Caval românesc
Cavalul românesc este un instrument muzical, asemănător cu un fluier cu cinci găuri, dar mai mare ca acesta, făcut din lemn de paltin sau de alun.
Cavalul românesc este un instrument aerofon de dimensiuni mari care aparține familiei fluierelor cu dop. Datorită lungimii sale, cavalul a fost obligat să adopte un alt tip de grifură, care dezvoltă în registrul grav o scară de stare minoră cromatică, defectivă. În registrul mediu și acut, completarea scării inițiale se poate face cu ajutorul armonicelor superioare ale treptelor fundamentale. Cu toate că în practica muzicală se întâlnesc unele instrumente de acest gen, care sunt mai puțin compatibile cu sistemul temperat, conceperea inițială a grifurii cavalului este un compromis constructiv bine gândit. La caval, distanța necesară pentru un interval de ton, între două orificii, este mai mare decât posibilitățile fizice pe care le are o persoană (în a depărta degetele unul față de celălalt). Din acest motiv distanțele dintre orificiile acoperite cu degetele alăturate ale mâinilor sunt limitate sub aspect fizic la un interval de un semiton. Grifura instrumentului (cinci orificii – două plus trei) folosește următorul grupaj de degete: la mâna stângă sunt utilizate trei degete, iar la mâna dreaptă doua degete (cu intervalele dintre ele de un semiton). Între cele două grupaje de degete (de fapt între cele două mâini) este lăsată o distanță care cuprinde un interval de secundă mărită (un ton și un semiton). La caval am întâlnit instrumente care aveau ca sunete fundamentale: de la sunetul sol până la sunetul do 1. În cazul emiterii armonicelor superioare, cavalurile nu răspund în același mod. Diferențierile sonore apărute între instrumentele de același fel (care afectează intonația și ambitusul) se datorează faptului că, dimensiunile tuburilor sunt concepute în mod diferit de către constructorii tradiționali. Instrumentul din imagine este compatibil cu sistemul temperat și are ca sunet fundamental, sunetul si. El a fost achiziționat de la un meșter tradițional din județul Argeș (Ion Arsene), fiind o construcție mai recentă.