Sari la conținut

Înot nud

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Membri ai Forțelor Aeriene Regale Australiene⁠(d) plonjând într-un râu, 1943

Înotul nud este practica de a înota fără haine, fie în întinderi de apă naturale⁠(d), fie în piscine.

În preistorie și pentru o mare parte din istoria antică, atât înotul, cât și scăldatul se făceau fără haine. În societățile occidentale, până în secolul al XX-lea, înotul nud era un lucru obișnuit pentru bărbați și băieți, în special în contexte exclusiv masculine; cu toate acestea, costumul de baie a început să devină o cerință în mediile mixte. Acceptarea pe scară largă a naturismului în multe țări europene a dus la recunoașterea legală a înotului cu haine opționale în locații deschise publicului.

Înotul nud a fost reprezentat în artă și în filme.

Istorie

[modificare | modificare sursă]
Fresca „Mormântul Scufundătorului” – Paestum, Italia – c. 470 î.Hr.

Pe baza picturilor rupestre găsite în peșteri, activitatea umană a înotului a existat cu multe mii de ani înainte de primele civilizații, perioadă în care oamenii erau, în general, goi.[1][2]

Ilustrație din cartea lui Everard Digby, The Art of Swimming (De Arte Natandi) (1587)

Din Antichitate până în perioada modernă timpurie

[modificare | modificare sursă]

În Egiptul Antic, îmbrăcămintea era un simbol al statutului social, ceea ce făcea ca nuditatea adulților să fie un indicator al statutului social scăzut sau al sărăciei. Cu toate acestea, copiii, chiar și cei din clasele superioare, mergeau goi până la pubertate. Muncitorii manuali de ambele sexe purtau o pânză în jurul șoldurilor sau o fustă, cu excepția cazului în care sarcinile lor includeau înotul; pescarii și barcagiii fiind adesea nuzi.[3]

În Roma antică, îmbrăcămintea reprezenta, de asemenea, statutul social, dar băile publice erau o excepție. Clădirile băilor puteau include piscine care erau situate în curți deschise.[4]

Înotul a devenit din ce în ce mai nepopular după căderea Imperiului Roman de Apus, fiind privit de Biserica Creștină atât ca păcătos, cât și ca nesănătos. În ciuda învățăturilor bisericești, înotul și scăldatul au revenit în secolul al XII-lea, uneori fără separarea sexelor.[5]:9–10 Sfidând Biserica Anglicană, cartea lui Everard Digby⁠(d), The Art of Swimming (De Arte Natandi), a fost publicată în 1587.[6] Cartea de instrucțiuni din 1696 a lui Melchisédech Thévenot⁠(d), numită tot Arta înotului, a fost ilustrată cu 40 de gravuri în cupru care arătau că înotul se practica în mod normal nud.[7]

Popoarele indigene care înotau goale au fost înfățișate de coloniștii din Americi începând cu secolul al XVI-lea.[2]

Era modernă

[modificare | modificare sursă]

Australia

[modificare | modificare sursă]

În epoca victoriană, au fost construite băi publice și piscine în Adelaide pentru a aborda problemele de sănătate și siguranță, dar și pentru a reduce persistența înotului nud în apele deschise. Clienților piscinelor le erau distribuite costume de baie.[8]

Anglia

[modificare | modificare sursă]

Îmbrăcămintea decentă pentru scăldat sau înot nu a fost luată în considerare până în secolul al XV-lea, când femeile au început să poarte rochii de baie, iar bărbații indispensabili din in. În grupurile formate exclusiv din bărbați, bărbații au continuat să înoate nud în râuri și în mare până la mijlocul secolului al XIX-lea.[9] Codul oficial de îmbrăcăminte pentru scăldat al corporației din Bath din 1737 le-a interzis bărbaților și femeilor să înoate nud, fie în timpul zilei, fie în timpul nopții.[10]

La începutul anilor 1730, moda scăldatului în mare⁠(d) a urmat inițial tradiția căutării sănătății în interiorul țării.[11]:12 Stațiunile maritime s-au modelat după orașul Bath și au oferit zone de esplanadă, biblioteci circulante⁠(d) și săli de adunare⁠(d).[11]:9 În timp ce se scăldau în mare sau făceau scufundări, bărbații și băieții erau goi, în timp ce femeile și fetele erau încurajate să se scalde purtând haine largi. Scarborough a fost prima stațiune care a pus la dispoziție mașini de scăldat⁠(d) pentru schimbarea hainelor. Unii bărbați au extins acest obicei la înotul în mare, iar până în 1736, acesta a fost observat la Brighton și Margate, iar mai târziu la Deal, Eastbourne și Portsmouth.[11]:12

În Anglia, scăldatul în mare de către clasele inferioare a fost semnalat în Southampton de către Thomas Gray în 1764, iar în Exmouth în 1779. În Lancashire, femeile și bărbații din clasa muncitoare se scăldau nud în mare împreună în 1795: „Clasele inferioare de oameni de ambele sexe făceau un pelerinaj anual la Liverpool, unde se bălăceau în apa sărată ore în șir la fiecare flux, în număr amestecat și fără să se sinchisească prea mult de aspectul lor exterior.”[11]:11

„Sirene la Brighton” de William Heath, c. 1829, înfățișează femei care se scaldă în mare folosind mașini de scăldat.

La începutul perioadei victoriene în Anglia, bărbații și băieții înotau de obicei goi în mare, în apropierea mașinilor de scăldat folosite de femei. S-au făcut unele eforturi pentru a desemna secțiuni de plajă separate pentru bărbați și femei.[12] O recenzie din 1842 a stațiunilor de pe litoral nota că bărbații dezbrăcați din mare erau o atracție principală pentru vizitatorii stațiunii Ramsgate, inclusiv pentru femei. Scriitorul consideră că acest lucru nu diferă cu nimic de femeile care vizualizează imagini cu bărbați nuzi în galeriile de artă, bărbați aproape goi la operă sau muncitori în apă.[13] Pe râul Cherwell⁠(d), în apropiere de Universitatea Oxford, o zonă destinată scăldatului nud masculin era cunoscută sub numele de Parson's Pleasure⁠(d).[14]

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creșterea influenței creștinilor evanghelici a determinat reevaluarea organizării scăldatului mixt⁠(d). Presiunile morale au determinat unele consilii orășenești să stabilească zone separate în care femeile și bărbații să se scalde separat. Aceste zone nu erau supravegheate; scăldatul mixt era o activitate populară. Stațiunile au încercat să îi îmbuneze pe evanghelici fără a-i supăra pe cei care se scăldau în mod tradițional.[15] Există foarte puține înregistrări despre magistrați care să fi aplicat regulamentele locale. În 1895, revista Cosmopolitan raporta: „În majoritatea stațiunilor englezești, scăldatul în pielea goală este disponibil înainte de ora opt dimineața”, în timp ce Brighton, Worthing, Hastings, Bexhill, Bognor și Folkestone încă tolerau scăldatul nud în orice moment al zilei, în zone ferite de zonele centrale de scăldat.[16]

Cu toate acestea, la Margate, convențiile privind atât segregarea de gen, cât și nuditatea masculină au fost ignorate, rezultând ceea ce s-a numit „scăldat promiscuu”; femei îmbrăcate în același loc cu bărbați nuzi. În loc să fie evitată, cei de pe plajă se adunau pentru a se bucura de spectacol, folosind adesea telescoape.[17]

Indispensabilii, sau caleçons cum erau numiți (fr:caleçon de bain), au intrat în uz în anii 1860. Chiar și atunci, mulți au protestat împotriva lor și au vrut să rămână în pielea goală. Rev. Francis Kilvert⁠(d), un cleric englez și înotător nud, a descris costumele de baie pentru bărbați intrate în uz în anii 1870 ca fiind „o pereche de indispensabili foarte scurți, cu dungi roșii și albe”. Extrasele din jurnalul lui Kilvert arată tranziția în Anglia anilor 1870 de la acceptarea scăldatului nud la acceptarea costumelor de baie. Kilvert descrie „un sentiment delicios de libertate când te dezbraci în aer liber și alergi gol spre mare.”[18]

În 1895, ziarele The Daily Telegraph, Standard, Daily Graphic⁠(d) și Daily Mail au dus o campanie pentru reintroducerea scăldatului mixt în toate stațiunile, subliniind că interzicerea acestuia destrăma familiile și le încuraja să își petreacă vacanțele în străinătate. Presiunea comercială a învins presiunile morale. Scăldatul în mare încetase să mai fie practicat din motive de sănătate și se făcea în mod covârșitor de plăcere. Pe măsură ce plajele segregate din orașe au dispărut, costumele de baie pentru bărbați au devenit parte din pachetul comercial, iar scăldatul nud a încercat să dispară.[19]

„Water Rats” (Șobolanii de apă), Francis Sutcliffe, 1886

Introducerea scăldatului mixt în întreaga Europă și în alte părți a creat cu siguranță o presiune spre purtarea costumelor de baie de către ambele sexe. Cu toate acestea, destul de târziu în ultimele zile ale epocii victoriene, în timp ce toate femeile purtau în mod obișnuit haine de baie decente, mulți băieți adolescenți din Anglia victoriană, chiar și într-un cadru mixt, încă înotau și se jucau în stațiunile de pe plajă complet goi. Un articol publicat la 23 august 1891 în ziarul Syracuse Sunday Herald sugerează că băieții nuzi de până la 15 ani reprezentau o problemă pentru părinții americani cu fiice și relata:

Un „american zăpăcit” scrie în London Standard că nu își poate duce fetița să se joace în nisip într-o stațiune balneară britanică fără ca aceasta să fie înconjurată de mulțimi de băieți nuzi. Un prieten englez i-a spus că ei își lasă fiicele să se joace cu băieți nuzi de zece ani, dar trag linia la cincisprezece.[20]

Africa de Sud

[modificare | modificare sursă]

Din 1873, consiliul municipal din East London, Eastern Cape, a promulgat măsuri pentru a controla orele de înot, îmbrăcămintea și în special zonele separate de înot pentru bărbați și femei. Aceste reglementări au fost prea conservatoare și restrictive pentru gustul locuitorilor acestui oraș de coastă și, timp de câteva decenii, au făcut obiectul unor bătălii juridice sau au fost pur și simplu ignorate. Disputa a fost în cele din urmă soluționată în 1906, când scăldatul mixt a fost permis cu condiția ca atât bărbații, cât și femeile să poarte costume de baie adecvate.[21]

Secolul al XX-lea

[modificare | modificare sursă]

De la începutul secolului al XX-lea, mișcarea naturistă s-a dezvoltat în țările occidentale, urmărind o revenire la nuditatea non-sexuală în timpul înotului și în timpul altor activități adecvate.[22]

Canada

[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, utilizarea veniturilor din impozite pentru a asigura facilități publice de scăldat pentru bărbații din clasa muncitoare nu era populară politic în London, Ontario, în timp ce unitățile private deserveau clasele de mijloc și superioară. Acestea includeau înotul la YMCA, care necesita calitatea de membru sau plata unor taxe. Cu toate acestea, problema bărbaților care erau nuzi în public în timp ce înotau și se scăldau în ape deschise a fost recunoscută. Eforturile de a reglementa înotul nud prin legi care interziceau acest lucru în timpul orelor de zi nu au împiedicat creșterea numărului de incidente din anii 1860 până în anii 1880 provocate de muncitori și băieți.[23]

În secolul al XIX-lea, băieților și bărbaților din clasa muncitoare din Toronto le era permis să înoate nud în râurile Humber și Don în locuri de scăldat izolate, în timp ce în alte părți era interzis oficial. „Skinny dipping” (un termen colocvial pentru înotul nud)[24] era văzut de mulți ca o activitate inocentă pentru tinerii de sex masculin, atâta timp cât nu deranja sensibilitatea femeilor. În secolul al XX-lea, dezvoltarea urbană a invadat această izolare și a creat, de asemenea, problema poluării apei. Amenajarea plajelor în districtul Sunnyside de pe malul lacului Ontario a marcat sfârșitul înotului nud în aer liber.[25]

La fel ca în Statele Unite, bărbații înotau nud la YMCA[26] până când acestea au devenit mixte.[27]

China

[modificare | modificare sursă]

În 2004, după ce unii studenți de la o universitate locală au făcut înot nud acolo, au fost amplasate panouri pe o plajă de pe malul unui râu într-un parc public din provincia Zhejiang, declarând o secțiune ca fiind plajă de nudiști. În urma plângerilor din partea altor vizitatori ai parcului, panourile au fost îndepărtate, deși oficial China nu are nicio lege care să interzică înotul nud.[28] Într-un val de căldură din iulie 2005, au fost semnalate o serie de incidente în care bărbați au făcut înot nud.[29]

Anglia

[modificare | modificare sursă]
Laura Knight⁠(d) - „Boys” - Cornwall, 1910. Băieți nuzi lenevind și jucându-se degajați în mare alături de fete îmbrăcate.

În școlile englezești de băieți (de exemplu, Manchester Grammar School⁠(d)), elevii își amintesc că înotul nud a fost obligatoriu cel puțin din anii 1930 până în anii 1970. Nu s-a oferit niciun motiv oficial pentru această practică, dar unii menționează problema din primii ani în care fibrele din costumele de baie din lână înfundau filtrele piscinelor. Cu toate acestea, înotul nud a continuat și când au fost disponibile materiale moderne pentru costumele de baie.[30][31]

Într-un cadru mai puțin formal, băieții tineri puteau fi nuzi în companie mixtă, așa cum se arată într-un film de familie realizat în timpul unei ieșiri în care fete din asociațiile Brownies și Ghizii și băieți din asociația Cercetașilor se jucau pe domeniul unei case boierești în Marea Britanie a anilor 1940. În timp ce fetele și băieții mai mari purtau costume, băieții de aproximativ 10 ani se jucau în râu dezbrăcați.[32]

Copii înotând în Anglia la începutul secolului al XX-lea

Germania

[modificare | modificare sursă]
Înotători nuzi la Lacul Senftenberg⁠(d), Germania de Est, 1983

Înotul nud mixt în lacuri, râuri și pe plaje după Primul Război Mondial a făcut parte din liberalizarea socială⁠(d) din Republica de la Weimar. Unii înotători făceau parte din mișcarea naturistă organizată, alții căutau doar o evadare din tulburările economice și politice. Problemele economice eliminaseră sprijinul pentru piscine și alte facilități recreative, aceste nevoi fiind înlocuite de „înotul sălbatic” în întinderi de apă naturale.[33]

În cadrul planificării pentru Jocurile Olimpice de vară din 1976 de la Montreal, antrenorul vest-german de înot a sugerat ca probele masculine să se desfășoare nud, ceea ce ar fi redus secundele din timpii lor. Sugestia nu a fost luată în serios de oficialii olimpici.[34]

Grecia

[modificare | modificare sursă]

În anii 1870, scăldatul în mare pe litoralul atenian era o activitate dominată de bărbați din clasa muncitoare care înotau nuzi. Odată cu începutul secolului al XX-lea, au fost înființate stațiuni pentru clasa de mijloc, o tranziție care era în contradicție cu nuditatea masculină. Această problemă a fost gestionată prin crearea de zone separate de scăldat pentru bărbați și femei, dar acestea au devenit dificil de aplicat. În anii 1910, a început scăldatul mixt, care a devenit un înot propriu-zis, departe de țărm, mai degrabă decât o simplă bălăceală în apă mică. Îmbrăcămintea de plajă a femeilor a devenit „semi-nudă” raportat la standardele anilor precedenți, expunând brațele și picioarele femeilor.[35]

Statele Unite

[modificare | modificare sursă]
O fată înotând nud într-un lac în 1942

Secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost martorele apariției unei subculturi de băieți și tineri care înotau nuzi în orice întindere de apă⁠(d) disponibilă.[36] Acest lucru s-a extins și la figuri istorice bine cunoscute; Benjamin Franklin[37] și John Quincy Adams erau cunoscuți ca practicând înot nud.[38] Președintele SUA Theodore Roosevelt a descris reprize de înot nud în râul Potomac alături de „cabinetul său de tenis” în Autobiografia sa: „Dacă înotam în Potomac, de obicei ne dădeam jos hainele”.[39]

Pe măsură ce orașe precum Logan, Utah⁠(d),[40] Humboldt, Iowa⁠(d),[41] și Dixon, Illinois⁠(d),[42] s-au dezvoltat în anii 1890, locațiile tradiționale au devenit mai vizibile pentru public, fiind implementate ordonanțe locale care interziceau înotul nud; acestea erau însă greu de aplicat sau implicau copii foarte mici care nu primeau pedepse.[43][44] În 1850, Grand Rapids, Michigan a abordat problema bărbaților și femeilor care înotau nuzi în râul Grand River⁠(d) prin adoptarea unei ordonanțe care permitea activitatea doar pe timp de noapte, între orele 20:00 și 05:00.[45] În 1907, adjuncții șerifului din Nashville, Tennessee nu au luat nicio măsură pentru a-i opri pe bărbați și băieți să înoate nuzi în râul Cumberland, în afara zonelor populate.[46]

Cursa „California Channel Swim” din 1927, desfășurată între Insula Santa Catalina⁠(d) și continent, a fost declarată ca având îmbrăcăminte opțională de către sponsorul William Wrigley Jr.⁠(d). Doi înotători de culoare americani și-au exprimat intenția de a înota nuzi, la fel ca și alte câteva femei, declarând că costumele disponibile erau un handicap.[47] În maratonul de 24 de mile de pe Lacul George din 1927, costumele au fost opționale dacă înotătorii alegeau să își acopere corpul cu grăsime.[48]

Înotul nud în aer liber în taberele de vară⁠(d) americane izolate a existat, de asemenea, ca o practică acceptată social, de obicei, dar nu întotdeauna, segregată pe sexe.[49] Ernest Thompson Seton⁠(d) descrie înotul nud ca fiind una dintre primele activități ale organizației sale, Woodcraft Indians⁠(d) (un precursor al mișcării cercetașilor), în 1902.[50] Un articol din 1937 despre înotul în taberele de vară ale băieților cercetași⁠(d) din statul Washington nu menționează deloc faptul că băieții erau nuzi în aproape toate fotografiile. Descrierile zilelor speciale de „carnaval”, care erau mixte, nu menționau dacă erau disponibile costume de baie. Se afirmă totuși: „Atât băieții, cât și fetele se bucură de fiorul înotului nud, așa că, ocazional, costumele pot fi lăsate deoparte pentru baia de noapte”. Înotul de noapte era permis doar în taberele în care acest lucru se putea face în siguranță.[51] În 1937, băieții care înotau nuzi în pârâurile din Atlanta, Georgia, au primit doar avertismente.[52]

Un editorial menționează defrișarea pădurilor din zonele rurale din Vermont care adăposteau iazuri unde băieții înotau goi de 200 de ani, în anii 1970.[53] Locuitori mai în vârstă din Duncanville, Texas⁠(d) își aminteau de „Blue Hole” de pe Ten Mile Creek, la câteva sute de metri vest de Main Street, ca loc de înot nud de zeci de ani. În 1967, comportamentul necorespunzător, inclusiv consumul de alcool, certurile și accidentele au dus la plângeri și cereri de interzicere a accesului.[54]

Înot nud în aer liber în America de la începuturi

Înotul în piscine interioare

[modificare | modificare sursă]

Pe măsură ce urbanizarea din Nordul Statelor Unite⁠(d) a adus înotul nud în aer liber în vizorul public, orașele și localitățile au răspuns prin construirea de piscine care continuau practica în interior.[55] Asociațiile YMCA americane au practicat înotul nud din anii 1890 până la desegregarea pe sexe în anii 1960.[56] Lipsa clorinării a încurajat înotul nud în piscinele interioare pentru menținerea igienei. În 1933, toți înotătorii trebuiau să urineze și să facă duș înainte de a intra goi în piscină.[57] În 1940, experții în sănătate continuau să recomande ca băieții să poarte costume de baie doar în piscinele vizibile pentru ambele sexe. Fetele purtau costume din bumbac care puteau fi fierte pentru dezinfectare; costumele din lână folosite anterior în apă sărată nu puteau fi spălate eficient deoarece sarea împiedică formarea spumei de săpun.[58]

În 1926, manualul de standarde al American Public Health Association⁠(d) (APHA) recomanda ca piscinele interioare folosite de bărbați să adopte politici de baie nudă, iar piscinele interioare folosite de femei să impună costume „de cel mai simplu tip”.[59] Proprietarii de piscine descurajau băieții să-și aducă propriile costume deoarece instituțiile nu puteau controla decontaminarea.[60]

În 1947, fetele de la Liberty School din Highland Park, Michigan⁠(d) înotau goale la orele de educație fizică. Deoarece băieții nu purtau costume de ani de zile, fetele au cerut să facă la fel pentru a avea mai mult timp în piscină, eliminând schimbarea hainelor. După șase săptămâni, oficialii au obligat fetele de gimnaziu să poarte costume, dar fetele de școala primară au continuat să înoate goale. Deși respectau dorința părinților care considerau că fetele mai mari ar trebui să se comporte modest, toți membrii consiliului au fost de acord că „nu există nicio problemă morală”.[61][62]

Locuitorii albi excludeau adesea afro-americanii de la aceste locuri de înot nud prin afirmații pseudostiințifice conform cărora afro-americanii ar fi vectori de boli⁠(d) și ar putea transmite ușor boli infecțioase americanilor albi. Un tabu social strict împotriva relațiilor interrasiale⁠(d) interzicea și bărbaților și băieților afro-americani, chiar dacă nu erau goi, să înoate în fața femeilor și fetelor albe.[63] Au existat mai multe incidente violente când afro-americanii au intrat în facilități anterior segregate în timpul mișcării pentru drepturi civile⁠(d).[64]

Noile dezvoltări în clorinarea, filtrarea piscinelor și costumele din nailon au determinat APHA să renunțe în 1962 la recomandarea înotului nud pentru bărbați.[65] Totuși, obiceiul nu a dispărut imediat. În anii 1970, adoptarea înotului mixt a dus la abandonarea treptată a înotului nud masculin în școli. Regulile federale Title IX⁠(d) care impuneau egalitatea în educația fizică au determinat majoritatea școlilor să treacă la clase mixte de educație fizică până în 1980, punând capăt înotului nud în școlile publice. În secolul 21, practica a fost uitată, negată că ar fi existat sau privită ca un exemplu de comportamente discutabile din trecut care nu mai sunt acceptabile.[65][66] Cu toate acestea, psihanalistul jungian Barry Miller consideră sexualizarea nudității în situații exclusiv masculine, cum ar fi vestiarele și piscinele, ca o pierdere a unei practici sănătoase.[67]

Înot nud în piscine interioare în America secolului XX

Practici în secolul 21

[modificare | modificare sursă]
Bărbat și femeie nuzi intrând în apă la Plaja Formentera, Spania

În multe țări din secolul 21, înotul nud are loc în principal pe plaje nude, în facilități naturiste, piscine private sau zone publice izolate sau segregate. Unele țări din lume aplică strict diverse legi împotriva nudității publice, inclusiv a înotului nud. Unele jurisdicții care mențin legi împotriva nudității publice pot ignora incidentele de înot nud în funcție de circumstanțe.[68]

Un sondaj Roper din 2006 a arătat că 25% dintre adulții americani au înotat goi cel puțin o dată, iar 74% credeau că înotul nud ar trebui tolerat în locații acceptate.[69] Înotul nud este destul de frecvent în zonele rurale din Statele Unite, unde vizitatorii neașteptați sunt mai puțin probabili. Totuși, în unele locuri chiar și acest tip de înot este interzis prin lege. Nu există o lege federală împotriva nudității. Plajele nude precum Baker Beach⁠(d) din San Francisco funcționează pe terenuri federale din California. Totuși, în baza principiului concurrent jurisdiction⁠(d), rangerii parcurilor federale⁠(d) pot aplica legile statale și locale împotriva nudității sau pot invita autoritățile locale să o facă.

În Germania, baia nudă este mult mai răspândită decât în multe alte țări. Un studiu din 2014 a arătat că germanii (28%) erau cei mai predispuși dintre toate națiunile sondate să fi fost nuzi pe o plajă.[70] Pe măsură ce râurile urbane din Europa devin mai curate, iar locuitorii caută tot mai des alinare față de creșterea temperaturilor, mulți înoată sau se bronzează nud.[71]

Recordul mondial pentru cel mai mare skinny dip (2.505 persoane) a fost stabilit pe 9 iunie 2018 la plaja Meaghermore din Comitatul Wicklow, Irlanda.[72][73]

Reprezentări artistice

[modificare | modificare sursă]

În film

[modificare | modificare sursă]
Pentru informații suplimentare, vezi Nuditatea în film

O serie de filme au inclus scene de înot nud, care au primit reacții variate din partea criticilor și a publicului.

Secolul 20

[modificare | modificare sursă]
  • 1918 – Tad's Swimming Hole⁠(d) a fost un film de comedie mut regizat de King Vidor; conținea cadre frontale cu băieți goi care au fost cenzurate în unele locuri, inclusiv în Chicago.[74]
  • 1933 – Extaz⁠(d), un film ceh regizat de Gustav Machatý⁠(d), a fost interzis în multe locuri și cenzurat în altele. Filmul includea o scenă de înot nud cu Hedy Lamarr în debutul ei cinematografic.[75]
Poster pentru „Noile aventuri ale lui Tarzan”
  • 1934 – Noile aventuri ale lui Tarzan⁠(d) prezenta rolul principal feminin (interpretat de o dublură) înotând goală. Totuși, grupuri religioase au făcut lobby pentru eliminarea scenei. Astăzi există trei versiuni ale acestui film.[76]
  • 1943 – Child Bride⁠(d) o prezenta pe rolul principal feminin, în vârstă de 12 ani, Shirley Mills⁠(d), înotând goală. Este considerată cea mai notabilă scenă a filmului.[77]
  • 1954 – Garden of Eden⁠(d) este un film nudist⁠(d) regizat de Max Nosseck. În cazul Excelsior Pictures v. New York Board of Regents, Curtea de Apel din New York a decis că nuditatea pe ecran nu este obscenă, permițând reprezentări mai deschise ale nudității în film.[78]
  • 1960 – The Nudist Story⁠(d) este un film britanic regizat de Ramsey Herrington, ambientat în tabăra Avonmore Sun Camp, cu oameni de toate vârstele înotând în piscina taberei.[79]
  • 1960 – Pollyanna începe cu un prim-plan asupra feselor goale ale unui băiat blond de 6 ani, interpretat de William Betz, care se balansează pe o frânghie și sare în White Sulfur Springs, Santa Rosa, California; mama lui era figurantă în film.[80] Scena include și alți băieți care înoată goi în râu.[81]
  • 1968 – Robby⁠(d), un film american regizat de Ralph C. Bluemke, inspirat din povestea Robinson Crusoe. Prezintă protagoniștii masculini – Robby (Warren Raum) de 8 ani și Friday (Ryp Siani) de 10 ani – mergând, jucându-se și făcând baie în mare goi împreună. Mai multe scene lungi arată nuditate frontală completă și nuditate din spate a ambilor băieți. Filmul nu a reușit să obțină o distribuție largă, deoarece distribuitorii potențiali au fost reticenți față de nuditatea extinsă.[82]
  • 1971 – Christa (redenumit Swedish Fly Girls⁠(d) în engleză) este un film danez regizat de Jack O'Connell⁠(d) despre stewardese care împart un apartament în Copenhaga. Filmul prezintă multă nuditate domestică, precum și vizite la o plajă nudă unde sunt familii cu copii.[85]
  • 1972 – The Genesis Children⁠(d), un film de artă regizat de Anthony Aikman⁠(d). Deși a fost considerat „foarte benign” de către cenzorii americani, a primit rating X. A rămas controversat de atunci din cauza mai multor scene lungi cu nuditate frontală completă și nuditate din spate care arată un grup mare de băieți adolescenți și preadolescenți mergând, dansând și înotând goi pe o plajă.[88]
  • 1974 – Vang Vir My 'n Droom (The Spots on My Leopard / Catch Me a Dream), un film sud-african regizat de Tim Spring.[89] Prezintă o scenă lungă de deschidere cu protagonistul masculin, Robbie de Ridder (Mark Hopley), alergând, jucându-se și făcând baie în mare gol alături de un ghepard.[90]
  • 1980 – Laguna albastră, un film american regizat de Randal Kleiser bazat pe un roman, conține nuditate adolescentină. În film, doi veri sunt naufragiați pe o insulă tropicală. Ei supraviețuiesc, ajung la pubertate, se îndrăgostesc și au un copil împreună.[92][93] Rolul principal feminin a fost interpretat de Brooke Shields (în vârstă de 14 ani la momentul filmărilor), iar rolul principal masculin de Christopher Atkins⁠(d), în vârstă de 18 ani.[94] Toate scenele de nuditate ale personajului interpretat de Shields au fost realizate de coordonatoarea de cascadorie a filmului, Kathy Troutt⁠(d), în vârstă de 32 de ani.[95] Shields a interpretat singură multe dintre scenele sale topless, cu părul lipit pe sâni.[96][97] Atkins și-a interpretat singur scenele de nuditate, care includeau scurte scene de nuditate frontală.[98][99][100]
  • 1991 – Omul din Lună⁠(d), un film american în care Reese Witherspoon joacă rolul unei fetițe de 14 ani care face baie nudă într-un pârâu din apropiere și descoperă că proprietatea, de mult timp goală, este ocupată. Personajul lui Witherspoon, „Dani”, este prezentat pentru scurt timp nud din spate, alergând în apă și apoi ieșind din ea; această scenă nu a fost interpretată de Witherspoon, ci de o dublură.[101]

Secolul 21

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Love, Christopher (). „Introduction”. În Love, Christopher. A Social History of Swimming in England, 1800–1918. Routledge. doi:10.4324/9781315869636. ISBN 978-1-317-97028-6. OCLC 870592028.
  2. 1 2 Avramidis, Stathis (). „World Art on Swimming”. International Journal of Aquatic Research and Education. 5 (3). doi:10.25035/ijare.05.03.08 Accesibil gratuit. ISSN 1932-9253. OCLC 8091795673.
  3. ↑ Goelet, Ogden (). „Nudity in ancient Egypt”Necesită abonament cu plată. Notes in the History of Art. 12 (2): 20–31. doi:10.1086/sou.12.2.23202932. OCLC 5543225364.
  4. ↑ Eliav, Yaron Z. (). „Bathhouses As Places of Social and Cultural Interaction”. În Hezser, Catherine. The Oxford Handbook of Jewish Daily Life in Roman Palestine. Oxford University Press. doi:10.1093/oxfordhb/9780199216437.013.0033. ISBN 978-0-19-921643-7. OCLC 670378814. Arhivat din original la . Accesat în .
  5. ↑ Bíró, Melinda; Révész, László; Hidvégi, Péter. Swimming: History Technique Teaching. p. 92. ISBN 978-615-5297-70-0.
  6. ↑ Digby, Everard (). „De Arte Natandi” [Arta înotului] (în latină). Accesat în .
  7. ↑ Thévenot, Melchisédech (). The Art of Swimming. New York: Benjamin Blom. Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  8. ↑ McShane, Ian (). „The Past and Future of Local Swimming Pools”Necesită abonament cu plată. Journal of Australian Studies. 33 (2): 195–208. doi:10.1080/14443050902883405. hdl:1959.3/54144 Accesibil gratuit. ISSN 1444-3058. Accesat în .
  9. ↑ Rutt, Richard (). „The Englishman's Swimwear”Necesită abonament cu plată. Costume. 24 (1): 69–84. doi:10.1179/cos.1990.24.1.69. ISSN 0590-8876. Accesat în .
  10. ↑ Byrde, Penelope (). „'That Frightful Unbecoming Dress' Clothes for Spa Bathing at Bath”. Costume. 21 (1): 44–56. doi:10.1179/cos.1987.21.1.44. ISSN 0590-8876.
  11. 1 2 3 4 Travis, John (). „Sea-bathing from 1730 to 1900”. În Fisher, Stephen. Recreation and the Sea. Exeter: University of Exeter Press. ISBN 978-0859895408.
  12. ↑ Travis 1997, p. 15.
  13. ↑ „The Watering Places – Ramsgate”. The Age. London. – via British Newspaper Archive.
  14. ↑ „Halcyon summer days taking a cool dip at Dame's Delight”. Oxford Mail. UK. . Accesat în .
  15. ↑ Travis 1997, pp. 19-23.
  16. ↑ Travis 1997, p. 23.
  17. ↑ „Promiscuous Bathing at Margate: Victorian Outrage Over Indecency at the Public Beach”. Mimi Matthews. . Accesat în .
  18. ↑ Cinder, Cec (). The Nudist Idea. Riverside, California: Ultraviolet Press. pp. 331–333. ISBN 978-0-9652085-0-5.
  19. ↑ Travis 1997, pp. 23, 29.
  20. ↑ „A "Bewildered American"”. The Sunday Herald. Syracuse. . p. 4 col B. Accesat în .
  21. ↑ Tankard, Keith (). „Bathing habits in Victorian East London” (pdf). Contree. 32 (32): 6. doi:10.4102/nc.v32i0.582. Accesat în .
  22. ↑ „British Naturism (BN)”, British Naturism, ISSN 0264-0406, arhivat din original la , accesat în
  23. ↑ Kossuth, Robert S (). „Dangerous Waters: Victorian Decorum, Swimmer Safety, and the Establishment of Public Bathing Facilities in London (Canada)”Necesită abonament cu plată. The International Journal of the History of Sport. 22 (5): 796–815. doi:10.1080/09523360500143422. ISSN 0952-3367. Accesat în .
  24. ↑ Goodman, J. David (). „Daring Enough to Bare It All for a New York Swim”. New York Times. Arhivat din original la . Accesat în .
  25. ↑ Barbour, Dale (). Undressed Toronto: From the Swimming Hole to Sunnyside, How a City Learned to Love the Beach, 1850–1935. Univ. of Manitoba Press. ISBN 978-0-88755-951-8.
  26. ↑ „Herald-YMCA Swimming Classes For Boys Start Here Next Monday Expect Big Registration This Year For Four-Week Long Instruction”. Calgary Herald. Calgary, Alberta, Canada. . pp. 9–10. Băieții înoată „în pielea goală". Dar trebuie să aduci un prosop și o bucată de săpun. Asta e tot ce ți se cere.
  27. ↑ „Canada men swimming nude at the YMCA until women joined”. The Leader-Post. Regina, Saskatchewan, Canada. . p. 24. Arhivat din original la . Accesat în .
  28. ↑ Coonan, Clifford (). „Chinese nudists are told to take cover”. The Times (United Kingdom). Beijing. p. 11.
  29. ↑ „Skinny Dippers; Bit Cheeky for China”. The Gold Coast Bulletin. .
  30. ↑ Cohen, Michael (septembrie 2005), „Swimming Naked” (PDF), The Old Mancunian, arhivat din original (PDF) la , accesat în
  31. ↑ „Swimming Naked at MGS” (PDF), The Old Mancunian, decembrie 2005, arhivat din original (PDF) la , accesat în
  32. ↑ Amateur home movie film made in the summer of 1945 or later. 1945. https://www.huntleyarchives.com/preview.asp?image=1001739.
  33. ↑ Clendening, Logan (). Swimming in Disputed Waters: Gender, Race, Religion, and Contested Bodies in Modern Germany (Teză). United States -- California: University of California, Davis. ProQuest 2272842071. Arhivat din original la . Accesat în .
  34. ↑ „Nudity Out At Olympics”. The Washington Post, Times Herald. Washington, D.C., United States. . p. D3. ProQuest 148398687. Accesat în .
  35. ↑ Yannitsiotis, Yannis (). „Bodies at the beach: sea bathing on the Athenian seafront, 1870–1940”Necesită abonament cu plată. Journal of Tourism History. 14 (2): 143–166. doi:10.1080/1755182X.2022.2128903. ISSN 1755-182X. Accesat în .
  36. ↑ Wiltse, Jeff, ed. (). Contested Waters: a Social History of Swimming Pools in America. Chapel Hill: University of North Carolina Press. ISBN 978-0-8078-8898-8.
  37. ↑ „American politicians who loved skinnydipping”. UPI. . Accesat în .
  38. ↑ Cain, Áine (). „The 6th US president rose before dawn for his favorite morning habit: skinny-dipping”. Business Insider. Accesat în .
  39. ↑ Roosevelt, Theodore (). Theodore Roosevelt: An Autobiography. Floating Press. ISBN 978-1-77653-337-4.
  40. ↑ „Local Points”. Logan Journal. . p. 15. Accesat în .
  41. ↑ „Humboldt”. Humboldt County Independent. . p. 8. Accesat în .
  42. ↑ „(Editorials)”. Dixon Evening Telegraph. Dixon, Illinois. . p. 1. Accesat în .
  43. ↑ „Hatton Knows His Business”. Wichita Daily Eagle. . p. 5. Accesat în .
  44. ↑ „Wichita Daily Eagle Newspaper Archives, Jun 28, 1895, p. 5”. NewspaperArchive.com (în engleză). . Accesat în .
  45. ↑ „Nude Bathing Was O.K. Back in 1850-at Night: But Woe Unto the Undraped Daylight Swimmer”. The Detroit Free Press. . p. D1.
  46. ↑ „Hot Weather Makes Swimming Popular”. The Nashville Tennessean. . p. 4.
  47. ↑ Perry, George (). „Two Colored Natators Enter California channel Swim”. Afro-American. p. 14.
  48. ↑ „Starting Time of Lake George Race Has Been Changed”. The Post-Star. Glen Falls, New York. . p. 16.
  49. ↑ Seton, Ernest Thompson (). Trail of an Artist-Naturalist: The Autobiography of Ernest Thompson. p. 297. ISBN 978-0-405-10734-4.
  50. ↑ Seton, Ernest Thompson (). Trail of an Artist Naturalist. London: Hodder and Stoughton. p. 297. ISBN 978-0-405-10734-4.
  51. ↑ Torney, John A. (). „Swimming and Lifesaving Program for Summer Camps”Necesită abonament cu plată. The Journal of Health and Physical Education. 8 (6): 360–392. doi:10.1080/23267240.1937.10619786. ISSN 2326-7240. Accesat în .
  52. ↑ „Ol' Swimming Hole Ain't What She Was”. The Atlanta Constitution. . p. 24.
  53. ↑ „When "Our Town" becomes "their" town”. Bennington Banner. Bennington, Vermont. . p. 6. Accesat în .
  54. ↑ „'Blue Hole' Favorite Swimming Place for Youngsters”. Duncanvillite. . p. 1. Arhivat din original la . Accesat în .
  55. ↑ Tate, Cassandra (). „YMCA of Greater Seattle – Part 3: Readjustment, 1930-1980”. History Link: The Free Encyclopedia of Washington State History. Accesat în .
  56. ↑ Tate, Cassandra (). „YMCA of Greater Seattle – Part 3: Readjustment, 1930-1980”. History Link: The Free Encyclopedia of Washington State History. Accesat în .
  57. ↑ Horwood, M. P.; Gould, B. S.; Shwachman, H. (). „Indices of the Sanitary Quality of Swimming Pool Waters”Necesită abonament cu plată. Journal – American Water Works Association. 25 (1): 124–135. Bibcode:1933JAWWA..25a.124H. doi:10.1002/j.1551-8833.1933.tb18220.x. ISSN 0003-150X. Accesat în .
  58. ↑ Manheimer, Wallace A. (). „Reducing Health Hazards in the Swimming Pool”Necesită abonament cu plată. The Journal of Health and Physical Education. 11 (1): 25–63. doi:10.1080/23267240.1940.10623710. ISSN 2326-7240. Accesat în .
  59. ↑ Gage, Stephen (). „Swimming Pools and Other Public Bathing Places”. American Journal of Public Health. 16 (12): 1186–1201. doi:10.2105/AJPH.16.12.1186. PMC 1321491 Accesibil gratuit. PMID 18012021.
  60. ↑ Craig, H. W. (). „Safety and Hygiene in the School Swimming Pool”Necesită abonament cu plată. The Journal of Health and Physical Education. 12 (4): 242–279. doi:10.1080/23267240.1941.10620207. ISSN 2326-7240. Accesat în .
  61. ↑ „Nude Swimming in Detroit School Comes Under Ban”. The News-Palledium. .
  62. ↑ „Rules Girls Must Wear Swim Suits: School Board at Detroit Acts After Mothers Protest”. Iowa City Press Citizen. Highland Park, Michigan. . p. 1. Accesat în .
  63. ↑ „Racial History of American Swimming Pools”. NPR (în engleză). . Accesat în .
  64. ↑ Rotenstein, David S. (). „Segregated history of Highland Park Pool highlights 'Pittsburgh's brand of apartheid'”. NEXTpittsburgh (în engleză). Accesat în .
  65. 1 2 Eng, Monica (). „Baring It All: Why Boys Swam Naked In Chicago Schools”. WBEZ.com. Arhivat din original la . Accesat în .
  66. ↑ Naked in High School: Bad Dreams Do Come True, National Public Radio, , arhivat din original la , accesat în
  67. ↑ Miller, Barry (). „On the Loss of Nudity in the Men's Locker Room”. Psychological Perspectives. 59 (1): 93–108. doi:10.1080/00332925.2016.1134213. ISSN 0033-2925. Arhivat din originalNecesită abonament cu plată la . Accesat în .
  68. ↑ Goodman, J. David (). „Daring Enough to Bare It All for a New York Swim”. New York Times. Arhivat din original la . Accesat în .
  69. ↑ Roper poll online, Naturist education, , arhivat din original la , accesat în .
  70. ↑ Bridge, Adrian (). „Germans most likely to go nude”. The Telegraph. Arhivat din original la .
  71. ↑ Hockenos, Paul (). „A Hotter Climate Demands That We Clean Up Our Rivers for Swimming”. The New York Times. ISSN 0362-4331. Accesat în .
  72. ↑ „Women break Guinness World Record with mass skinny dip in the Irish Sea” (în engleză). The Independent. . Accesat în .
  73. ↑ „Largest skinny dipping (swimming naked)” (în engleză). Guinness World Records. Accesat în .
  74. ↑ „Official Cut-Outs by the Chicago Board of Censors”. Exhibitors Herald. New York City: Exhibitors Herald Company. 6 (12): 29. .
  75. ↑ Barton, Ruth (). Hedy Lamarr: The Most Beautiful Woman in Film. University Press of Kentucky. p. 30. ISBN 978-0-8131-2610-4.
  76. ↑ Vieira, Mark A. (1999), Sin in Soft Focus: Pre-Code Hollywood, New York: Harry N. Abrams, p. 180, ISBN: 0-8109-4475-8
  77. ↑ Schaefer, Eric (). "Bold! Daring! Shocking! True!": A History of Exploitation Films, 1919-1959. Duke University Press. p. 283. ISBN 978-0822323747.
  78. ↑ Lewis, Jon (). Hollywood V. Hard Core: How the Struggle Over Censorship Saved the Modern Film IndustryNecesită înregistrare gratuită. New York University Press. pp. 198–201. ISBN 978-0-8147-5142-8.
  79. ↑ „The Nudist Story (1960)”. BFI. Arhivat din original la .
  80. ↑ Gaye Lebaron (), „Recollecting Karl Malden's Pollyanna in Santa Rosa”, The Press Democrat, arhivat din original la , accesat în
  81. ↑ Pollyanna (1960) Opening. 19 februarie 2015. Evenimentul are loc la 2:58. https://www.youtube.com/watch?v=DwkBbnDVIck.
  82. ↑ „Robby”. republished online at fkk-museum.de. p. 3. Arhivat din original la . Accesat în .
  83. ↑ Stafford, Jeff "Age of Consent (1969)" (article) TCM.com Quote: "Never one to avoid nude scenes, Mirren has several in Age of Consent but they rarely seem exploitive and often provide a striking juxtaposition of the human form against the natural beauty of the Great Barrier Reef – the real star of the film."
  84. ↑ Craven, Alison (2016) Finding Queensland in Australian Cinema Anthem Press. pp. 58-63 ISBN: 978-1783085507. Quote: "This relationship is taken further from that of the hunter when [Cora (Helen Mirren)] agrees to swim around underwater naked so that Bradley Morahan (James Mason), on artist who has settled on the island, can paint her. ... As Bradley's attention is more to the canvas then her body, the 'relationship conveyed is one that appears to be "innocent"'"
  85. ↑ Thompson, Howard (). „Film: Seeking Mr. Right”. New York Times. p. 17. Accesat în .
  86. ↑ Gibbs, Patrick (October 8, 1971) "Walkabout, original 1971 review: 'beautiful'" The Telegraph Quote: " one scene in particular being memorable for its lyrical quality when the girl's inhibitions seem finally to be dispersed by the force of nature and she swims nude in a deep rock pool – I've seen nothing so splendid in this line since Helen Mirren rose from the South Seas looking like Juno, only more so."
  87. ↑ Hanson, Stuart "Walkabout" in Mills, Jean and Mills, Richard (2002) Childhood Studies: A Reader in Perspectives of Childhood, Routledge. p. 149-50 ISBN: 978-1134611973. Quote: "Underlying the film, though, is a view that all children are essentially innocent and pure. This is represented with the white children becoming more comfortable with their bodies, as they strip away their school uniforms, and find their places in nature. The tension here is the developing sensuality that the girl exudes and which is picked up by the Aboriginal boy, especially in the scene where they both swim nude in the rock pool."
  88. ↑ Swisher, Viola Hegyi: "Generating The Genesis Children", After Dark, September 1972, p. 18
  89. ↑ „The Spots on My Leopard (1974)”. The Cave of Forgotten Films. Accesat în .
  90. ↑ Vang Vir My N Droom. 14 octombrie 2020. Evenimentul are loc la 3:38. https://www.youtube.com/watch?v=KscvuW6g-lI.
  91. ↑ Konow, David (), Reel Terror: The Scary, Bloody, Gory, Hundred Year History of Classic Horror Films (în engleză), Macmillan + ORM, ISBN 978-1-250-01359-0, accesat în
  92. ↑ Ebert, Roger (). „The Blue Lagoon movie review & film summary (1980)”. www.rogerebert.com.
  93. ↑ Wittmer, Carrie (). „Brooke Shields Reflects on Underage Nudity in 'The Blue Lagoon': 'Never Again'”. Glamour.
  94. ↑ Bender, Abbey (). „Sexualized Innocence: Revisiting The Blue Lagoon”. RogerEbert.com. Arhivat din original la . Accesat în .
  95. ↑ Arnold, Gary (). „Depth Defying”. The Washington Post. Arhivat din original la . Accesat în .
  96. ↑ The Blue Lagoon Special Edition. Columbia TriStar. 5 octombrie 1999.
  97. ↑ „The Blue Lagoon”. Screenarchives.com. Arhivat din original la . Accesat în .
  98. ↑ McMurran, Kristin (). „Too Much, Too Young?”. People. Arhivat din original la . Accesat în .
  99. ↑ „Christopher Atkins: Poster Child for Gay Rights Movement?”. Advocate.com. . Arhivat din original la . Accesat în .
  100. ↑ „Chris Atkins”. HollywoodShow.com. Arhivat din original la . Accesat în .
  101. ↑ „Reese Witherspoon remembers 'magical' summer making her first movie – and kissing a boy on screen”, EW.com (în engleză), accesat în
  102. ↑ Klein, Amanda Ann; Palmer, R. Barton (), Cycles, Sequels, Spin-offs, Remakes, and Reboots: Multiplicities in Film and Television (în engleză), University of Texas Press, ISBN 978-1-4773-0817-2, accesat în

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Înot nud
Wikţionar
Wikţionar
Caută „skinny-dipper” în Wikționar, dicționarul liber.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Înot_nud&oldid=17959739