goiás (prin Departamentul său de Sănătate), a Institutului de Securitate Socială pentru Funcționarii Publici din statul Goiás (IPASGO), care la momentul accidentului era proprietarul terenului pe care se afla IGR, precum și împotriva celor patru medici proprietari ai IGR și a fizicianului clinicii, care era și responsabilul tehnic.

La 17 martie 2000, Curtea Federală a VIII-a din Goiás a dispus ca inculpații să plătească despăgubiri în valoare de 1,3 milioane de reial (aproximativ 750.000 de dolari americani) către Fondul de Apărare a Drepturilor Difuze, un fond federal destinat compensării daunelor aduse mediului, consumatorilor, proprietății și drepturilor cu valoare artistică, istorică sau culturală, precum și altor drepturi colective. Prin aceeași hotărâre, statul Goiás și Uniunea Federală au fost exonerați de la plata despăgubirilor.

CNEN⁠(d) a fost obligată să plătească despăgubiri de 1 milion de reial, pentru a asigura tratamentul medical și psihologic al victimelor directe și indirecte ale accidentului, precum și al descendenților acestora până la a treia generație. De asemenea, instituția trebuia să asigure transportul pentru examinările medicale ale persoanelor grav afectate și să monitorizeze starea de sănătate a populației din orașul Abadia de Goiás. Institutul IPASGO a fost obligat să plătească o amendă de 100.000 de reial, la care s-au adăugat dobânzi calculate începând cu 13 septembrie 1987, data scoaterii capsulei de cesiu-137.

Întrucât accidentul a avut loc înainte de promulgarea Constituției Federale din 1988⁠(d) și deoarece substanța fusese achiziționată de clinică, nu de proprietarii individuali, instanța nu a putut angaja răspunderea penală a proprietarilor IGR. Cu toate acestea, unul dintre proprietari a fost amendat cu 100.000 de reial, fiind considerat responsabil pentru starea de degradare a clădirii în care era depozitată sursa radioactivă, inclusiv pentru îndepărtarea porților, ferestrelor, tâmplăriei și acoperișului în mai 1987. Fizicianul clinicii a fost, la rândul său, amendat cu 100.000 de reial, întrucât era responsabil tehnic pentru controlul utilizării dispozitivului radiologic.

Deși cei doi hoți nu au fost incluși ca inculpați în procesul civil public, instanța i-a considerat direct responsabili pentru producerea accidentului. Dacă ar fi fost trimiși în judecată, ar fi fost condamnați în baza principiului răspunderii obiective (fără culpă). Cu toate acestea, în ceea ce privește intenția penală, s-a reținut că nu erau conștienți de gravitatea acțiunilor lor și nici de pericolele asociate dispozitivului radiologic; în plus, în clinica abandonată nu existau indicatoare de avertizare care să descurajeze accesul.[38]

Decontaminare

[modificare | modificare sursă]

Pământul vegetal a fost îndepărtat din mai multe zone, iar mai multe locuințe au fost demolate. Toate obiectele din interiorul acestora au fost colectate și examinate. Cele necontaminate au fost ambalate în pungi de plastic, în timp ce obiectele contaminate au fost fie decontaminate⁠(d), fie eliminate ca deșeuri radioactive. În practică, decizia între decontaminare și eliminare se bazează în principal pe valoarea economică⁠(d) a obiectului și pe dificultatea procesului de decontaminare.

În acest caz, AIEA a recunoscut că, pentru a reduce impactul psihologic asupra populației, ar fi fost necesare eforturi mai mari pentru recuperarea obiectelor cu valoare personală, precum bijuteriile și fotografiile. Raportul nu precizează în ce măsură aceste măsuri au fost efectiv aplicate.

După evacuarea locuințelor, praful a fost îndepărtat cu aspiratoare, iar instalațiile sanitare au fost verificate pentru contaminare. Suprafețele vopsite au fost răzuite, iar podelele tratate cu soluții acide și albastru de Prusia. Acoperișurile au fost aspirate și spălate cu apă sub presiune, însă două case au trebuit demolate complet. Deșeurile rezultate au fost transportate în afara orașului și depozitate într-un amplasament special amenajat.

Au fost efectuate și măsurători aeroradiometrice prin survoluri la joasă altitudine deasupra orașului Goiânia. Echipamentele radiometrice disponibile la IRD[39] au fost instalate pe un elicopter Eurocopter AS350 Écureuil⁠(d) pus la dispoziție de poliția statului Goiás.[40]

Alaunul de potasiu dizolvat în acid clorhidric a fost utilizat pentru tratarea argilei, betonului, solului și acoperișurilor, datorită afinității ridicate a cesiului pentru materialele argiloase. Pentru decontaminarea podelelor și a suprafețelor ceruite sau unse s-au folosit solvenți organici, urmați de tratament cu alaun de potasiu. În cazul suprafețelor sintetice, al vehiculelor și al echipamentelor (inclusiv mașini de scris), s-au utilizat soluții de hidroxid de sodiu, urmate de același tratament chimic.

Albastrul de Prusia (hexacianoferat feric de potasiu) a fost utilizat pentru decontaminarea internă a persoanelor expuse. Totuși, eficacitatea sa a fost limitată, deoarece o parte semnificativă a materialului radioactiv migrase deja din sânge în țesutul muscular. Urina pacienților a fost tratată cu rășină schimbătoare de ioni pentru a concentra deșeurile radioactive și a facilita depozitarea acestora.

Operațiunea de decontaminare a fost considerabil mai dificilă decât în cazul unei surse sigilate, deoarece materialul radioactiv fusese dispersat și era solubil în apă. În mod obișnuit, o sursă sigilată poate fi recuperată relativ simplu, prin plasarea într-un recipient ecranat și transportul la un depozit de deșeuri radioactive. Pentru recuperarea surselor pierdute, AIEA recomandă planificare atentă și utilizarea unor echipamente precum macarale sau dispozitive de ecranare (de exemplu, blocuri de beton) pentru protejarea personalului.

Locații contaminate

[modificare | modificare sursă]
Harta toate coordonatele folosind: OpenStreetMap 
Descărcați coordonatele ca: KML · GPX
Locul fostului depozit de fier vechi al lui Devair Ferreira în 2020

Accidentul de la Goiânia a dus la răspândirea unei contaminări radioactive semnificative în districtele Aeroporto, Central și Ferroviários. Chiar și după operațiunile de decontaminare, aproximativ 7 TBq de radioactivitate au rămas neidentificate.

Principalele locații contaminate includ:

Contaminare a fost identificată și în sau pe:[42]

  • trei autobuze
  • patruzeci și două de locuințe
  • paisprezece autovehicule
  • cinci porci
  • aproximativ 50.000 de suluri de hârtie igienică

Moștenire

[modificare | modificare sursă]

Capsula originală de teleterapie a fost preluată de Armata Braziliană⁠(d), iar capsula goală este expusă în prezent la Escola de Instrução Especializada („Școala de Instrucțiune Specializată”) din Realengo, Rio de Janeiro⁠(d), ca omagiu pentru cei care au participat la operațiunile de decontaminare.[43]

În 1991, un grup de cercetători a prelevat probe de sânge de la supraviețuitorii expuși la doze ridicate de radiații. Analizele ulterioare au condus la publicarea mai multor studii științifice.[44][45][46][47]

O mare parte dintre materialele radioactive au fost eliminate după testare. Produsele provenite din Goiânia au fost respinse pe piață, generând un val de panică și acuzații de discriminare nejustificată.[48]

Guvernul statului Goiás a înființat Fundação Leide das Neves Ferreira în februarie 1988, atât pentru a evalua nivelul de contaminare a populației, cât și pentru a acorda asistență victimelor.[49]

În cultura populară

[modificare | modificare sursă]

Filmul din 1990 Césio 137 – O Pesadelo de Goiânia (Cesiu-137 – Coșmarul din Goiânia), o dramatizare a incidentului, a fost realizat de Roberto Pires.[50] Producția a câștigat mai multe premii la Festivalul de Brasília⁠(d) din 1990.[51]

Cesium Fallout⁠(d), un thriller despre dezastre din Hong Kong lansat în 2024, a fost parțial inspirat de accidentul de la Goiânia.[52]

În colecția de povestiri „You Glow in the Dark” a Lilianei Colanzi⁠(d), textul omonim reprezintă o interpretare ficțională a accidentului.[53]

La 18 martie 2026 a fost lansat serialul original Netflix Urgență radioactivă, realizat de Gustavo Lipsztein, care prezintă dramatizat evenimentele accidentului.[54]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 The Radiological accident in Goiânia (PDF). Vienna: International Atomic Energy Agency. . ISBN 92-0-129088-8. Accesat în .
  2. 1 2 3 4 Foderaro, Lisa W. (), „Columbia Scientists Prepare for a Threat: A Dirty Bomb”, The New York Times (în engleză), ISSN 0362-4331, accesat în
  3. ↑ „The Worst Nuclear Disasters – Photo Essays”. Time. Arhivat din original la . Accesat în .
  4. ↑ Yukiya Amano (). „Time to better secure radioactive materials”. Washington Post. Arhivat din original la . Accesat în .
  5. ↑ Puig, Diva E., „El accidente de Goiania. ¿Por qué hoy?”, Apuntes sobre energia nuclear. Lo que los abogados deben saber sobre la tecnología nuclear (în spaniolă), Noticias Jurídicas, arhivat din original la , accesat în
  6. 1 2 3 4 5 Godinho, Iúri (). „Os médicos e o acidente radioativo” [The doctors and the radioactive accident]. Jornal Opção (în portugheză). Arhivat din original la .
  7. ↑ Borges, Weber (). „O jornalista que foi vítima do césio”. Jornal Opção (în portugheză).[nefuncțională – arhivă]
  8. ↑ Borges, Weber (). „O jornalista que foi vítima do césio”. Jornal Opção (în portugheză).[nefuncțională]
  9. ↑ Borges, Weber (). „O jornalista que foi vítima do césio”. Jornal Opção (în portugheză).[nefuncțională – arhivă]
  10. ↑ „Planeta Diário”. carlalacerda.blogspot.co.uk. Arhivat din original la . Accesat în .
  11. ↑ „Aint No Way to Go: All That Glitters”. www.aintnowaytogo.com. Arhivat din original la . Accesat în .
  12. ↑ Redação (). „Mãe acredita que Leide das Neves é a "santa" criada pela tragédia do césio”. Jornal Opção (în portugheză). Accesat în .
  13. ↑ „Mãe acredita que Leide das Neves é a "santa" criada pela tragédia do césio”. Jornal Opção (în portugheză). . Accesat în .
  14. ↑ „Brazil Deadly Glitter”. TIME. . Arhivat din original la . Accesat în .
  15. ↑ Nicholson, Brian (). „Brazil outraged over atomic accident”. United Press International. Accesat în .
  16. ↑ „Brazil Nuclear Deaths Bring Fallout of Fear”. Los Angeles Times. .
  17. ↑ „VICTIMS OF RADIATION OSTRACIZED IN BRAZIL”. Washington Post. .
  18. ↑ „2 Die of Radiation Poisoning in Brazil”. Los Angeles Times. . Arhivat din original la . Accesat în .
  19. ↑ „País está preparado para atuar em acidente radioativo” [Country is prepared to act in radioactive incident] (în portugheză). Ministry of Science, Technology and Innovation (MCTI). . Arhivat din original la . Accesat în . Note: person named only as "WF" in the IAEA report.
  20. ↑ „Lethal dose”. European Nuclear Society. .
  21. ↑ „The World – News from Oct. 29, 1987”. Los Angeles Times. .
  22. ↑ „Deaths Raise Brazil's Fear Of Radiation”. New York Times. .
  23. ↑ „Radioactive powder claims fourth victim”. United Press International. .
  24. ↑ „Vida Verde” (în portugheză). . p. 15. Arhivat din original la . Accesat în .
  25. ↑ „BURIAL OF RADIATION VICTIMS PROTESTED”. Washington Post. .
  26. ↑ „Memorial Césio 137” (în portugheză). Greenpeace. Arhivat din original la .
  27. ↑ „Vida Verde” (în portugheză). . p. 15. Arhivat din original la . Accesat în .
  28. ↑ Malheiros, Tania (). Histórias secretas do Brasil nuclear (în portugheză). Rio de Janeiro: WVA. p. 122. ISBN 9788585644086. Accesat în .
  29. ↑ „Radiation Claims 3rd Victim in Brazil”. Los Angeles Times. .
  30. ↑ Irene, Mirelle (). „Goiânia, 25 anos depois: 'perguntam até se brilhamos', diz vítima”. Terra. Arhivat din original la . Accesat în .
  31. ↑ „YouTube”. www.youtube.com. Arhivat din original la . Accesat în .
  32. ↑ Chmiel, Edward. „Fractionation (radiation therapy)”. Radiopaedia.org (în engleză). Accesat în .
  33. ↑ Chmiel, Edward. „Fractionation (radiation therapy)”. Radiopaedia.org (în engleză). Accesat în .
  34. 1 2 „Beir VII: Health Risks from Exposure to Low Levels of Ionizing Radiation” (PDF). The National Academies Press.
  35. ↑ UOL. Vítimas do césio 137 voltam a receber remédios e pedem assistência médica para todos Arhivat în , la Wayback Machine.. September 25, 2012
  36. ↑ Barbosa, Isabelle Ribeiro; Santos, Camila Alves dos; Souza, Dyego Leandro Bezerra de (septembrie 2018). „PANCREATIC CANCER IN BRAZIL: MORTALITY TRENDS AND PROJECTIONS UNTIL 2029”. Arquivos de Gastroenterologia. 55 (3): 230–236. doi:10.1590/S0004-2803.201800000-59 Accesibil gratuit.
  37. ↑ Venturi, Sebastiano (ianuarie 2021). „Cesium in Biology, Pancreatic Cancer, and Controversy in High and Low Radiation Exposure Damage—Scientific, Environmental, Geopolitical, and Economic Aspects”. International Journal of Environmental Research and Public Health (în engleză). 18 (17): 8934. doi:10.3390/ijerph18178934 Accesibil gratuit. PMC 8431133 Accesibil gratuit. PMID 34501532.
  38. ↑ „Case Law and Administrative Decisions, Judgement of the Federal Court in the Public Civil Action concerning the Goiânia Accident” (PDF). OECD. . Arhivat din original (PDF) la .
  39. ↑ Instituto de Radioproteção e Dosimetria – IRD
  40. ↑ „The Cs-137 radiological accident in Goiânia, Brazil: Conditions and results of the airborne radiometric survey”. Brazilian Journal of Radiation Sciences. . doi:10.15392/2319-0612.2023.2231.
  41. ↑ „IGR – Instituto Goiano de Radiologia”. www.igr.com.br. Arhivat din original la . Accesat în .
  42. ↑ Steinhauser, Friedrich (noiembrie 2007). „Countering Radiological Terrorism: Consequences of the Radiation Exposure Incident in Goiania (Brazil)”. Volume 29 NATO Science for Peace and Security Series: Human and Societal Dynamics: 7. Arhivat din original la . Accesat în .
  43. ↑ The history of the radioactive accident in Goiânia (PDF). Goiânia, Brazil: Goiás State Department of Health. . Accesat în .
  44. ↑ Da Cruz, AD; Curry, J; Curado, MP; Glickman, BW (). „Monitoring hprt mutant frequency over time in T-lymphocytes of people accidentally exposed to high doses of ionizing radiation”. Environmental and Molecular Mutagenesis. 27 (3): 165–75. doi:10.1002/(SICI)1098-2280(1996)27:3<165::AID-EM1>3.0.CO;2-E. PMID 8625952.
  45. ↑ Saddi, V; Curry, J; Nohturfft, A; Kusser, W; Glickman, BW (). „Increased hprt mutant frequencies in Brazilian children accidentally exposed to ionizing radiation”. Environmental and Molecular Mutagenesis. 28 (3): 267–75. doi:10.1002/(SICI)1098-2280(1996)28:3<267::AID-EM11>3.0.CO;2-D. PMID 8908186.
  46. ↑ Da Cruz, AD; Volpe, JP; Saddi, V; Curry, J; Curadoc, MP; Glickman, BW (). „Radiation risk estimation in human populations: lessons from the radiological accident in Brazil”. Mutation Research. 373 (2): 207–14. doi:10.1016/S0027-5107(96)00199-6. PMID 9042402.
  47. ↑ Skandalis, Adonis; Da Cruz, Aparecido D.; Curry, John; Nohturfft, Axel; Curado, Maria P.; Glickman, Barry W. (), „Molecular analysis of T-lymphocyte HPRT- mutations in individuals exposed to ionizing radiation in Goiânia, Brazil”, Environmental and Molecular Mutagenesis (în engleză), 29 (2), pp. 107–116, doi:10.1002/(SICI)1098-2280(1997)29:2<107::AID-EM1>3.0.CO;2-B, accesat în
  48. ↑ Simons, Marlise (). „Radiation Fears Infect Brazil After Accident”. The New York Times.
  49. ↑ Camargo Da Silva, T. (). Leibing, Annette, ed. Biomedical Discourses and Health Care Experiences: The Goiâna Radiological Disaster. Curare Sonderband. 12. Berlin: Verlag für Wissenschaft Und Bildung. pp. 72–73. ISBN 9783861355687. Accesat în .
  50. ↑ „O Pesadelo de Goiânia (1990)”. IMDb. . Accesat în .
  51. ↑ UraniumFilmFestival.org: Roberto Pires Arhivat în , la Wayback Machine.
  52. ↑ 莫, 匡堯 (). 焚城︱劇情改編巴西戈亞尼亞核洩漏事故 災情嚴峻僅次切爾諾貝爾. HK01 (în chineză). Accesat în .
  53. ↑ Joffre, Ruth (). „Radioactive as in Radiant: On Liliana Colanzi's "You Glow in the Dark"”. Los Angeles Review of Books. Accesat în .
  54. ↑ rollingstonebrasil. „Quando estreia 'Emergência Radioativa', minissérie sobre tragédia com Césio-137?”. Terra (în portugheză). Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Accidentul_radiologic_de_la_Goiânia&oldid=17893605