1566 Icarus

Date generale
1566 Icarus

Denumiri alternative	149 MA
Tip obiect	Asteroid^[1] list of Mercury-crossing minor planets[] potentially hazardous asteroid[]^[1] Obiecte din apropierea Pământului^[1]
Numit după	Icar, din Mitologia greacă

Descoperire	27 iunie 1949, Walter Baade
Caracteristicile orbitei

Semiaxa mare	1,0779034528 u.a.
Distanța la periheliu	0,18665203 u.a.
Distanța la afeliu	1,96915487u.a.
Excentricitatea	0,82683789
Argumentul periheliului	31,350320°
Perioada sinodică	1,1191234523 de ani (408,7598409 zile)
Înclinarea față de ecliptică	22,82825°
Longitudinea nodului ascendent	88,027986°
Anomalie medie	254,29362°
Date fizice

Raza medie	0,7 km
Masa	2,9×10¹² kg
Densitatea medie	2 ? g/cm³
Accelerația gravitațională la suprafață	0,000 39 m/s²
Viteza de eliberare	0,000 74 km/s
Perioada rotației siderale	0,094.71 de zile
Albedo	0,4
Temperatura la suprafață	~ 242K
Magnitudine absolută	16,9
Tip spectral	U
Locul descoperirii	Observatorul Palomar^[1]
Data descoperirii	27 iunie 1949^[1]
Modifică text

1566 Icarus este un asteroid Apollo, care intersectează orbita planetei Mercur, a planetei Venus și a planetei Marte.

Descoperirea asteroidului[modificare | modificare sursă]

Asteroidul a fost descoperit de astronomul Walter Baade, la 27 iunie 1949.

Denumirea asteroidului[modificare | modificare sursă]

Obiectul astronomic a primit numele personajului din Mitologia greacă, Icar, care construindu-și aripi de ceară și pene, s-a apropiat prea mult de Soare, fapt ce a provocat topirea aripilor și căderea lui Icar în Marea Egee și înecarea sa.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Diametrul mediu al asteroidului este de circa 1 km.
Orbita lui Icarus este caracterizată de un periheliu mai aproape de Soare decât cel al planetei Mercur.

Pe orbita sa, Icarus trece în apropierea Pământului, în luna iunie, la intervale de 9, 19, sau 28 de ani. Rar, acesta se apropie la 6,4 gigametri (16 distanțe lunare), așa cum a făcut-o la 14 iunie 1968. Următoarea apropiere va fi la data de 16 iunie 2015, la 0,05383 u.a. (8.053.000 km).^[2]

Icarus în science-fiction[modificare | modificare sursă]

În nuvela sa, O vară pe Icarus^[3], Arthur C. Clarke povestește întâmplările unui astronaut eșuat pe fața nocturnă a asteroidului, în timp ce acesta se afla cel mai aproape de Soare. Supraviețuitorul se vede nevoit să se deplaseze continuu pentru a rămâne în umbră, de teamă să nu moară din cauza căldurii intense a Soarelui.
În romanul lui Gregory Benford, În oceanul nopții (titlul original, în engleză In the Ocean of Night (1976)), Icarus începe să se degazeze, fapt ce-i modifică orbita și-l pune pe o traiectorie de coliziune cu Terra. Astronautul însărcinat să-l mineze descoperă că era vorba, de fapt, despre o epavă extraterestră.

Note[modificare | modificare sursă]

^ ^a ^b ^c ^d ^e JPL Small-Body Database, accesat în 30 octombrie 2023
^ „JPL Close-Approach Data: 1566 Icarus (1949 MA)” (last observation: 2014-06-24; arc: 64.99 years). Accesat în 14 octombrie 2014.
^ Titlul original, în engleză: Summertime on Icarus (1960)