Zollverein

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Uniunea Vamală Germană (1834 - 1919)
albastru - la înfiinţare
verde - extindere până în 1866
galben - extindere după 1866
roşu - graniţele uniunii în 1828
roz - modificări după 1834.

Uniunea Vamală Germană (cunoscută sub denumirea germană de Zollverein, "vamă" (zoll) și "grup" (verein) ) a fost un bloc economic compus din state germane, format cu scopul de a reglementa tarifele și metodologia economică în interioriul Uniunii.

Stabilită printr-o serie de tratate, Uniunea Vamală Germană a intrat în exercițiu pe 1 Ianuarie 1834. Bazele Uniunii s-au format din 1818, când un număr de uniuni vamale s-au format între cele 37 de state care existau pe teritoriul actual al Germaniei. La 1866, Uniunea Vamală Germană includea majoritatea statelor germane.

Uniunea Vamală Germană a fost prima uniune din istorie în care un număr de state suverane au intrat într-o uniune strict economică, fără să formeze uniuni politice sau federale simultan cu unirea economică. Uniunea Vamală Germană a creat o piață mai mare pentru bunurile nemțești, armonizând unificarea economică totală prin sistematizarea codurilor fiscale ale statelor-membre.

Prusia a fost principala putere care a susținut procesul de creere a unei uniuni vamale. Imperiul Habsburgic nu a făcut parte din Uniunea Vamală Germană, în mare parte din cauza protecționismului economic, dar și din cauza opoziției exercitate de cancelarul Klemens von Metternich. Merită trecut în revistă faptul că von Metternich și-a exprimat ura față de Uniune de nenumărate ori.

Rivalitatea Austro-Prusacă pe tema sferei de influență din Europa Centrală a crescut din cauza Uniunii Vamale Germane, în special între anii 1850 și 1860. În 1867 - anul formării Confederației Germane de Nord - , Uniunea Vamală Germană "ocupa" o suprafață de 425,000 kilometri pătrați și semnase tratate de comerț liber cu un număr de state, inclusiv Suedia-Norvegia.

Cu ocazia formării Imperiului German, guvernul imperial a preluat controlul uniunii vamale. Trebuie menționat faptul că nu toate statele membre ale Imperiului German erau membre ale Uniunii Vamale Germane, integrarea completă având loc doar în 1888. De-asemenea, Luxemburg nu a fost niciodată parte a Imperiului German, dar a fost un stat-membru al Uniunii Vamale Germane până în 1919.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În cadrul Sfântului Imperiu Roman, existau peste 1800 de tarife și reglementări în domeniul import-export. Până și Prusia avea, în interiorul imperiului, 67 de tarife și taxe locale, aplicabile în relație cu alte state din interiorul Prusiei. Spre exemplu, transportul de bunuri de la Königsberg (astăzi Kaliningrad) la Colonia trecea prin 18 puncte vamale, bunurile fiind taxate de fiecare dată. Ca urmare, prețul bunurilor importate sau exportate creștea semnificativ, ceea ce avea un efect negativ semnificativ asupra comerțului.

Când Franța Napoleoniană a învins A Doua Coaliție, a anexat teritoriul german până la Rin. Prin procesul de anexare a teritoriilor germane din 1803 (Reichsfreiheit), numărul mare de state suverane a fost redus considerabil și consolidat în trei regate de dimensiuni mai mari: Baden, Württemberg și Bavaria. Această rearanjare politică a redus harababura birocratică asociată cu comerțul inter-național.

Istoricii au identificat trei țeluri prusace conexe procesului de formare a Uniunii Vamale Germane: primul țel era eliminarea influenței Habsburgice în Germania. Al doilea țel era de natură economică; formarea unui bloc economic ar fi adus Prusiei beneficii financiare semnificative. Al treilea țel urmărea consolidarea puterii germane în fața unei potențiale agresiuni franceze, reducând simultan independența economică a statelor mai mici ce puteau afecta hegemonia prusacă.

Prima tentativă de uniune economică[modificare | modificare sursă]

Pe vremea erei lui Napoleon, eforturile în direcția formării unui bloc economic în Renania au avut un rezultat mediocru. Confederația Rinului și alte state-satelit create de Franța Napoleoniană au depus eforturi pentru a crea un bloc economic. La 1806, pe când Napoleon I încerca să iși conserve hegemonia în Europa, s-a încercat, prin Blocada Continentală, uneltirea unui bloc economic european unic. Totuși, principala țintă a blocadei era de natură militară, nu economică. Napoleon dorea să impună un embargou asupra Imperiului Britanic. Amestecul dintre război și izolaționism economic a distrus excedentul comercial pozitiv european, iar comerțul cu mărfuri și materii prime a fost afectat semnificativ, ceea ce a dus Europa Centrală pe marginea colapsului economic. Economia Țărilor de Jos și economia Renaniei au fost afectate în mod special, deoarece aceste state se bazau pe importul de materii prime și exportul de bunuri finitie. Piețele din Europa Centrală nu erau suficient de potente încât să poată susține un model autarhic. Aceste circumstanțe economice au fost agravate de numărul foarte mare de tarife și accize impuse aleatoriu la nivel local, provincial sau statal. Reducerea comerțului a adus statele mici pe marginea falimentului.