Sari la conținut

Eusebiu din Cezareea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Eusebiu din Cezareea
Date personale
Născut265 d.Hr.[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Cezareea Maritima, Prefectura pretoriană a Orientului, Imperiul Roman Modificați la Wikidata
Decedat340 d.Hr. (75 de ani)[6] Modificați la Wikidata
Cezareea Maritima, Prefectura pretoriană a Orientului, Imperiul Roman Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațieteolog[*]​
preot
scriitor
istoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă veche[7] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Eusebiu din Cezareea sau Eusebiu de Cezareea (n. 265 d.Hr., Cezareea Maritima, Prefectura pretoriană a Orientului, Imperiul Roman – d. 340 d.Hr., Cezareea Maritima, Prefectura pretoriană a Orientului, Imperiul Roman) (în greaca veche Εὐσέϐιος, iar în latină numit adesea Eusebius Pamphili) a fost episcop de Cezareea în Palestina, teolog, apologet și istoric al Bisericii creștine.

Viața

[modificare | modificare sursă]

Data și locul nașterii lui Eusebiu nu sunt cunoscute. Despre tinerețea lui se știe că în jurul anului 300 se găsea în Palestina și că a devenit prieten și ucenic al lui Pamfil din Cezareea, preot din Cezareea Palestinei, cu care a studiat Biblia, folosindu-se de Origen.

Față de Pamfil, care l-a format, a nutrit toată viața o mare stimă: într-adevăr, a fost un timp când se semna cu "το̃υ Παμφύλου" ("al lui Pamfil", care trebuie înțeles patronim, nu posesiv). Cu el a colaborat la reorganizarea și la îmbogățirea bibliotecii fondate la Cezareea de Origen. Personal s-a dedicat în special culegerii de documente istorice (păgâne, iudaice și creștine), care îi puteau servi ca material pentru o proiectată apologie a creștinismului, pe care însă nu a mai apucat să o scrie.

Admirația comună (a lui Eusebiu și a maestrului său, Pamfil) pentru Origen a avut drept rezultat compunerea (în colaborare) a Apologiei lui Origene, în șase cărți (lat. liber), dintre care ultimele două au fost compuse numai de el ceva mai târziu.

În 307 Pamfil a fost arestat, iar în 309 a îndurat martiriul, pe timpul persecuției lui Dioclețian; iar ucenicul Eusebiu, "întemnițat și el" a fost eliberat. După eliberare i-a dedicat maestrului o afectuoasă biografie.

După aceste evenimente Eusebiu a părăsit Palestina călătorind la Tir, în Fenicia, și în Egipt, unde a fost și el mărturisitor în persecuția împotriva creștinilor. Se întoarce apoi în Palestina și devine preot. În 313, cu puțin după pacea Bisericii, a fost consacrat episcop al Cezareei și de atunci a jucat un rol de prim plan în istoria Bisericii, mai ales prin grațiile împăratului Constantin cel Mare. Acesta, după ce a unit toată puterea în mâna sa (324), l-a onorat pe Eusebiu cu încrederea și prietenia sa. Eusebiu a avut legături cu cele mai importante figuri ale arianismului epocii sale. La Primul sinod ecumenic de la Niceea, Eusebiu a avut un rol activ de mijlocitor între arieni și ortodocși.

Opera

[modificare | modificare sursă]

Poziția sa în timpul controversei ariane a fost oscilantă, iar aceasta a dat posibilitatea unor evaluări discordante în privința personalității și ortodoxiei sale.

La începutul controversei el a adoptat o poziție apologetică în favoarea lui Arie de Alexandria, împotriva lui Alexandru al Alexandriei și a lui Atanasie din Alexandria; la Conciliul din Niceea (325) s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei tendințe de conciliere numai ca să corespundă dorinței împăratului.

Sigur este că el n-a tăinuit niciodată aversiunea personală față de όμοούσιος, care – după el – ducea la modalismul lui Sabeliu.

Într-o scrisoare enciclică adresată credincioșilor din dieceza sa (scrisă puțin timp după Conciliul din Niceea), ca să explice atitudinea sa, el s-a reîntors la pozițiile pe care le considera ca fiind ale lui Origen, dar care în realitate erau ariane, admițând inferioritatea Logos-ului față de Tatăl și recunoscându-i o divinitate – nu autentică – ci doar "asemeni aceleia a Tatălui".

De altfel, toată teologia lui trinitară este foarte confuză (ceea ce este, în același timp, un lucru de înțeles pentru acea perioadă): numai Tatăl este Dumnezeu; Fiul este prima creatură a Tatălui, iar Duhul Sfânt este o creatură numai a Fiului.

După Conciliul de la Niceea, Eusebiu a fost unul dintre aceia care și-a epuizat energiile creatoare ca să-i discrediteze și să-i combată pe apărătorii "consubstanțialității".

În 330 a participat la Conciliul de la Antiohia, care l-a depus pe Eustachie, episcop al acelui oraș; în 335 prezent la Conciliul din Tir, care s-a pronunțat împotriva lui Atanasie (și a lui Alexandru al Alexandriei); în 336 este întâlnit la Conciliul din Constantinopol, în care a fost condamnat Marcel din Ancira.

Opera literară îl prezintă ca pe un teolog mediocru, dar un erudit incomparabil.

Importanța scrierilor sale constă în faptul că păstrează texte (pasaje, extrase) și citate ale multor opere pierdute (cunoscute azi numai din scrierile sale).

Scrierile lui sunt împărțite în:

  • Apologetice;
  • Dogmatice;
  • Exegetice;
  • Biblice;
  • Istorice.

Dintre toate acestea însă, cea care l-a consacrat este opera istorică. În ordine cronologică:

  • Cronica,
  • Istoria bisericească,
  • Istoria,
  • Actele Martirilor,
  • Martirii palestinieni,
  • Viața lui Pamfiliu,
  • Viața fericitului împărat Constantin.

Scrieri istorice

[modificare | modificare sursă]

Printre scrierile sale istorice cele mai importante se numără:

  • Istoria bisericească sau Istoria ecleziastică (greacă Θεοφάνεια / latină Historia Ecclesiastica). Eusebiu folosește o documentație bogată, în genul istoriografiei moderne, incluzând în această lucrare extrase din documente ale epocii, ca edicte împărătești sau scrisori ale împăratului Constantin.
  • Cronica, care este o listă cronologică de evenimente datate de la Crearea lumii și până în anul 303.
  • Viața lui Constantin - o lucrare panegirică (elogiu), dar care rămâne o sursă importantă pentru cunoașterea domniei împăratului Constantin.

Scrieri apologetice

[modificare | modificare sursă]

Cele mai importante lucrări propriu-zis apologetice scrise de Eusebiu sunt Pregătirea pentru Evanghelie (lat. Praeparatio evangelica; gr. Εὐαγγελικῆς Ἀποδείξεως Προπαρασκευή) și Dovezile Evangheliei (lat. Demonstratio evangelica).

Praeparatio evangelica este o introducere în creștinism scrisă pentru păgâni. Eusebiu se folosește de fragmente din istorici și filosofi pre-creștini pentru a arăta superioritatea creștinismului, dar și pentru a sugera că unele părți din scrierile lor ar fi intuiții a ceea ce urma să fie religia creștină. Această din urmă ideea s-a cristalizat cu timpul într-o teorie creștină numită ea însăși Praeparatio evangelica.

Demonstratio evangelica este strâns legată de Praeparatio evangelica; ca un fel de continuare a acesteia, Eusebiu încearcă să discernă în istoria și scrierile Vechiului Testament persoana lui Iisus Hristos.

Poziția lui Eusebiu în tradiția Bisericii

[modificare | modificare sursă]

Eusebiu nu este recunoscut de tradiția bisericească ca un Părinte al Bisericii din cauza apropierii sale de arianism. Dar scrierile sale istorice au o mare importanță pentru deslușirea istoriei primelor trei secole ale creștinismului, în general, și a istoriei nașterii imperiului creștin sub Constantin cel Mare, în particular.

Mincinos propagandist

[modificare | modificare sursă]

Eusebiu se mândrea cu faptul că el folosește minciuna față de cei care merită acest lucru.[8]

Jacob Burckhardt (istoric cultural din secolul al XIX-lea ) considera că Eusebiu era „primul istoric antic care a fost profund mincinos”.[9] De asemenea, reputația lui era de propagandist.[9]

Istoricii moderni, începând cu Walter Bauer, neagă viziunea de istorie bisericească a lui Eusebiu și anume că de la început ar fi fost clar care e adevărul creștin și că ereticii ar fi fost inspirați de Diavol să-l combată:[10][11][12][13] ideea unității teologice a Bisericii creștine este un mit răspândit propagandistic de slujbașii bisericii la mult timp după evenimente, o mistificare sfruntată a realității istorice.[14]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Eusèbe de Césarée, AlKindi 
  2. ^ Eusebius Caesariensis, CONOR.SR[*][[CONOR.SR (Serbian authority control)|​]] 
  3. ^ Eusèbio di Cesarèa, Enciclopedia Sapere.it 
  4. ^ Obispo de Cesarea Eusebio, Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes 
  5. ^ Eusebius Caesariensis, Sanctus, Documenta Catholica Omnia 
  6. ^ ЕВСЕВИЙ КЕСАРИЙСКИЙ, Bolșaia rossiiskaia iențiklopedia. Ielektronnaia versia, accesat în  
  7. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  8. ^ Allen, Nicholas Peter Legh (). Christian Forgery in Jewish Antiquities: Josephus Interrupted. Cambridge Scholars Publishing. p. 192. ISBN 978-1-5275-5904-2. Accesat în . 
  9. ^ a b Hollerich, Michael J. (). „Religion and Politics in the Writings of Eusebius: Reassessing the First 'Court Theologian'”. Church History. Cambridge University Press (CUP). 59 (3): 309–325. doi:10.2307/3167741. ISSN 0009-6407. 
  10. ^ Ehrman, Bart (). „The Text of Scripture in an Age of Dissent: Early Christian Struggles for Orthodoxy”. The Orthodox Corruption of Scripture. The Effect of Early Christological Controversies on the Text of the New Testament (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 5. ISBN 978-0-19-510279-6. 
  11. ^ Pearson, Birger A. (). The Emergence of the Christian Religion: Essays on Early Christianity. Wipf and Stock Publishers. p. 177. ISBN 978-1-7252-3229-7. Accesat în . 
  12. ^ Windon, Brad (). Penner, Todd C.; Vander Stichele, Caroline, ed. Mapping Gender in Ancient Religious Discourses. Biblical Interpretation Series. Brill. p. 462. ISBN 978-90-04-15447-6. Accesat în . 
  13. ^ Cahana-Blum, Jonathan (). Wrestling with Archons: Gnosticism as a Critical Theory of Culture. Lexington Books. p. 157-158. ISBN 978-1-4985-6629-2. Accesat în . 
  14. ^ Hopkins 2017, p. 457. : But, per contra, it is extremely difficult for dispersed and prohibited house cult-groups and communities to maintain and enforce common beliefs and common liturgical practices across space and time in pre-industrial conditions of communications.43 The frequent claims that scattered Christian communities constituted a single Church was not a description of reality in the first two centuries AD, but a blatant yet forceful denial of reality. What was amazing was the persistence and power of the ideal in the face of its unachievability, even in the fourth century. On a local level, it is also unlikely that twenty households in a typical community, let alone a dozen households in a house cult-group, could maintain even one full-time, non-earning priest. Perhaps a group of forty households could, especially if they had a wealthy patron. But for most Christian communities of this size, a hierarchy of bishop and lesser clergy seems completely inappropriate.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Surse antice

[modificare | modificare sursă]
  • Eusebius of Caesarea.
  • Historia Ecclesiastica (Church History) first seven books ca. 300, eighth and ninth book ca. 313, tenth book ca. 315, epilogue ca. 325.
  • Migne, J.P., ed. Eusebiou tou Pamphilou, episkopou tes en Palaistine Kaisareias ta euriskomena panta (in Greek). Patrologia Graeca 19–24. Paris, 1857. Online at Khazar Skeptik and Documenta Catholica Omnia. Accessed 4 November 2009.
  • McGiffert, Arthur Cushman, trans. Church History. From Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 1. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1890. Revised and edited for New Advent by Kevin Knight. Online at New Advent and CCEL. Accessed 28 September 2009.
  • Williamson, G.A., trans. Church History. London: Penguin, 1989.
  • Contra Hieroclem (Against Hierocles).
  • Onomasticon (On the Place-Names in Holy Scripture).
  • Klostermann, E., ed. Eusebius' Werke 3.1 (Die griechischen christlichen Schrifsteller der ersten (drei) Jahrhunderte 11.1. Leipzig and Berlin, 1904). Online at the Internet Archive. Accessed 29 January 2010.
  • Wolf, Umhau, trans. The Onomasticon of Eusebius Pamphili: Compared with the version of Jerome and annotated. Washington, D.C.: Catholic University of America Press, 1971. Online at Tertullian. Accessed 29 January 2010.
  • De Martyribus Palestinae (On the Martyrs of Palestine).
  • McGiffert, Arthur Cushman, trans. Martyrs of Palestine. From Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 1. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1890. Revised and edited for New Advent by Kevin Knight. Online at New Advent and CCEL. Accessed 9 iunie 2009.
  • Cureton, William, trans. History of the Martyrs in Palestine by Eusebius of Caesarea, Discovered in a Very Antient Syriac Manuscript. London: Williams & Norgate, 1861. Online at Tertullian. Accessed 28 septembrie 2009.
  • Praeparatio Evangelica (Preparation for the Gospel).
  • Demonstratio Evangelica (Demonstration of the Gospel).
  • Theophania (Theophany).
  • Laudes Constantini (In Praise of Constantine) 335.
  • Migne, J.P., ed. Eusebiou tou Pamphilou, episkopou tes en Palaistine Kaisareias ta euriskomena panta (in Greek). Patrologia Graeca 19–24. Paris, 1857. Online at Khazar Skeptik. Accessed 4 November 2009.
  • Richardson, Ernest Cushing, trans. Oration in Praise of Constantine. From Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 1. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1890. Revised and edited for New Advent by Kevin Knight. Online at New Advent. Accessed 19 October 2009.
  • Vita Constantini (The Life of the Blessed Emperor Constantine) ca. 336–39.
  • Migne, J.P., ed. Eusebiou tou Pamphilou, episkopou tes en Palaistine Kaisareias ta euriskomena panta (in Greek). Patrologia Graeca 19–24. Paris, 1857. Online at Khazar Skeptik. Accessed 4 November 2009.
  • Richardson, Ernest Cushing, trans. Life of Constantine. From Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 1. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1890. Revised and edited for New Advent by Kevin Knight. Online at New Advent. Accessed 9 June 2009.
  • Cameron, Averil and Stuart Hall, trans. Life of Constantine. New York: Oxford University Press, 1999.
  • Gregory Thaumaturgus. Oratio Panegyrica.
  • Salmond, S.D.F., trans. From Ante-Nicene Fathers, Vol. 6. Edited by Alexander Roberts, James Donaldson, and A. Cleveland Coxe. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1886. Revised and edited for New Advent by Kevin Knight. Online at New Advent. Accessed 31 January 2010.
  • Jerome.
  • Chronicon (Chronicle) ca. 380.
  • Fotheringham, John Knight, ed. The Bodleian Manuscript of Jerome's Version of the Chronicle of Eusebius. Oxford: Clarendon, 1905. Online at the Internet Archive. Accessed 8 October 2009.
  • Pearse, Roger, et al., trans. The Chronicle of St. Jerome, in Early Church Fathers: Additional Texts. Tertullian, 2005. Online at Tertullian. Accessed 14 august 2009.
  • de Viris Illustribus (On Illustrious Men) 392.
  • Herding, W., ed. De Viris Illustribus (in Latin). Leipzig: Teubner, 1879. Online at Google Books. Accessed 6 October 2009.
  • Liber de viris inlustribus (in Latin). Texte und Untersuchungen 14. Leipzig, 1896.
  • Richardson, Ernest Cushing, trans. De Viris Illustribus (On Illustrious Men). From Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 3. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1892. Revised and edited for New Advent by Kevin Knight. Online at New Advent. Accessed 15 august 2009.
  • Epistulae (Letters).
  • Fremantle, W.H., G. Lewis and W.G. Martley, trans. Letters. From Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 6. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1893. Revised and edited for New Advent by Kevin Knight. Online at New Advent and CCEL. Accessed 19 October 2009.
  • Origen.
De Principiis (On First Principles).

Surse moderne

[modificare | modificare sursă]
  • Barnes, Timothy D. (). Constantine and Eusebius. Cambridge, MA: Harvard University Press. ISBN 0674165306. 
  • Eusebius (). Life of Constantine. Averil Cameron and Stuart G. Hall, trans. Oxford: Clarendon Press. ISBN 0198149247. 
  • Drake, H. A. (). Constantine and the bishops the policy of intolerance. Baltimore: Johns Hopkins Press. ISBN 9780801871047. 
  • Hopkins, Keith (). „12 - Christian Number and its implications”. În Kelly, Christopher. Sociological Studies in Roman History. Cambridge University Press. p. 442. doi:10.1017/cbo9781139093552.014. 
  • Hopkins, Keith; Kelly, Christopher (). „12 - Christian Number and its implications”. Sociological Studies in Roman History. Cambridge Classical Studies. Cambridge University Press. p. 442. ISBN 978-1-107-01891-4. Accesat în . 
  • Kofsky, Aryeh (). Eusebius of Caesarea against paganism. Leiden: Brill. ISBN 9004116427. 
  • Lawlor, Hugh Jackson (). Eusebiana: essays on the Ecclesiastical history of Eusebius, bishop of Caesarea. Oxford: Clarendon Press. 
  • Levine, Lee I. (). Caesarea under Roman rule. Leiden: Brill. ISBN 9004040137. 
  • Louth, Andrew (). „Eusebius and the Birth of Church History”. În Young, Frances; Ayres, Lewis; Louth, Andrew. The Cambridge history of early Christian literature. Cambridge: Cambridge Univ. Press. pp. 266–274. ISBN 0521460832. 
  • Momigliano, Arnaldo (). On pagans, Jews, and Christians. Middletown, CT: Wesleyan University Press. ISBN 0-8195-6218-1. 
  • Newman, John Henry (). The Arians of the Fourth Century (ed. 7th). London: Longmans, Green and Co. 
  • Sabrina Inowlocki & Claudio Zamagni (eds), Reconsidering Eusebius: Collected papers on literary, historical, and theological issues (Leiden, Brill, 2011) (Vigiliae Christianae, Supplements, 107).
  • Wallace-Hadrill, D. S. (). Eusebius of Caesarea. London: A. R. Mowbray. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Surse primare

[modificare | modificare sursă]

Surse secundare

[modificare | modificare sursă]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Eusebiu_din_Cezareea&oldid=16070494