Accentul Cockney

Cockney este un dialect al limbii engleze vorbit în principal în Londra, în special de londonezi proveniți din familii din clasa muncitoare și clasa mijlocie inferioară.

Termenul Cockney este folosit și ca demonim pentru o persoană originară din East End sau, în mod tradițional, pentru cineva născut în raza de auz a Bow Bells^⁠(d).

Engleza estuariană este un accent intermediar între Cockney și Received Pronunciation (pronunția standard), vorbit pe scară largă în Londra și în zonele înconjurătoare, precum în sud-estul Angliei.

În zonele multiculturale ale Londrei, dialectul Cockney este, într-o anumită măsură, înlocuit de engleza multiculturală londoneză^⁠(d), o varietate lingvistică nouă, cu influențe semnificative din Cockney.

Nomenclatură

Etimologia cuvântului Cockney

Cea mai veche atestare a termenului datează din 1362, în pasajul VI din opera lui William Langland, Piers Plowman^⁠(d), unde este folosit cu sensul de ou mic și deformat („a small, misshapen egg”), provenit din engleza medie *coken* + *ey* („ou de cocoș”).

În același timp, tărâmul mitic al abundenței Cockaigne (atestat din 1305) apare sub diverse forme ortografice, inclusiv Cockayne, Cocknay și Cockney, ajungând ulterior să fie asociat, în mod ironic, cu capitala Angliei, Londra.

Sensul modern al termenului Cockney provine din utilizarea sa de către locuitorii din mediul rural (atestată în jurul anului 1520) ca termen peiorativ pentru locuitorii orașelor, considerați efeminați. Această utilizare derivă dintr-un sens mai vechi (întâlnit în „The Reeve's Tale^⁠(d)” din „The Canterbury Tales” de Geoffrey Chaucer, c. 1386), în care „cokenay” desemna un copil crescut cu prea multă grijă („a child tenderly brought up”) și, prin extensie, o persoană efeminată sau lipsită de vigoare („a milksop”).

Este posibil ca acest sens să fi evoluat din aceleași rădăcini sau independent, în paralel cu termeni precum „cock^⁠(d)” și „cocker^⁠(d)”, care au sensul de a răsfăța sau alinta. Până în jurul anului 1600, termenul Cockney era asociat în mod specific cu zona Bow Bells^⁠(d).

În 1617, scriitorul de călătorii Fynes Moryson^⁠(d) a afirmat, în Itinerary, că londonezii — și, în special, cei aflați în raza de auz a clopotelor de la Bow — sunt numiți, în mod peiorativ, „Cockneys”. În același an, John Minsheu^⁠(d) a inclus termenul, cu acest sens restrâns, în dicționarul său Ductor in Linguas.

Alți termeni

• Vrabia cockney – desemnează arhetipul cockney-ului vesel și vorbăreț.
• Diaspora cockney – se referă la migrația vorbitorilor de dialect cockney în afara Londrei, în special către orașele noi^⁠(d), precum și la descendenții acestora, în regiunile unde identitatea londoneză s-a păstrat de-a lungul generațiilor.
• Mockney^⁠(d) – desemnează un accent cockney artificial; termenul este uneori folosit și în mod autoironic de către generațiile ulterioare ale diasporei cockney.

Regiune

Inițial, când Londra era doar un mic oraș înconjurat de ziduri, termenul se referea la toți londonezii, iar această utilizare s-a menținut până în secolul al XIX-lea. Pe măsură ce orașul s-a extins, definiția a evoluat către sensuri bazate pe dialect sau pe zone mai restrânse, în special East End și aria din care se pot auzi clopotele de la Bow Bells^⁠(d).

East End-ul Londrei și zona acoperită de sunetul Bow Bells sunt adesea folosite în mod interschimbabil, reprezentând identitatea estului Londrei. Aria de audibilitate variază în funcție de direcția vântului, însă, în condiții obișnuite, există o suprapunere semnificativă între cele două definiții geografice. Termenul poate fi aplicat atât locuitorilor din estul Londrei care nu vorbesc dialectul, cât și celor care îl vorbesc.

East End-ul Londrei

Cartierele tradiționale din centrul zonei East End^⁠(d) includ localitățile din Middlesex: Bethnal Green^⁠(d), Whitechapel^⁠(d), Spitalfields^⁠(d), Stepney^⁠(d), Wapping^⁠(d), Limehouse^⁠(d), Poplar^⁠(d), Haggerston^⁠(d), Shadwell^⁠(d), Shoreditch^⁠(d), Hackney^⁠(d), Hoxton^⁠(d), Bow și Mile End^⁠(d). Aproape toate aceste zone făceau inițial parte din domeniul și parohia Stepney.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în fiecare lună mai avea loc în Stepney^⁠(d) o sărbătoare numită Cockney's Feast^⁠(d), cunoscută ulterior și ca Stepney Feast. Scopul evenimentului era strângerea de fonduri pentru ucenicia băieților din Stepney în meserii maritime.

Definiția informală a East End-ului s-a extins treptat către zone precum Poplar^⁠(d), Stratford^⁠(d), West Ham și Canning Town^⁠(d), pe măsură ce acestea au fost integrate în aglomerarea urbană în expansiune a Londrei.

Gama audibilă a clopotelor Bow Bells

Biserica St Mary-le-Bow

Biserica St Mary-le-Bow^⁠(d) este una dintre cele mai vechi și importante biserici istorice din City of London. Definiția bazată pe nașterea „în raza de auz” a clopotelor — turnate la turnătoria din Whitechapel^⁠(d) — reflectă sensul inițial al termenului, care se referea la întreaga Londră.

Raza de audibilitate a clopotelor depinde de configurația geografică și de condițiile eoliene. Estul Londrei este predominant plat, iar acest fapt, combinat cu vântul dominant dinspre vest-sud-vest (care suflă aproape trei sferturi din an), favorizează propagarea sunetului spre est.

Un studiu din 2012 a arătat că, în secolul al XIX-lea și în condiții normale, sunetul clopotelor se auzea până la Clapton^⁠(d), Bow și Stratford^⁠(d) în est, dar doar până la Southwark în sud și Holborn^⁠(d) în vest. Studii mai vechi sugerau o rază și mai mare. În prezent, din cauza poluării fonice, clopotele pot fi auzite doar până la Shoreditch^⁠(d).

Conform legendei, Dick Whittington^⁠(d) ar fi auzit clopotele de la o distanță de aproximativ 7,2 km, la Highgate^⁠(d) Hill, în ceea ce este astăzi nordul Londrei. Studiile sugerează că acest lucru ar fi fost posibil în condiții rare, când vântul sufla dinspre sud.

Biserica a fost distrusă în 1666, în timpul Marelui Incendiu al Londrei, și reconstruită de Sir Christopher Wren. Clopotele au fost distruse din nou în 1941, în timpul Blitzului, însă încetaseră să mai bată încă din 13 iunie 1940, ca parte a pregătirilor britanice împotriva invaziei din al Doilea Război Mondial. Înainte de a fi reinstalate în 1961, a existat o perioadă în care, conform definiției „în raza de auz”, nu se putea naște niciun cockney.

Această definiție literală ridică însă probleme: zona din jurul bisericii nu mai este rezidențială, iar poluarea fonică și lipsa maternităților fac ca foarte puțini oameni să se nască efectiv în raza de audibilitate.

Definiții neclare

Delimitările regionale rămân uneori ambigue. Înaintea sezonului 2024–2025, West Ham United a lansat un echipament de deplasare denumit „Cockney Kit”. Materialele promoționale evidențiau identitatea cockney a estului Londrei, bazându-se mai degrabă pe criterii geografice decât lingvistice.

Echipamentul includea reprezentări ale clopotelor Bow Bells, iar videoclipul promoțional prezenta Biserica St Mary-le-Bow^⁠(d) și zone din estul Londrei aflate în aria de audibilitate a acestora — precum Brick Lane, Upper Clapton și Stratford — precum și o secvență filmată în Romford, în suburbiile estice ale Londrei.

Dialect

Vorbitorii de cockney au accente și varietăți dialectale distincte și folosesc uneori argou rimat^⁠(d). În cadrul studiului „Survey of English Dialects^⁠(d)” a fost realizată o înregistrare cu un locuitor de lungă durată din Hackney în anii 1950, iar BBC a realizat o altă înregistrare în 1999, evidențiind modul în care accentul s-a modificat în timp. Una dintre trăsăturile caracteristice ale dialectului cockney este „th-fronting^⁠(d)”.

Originea vocabularului cockney este neclară, dar pare să fi fost influențată puternic de dialectele din Essex și de cele înrudite din est. Împrumuturile din idiș — precum kosher (de origine ebraică, însemnând „legitim”) și shtum (/ʃtʊm/, „mut”) — precum și din limba romani, de exemplu wonga („bani”, din romani wanga, „cărbune”) și cushty (din kushtipen, „bun”), reflectă influența acestor comunități asupra limbajului.

John Camden Hotten, în Dictionary of Modern Slang (1859), menționează utilizarea unui limbaj argotic specific de către vânzătorii ambulanți de fructe (costermongers) din East End.

Migrație și evoluție

Un studiu dialectologic realizat în Leytonstone^⁠(d) în 1964 a arătat că dialectul local era foarte asemănător cu cel din Bethnal Green documentat de Eva Sivertsen^⁠(d), deși existau unele diferențe.

Cercetările din anii 2010 sugerează că anumite trăsături ale accentului cockney sunt în declin în zonele multiculturale, unde sunt înlocuite de engleza multiculturală londoneză^⁠(d), un multiethnolec răspândit în rândul tinerilor. Totuși, trăsături precum ocluziva glotală, dubla negație și vocalizarea lui L întunecat continuă să influențeze această varietate.

Un raport din 2010 al lui Paul Kerswill (Universitatea din Lancaster^⁠(d)) a sugerat că accentul cockney ar putea dispărea din Londra în câteva decenii, fiind înlocuit de o varietate hibridă. Studiul afirma că „cockney-ul din East End se transformă într-un nou amestec lingvistic, reflectând diversitatea populației urbane”.

Extinderea orașelor noi precum Hemel Hempstead, Basildon și Harlow, precum și a unor orașe ca Chelmsford și Southend, a contribuit la răspândirea dialectului. Alexander John Ellis^⁠(d) observa încă din 1890 influența dialectului din Essex asupra limbajului londonez.

Dialectologul Peter Wright a remarcat rolul ansamblului Becontree^⁠(d) în răspândirea cockney-ului, locuitorii mutați din East End păstrându-și accentul. După al Doilea Război Mondial, migrația a accelerat acest proces.

Un exemplu notabil este Thetford (Norfolk), unde populația a crescut rapid prin relocarea londonezilor.

Caracteristici tipice

Monoftongi scurți în cockney

Monoftongi lungi

Diftongi

Accentul cockney este nerotic, ceea ce înseamnă că /r/ nu este pronunțat în poziție finală sau înainte de consoană. De asemenea, perechi lexicale precum COMMA–LETTER sau THOUGHT–NORTH sunt contopite.

Accentul se caracterizează prin:

• glotalizarea lui /t/
• aspirarea consoanelor /p, t, k/
• omisiunea frecventă a lui /h/
• vocalizarea lui L întunecat

Exemple:

• thin → [fɪn]
• bother → [ˈbɒvə]
• tune → [tʃʉwn]

De asemenea, apar:

• dubla negație („I didn’t see nuffink”)
• folosirea lui me în loc de my („That’s me book”)

Percepție

Accentul cockney a fost mult timp asociat cu un statut social inferior. În 1909, Consiliul Județean al Londrei îl descria drept o „corupere modernă” a limbii. Totuși, alți cercetători au susținut legitimitatea sa istorică.

În prezent, cockney este considerat o varietate validă a limbii engleze, deși stigmatul social persistă.

În anii 1950, BBC folosea aproape exclusiv Received Pronunciation, însă astăzi sunt acceptate numeroase accente regionale, inclusiv cockney.

Difuzare

Studiile sugerează că mass-media a contribuit la răspândirea trăsăturilor cockney începând cu anii 1960. Acestea au influențat apariția accentului numit Estuary English, o varietate intermediară între cockney și RP.

Scoția

În orașe precum Glasgow, unele trăsături cockney au fost adoptate de tineri, probabil sub influența mass-mediei. Totuși, aceste concluzii sunt contestate.

Anglia

Trăsături precum:

• th-fronting
• vocalizarea lui L
• glotalizarea lui /t/

s-au răspândit în sud-estul Angliei și în alte regiuni.

Termenul „Estuary English” a fost introdus în 1984 de David Rosewarne. Totuși, lingvistul John C. Wells a argumentat ulterior că nu este o varietate unitară, ci un set de schimbări fonetice independente.