Ștefan Dincescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Ștefan Dincescu este pseudonimul lui Ștefan Dincă (n. 22 septembrie 1954, comuna Carpen, județul Dolj). Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității din Craiova (1977-1981), a terminat un masterat al Facultății de Litere a Universității Vasile Alecsandri din Bacău (2007-2009); profesor al Școlii Gimnaziale „Octavian Voicu” Bacău (1981-2020), Ștefan Dincescu – poet și critic literar, gramatician și editor – este membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Bacău, din 2006. Este director al Editurii Amphion, Bacău, din 2001, și al revistelor Anteu și Athanor, Syrinx și Corn de melc.

A debutat editorial, prin concurs, în antologia Prier (Cartea Românească, 1988).

Între anii 1991-2021, Ștefan Dincescu a publicat volumele de versuri:

  • Turnir cu Demostene (Ed. Eminescu, 1991);
  • Viață în pielea goală (Ed. Plumb, 1993; Eugen Budău – prefațator);   
  • Lancea lui Ahile (Ed. Amphion, 2002; antologie; Gheorghe Iorga – prefațator);
  • Cel de pe urmă Laocoon (Ed. Amphion, 2003; antologie);
  • Ultimele rubaiate ale lui Omar Khayyãm în traducere imaginară de Ștefan Dincescu  (Ed. Amphion, 2004; Gheorghe Iorga – prefațator);
  • Ieșirea din cetate (Ed. Amphion, 2005; antologie);
  • Decesul trompetei (Ed. Amphion, 2005);
  • Fiu al Maicii Lot (Ed. Amphion, 2005);
  • Pandaliile fericitului Iov (Ed. Amphion, 2006; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefațator; Petre Isachi – postfațator);
  • Se spânzură condeiul! (Ed. Amphion, 2007; Petre Isachi – prefațator);
  • Clóțele Șeherezadei (Ed. Amphion, 2009; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefațator);
  • Fiii alambicului (Ed. Amphion, 2009; prof. univ. dr. ing. G.V. Puiu – prefațator);
  • Jelind mălinii viscoliți ▪ Serghei Esenin ▪ Traducere imaginară de Ștefan Dincescu (Ed. Amphion, 2010; prof. univ. dr. Eugen Negrici – prefațator 1; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefațator 2);
  • Adio, Mister Bashô! (Ed. Amphion, 2010; Gheorghe Iorga – prefațator);
  • Metaforă tăiată la gât (Ed. Amphion, 2011; antologie);
  • Licuricii din infern (Ed. Amphion, 2013; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefațator);
  • Ultimul asalt (Ed. Amphion, 2015; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefațator);
  • Cele din urmă elegii ale lui R.M. Rilke în traducere imaginară de Ștefan Dincescu  (Ed. Amphion, 2018; Petre Isachi – prefațator);
  • Mâțe pe soclu (Ed. Amphion, 2021; Petre Isachi – prefațator).           

A publicat versuri în Ramuri, Ateneu, Deșteptarea, Ziua, Catedra, Luceafărul, Argus, Plumb, 13 Plus, Vitraliu, Literatura și arta, Tecuciul literar-artistic etc., critică literară în Ramuri, Ateneu și Plumb, dar și în volume colective: Simpozionul Internațional Cucuteni 5000 Redivivus. Științe exacte și mai puțin exacte (Editura Mușatinii, Suceava, 2014); Simpozionul Internațional Cucuteni 5000 Redivivus. Științe exacte și mai puțin exacte (Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2015); Simpozionul Internațional Cucuteni 5000 Redivivus. Științe exacte și mai puțin exacte (Editura Babel, Bacău, 2016); Simpozionul Internațional „Displonibilități creative în lume” (Editura PIM, Iași, 2016); Simpozionul Internațional Cucuteni 5000 Redivivus. Științe exacte și mai puțin exacte (Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2017); Simpozionul Internațional „Universul științelor” (Editura PIM, Iași, 2017); Simpozionul Internațional Cucuteni 5000 Redivivus. Științe exacte și mai puțin exacte (Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2019) etc.; între anii 1995-2016, a tipărit peste 25 de lucrări de gramatică practică a limbii române.