Zalmoxis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Zalmoxianism)
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „Zalmoxis” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Zalmoxis (dezambiguizare)

Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis) a fost considerat de mulți autori români ca și zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism; această teorie este mai ales vehiculată de mediul creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția românilor pentru creștinism.[1] Această idee se află în opoziție cu opinia mai multor cercetători mai recenți cu metode mai științifice care afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau și religiile celorlalte popoare indo-europene și că geții nu reprezintă excepția istorică.[2]

În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților mai există o a două discuție care privește caracterul htonic, subpământesc, sau uranian, celest, al zeității.

Toate discuțiile despre Zalmoxis pornesc de la un text al istoricului antic Herodot care îl menționează când vorbește despre geți. Alte surse sunt mai ales Strabon și Iordanes care, chiar dacă adăugă multe amănunte, îl copiază pe Herodot, după cum arată tânărul cercetător Dan Dana care i-a dedicat teza sa de doctorat lui Zalmoxis, opera care este până acum cea mai completă existentă despre acest subiect.[3]

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și Gebeleizis,[4] ceea ce a provocat discuții între savanți ca să se știe dacă chiar este un alt nume pentru Zalmoxis sau dacă este numele unei alte zeității confundată de Herodot cu Zalmoxis.

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul get, a afirmat că unii cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții Haemus - munții Balcani) culturi și zeități care au fost specifice numai tracilor sudici aflați sub influența grecilor, făcând de Gebeleizis un zeu specific trac.[5] Însă, rudenia geților și tracilor rămâne subiect de alte discuții.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Nicolae Densușianu a argumentat că numele vine de la „Zeul moș”.[6]

Mircea Eliade afirmă ca numele zeului dac venea din frigianul zalmos care însemna lup, din acestea putem spune că numele zeității este de fapt Zalmoxis, și nu Zamolxis. Însă, fiind că limba getică nu a fost scrisă, lingvistica getică rămâne o încercare foarte riscantă.

Zalmoxis, un zeu-urs (Bärengott)[modificare | modificare sursă]

Alături de forma Zalmoxis care apare a fi cea reală (prezentă la Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.), antichitatea cunoștea și forma Zamolxis (Lucian, Diogenes, Laertios, etc.).[7] Eliade observă că una dintre forme poate deriva prin metateza celeilalte.[8] Porphiros, explică varianta Zalmoxis prin cuvântul trac zalmos, „piele, blană”.[9], ceea ce se acordă cu o anecdotă conform căreia, la nașterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste Zalmoxis.[10] Din această etimologie, unii autori[11] au dedus că Zalmoxis ar fi fost la origine un Bärengott (zeu-urs).[12] Ipoteza este reluată de Ryhs Carpenter care îl așază pe zeul get printre alți „sleeping bears” („urși dormind” ).[13]

Zeul htonic[modificare | modificare sursă]

Cealaltă etimologie interpretează numele plecând de la tema zamol, pentru care Matthäus Prätorius (1688) propusese sensul de pământ. În 1852, Cless îl compară pe Zalmoxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks.[14]. Paul Kretschmer, în 1935, a elaborat o demonstrație lingvistică, discutând în paralel Zemelô (de pe inscripțiile funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul zemelen (pământ) și Semele (zeița pământului, mama lui Dyonisus), termeni care derivă din tema protoindoeuropeană *g'hemel-, pământ, sol, aparținând pământului (cf. și avesticul zam, pământ, lituanianul žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechiul slav zemlia, „pământ, țară”).[15] Nici ipoteza lui Kretschmer nu putut fi acceptată, dar Eliade a remarcat că are meritul de a fi încercat explicarea faptului cunoscut că Zalmoxis și Gebeleizis erau de fapt nume date unui singur zeu suprem.

„Sclipitor, Soare”[modificare | modificare sursă]

O altă ipoteză are în vedere partea onomastică Zelmo-, de exemplu Zelmoutas[16] și în numele compuse, cu -zelmis: Aulouzelmis, Abro-, Dala-, Dole, Ebry-, Mesto[17], din protoindoeuropeanul *g'hel- „a sclipi; galben; verde *soare”[18] sau *g'el- „limpede, luminos”[19] [20]. De asemeni în Zalmodeghikos (v. Zalmodegicos)[21]; Zermodeghikos și Zoltes[22] [23]. Cuvântul *soare nu este altfel format decât prin pronumele reflexiv „Se” + rădăcina „g'hel”[24]

Cultul său. Ritualuri. Interpretări[modificare | modificare sursă]

Pe lângă impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o în lumea antică, Eliade observă și coerența legendei relatate de Herodot:

„Grecii din Hellespont sau Herodot însuși integraseră tot ce aflaseră despre Zalmoxis, despre doctrina și cultul său într-un orizont spiritual de structură pitagoriciană. Or aceasta însemna că cultul zeului geto-dac comporta credința în imortalitatea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. Dincolo de raționalismul și evhemerismul lui Herodot, sau a informatorilor săi, se ghicește caracterul misteric al cultului. Acesta este poate motivul pentru care Herodot ezită să dea amănunte (dacă -ceea ce nu e însă sigur- cei de la care aflase acste lucruri i le spuseseră cu adevărat): discreția sa à propos de Mistere este bine cunoscută. Dar Herodot recunoaște că el nu crede în istoria cu Zalmoxis sclav a lui Pitagora, și că, dimpotrivă, el e convins de anterioritatea daimonului get, și acest detaliu este important.”
—Mircea Eliade-Istoria credințelor și ideilor religioase, vol II

Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade, urmând studiile lui Linforth, face o precizare esențială în înțelegerea cultului zalmoxian, anume că áthanatizein[25] nu înseamnă „a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”.[26] Această „imortalizare”, după termenul folosit de Eliade, „se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste”. Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții (ocultare) și reîntoarcerii pe pământ (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a „reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei”, constituind, astfel, o „repetiție simbolică a întemeierii cultului”, similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Căii Crucii în creștinism.

Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori antici, precum și de către mulți savanți moderni, care l-au pus pe acesta în relație, pe de o parte, cu Dionis și Orfeu, și, pe de altă parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate[27], a căror trăsătură principală era fie o tehnică șamanică, fie mantica, fie coborârile în Infern. Mircea Eliade, însă, vede în relatările lui Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente [28] ce îl apropie pe zeul dac de Mistere.[29]

De curând exista teoria sincretică parțial anonimă conform căreia Zamolxes a fost un dac simplu care și-a înscenat moartea și învierea pentru a-și înșela neamul naiv, câștigând astfel încrederea lor cum ca ar fi o divinitate.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Jean Coman, Zalmoxis, pag 85
  2. ^ Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii despre un zeu al pretextului, 2008
  3. ^ Dan Dana, Enjeux et controverses autour du mythe de Zalmoxis, 2005
  4. ^ Herodotus, Histories
  5. ^ Getica de Vasile Pârvan
  6. ^ Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, 1913
  7. ^ G. I. Kzarow, Zalmoxis, pag. 363-364
  8. ^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis Han, pag. 59
  9. ^ Porfir, Vita Pyth., 14
  10. ^ După ce amintește că la Cyzicos, în apropiere de Hellespont, se povestește că doicile copilului Zeus fuseseră transformate în ursoaice, așa cum s-a întâmplat și în Creta, A. B. Cook conchide că Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-născut. A. B. Cook, Zeus, I, pag. 112
  11. ^ Rohde, Deubner, Kzarow, etc.
  12. ^ Cf. referințelor în C. Clemen, Zalmoxis, pag. 56
  13. ^ Ryhs Carpenter, Folk-Tale, Fiction and Saga in the Homeric Epics, Berkley și Los Angeles, 1964, pag 113; și cf. E. Roux, Le problème des Argonautes, Paris, 1949, pag. 255
  14. ^ Ioan I. Russu, op.cit., p. 88, menționează opinia lui Cless, Rhousopolous, Bessell și Tomascheck. Pentru Zemeluks, Zemininke, Zemyna și alte nume de divinități lituaniene, cf. H. Usener, Götternamen, Leipzig, 1920, pag. 104
  15. ^ Paul Kretschmer, Zum Balkanskytischen (Referitor la scita balcanică), p. 45; și cf. Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ediția a II-a, București, 1967, pag. 128; cf. Alfons Nehring, Studien zur indogermanischen Kultur und Urheimat (Studii privind cultura și patria primordială indoeuropeană), Salzburg-Leipzig, 1936, p. 214
  16. ^ Bulletin de correspondence hellenique, XVIII, Paris, 1894, p. 436
  17. ^ Dimităr Decev, Die thrakischen Sprachreste (Resturile limbii trace), Österreichische Akademie der Wissenschaften. Philosophisch-historische Klasse. Schriften der Balkankommission. Linguistische Abteilung, XIV, Viena, 1957, p. 181
  18. ^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 624-7, Berlin, 1927-1932
  19. ^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 622-4, Berlin, 1927-1932
  20. ^ Studii și cercetări lingvistice (SCL), VIII, București, 1950, p. 170
  21. ^ Studii și cercetări de istorie veche (SCIV), XI, București, 1960, p. 42 (Histria)
  22. ^ Revue des etudes roumaines, Paris, 5-6, 1960, p. 180-217
  23. ^ Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura științifică, București, 1967, p. 127-129
  24. ^ J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene)Berlin, 1927-1932
  25. ^ cf. Herodot, Istorii, V, 4
  26. ^ ibidem; cf I. M. Linforth, Oi athanatiziontes, Herodotus, IV, 93-94, Classical Philology, 93, 1918, pag. 23+33
  27. ^ precum Abaris, Aristeas din Proconnesos, Hermotimos din Clazomene, Epimenide din Creta, Pitagora, etc
  28. ^ Eliade le enumeră: andreon și banchetele ceremoniale, ocultări în „locuința subpământeană” și epifania după trei ani, „imortalizarea” sufletului și învățătura privind existența beatifică în lumea cealaltă
  29. ^ Mircea Eliade, Naissances mystiques, Essai sur quelques types d'initiation, 1959

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Heinrich Pantaleon: Teutscher Nation Warhafften Helden [...], i. e. Prosopographia heroum atque illustrium virorum totius Germaniæ, Basel 1567-1578.
  • Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii despre un zeu al pretextului, 2008
  • Mircea Eliade: De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și Europei Orientale, trad. de Maria și Cezar Ivănescu, Humanitas: București 1995 (bazată pe traducerea din De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris 1970).
  • D. Popov: Zamolksis. Religija i obštestvo na trakite, Sofia 1989.

Legături externe[modificare | modificare sursă]