Cartof: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Conținut șters Conținut adăugat
Revenit la versiunea 12929967 a lui Victor Blacus: vandalism multiplu. (TW)
Etichetă: Anulare
Linia 109: Linia 109:
* {{en icon}} [http://www.cambridge.org/us/books/kiple/potatoes.htm Cartoful] în ''The Cambridge World History of Food''
* {{en icon}} [http://www.cambridge.org/us/books/kiple/potatoes.htm Cartoful] în ''The Cambridge World History of Food''
* {{en icon}} [http://www.potato2008.org/en/world/index.html Potato world]
* {{en icon}} [http://www.potato2008.org/en/world/index.html Potato world]
* [https://www.growplants.org/growing/potato-plant Solanum tuberosum]


{{cartoful}}
{{cartoful}}

Versiunea de la 11 decembrie 2019 22:48

Cartof
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Diviziune: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Subclasă: Asteridae
Ordin: Solanales
Familie: Solanaceae
Gen: Solanum
Specie: S. tuberosum
Nume binomial
Solanum tuberosum
L.

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de specii de cartof. După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie alimentară.

Cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați zilnic de peste un miliard de oameni.[1] În anul 2007, recolta totală de cartofi a fost de 300 de milioane de tone.[1]

Etimologie

În limba română, „cartof” derivă din germanul Kartoffel, cuvânt care derivă prin intermediul limbii italiene din latinescul tuber („umflătură”).

Istorie

Cartoful a fost descoperit în Peru, de către spanioli, cam pe la 1530 și introdus, puțin după aceea, în Spania și în Italia.

Portretul lui Parmentier

Originar din Chiloè, arhipelag al Pacificului, la sud de Chile, Patata incașilor a fost importată în Spania și în țările din sudul Europei către 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh o introduce în Insulele Britanice și în Țările de Jos. În vremea aceea, cartoful trecea drept toxic pentru om, riscând să-i dea lepra, și nu servea decât la hrănirea vitelor.

Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franța, în 1763 „spițerul Armatelor”, Antoine-Augustin Parmentier, se încumetă să facă tot posibilul ca leguma să fie adoptată în Franța, încercând să găsească un leac al foametei. Însă, o violentă opoziție se declanșează și, în anumite provincii, se interzice cultivarea „plantei dăunătoare”. Parmentier a izbutit, totuși, să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care își împodobește butoniera cu flori de cartofi.[2]

Planta nu era apreciată în Franța decât pentru calitățile ei ornamentale. În secolul al XVIII-lea, Parmentier s-a străduit s-o introducă în alimentație și nu fără greutăți: primii cartofi aveau un gust acru. Parmentier a perfecționat metodele de semănat și a înmulțit speciile, ceea ce, în cele din urmă, i-a permis să obțină varietăți cunoscute în zilele noastre. Totuși, populația rămânea neîncrezătoare. În 1771, Academia de Medicină din Paris conchide că tuberculul e nedăunător și recomandă folosirea sa.

Pentru a trezi interesul, chibzuit susținut de Ludovic al XVI-lea, Parmentier a recurs la numeroase subterfugii. El a intervenit pentru plantarea de terenuri cu cartofi la periferia Parisului (astăzi cartierele la Porte Maillot și Grenelle) și „a pus să fie păzite în mod ostentativ ziua, ca să îndemne populația să le fure noaptea”.[3]

Conținut

Cartofii conțin amidon, vitamina C, fibre, proteine și mult potasiu.[4]

Cartoful conține glicoalcaloizi, cum ar fi solanina și ciaconina. Acești alcaloizi, care protejează planta, se găsesc în special în frunze, germeni, vlăstari și fructe.[5] Expunerea la lumină, deteriorarea fizică și îmbătrânirea cresc conținutul de glicoalcaloizi din tuberculi,[6] concentrațiile lor puternice aflându-se imediat sub piele. Gătitul la temperaturi de peste 170 °C distruge parțial aceste substanțe. Glicoalcaloizii pot produce dureri de cap, diaree, crampe, iar în cazuri severe coma sau decesul, ceea ce se întâmplă însă foarte rar. Expunerea la lumină produce înverzire prin sinteză de clorofilă, aceasta indicând cazurile în care tuberculii devin mai toxici; totuși acest indicator nu este sigur, deoarece înverzirea și acumularea de glicoalcaloizi se pot petrece una fără cealaltă.

Plantele inrudite cu cartoful : atropa belladona [ matraguna ] , capsicum annum [ ardei ] , datura stanonim [ ciumfaie ] , nicotina tabucum [ tutun ]

În România

Flori de cartof

În România se cultivă în special următoarele soiuri de cartofi:[7]

Soiuri timpurii
  • Gloria 'N' D Sc 1988
  • Ostara X 1981
Soiuri semitimpurii
  • Semenic R 17 O 1976
  • Sucevița R 12 O 1982
  • Adretta D A 1978
  • Koretta D A 1989
  • Anosta 'N' NL Sc 1989
  • Concorde 'N' NL Sc 1989
  • Timate 'N' NL Sc 1991
Soiuri semitârzii
  • Cașin R 17 O 1991
  • Mureșan R 17 O 1984
  • Super R 17 O 1979
  • Nicola 'N' D A 1985
  • Roxy 'N' D Sc 1988
  • Sante 'N' NL Sc 1989
  • Desiree X 1965

Soiuri târzii

  • Manuela D A 1976
  • Eba NL Sc 1973
  • Procura 'N' NL Sc 1976

Monumente și muzee

  • În Belgia există un muzeu despre cartofi. Printre exponatele sale se numără mii de articole despre istoria cartofilor - de la timbrele poștale cu imaginea lui la faimoasele picturi pe aceeași temă (Mâncătorii de cartofi a lui Van Gogh).
  • În orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo, monumentul Cartof a fost deschis în 2008.

Note

  1. ^ a b Supercartoful va scapa omenirea de foamete?, 20 iulie 2011, Revista Magazin, accesat la 30 octombrie 2012
  2. ^ Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale, Jean Valnet, editura CERES, București 1991, pp. 102.
  3. ^ Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale, Jean Valnet, editura CERES, București 1991, pp. 97.
  4. ^ Prof.dr. Martijn B. Katan (2008:93) Wat is nu gezond? Fabels en feiten over voeding. Uitgeverij Bert Bakker, Amsterdam, a VI-a imprimare.
  5. ^ „Tomato-like Fruit on Potato Plants”. Iowa State University. Accesat în . 
  6. ^ „Greening of potatoes”. Food Science Australia. . Accesat în . 
  7. ^ http://domino.kappa.ro/mj/superlex.nsf/306bbcb26e37b8a4c225655600784f6b/5de147c098be2a84c125633d00368d34?OpenDocument

Bibliografie

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cartof
Wikţionar
Wikţionar
Caută „cartof” în Wikționar, dicționarul liber.
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Cartof