Ștefan Dimitrescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ştefan Dimitrescu)
Jump to navigation Jump to search
Ștefan Dimitrescu
Stefan Dimitrescu - Autoportret03.jpg
Ștefan Dimitrescu - autoportret
Date personale
Născut18 ianuarie 1886
Huși, Regatul României
Decedat22 mai 1933 (47 de ani)
Iași, România
NaționalitateFlag of Romania.svg român
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticgrafică, pictură
StudiiȘcoala de arte frumoase din Iași, Académie de la Grande Chaumière
Profesor pentruCălin Alupi
Mișcare artisticărealism, impresionism, postimpresionism, „Grupul celor patru”, „Arta Română"
Opere importanteMorții de la Cașin”, „Țărănci lucrând la război
Influențat deGheorghe Popovici, Emanoil Bardasare, André Derain, Paul Cézanne, Henri de Toulouse-Lautrec

Ștefan Dimitrescu (n. 18 ianuarie 1886, Huși, Regatul României – d. 22 mai 1933, Iași, România) a fost un pictor și desenator român realist - critic. A fost de asemenea un reputat violoncelist[1]. A studiat în paralel la Școala de arte frumoase din Iași (1903-1908) și la Conservatorul din Iași (1903-1907)[2] apoi la Paris. În 1918 a fost unul din fondatorii asociației Arta română. Împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han, a întemeiat, în 1926, Grupul celor patru. Din 1927 a fost profesor la Școala de arte frumoase din Iași. Opera sa este constituită mai ales din compoziții, portrete și peisaje. Ea înfățișează cu o emoție sinceră, uneori cu un dramatism reținut, scene și tipuri autentice, îndeosebi din lumea satelor și a muncitorilor mineri, cuprinzând elemente de critică la adresa societății din vremea sa. În operele lui Ștefan Dumitrescu, factura robustă și sobră echilibreză culoarea și conturul grafic. Lucrări reprezentative în această privință sunt: Morții de la Cașin, 1917; Minerii, 1921; Cina, 1924; Țărănci lucrând la război, 1929.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

„...voluptatea lui Ștefan Dimitrescu pentru studiul aprofundat al naturii, varietatea și multitudinea de desene, care erau la el splendide preludii muzical-cromatice și care i-au adus publicul mare și faima unui desenator fără pereche la noi[3]
„...pictorul a reținut un reflex din pictura lui Toulouse-Lautrec, care în anii dinaintea războiului rămăsese încă printre zeii boemei din Montparnasse. ...(Tudor Vianu) se întreba ce vor fi devenit pânzele lui Ștefan Dimitrescu reprezentând săli de teatru sau de cafenea, cu figuri caracteristice, pictate într-o intenție vădit psihologică și care aminteau pânzele fixând forfota pitorească a vestitului cabaret Moulin Rouge, cu care Toulouse-Lautrec interesase atât de puternic pe contemporanii săi?[4]
—„Fragmente moderne” (Ed. Meridiane, 1972)
  • Ștefan Dimitrescu despre el însuși:
„...mă emoționează culoarea și sunt pasionat de formă; când o văd pe una mi se pare că-mi scapă cealaltă. Caut încontinuu să le prind și să le mărit.[4]
„În scurta sa existență (1886-1933), Ștefan Dimitrescu a lăsat o operă extrem de bine articulată, realizînd, mai ales din lumea satului, adevărate capodopere de construcție și de echilibru. Considerat de toți contemporanii un excepțional desenator, în pictură, Ștefan Dimitrescu, are o cromatică stăpînită, cerebrală, puternic narativă.”

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
  • Ionel Jianu, Ștefan Dimitrescu, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, București, 1954
  • Beatrice Bednarik, Ștefan Dimitrescu, Editura Meridiane, București, 1965
  • Oscar Han, Dalti si pensule, Editura Minerva, București, 1970
  • Claudiu Paradais, Ștefan Dimitrescu, Editura Meridiane, București, 1978
  • Doina Pauleanu, Grupul celor patru, Monitorul Oficial, Bucuresti, 2012
  • Dana Oltean, Ștefan Dimitrescu si "vioara lui Ingres" în lumina documentelor de arhivă ale Conservatorului din Iași, Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei, XXIII, 2017

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Galerie de tablouri[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Han, Oscar (). Dalti si pensule. p. 453. 
  2. ^ Oltean Dana. „"Pictorul Stefan Dimitrescu si "vioara lui Ingres" în lumina documentelor de arhiva ale Conservatorului din Iasi", Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei, XXIII, 2017”. 
  3. ^ www.adevarul.ro - Vă mai amintiți de Ștefan Dimitrescu?
  4. ^ a b Cabaret -- Ștefan Dimitrescu