Sari la conținut

Abu Ghosh

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dezvoltare
Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.

Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.

Pagina a fost modificată ultima oară de către GÜT (Contribuții • Jurnal) acum 2 luni.
Abu Ghosh
אבו גוש
أبو غُوش
—  Consiliu local  —
Abu Ghosh, vedere generală
Abu Ghosh, vedere generală
Drapel
Drapel
Map
Abu Ghosh (Israel)
Poziția geografică în Israel
Coordonate: 31°48′17″N 35°06′45″E ({{PAGENAME}}) / 31.804722222222°N 35.1125°E31.804722222222; 35.1125
Țară Israel
District al IsraeluluiDistrictul Ierusalim
AtestareSecolul al XVI-lea
Guvernare
 - primarKazem Ibrahim (din 2024)
Suprafață
 - Total1,887 km²
Altitudine684 m.d.m.
Populație (2025 (estimare))
 - Total8,984 locuitori
Fus orarUTC+02:00
Cod poștal90845
în trecut - Qaryat El-'Enab
Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata
OpenStreetMap relation ID Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Abu Ghosh (în arabă:أبو غوش, în ebraică :אבו גוש) este o localitate din Districtul Ierusalim din Israel, situată în Munții Ierusalimului, (parte a Munților Iudeei), la 10 km vest de Ierusalim, având statut de consiliu local începând din 1992. Ea se află la o altitudine de 610-720 metri și este un obiectiv turistic, fiind cunoscută pentru restaurantele sale, pentru moscheea cea nouă, una din cele mai mari din Israel și pentru Festivalul de muzică care are loc în mânăstirile sale catolice Populația este arabă musulmană sunită. Localitatea se numea în trecut în arabă Qaryat al-'Inab (adică „Satul strugurelui”), numele actual provenind de la principalul clan arab care locuiește aici din secolul al XVI-lea. Numărul populației în 2025 este de 8984 locuitori.

Numele

[modificare | modificare sursă]

Localitatea era cunoscută în trecut sub numele de Karyat el-'Anab, adică Satul strugurelui. Se crede că era situată în locul unde se afla localitatea biblică Kiryat Yearim. („Orașul pădurilor”) sau Baala ori Baalat. În cursul secolului al XVi-lea a venit in localitate clanul musulman Abu Ghosh, cerkezi sau poate inguși originari din Caucaz și care s-au arabizat. Unii cred ca numele Abu Ghosh provine de la Abu Ingush, după numele etniei ingușe.

Istoria

[modificare | modificare sursă]

Preistorie

[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi vestigii ale unei așezări în aceste locuri sunt mărturia a trei etape din epoca neolitică, cea mijlocie datând din al 7-lea mileniu î.Hr.[1] Așezarea era situată în apropierea unor izvoare de apă. Ea a fost descoperită în 1950 de echipa de arheologi condusă de André Parrot.

Posibil loc biblic - Kiryat Yearim

[modificare | modificare sursă]

Un deal (Tell Kiryat Ya'arim), din partea de vest a așezării, a fost identificat încă din perioada bizantină cu anticul Kiryat Yearim, unde a fost adus Chivotul Legământului din Beit Shemesh (Samuel I 6:1–7:2), după ce a fost eliberat din captivitatea filistenilor.[2] Edward Robinson a fost primul cercetător modern care a sugerat că locul ar corespunde cu biblicul Kiryat Yearim. Echipa de arheologi condusă de Israel Finkelstein de la Universitatea din Tel Aviv, Christophe Nicolle și Thomas Römer de la Collège de France, care a excavat situl de pe deal, Deir al 'Azar, de lângă Mănăstirea Doamnei Noastre a Chivotului Legământului, a adus o serie de argumente în favoarea identificării locului cu Kiryat Yearim. [3] Prima etapă a săpăturilor a evidențiat pe culmea dealului o platformă sau un podium enorm de 110/150 metri, cu ziduri de susținere groase de trei metri, și înalte de 6-7 metri, aliniate de la nord la sud si de la est la vest, datând în prima jumătate a secolului al VIII-lea î.e.n. din Epoca fierului II B (900-700 î.e.n.). Finkelstein a atribuit vechea structură anilor de domnie ai regelui Ieroboam al Doilea (Yaravam al II-lea) al Regatului nordic al Israelului și a văzut în ea un semn al hegemoniei acestuia asupra Regatului sudic Iuda și a capitalei acestuia ,Ierusalim. [3][4][5] El a speculat că platforma ar fi putut găzdui un spațiu administrativ care a inclus Chivotul Legământului, cu scopul de a întări dominația Israelului asupra Iudeei.

Vârful dealului arată semne de populare intensivă din timpul perioadei IIC al Epocii fierului (709-586 î.e.n.) când a fost reconstruit podiumul dreptunghiular de pe culme. O reconstrucție reînnoită a podiumului a avut loc, apoi, în epoca elenistică târzie, posibil ca parte din lucrările de fortificare ale generalului seleucid Bacchides. În primul secol al erei noastre, se pare că locul a servit drept tabără a Legiunii a X-a romane Fretensis, romanii lărgind platforma pentru a crea un pătrat perfect de 150 metri/150 metri ca bază a taberei fortificate.

În secolul al XIX-lea,C.R.Conder de la Fundația pentru explorarea Palestinei PEF, a considerat că, de fapt, Kiryat Yearim s-ar fi aflat unde se află acum Khirbet 'Erma, niște ruine la 3.5km sud de Kasla, 6.4 km de Beit Shemesh. Conder și Kitchener gândeau că Abu Ghosh era de fapt Anatot, locul de naștere al prorocului Ieremia, tradiție care a fost ulterior abandonată.

Călugări francezi din Abu Ghosh au descoperit în 1923 niște complexe funerare din timpul celui de-al Doilea Templu.

Epoca romană

[modificare | modificare sursă]

Din perioada elenistică până în fazele de sfârșit ale Primului război iudeo-Roman (66–70/73 d.Hr.), a existat un sat evreiesc chiar la sud de Abu Ghosh, în situl arheologic Khirbet Mazruq. [6]

Vârful dealului Deir al ʿAzar arată semne de populare intensivă din timpul perioadei IIC al Epocii fierului (709-586 î.e.n.) când a fost reconstruit podiumul dreptunghiular de pe culme. O reconstrucție reînnoită a podiumului a avut loc apoi în epoca elenistică târzie, posibile ca parte din lucrarile de fortificatie ale generalului seleucid Bacchides. În primul secol al erei noastre se pare că locul a servit drept tabără a Legiunii a X-a romane Fretensis, romanii lărgind platforma pentru a crea un pătrat perfect de 150 metri/150 metri ca bază a taberei fortificate. Ei au construit și un mare rezervor pentru apa de izvor.[7] Din epoca romană datează trei inscripții aparținând acelei legiuni romane care a sosit după anul 66 d.Hr. pentru a înăbuși Marea Revoltă a Evreilor, și a rămas în continuare la Ierusalim și în împrejurimile lui. Una din inscripții este fixată în prezent pe un zid exterior lângă intrarea în cripta bisericii mănăstirii benedictine.

Se pare că locuitorii zonei și-au abandonat casele din cauza avansării forțelor romane, care mărșăluiau din Emaus spre Ierusalim în timpul revoltei.

Inscripție de la Abu Ghosh care menționează o „ vexillatio”, o companie a Legiunii Romane a X-a, Fretensis

Înființată în anii 71/72 d.Hr. baza Legiunii a X-a Fretensis a rămas aici până la sfârșitul secolului al III-lea d.Hr. [8] Legiunea a controlat drumul roman care trecea prin zonă. Așezarea se distingea și prin belșugul de izvoare din zonă. Una din inscripțiile romane găsite era dedicată împăratului Vespasian și fiului său, Titus, de către oștenii cohortei și de guvernatorul roman al Iudeei Sextus Lucilius Bassus.

Epoca bizantină

[modificare | modificare sursă]

Identificarea locului cu biblicul Kiryat Yearim a sfințit locul pentru creștini, și din acest motiv, în epoca bizantină probabil în Secolul al V-lea pe dealul Deir al 'Azar a fost construită o biserică. Numele arab al dealului Deir al-ʿAzar, adică Mănăstirea Al 'Azar ar putea fi deformare a numelui Elazar, care era numele marelui preot care a fost răspunzător de Chivotul Legământului în vremea în care acesta s-a aflat la Kiryat Yearim (Samuel 1,7:1) Mănăstirea a funcționat, se pare, până la sfârșitul epocii bizantine și poate până la începutul epocii islamice timpurii, deoarece foarte puține cioburi de ulcioare provin dintr-o perioadă mai târzie. Mănăstirea a fost distrusă în timpul războaielor perso-bizantine (602–628), când Palestina a fost cucerită de sasanizi în 614. La mijlocul secolului al VII-lea, ea a fost reconstruită, dar era mai mică și mai modestă decât predecesoarea sa, și a fost, iarăși, distrusă la începutul secolului al XI-lea, iar existența ei a fost uitată.

Epoca musulmană timpurie

[modificare | modificare sursă]

În epoca musulmană, așezarea a fost numită cu numele său arab Qaryat al-Inab (قرية العنب) - „Satul strugurului”. Emblema actuală a așezării include și viță de vie ca motiv.

În 1047, Nasir Khusraw a trecut prin sat în timp ce călătorea de la Ramla la Ierusalim. El a notat: „Pe marginea drumului am observat, în cantități, plante de rută (Sadab), care cresc de la sine pe aceste dealuri și în locurile deșertice. În satul Kariat-al-'Anab există un izvor frumos de apă dulce care țâșnește de sub o piatră și jur împrejur ei au amplasat jgheaburi, cu niște mici clădiri alăturate (pentru adăpostul călătorilor).”[9][10]

Epoca cruciată

[modificare | modificare sursă]
Biserica Doamna Noastră a Chivotului Legământului din Abu Ghosh
Mănăstirea benedictină din Abu Ghosh
Moscheea din Abu Gosh alături de mănăstirea benedictină

Cruciații au numit satul Fontenoid. Ei credeau ca aici a fost în trecut Emmaus, menționat în Evanghelia după Luca, unde Isus a întâlnit după Înviere doi dintre discipoli, și au zidit în acest loc o biserică. Mai târziu ei au abandonat această ipoteză, localizând Emmaus la Nicopolis[11] În 1141 teritoriul localității Abu Ghosh de astăzi a intrat în stăpânirea Cavalerilor Hospitalieri[. La 100 metri la est de biserica Doamna Noastră a Chivotului Legământului, ei au ridicat o nouă biserică. Ea a fost activă până în 1187 și este cunoscută în zilele noastre ca Biserica cruciată din Mănăstirea benedictină din Abu Ghosh. A fost repusă în funcție la sfârșitul secolului al XIV-lea, ca parte dintr-o mănăstire franciscană. Prezența creștină în localitate a luat sfârșit temporar la sfârșitul secolului al XV-lea. După unele mărturii, locuitorii musulmani s-au năpustit asupra călugărilor și au distrus mănăstirea. Deși există îndoieli în legătură cu exactitatea acestui fapt, este cert că așezarea călugărească la Abu Ghosh a încetat să existe și clădirile mănăstirii au continuat să servească numai ca stație de tranzit pentru pelerinii creștini în drum spre Ierusalim. Din secolul al XVI-lea Abu Ghosh a început să fie identificat ca biblicul Anatot, locul nașterii prorocului Ieremia, dar această tradiție a fost abandonată definitiv în secolul al XIX-lea. Astăzi este acceptată identificarea locului cu biblicul Kiryat Yearim.

Epoca otomană

[modificare | modificare sursă]
Abu Ghosh în 1890

La un recensământ otoman din secolul al XVI-lea a fost înregistrat un sat numit Inab, aflat în plasa (nahiya) Quds (Ierusalim)[12] Există mai multe versiunile cu privire la originile clanului Abu Ghosh. După una din ele, Abu Ghosh este numele unei familii arabe care s-a stabilit aici la începutul secolului al XVI-lea. [13] După tradiția familiei Abu Ghosh ei erau la origine mameluci cerkezi, iar strămoșul familiei, s-a luptat in rândurile forțelor otomane ale lui Selim I în anii 1516-1517[14][15] În secolul al XVIII-lea ei au trăit într-un sat de lângă Bayt Nuba, de unde dominau întreaga regiune înconjurătoare.Totuși,conform cu tradiția, membrii tribului Banu 'Amir și locuitorii din Beit Liqya s-au ridicat împotriva lor și au măcelărit întregul clan Abu Ghosh, cu excepția unei femei și a pruncului ei, Muhammad, care au fost cei care au continuat să poarte numele Abu Ghosh. [16] Unii, însă, sunt de acord că familia Abu Ghosh era originară din Caucazul de nord, și susțin că erau de origine ingușă, iar numele Abu Gosh este o deformare a numelui Abu Ingush [17] Mai târziu membrii clanului Abu Ghosh și-au stabilit centrul în această așezare, al cărui nume complet era Karyet al Enab [14]și au ajuns să controleze calea de pelerinaj de la Jaffa la Ierusalim unde au impus pelerinilor taxe de trecere - ghufr.[18] Ei au obținut acest privilegiu din vremea sultanului Soliman Magnificul. Și bisericile din Ierusalim plăteau o taxă clanului Abu Ghosh. [19] În secolul al XVIII-lea satul a fost, de fapt, unul din cele 24 „sate ale coroanei” (Kura al karasi) in care, din palatele sau cetățuile lor, șeici mukhtari ai diverselor clanuri dominau întreaga regiune din jurul lor [20] și percepeau taxe din partea stăpânirii otomane. Călători, inclusiv iluștri, precum Alphonse de Lamartine (1831-1832), de asemenea William Francis Lynch (Călătorie de cercetare la Iordan și Marea Moartă) (1848, p.300, 303-304), de asemenea James Finn (Steering times, 1878 p.73, p.143-142) descriu, la jumătatea secolului al XIX-lea, spaima locuitorilor din regiunea de la vest de Ierusalim în fața șeicilor din familia Abu Ghosh care dețineau funcția de mutasallim sau zaim. În 1834 în timpul dominației egiptene în Palestina, guvernatorul egiptean Ibrahim pașa a anulat temporar dreptul familiei Abu Ghosh de a percepe taxe pelerinilor [14] și l-a aruncat în închisoare pe șeful clanului, Ibrahim Abu Ghosh, ceea ce a dus la alăturarea clanului Abu Ghosh la revolta țăranilor din Palestina.

La un moment dat, șeicul Abu Ghosh fost numit oficial de autoritățile otomane în funcția de șef de district responsabil cu perceperea taxelor pentru imperiu. Cu o parte din sumele încasate ,și pe care nu le-a transmis stăpânirii, șeicul și-a clădit o puternică gardă personală, cu care căuta să pună la respect pe guvernatorul Ierusalimului, căruia îi era subordonat și care îi era adversar. Șeihul Mustafa a fost exilat și închis, pentru o vreme, la Istanbul. După ce a fost iertat, s-a întors în Palestina a acceptat autoritatea guvernatorului Ierusalimului, și-a recuperat unele din privilegii, obținând atribuții de apărarea ordinii și a securității călătorilor. [21]

Abu Ghosh au devenit una din cele mai bine cunoscute familii feudale din Palestina otomană. Ei au avut în stăpânire 22 sate.[14] Șeicul din Abu Ghosh locuia într-o vilă remarcabilă, descrisă de pelerini și de alți călători ca un veritabil castel sau fortăreață. [22] [23]

Un recensământ otoman de sate din preajma anului 1870 arăta că Abu Ghosh avea 148 gospodării și număra 579 locuitori de sex bărbătesc. În 1896 populația totală a satului era estimată la circa 1200 persoane.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea s-a reînnoit o restrânsă comunitate creștină în localitate , în jurul Bisericii Doamna Noastră a Chivotului Legământului.

Perioada mandatului britanic

[modificare | modificare sursă]
Abu Ghosh în 1933, fotografie de Leo Wehrli

La recensământul populației organizat de autoritățile mandatare britanice în 1922 Enab, adică Abu Ghosh de astăzi, avea 475 locuitori, din care 450 musulmani și 25 creștini.[24] În 1931 ea a crescut la 601 locuitori, din care 576 musulmani si 25 creștini, in total 138 gospodării. [25]

Pe toată perioada Mandatului britanic in Palestina, locuitorii din Abu Ghosh s-au abținut de a lua parte la lupta națională a arabilor din Palestina. De la începutul anilor 1920 conducătorii din Abu Ghosh au întreținut relații de prietenie cu conducerea sionistă.[26]și cu evreii.[27] Când în vara anului 1920, Haim Weizmann, viitorul președinte al Organizației Sioniste și viitor președinte al Israelului, a vizitat Palestina, el a fost găzduit de locuitori din Abu Ghosh. În anii 1920 Abd al Hamid Abu Ghosh a fost unul din membrii de vază ai Societății islamico-naționale din Palestina, care a sprijinit Mandatul britanic pentru Palestina și a adoptat o atitudine mai moderată în raport cu evreii și sioniștii[28] În 1945 statistica oficială a înregistrat la Qaryat el 'Enab (Abu Ghosh) o populație de 860 locuitori - 820 musulmani și 40 creștini. ,[29] cu un total de 759 hectare de pământ .[29][30] Din această suprafață, un total de 151,7 ha erau plantații și pământ irigabil , 327 ogoare cu cereale,[29][31] while 21 dunams were built-up (urban) land.[29][32]

În timpul Războiului de Independență al Israelului (1947-1949) (inclusiv în prima sa fază de război intercomunitar de la sfârșitul Mandatului britanic în Palestina) drumul printre dealuri spre Ierusalim a fost crucial pentru a asigura alimente și alte articole vitale cartierelor evreiești aflate sub blocada impusă de Legiunea Arabă. Dintre cele 36 sate arabe de pe dealurile Coridorului Ierusalimului, Abu Ghosh a fost singurul care a rămas neutru și care ,în multe situații, a păstrat acces deschis în fața convoaielor evreilor. Așa cum remarca Itzhak Navon, viitor președinte al Israelului, "Din acest loc se puteau deschide și închide porțile spre Ierusalim" [33] Mulți locuitori din Abu Ghosh au furnizat evreilor produsele vitale necesare[34] Muhtarul Yussef Abu Ghosh a adoptat o poziție ieșită din comun și s-a înrolat în secret în mișcarea de gherilă evreiască anti-britanică Lehi împreună cu alți câțiva locuitori arabi și a participat la numeroase acțiuni de gherilă. Între altele, a ajutat personal la evadarea militantei evreice Gheula Cohen care era deținută de britanici[35].

În timpul Operațiunii Nahshon (aprilie 1948) luptătorii evrei din Hagana conduși de Itzhak Rabin au renunțat de a ataca Abu Ghosh, datorită împotrivirii conaționalilor lor din Lehi și a locuitorilor evrei vecini din kibuțul Kiryat Anavim.

În Statul Israel

[modificare | modificare sursă]

În timpul Războiului din 1948-1949 brigada Harel a armatei israeliene și-a fixat statul major la Abu Ghosh în fostul sediu al poliției britanice.[36] Generalul israelian David Marcus a fost omorât din greșeală la Abu Ghosh de către un soldat de gardă care nu l-a identificat.

În timpul luptelor o parte a locuitorilor s-au refugiat în alte locuri, și în ciuda promisiunilor unor autorități israeliene, când s-au întors au fost considerați „persoane absente" și nu li s-a permis să se reașeze și să-și recapete pământurile și bunurile.

În anii 1949-1966 satele arabe din Israel, inclusiv Abu Ghosh, s-au aflat în regim de lege marțială. În primii ani după fondarea Israelului, armata a efectuat mai multeori descinderi în localitate și orice locuitor care nu s-a înregistrat la timp până în noiembrie 1948 a fost candidat la expulzare. În iunie 1950 armata și poliția au deportat în Iordania și în deșertul Neghev 105 persoane din sat, definite ca „infiltrați”. O victimă a ingratitudinii a fost și fostul muhtar Yusef Abu Ghosh, care și-a atras ostilitatea guvernului Ben Gurion prin faptul că a fost membru în organizația radicală Lehi, care a fost responsabilă în 1948 de asasinarea contelui Folke Bernadotte, la care el nu a luat parte. El a fost expulzat, destituit din funcție și deposedat de averea sa. S-a întemeiat un Comitet în favoarea exilaților din Abu Ghosh din care au făcut parte politicieni și intelectuali israelieni, foști membri ai Lehi sau nu, între care Amos Kenan, Shmuel Tamir, Uri Avneri, R.Binyamin, Ari Jabotinski, Reuven Grinberg, kibuțnici din zona vecină.

În cele din urmă marea majoritate a exilaților din Abu Ghosh au primit permisiunea de a se întoarce.

Abu Ghosh în 1948-1951
Întâlnire in septembrie 1949 între Yussef Abu Ghosh și Gheula Cohen, militanta Lehi, pe care în trecut a ajutat-o să evadeze

În case rămase pustii din sat s-au stabilit după război refugiați din satul vecin Beit Naquba, ai cărui locuitori au fost expulzați. În 1962 a luat ființă în apropiere o așezare numită Ayn Naquba, în care s-au putut muta foștii locuitori din Beit Naquba.


În cursul anilor aria localității s-a restrâns de la 734 hectare la 200 hectare, între altele în urma confiscării de terenuri în favoarea lărgirii așezării religioase evreiești Kiryat Yearim (Telz Stone) și a construcției autostrăzii 1. În 2017 s-a aprobat alocarea a 23 hectare pentru un cartier vestic al Abu Ghosh.

În 1957 Zigi Staderman a fondat Festivalul de muzică de la Abu Ghosh găzduit de biserica Doamna noastră a Chivotului Legământului.

În 2014 cu sprijinul financiar al guvernului Ceceniei și al guvernului israelian s-a inaugurat la Abu Ghosh Moscheea Hadj Ahmed Kadirov, a doua moschee ca mărime din Israel. La inaugurare a participat președintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov.[37]

În octombrie 2023 în timpul Operațiunii Hamasului - Potopul Al Aksa - moscheea Kadîrov a fost avariată de o rachetă a Hamas din Fâșia Gaza. O persoană a fost omorâtă.

Demografie

[modificare | modificare sursă]

Conform datelor Centrului Israelian pentru Statistică, în 2008 orașul avea o populație de 6.000 de locuitori.[38].

populația localității în funcție de vârstă:

vârsta (în ani) procentul în populație %
0-4 12,8%
5-9 12,5%
10-14 11,2%
15-19 9,2%
20-29 15,4%
30-44 20,0%
45-59 12,5%
peste 60 6,3%

sursa datelor: Central Bureau of Statistics.

În 2025 Abu Ghosh are 8894 locuitori, din care 8479 cetățeni și rezidenți israelieni Locuitorii aparțin la patru familii principale (hamula) între care Jaber și Ibrahim.

Locuitorii, arabi și musulmani, cetățeni israelieni, au păstrat tradiția bunelor relații cu populația evreiască. Procentul absolvenților de liceu cu bacalaureat este 73,5%. Salariul mediu lunar în anul 2021 a fost 8.399 NIS (media pe țară fiind 11.330 NIS) Armata israeliană are o unitate specială recrutată dintre locuitorii musulmani ai localității (aproximativ 20-30 de soldați - de obicei, în unități necombatante, și 60 de voluntari salariați care lucrează pentru armată în Abu Ghosh). Abu Ghosh este gradat cu 6 puncte din 10 din punct de vedere al dezvoltării orășenesti și al nivelului de trai.

Administrația locală

[modificare | modificare sursă]

Abu Ghosh este guvernat de un consiliu local și face parte din districtul Ierusalim. Actualul primar este Kazem Ibrahim.

În 1949 autoritățile israeliene au numit ca muhtar pe Muhammad Rashid, din clanul Rashid care era în dușmănie cu clanul Abu Ghosh. În ianuarie 1950 a fost înființat un consiliu local condus de Mahmud Rashid Abu Ali.Abu Ali a fost destituit in iunie 1960 de către Curtea Supremă a Israelului după ce, în 1955 a fost găsit vinovat de un delict însemnat. El a fost înlocuit de un reprezentant al Partidului Mapam, Hamis Ali Salah. În 1973 consiliul local a fost abolit și Abu Ghosh a fost alipit la Consiliul regional Mate Yehuda. În noiembrie 1992 ministrul de interne rabinul Arie Deri a reînființat consiliul local Abu Ghosh care a cuprins reprezentanți ai partidului său, partidul clerical evreiesc Shas, între care primarul Tzion Hadar. În 1998 la primele alegeri pentru noua primărie a învins Salim Jaber care a fost reales și în 2003 și în 2008. În alegerile din 2013 alegerile au fost câștigate de Issa Jaber. Salim Jaber a redevenit primar la alegerile din 2018. În 2024 a fost ales primar Kazem Ibrahim

Economie

[modificare | modificare sursă]

În localitate funcționează magazine de articole de sticlă și de lumănări Sectorul culinar și turistic cuprinde mai multe pensiuni, circa 10 restaurante renumite pentru hummus, carne la grătar, baklavale și alte deserturi, . etc Vechimea cea mai mare o are restaurantul „Pundak Karavan” care a fost întemeiat de Hadj Musa Abu Ghosh în 1950.

Sport

[modificare | modificare sursă]

La Abu Ghosh funcționează cercuri sportive de elevi în diverse domenii - baschet, călărie, capoeira, tenis de masă, ciclism, fotbal, înot etc

Abu Ghosh - vedere generală

Obiective însemnate și turistice

[modificare | modificare sursă]

Locuri de cult

[modificare | modificare sursă]
  • Mănăstirea benedictină Sfânta Maria a Învierii

Biserica cruciată aflată la intrarea istorică in localitate, în prezent, în incinta Mănăstirii Benedictine este unul din vestigiile cruciate cel mai bine conservate din Israel. Ea a fost zidită peste un izvor[39] (care se află în cripta bisericii) de către Cavalerii ospitalieri ai sfântului Ioan (deveniți mai târziu Cavalerii de Malta) în 1140 în stil romanic târziu și gotic timpuriu. Ei au adăugat apoi clădirea unei mănăstiri. [40]În 1150-1175 sub îndrumarea unui pictor din Cipru[40] pereții bisericii au fost decorați cu mai multe fresce însoțite de inscripții în latină și greacă, și care înfățișează scene biblice precum Învierea, Adormirea Maicii Domnului, patriarhii Avraam, Isaac și Iacob etc. [41] Biserica și frescele au fost distruse parțial de musulmani după înfrângerea cruciaților de către mamelucii lui Saladin în 1187.

În 1873 edificiile, care multă vreme au servit drept caravanserai [40] și grajd au fost donate Franței de către sultanul otoman Abdülaziz [39] drept compensație, după ce Biserica Ortodoxă a Ierusalimului a luat în 1871 de la catolici Biserica Sfântul Gheorghe din Lydda. În 1899 locul a fost achiziționat de guvernul francez și plasat sub administrația ordinului franciscan și apoi din 1901 a ordinului benedictin, care a construit in apropiere o mică mănăstire. [39]În 1941 benedictinii au lărgit mănăstirea prin construirea unei săli nu departe de moscheea cea veche a satului. [39]În anii 1953-1976 locașul a fost condus de părinții lazariști. Din 1976 a fost preluată de ordinul benedictin olivetan francez, provenit din comunitatea Bec-Hellouin.Cultul și găzduirea sunt oferite în zilele noastre de o comunitate dublă de călugări și călugărițe, reflectând vechea poveste a cuplului de pe drumul Emmaus-Ierusalim. În 1838 Edward Robinson a descris mănăstirea ca fiind «în mod evident din epoca cruciadelor și...mai bine păstrată decât oricare altă biserică veche din Palestina». Săpăturile efectuate aici în 1944 au confirmat faptul că cruciații au identificat locul ca fiind biblicul Emmaus din Evanghelie. De aceea biserica este cunoscută astăzi ca Biserica Învierii de la Abu Ghosh și „Emmausul cruciaților”. [42]

  • Abu Ghosh, Mănăstirea benedictină
    Abu Ghosh, Mănăstirea benedictină
  • Frescă din biserica cruciată
    Frescă din biserica cruciată
  • Biserica Notre Dame - Doamna Noastră a Chivotului Legământului

este o bazilică construită în 1924 din inițiativa lui Marie-Jeanne Rumèbe, cunoscută ca Sora Josefina de Ierusalim, stareța Surorilor Sfântului Iosif al Apariției. Potrivit traditiei, biserica s-ar afla pe locul casei lui Abinadab (Avinadav) când, timp de douăzeci de ani, Chivotul Legămțântului a rămas aici până ce regele David l-a transferat la Ierusalim. Biserica a fost construită pe locul bisericii bizantine din secolul al V-lea [43] din care s-a conservat un mozaic aflat pe paviment. Biserica se recunoaște ușor după statuia Mariei cu copilul Isus în brațe, aflată pe acoperiș.

  • Statuia Madonei cu copilul pe Biserica Notre Dame din Abu Ghosh
    Statuia Madonei cu copilul pe Biserica Notre Dame din Abu Ghosh
  • Biserica Notre Dame din Abu Ghosh și împrejurimile
    Biserica Notre Dame din Abu Ghosh și împrejurimile
  • Moscheea istorică Uzair (numită așa după biblicul Ezra, amintit în Koran 9:30 )[44] în apropierea Mănăstirii benedictine
  • Moscheea cea nouă Ahmed Kadîrov
Moscheea cea nouă Hadj Ahmed Kadîr din Abu Ghosh, construită în 2014

donată de guvernul Ceceniei și inaugurată în 1914, este a doua mare moschee din Israel

[45]

Alte clădiri și obiective turistice

[modificare | modificare sursă]
  • Fostul sediu al poliției britanice

se află în vestul localității, ocupând 1.7 hectare. A fost construită pe pământul satului, după modelul forturilor Tegart din anii 1930 În ajunul retragerii armatei britanice în 1948, clădirea cu armamentul din incinta ei au fost predate sătenilor. Acestia au ajutat unităților evreiești Palmah si le-au permis folosirea locului ca bază în Războiul de Independență al Israelului, inclusiv ca sediu al comandamentului Brigăzii Harel. După întemeierea Israelului a devenit o bază militară israeliană până ce a fost abandonată și predată Fondului funciar. Din anii 1990 este obiectul unor dispute cu privire la viitorul ei.

  • Har Rafid (Muntele Rafid) cu vestigii din epoca bizantină
  • Centrul de vizitatori Saxum al Asociației catolice Opus Dei care se adresează mai ales pelerinilor si ghizilor de turism. A fost deschis în 2019 pe șoseaua spre Nataf.
  • Parcul național Aqua Bella (Ein Hemed)
  • Parcul național Har Haruakh - deal înalt de 774 metri, la vest de kibuțul Maale Hahamishá și Abu Ghosh - include Pădurea Armatei Roșii, unde mai ales în trecut aveau loc festivități de 9 mai

Evenimente

[modificare | modificare sursă]
  • Festivalul de muzică clasică Abu Ghosh - are loc de două ori pe ani, toamna și la sfârșitul primăverii - găzduit de bisericile din localitate [46]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Avraham Negev, Shimon Gibson Archaeological Encyclopedia of the Holy Land. Continuum International Publishing Group, 2005 ISBN: 0-8264-8571-5
  2. ^ Biblia ortodoxă - cartea Regi I sau Samuel I 7:1-2
    „Atunci au venit locuitorii din Chiriat-Iearim și au luat chivotul Domnului și l-au adus în casa lui Aminadab, pe deal,iar pe Eleazar, fiul lui, l-au sfințit ca să păzească chivotul Domnului.Din ziua aceea, de când a rămas chivotul în Chiriat-Iearim, a trecut multă vreme, ca la douăzeci de ani. Și s-a întors toată casa lui Israel la Domnul. ”
  3. ^ a b [https://kiriathjearim.wordpress.com/wp-content/uploads/2018/07/semitica-60-p-031-083.pdf Israel Finkelstein, Thomas Römer, Christophe Nicolle, Zachary C. Dunseth, Assaf Kleiman, Juliette Mas & Naomi Porat Săpături la Kiriath Yearim lângă Ierusalim 2017:raport preliminar]
  4. ^ Assaf Kleiman, raportul preliminar al stagiunii 2017, pe situl Excavațiilor Familiei shmunis Shmunisla Kiryat Yearim: Proiect comun al Universității din Tel Aviv și a lui Collège de France 21 July 2018
  5. ^ Nir Hasson în ziarul Haaretz 11 decembrie 2018, Israeli Excavation Reveals New Findings About the Ark of the Covenant
  6. ^ [https://publications.iaa.org.il/cgi/viewcontent.cgi?article=1152&context=atiqot Daniel Ein Mor în revista Atikot 2022 108, 290
  7. ^ J.J.Potin p.301
  8. ^ M.Sharon p.4
  9. ^ Khusraw, 1897, p. 22
  10. ^ le Strange, 1890, p. 481
  11. ^ Henri Diament - La toponymie française des croisés en Terre Sainte et dans l'Orient latin în Nouvelle revue d'onomastique. vol.3-4 1984, p.80
  12. ^ Toledano, 1984, p. 294,
  13. ^ M.Sharon 1997
  14. ^ a b c d J.Finn vol.I p.230
  15. ^ Ruth Kark,Michal Oren Jerusalem and its Environs 2001, Hebrew University, Magnes Press p.230-231
  16. ^ Kark
  17. ^ Chechnya Leader Inaugurates $10m Mosque in Israel Haaretz
  18. ^ M.Sharon 1997 p.3-12
  19. ^ M.Sharon 1997 p.3-13
  20. ^ R.A. Stewart Macalister; E. W. G. Masterman, ."Occasional Papers on the Modern inhabitants of Palestine, part I & part II" Quarterly Statement - Palestine Exploration Fund.pp.356-343
  21. ^ Ermete Piarotti Obiceiuri și tradiții în Palestina p.73, p.203-205
  22. ^ Johann Nepomuk Sepp, Jerusalem und das heilige Land: Pilgerbuch nach Palästina, Syrien und Aegypten, Schaffhausen 1863, 1st of 2 volumes, p. 150; see also Constantin Tischendorf, Aus dem Heiligen Lande, Leipzig 1862, p. 165f; Schölch, Alexander (), Palestine in Transformation, 1856–1882: Studies in Social, Economic, and Political Development, Institute for Palestine Studies, ISBN 0-88728-234-2 
  23. ^ Format:צ-ספר
  24. ^ Barron, 1923, Table VII, Sub-district of Jerusalem, p. 14
  25. ^ Mills, 1932, p. 40
  26. ^ Hillel Cohen Army of Shadows: Palestinian Collaboration with Zionism, 1917–1948, , p. 78
  27. ^ Sylva M. GelberNo balm in Gilead: a personal retrospective of mandate days in Palestine 1989,p. 21
  28. ^ Henri Laurens p.339 Le retour des exilés, la lutte pour la Palestine de 1869 a 1997, Robert Laffont, Paris 1998
  29. ^ a b c d Department of Statistics, 1945, 25
  30. ^ Government of Palestine, Department of Statistics. Village Statistics, April, 1945. citat în Hadawi, 1970, p. 58 Arhivat în , la Wayback Machine.
  31. ^ Government of Palestine, Department of Statistics. Village Statistics, April, 1945. Quoted in Hadawi, 1970, p. 103
  32. ^ Government of Palestine, Department of Statistics. Village Statistics, April, 1945. Quoted in Hadawi, 1970, p. 153
  33. ^ Abu Ghosh – The Saga of an Arab Village Arhivat în , la Wayback Machine., Israel Magazine-On-Web (Ministerul de externe al Israelului), June 2000
  34. ^ Army of Shadows: Palestinian Collaboration with Zionism, 1917–1948, Hillel Cohen, pp. 232–244
  35. ^ în ziarul Haboker 16 august 1948
  36. ^ [Zvi Dror (ed. Nathan Shoḥam),Har'el: Palmach brigade in Jerusalem, Hakibbutz Hameuchad Publishers: Benei Barak 2005, p. 273 (în ebraica)
  37. ^ reportaj în Novaia Gazeta Europa 9 martie 2024
  38. ^ Biroul Central de Statistică al Israelului| 9 iunie 2008
  39. ^ a b c d R.de Vaux 1946
  40. ^ a b c Situl Mănăstirii benedictine din Abu Ghosh
  41. ^ Travel blog by Ethan Bensinger, 2007 A Crusader era church, great Middle Eastern food, and the battle for the road to Jerusalem
  42. ^ The Catholic Church of the Holy Land » Benedictines: Mount Olivet. Abu Gosh
  43. ^ Daniel Jacobs, Shirley Eber, Francesca Silvani" Israel and the Palestinian Territories: The Rough Guide1998 p.126]
  44. ^ Jonathan Klawans, Colorful Crusader Churches: Visiting the Monastery of the Resurrection 2023,
  45. ^ The New Mosque of Abu Ghosh Arhivat în , la Wayback Machine.: 23 March 2014 Inauguration ceremony
  46. ^ CoMedia Group LTD

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Abu Ghosh

Revue Biblique Vol. 53, No.1 Janvier 1946, pp. 125-134 Peeters Publishers

Lecturi suplimentare

[modificare | modificare sursă]
  • Werner Eck, Sectus Lucillius Bassus, der Eroberer von Herodium, in einer Bauinschrift von Abu Gosh, Scripta classica israelica 18, 1999, pp. 109-120.
  • James Finn - Stirring Times: Or Records from Jerusalem Consular Chronicles of 1853 to 1856., Edited by Elizabeth Anne Finn. Londra, 1878
  • William Francis Lynch - Narrative Of The United States Expedition To The River Jordan And The Dead Sea, 1849
  • E.Mills, ed. Census of Palestine 1931. Population of Villages, Towns and Administrative Areas. Jerusalem: Government of Palestine. 1932
  • Benny Morris "The Case of Abu Ghosh and Beit Naqquba, Al Fureidis and Jisr Zarka in 1948 -or Why Four Villages Remained". 1948 and after; Israel and the Palestinians. Oxford University Press. 1994 pp. 257–289. ISBN 0-19-827929-9.
  • Ermete Pierotti - Customs and traditions of Palestine: illustrating the manners of the ancient Hebrew, Translated by T.G. Bonney, Cambridge, OCLC 1253816803 1864
  • Jacques și Jean Potin = Guide de voyage en Terre Sainte , Bayard 2009
  • Nirit Shalev-Khalifa - El gan naul - siurim beminzerey haaretz (Spre grădina încuiată - Itinerarii prin mănăstirile din Țara Sfântă) (ebraică)(, Kineret, Tel Aviv 2005
  • Moshe Sharon - Corpus Inscriptionum Arabicarum Palaestinae, A. Vol. 1. BRILL. 1997, ISBN 90-04-10833-5.
  • E.Toledano "The Sanjaq of Jerusalem in the Sixteenth Century: Aspects of Topography and Population". Archivum Ottomanicum.1984, 9: 279–319.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Abu_Ghosh&oldid=17390218