Étienne Marcel
Étienne Marcel (n. de prin 1316 – d. 31 iulie 1358) a fost un om de stat francez din timpul Războiului de 100 de Ani. Ales starostele neguțătorilor (în franceză prévôt des marchands) ai Parisului în 1355, a declanșat o mișcare de revolt în 1358 și a fost asasinat.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut într-una din cele mai bogate familii burgheze din Paris, vânzători de stofe și schimbători de bani.[1] Era ginerele lui Pierre des Essarts, mai întâi om de încredere al regelui Filip al VI-lea al Franței, apoi dizgrațiat, aruncat în închisoare și sancționat cu o amendă colosală după dezastrul de la Crécy.[2] Când Des Essarts a murit de moartea neagră în anul 1349, Étienne Marcel a considerat mai prudent să refuze moștenirea. Totuși, Des Essarts a fost reabilitat trei ani mai târziu și amenda de 50.000 monede de aur a fost rerambursată unui alt ginere. Astfel Étienne Marcel a ajuns să simtă o mare înverșunare împotriva puteri regale.[3]
În 1355, în vreme Războiului de 100 de Ani, a fost ales de colegi starostele neguțătorilor, în momentul respectiv un fel de primar Parisului.[4] În timp ce regele Ioan al II-lea era prizonier englezilor, Étienne Marcel a aparat interesele a burgheziei Parisului împotriva Delfinului Carol, viitorul rege Carol al V-lea, care vrea să mărească impozitele pentru a finanța războiul. În anul 1357 a contribuit să-i impună acestuia, în cadrul Stărilor Generale, așa-numita Mare Ordonanță, care prevede reorganizarea profundă a administrării regatului.[5]
Pentru să învinge opoziția lui Carol, a declanșat în 1258 o răzvrătire urbană. Aliat cu regele Navarriei, Carol cel Rău, și cu 3.000 de partizani înarmați, a invadat rezidența regală, Palatul Orașului. Două mareșali au fost uciși în prezența Delfinului Carol, care a fost forțat să se acopere cu o pălărie roș-albastru, culorile Parisului.[6] Totuși, în timp ce Étienne Marcel participă la Stările Provinciale din Champagne, Delfinul a părăsit Parisul, a strâns trupe și a revenit pentru a asedia capitala. Mercenari englezi au fost recrutați pentru a apăra orașul, ceea ce a stârnit ostilitatea parisianilor.[7] În cele din urmă, Étienne Marcel a fost asasinat de un fost prieten, Jean Maillart.[8]
Posteritate[modificare | modificare sursă]
A făcut obiectul al mai multor opere istorice. În timpul Revoluției franceze a fost considerat un precursor, care s-a împotrivit opresiunii regale.[9] Dimpotrivă, a fost perceput un trădător și un răzvrătit periculos în timpul Restaurației, al Monarhiei din Iulie și al celui de-al Doilea Imperiu.[10] Sub a Treia Republică Franceză a fost celebrat din nou ca un erou. În 1879 compozitorul francez Camille Saint-Saëns i-a consacrat o operă în patru acte. În anul 1881 și-a dat numele unei străzi în cartierul Les Halles, și o statuie ecvestră din bronz, realizată de sculptorii Jean Idrac și Laurent Marqueste, i-a fost ridicată în 1888 lângă Primăria Parisului. O stație pe linia 4 a metroului din Paris îi poartă numele.
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ Cazelles, Raymond (). „Etienne Marcel au sein de la haute bourgeoisie d'affaires”. Bibliothèque de l'école des chartes. 1 (1): 287–311.
- ^ Favier 1980, p. 228. .
- ^ Favier 1980, p. 229. .
- ^ Favier 1980, p. 227. .
- ^ Favier 1980, p. 235. .
- ^ Favier 1980, p. 241–2. .
- ^ Favier 1980, p. 257. .
- ^ Favier 1980, p. 262. .
- ^ Amalvi 1984, p. 287. .
- ^ Amalvi 1984, p. 290–1. .
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Favier, Jean (), La Guerre de Cent ans (în franceză), Paris: Fayard
- Amalvi, Christian (). „L'érudition française face à la révolution d'Étienne Marcel : une histoire mythologique ? (1814-1914)”. Bibliothèque de l'école des chartes. 142 (2).