Zeno Octavian Vancea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Zeno Vancea.jpg

Zeno Octavian Vancea (n. 8 octombrie 1900, Bocșa, Banat - d. 15 ianuarie 1990, București [1]) a fost un compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor român.

A studiat la Lugoj cu Ion Vidu și Iosif Willer, la Cluj cu Gheorghe Dima și Augustin Bena, apoi la Viena, la Neues Wiener Konservatorium (1921-1926, 1930-1931) cu Ernst Kanitz, cu care a studiat contrapunctul și compoziția.[2] Ulterior, aderă la atonalismul și principiile promovate de cea de a doua școală vieneză (Arnold Schoenberg, Anton Webern și Alban Berg), principii care se vor regăsi, selectiv, în creația sa, fără a renunța complet la tradițiile școlii românești. Cât a fost la Viena, a activat și ca dirijor al corului Catedralei ordodoxe din Viena.

A predat contrapunct și istoria muzicii la Conservatorul din Târgu-Mureș (1935-1940 și 1945-1948) și la cel din Timișoara (1940-1945).

A fost apoi director general al învățământului artistic din București (1949-1950), profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ (1952-1968), secretar (1949-1953) apoi vicepreședinte (1953-1977) al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al cărei vicepreședinte a fost din 1968, api a lucrat la Revista Muzica (1953-1964) al cărei redactor șef a fost între 1957-1964.

În anul 1962 a publicat în Revista Muzica un articol critic privind muzica lui Schönberg și adepții acesteia, în care afirma, în spiritul cerințelor partidului comunist, că muzica dodecafonică era rezultatul culturii burgheze decadente care nu se potrivește cu societatea socialistă în plină dezvoltare. [2]

Cuprins

Creația muzicală [modificare]

A scris numeroase studii de muzicologie, precum și două volume importante despre istoria muzicii românești în secolele 19-20.

  • Rapsodiile bănățene nr. 1 (1926) și nr. 2 (1928),
  • Două dansuri populare pentru orchestră (1931)
  • Priculiciul (suită de balet) (1931),
  • Tripticul Peambul. Intermezzo, Marș (1958)
  • Cinci piese pentru orchestră de coarde (1964)
  • Sinfonietta nr. 2 (1967)
  • Prolog simfonic (1974)
  • Sonata pentru orgă și orchestră de coarde (1976),

muzică de film

  • Viața nu iartă (1958),

muzică pentru fanfară

  • Rapsodia militară (1958),

muzică corală bisericească

  • Psalmul 127 (1927),
  • Liturghia pentru cor mixt pe melodii de strană din Banat (1928)
  • Liturghia nr. 2 pe melodii de strană din Ardeal (1938).

Scrieri [modificare]

  • Muzica bisericească corală la români tipărit la Editura Mentor (Moravetz) din Timișoara (1944),
  • Istoria muzicii universale și românești (1938),
  • George Enescu (1964),
  • Studii și eseuri (1953-1964),
  • Creația muzicală românească în secolele XIX-XX, două volume (vol.I 1968, vol.2 1979),
  • Studii și eseuri muzicale, Editura muzicală, București, 1974.

Premii și distincții [modificare]

  • Premiul I de compoziție “George Enescu” (1943),
  • Premiul de Stat (1954),
  • Premiul Uniunii Compozitorilor (1969)
  • Premiului "Herder" (1974)

În cadrul acțiunii "Zilele Culturii la Bocșa", 6-11 noiembrie 2007, compozitorului Zeno Vancea, laureat al Premiului "Herder" în 1974, i s-a decernat, post-mortem, și titlul de "Cetățean de Onoare al orașului Bocșa". [3]

Note [modificare]

Bibliografie [modificare]

  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964