Abolirea iobăgiei în Rusia, 1861

Reforma pentru emanciparea iobagilor din Rusia din 1861 a fost prima și cea mai importantă dintre reformele liberale din timpul domniei împăratului Alexandru al II-lea. Reforma a desființat dependența feudală a iobagilor ruși de marii moșieri.

Baza legală a reformei au reprezentat-o Proclamația emancipării din 3 martie 1861 (19 februarie stil vechi), plus o serie de acte legislative cunoscute sub numele generic de Regulamente cu privire la eliberarea țăranilor de dependența iobăgească (Положения о крестьянах выходящих из крепостной зависимости). Proclamația oferea drepturi cetățenești depline iobagilor și afirma dreptul țăranilor de a cumpăra pământ de la foștii stăpâni feudali.

Rusia înainte de abolirea iobăgiei

Imperiul Rus era o țară agrară, în care țăranii reprezentau majoritatea copleșitoare a populației, peste 80% dintre locuitori. Până în 1861 existau două categorii de țărani: cei trăitori pe moșiile statului și cei de pe moșiile particulare. Numai cei din urmă erau iobagi. Iobagii aveau obligații către stat, dar și către stăpânul pământului, care avea puteri discreționare asupra vieții lor. La mijlocul secolului al XIX-lea, mai puțin de jumătate dintre țăranii ruși erau iobagi.

Populația rurală locuia în gospodării (dvorî), care împreună formau satele mici (derevni) sau cele mai mari (siola). Satele erau conduse de obșcina sau mir (obștea sătească) – o unitate autosuficientă și autonomă, care se întindea pe o suprafață cu o rază de aproximativ 10 km. Erau aproximativ 20 de milioane de dvorî (gospodării), aproximativ 40% din ele numărând între șase și zece membri.

Fiecare obște avea o adunare a populară, shod (selskii shod), numea un starosta (staroste) și un pisar (funcționar) care să rezolve toate problemele externe. Pământul și celelalte resurse erau împărțite în cadrul obștei. Pământul era împărțit după calitatea solului în loturi individuale (nadelî). Loturile erau redistribuite în mod periodic, pentru a asigura condiții economice aproximativ egale. În ciuda faptului că obștea gestiona în acest mod terenurile, pământul nu era proprietatea țăranilor organizați în mir. Moșia și locuitorii ei erau de drept proprietatea moșierului (dvorianin). Țăranii erau obligați să plătească regulat în muncă sau bunuri pentru pământul de pe care își asigurau subzistența, de obicei lucrând moșia în parte, jumătate pentru stăpânul pământului, jumătate pentru ei.

Nevoia unei reforme urgente era bine înțeleasă în Rusia secolului al XIX-lea, mai multe proiecte de reformă fiind concepute de Mihail Speranski, Nicolai Mordvinov și Pavel Kiseleff. Eforturile lor au fost zădărnicite în cele din urmă de aristocrația conservatoare sau reacționară.

Proclamația emancipării

Politicienii liberali care au conceput proclamația din 1861 – Nicolai Miliutin și Iakov Rostovțev – erau conștienți că țara lor e unul dintre ultimele state feudale din Europa. Comportarea jalnică a armatei ruse în războiul Crimeii a făcut guvernul rus conștient de marea înapoiere a imperiului. Din dorința de a impulsiona creșterea economică, în primul rând industrială, și astfel de a întări imperiul din punct de vedere militar și politic, au fost puse în aplicare o serie de reforme economice. Parte a acestor schimbări era considerată și abolirea iobăgiei. Se credea în mod optimist că, după abolirea iobăgiei, obștile sătești aveau să se destrame și pământurile aveau să fie împărțite între țăranii individuali, ceea ce avea să ducă la apariția economiei de piață.

Spre deosebire de tatăl său, împăratul Alexandru al II-lea era dornic să rezolve această problemă. Pornind de la o petiție a provinciilor lituaniene, a fost format un comitet „pentru ameliorarea situației țăranilor" și a fost propusă abolirea iobăgiei.

Principala problemă dezbătută era dacă țăranii urmau să mai rămână dependenți de proprietarii de pământ sau trebuia să fie transformați într-o clasă de proprietari independenți.

La început, moșierii au făcut presiuni pentru ca țăranii să fie eliberați fără a căpăta drept de proprietate asupra pământului muncit. Țarul și consilierii săi, conștienți de cauzele mișcărilor revoluționare din 1848, se opuneau acestui proces, care ar fi creat un proletariat rural și o situație politică extrem de instabilă. Reversul era eliberarea țăranilor de servituțile feudale și împroprietărirea lor cu loturi limitate, dar această soluție ar fi lăsat moșierii fără forța de muncă numeroasă și ieftină cu ajutorul căreia își exploatau proprietățile.

Pentru a echilibra toate acestea, legislația a prevăzut trei măsuri care reduceau potențiala autosuficiență economică a țăranilor eliberați. În primul rând, a fost introdusă o perioadă de tranziție de nouă ani, în care obligațiile țăranilor către foștii stăpâni erau păstrate. În al doilea rând, o mare parte a pământului (otrezki) era transferat în proprietatea exclusivă a marilor proprietari, transformând numeroase păduri, râuri și drumuri în surse de venit, moșierii percepând taxe pentru accesul la ele. A treia măsură era despăgubirea moșierilor, împroprietărirea țăranilor făcându-se prin răscumpărare. Suma răscumpărării avea să fie plătită de stat proprietarilor, iar țăranii trebuiau să plătească guvernului banii în rate, plus dobânda, într-o perioadă de 49 de ani.

Punerea în practică

Deși bine gândită din punct de vedere legislativ, reforma nu s-a desfășurat fără probleme în practică.

Moșierii și nobilii au fost plătiți cu obligațiuni ale statului, iar înainte de plată debitele lor au fost scăzute din suma de bani care li se datora. În scurtă vreme, valoarea obligațiunilor a scăzut, la aceasta adăugându-se proasta pricepere în materie de afaceri a proprietarilor de pământ.

Rezultate

Legislația nu a eliberat pe de-a întregul țăranii de obligațiile excesive și nici nu a schimbat în bine, în mod semnificativ, situația lor economică. Aplicarea defectuasă a reformei a lăsat numeroși țărani din Polonia și nordul Rusiei liberi, dar fără pământ (batraki), în timp ce în alte regiuni (Ucraina), țăranii au devenit principalii proprietari funciari.

Vezi și

Legături externe

Proclamația emancipării (în limba rusă)