École des Beaux-Arts

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
École des Beaux-Arts
Palais des études de la École nationale supérieure des Beaux-Arts, Paris

École des Beaux-Arts (Școala de Arte Plastice) este numele a multor și influente școli de artă din Franța. Acestea sunt leagănul stilului beaux-arts în arhitectură și urbanism, care a prosperat în Franța și Statele Unite ale Americii la sfârșitului secolului al XIX-lea și în primului sfert al secolului XX.[1] Cea mai cunoscută este École nationale supérieure des Beaux-Arts, situată pe malul stâng al Senei, vis-a-vis de muzeul Louvre (14 rue Bonaparte, arondismentul 6). Școala are o istorie de peste 350 de ani, pregătind mulți dintre marii artiști ai Europei. Stilul beaux-arts a fost modelat pe „antichitățile” clasice, păstrând formele sale idealizate și transformând stilul pentru generațiile viitoare.[2]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Originile școlii se află în anul 1648 când Académie des Beaux-Arts a fost fondată de către cardinalul Mazarin pentru a educa elevii cei mai talentați în desen, pictură, sculptură, gravură, arhitectură etc. Ludovic al XIV-lea a fost cunoscut pentru faptul că selecta absolvenții acestei școli pentru a decora apartamentele regale de la Versailles. În 1863, Napoleon al III-lea a acordat independența școlii față de guvern, schimbându-i numele în „L’École des Beaux-Arts”. Femeile au fost admise începând cu anul 1897.

Curriculumul a fost împărțit în „Academia de pictură și sculptură” și „Academia de arhitectură”. Ambele programe s-au concentrat asupra artelor și arhitecturii clasice din cultura greacă antică și romană. Toți studenții au fost obligați să își demonstreze abilitățile cu proiecte de desen de bază înainte de a fi îndrumați spre desen sau pictură. Aceasta a culminat cu o competiție pentru Grand Prix de Rome, care acorda o bursă completă pentru studiul la Roma. Cele trei încercări pentru obținerea premiului au durat aproape trei luni. Mulți dintre cei mai cunoscuți artiști ai Europei au fost instruiți aici, printre aceștia numărându-se Géricault, Degas, Delacroix, Fragonard, Ingres, Moreau, Renoir, Seurat, Cassandre și Sisley. În contrast, Rodin a aplicat în trei rânduri, fiind refuzat de tot atâtea ori.[3]

Clădirile școlii sunt în mare parte creația arhitectului francez Félix Duban, care a fost angajat pentru construcția clădirii principale în 1830. Lucrarea sa a realiniat campusul și a continuat până în 1861, finalizând un program de arhitectură spre Quai Malaquais.

Școala din Paris este locul în care își are originea mișcarea arhitecturală Beaux Arts la începutul secolului al XX-lea. Cunoscut pentru exigență și pentru stabilirea celor mai înalte standarde pentru educație, școala a atras studenți din întreaga lume - inclusiv din Statele Unite, unde aceștia s-au întors pentru proiectarea unor clădiri care ar influențat istoria arhitecturii din America. Printre acestea se numără Biblioteca Publică din Boston, (McKim, Mead & White 1888–1895) și Biblioteca Publică din New York (Carrère și Hastings, 1897–1911). Absolvenții de arhitectură, în special în Franța, au primit titlul de élève.

Departamentul de arhitectură a fost separat de École după grevele studenților din mai 1968 de la Sorbona. Numele a fost schimbat în École nationale supérieure des Beaux-Arts. Astăzi, peste 500 de studenți folosesc o colecție extinsă de artă clasică, alături de un curriculum modern, incluzând fotografie și hipermedia.[4]

Instituții[modificare | modificare sursă]

Profesori notabili, Paris[modificare | modificare sursă]

Absolvenți notabili, Paris[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Caves, R. W. (). Encyclopedia of the City. Routledge. p. 202. 
  2. ^ Pierre Bourdieu (). The State Nobility: Elite Schools in the Field of Power. Stanford UP. pp. 133–35. 
  3. ^ „Rodin, Famous Sculptor, Dead”. The New York Times. . p. E3. 
  4. ^ Online catalogue. "Entrée des artistes"
  5. ^ „Paul Andreu – French architect and engineer mostly noted for his numerous airport designs”. structurae.net. Accesat în . 
  6. ^ Heydar, Ghiai, designer of the Iran Senate House

Legături externe[modificare | modificare sursă]