Wikipedia:Comunicate de presă/Arhivă/5 ianuarie 2007

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

NOTĂ: Toate contribuțiile la această pagină intră în domeniul public, nu sunt acoperite de GNU FDL.

Vedeți și pagina de discuție.

Tot textul de deasupra liniei de mai jos trebuie înlăturat în versiunea finală a comunicatului.


Wikipedia în limba română, 50 000 de articole

5 ianuarie, 2007 (Internet): Wikipedia ( http://ro.wikipedia.org/ ), o enciclopedie liberă multilingvă creată de voluntari, a anunțat astăzi că proiectul a ajuns la 50 000 de articole în lucru în limba română, o creștere spectaculoasă față de doar 250 articole în luna octombrie 2003.

Primele contribuții masive au început în iulie 2003, fără publicitate și în condițiile accesului limitat la internet din România și Republica Moldova, unde locuiesc majoritatea vorbitorilor de limbă română. Curând s-a realizat o bază de lucru, interfața și paginile de ajutor au fost traduse, urmând ca tot mai mulți utilizatori să înceapă să colaboreze la proiect. De la lansarea Wikipediei în limba română 25 436 de utilizatori au luat parte la acest proiect prin 759 716 de contribuții care ne-au adus mai aproape de obiectivul nostru de a dărui cunoștințe libere întregii lumi. Articolul cu numărul 50 000 în Wikipedia română a fost Peștera Urșilor, și a fost scris în data de 5 ianuarie 2007 de către Roamata.

Această creștere spectaculoasă a făcut ca Wikipedia să devină cea mai accesată enciclopedie din rețea și unul dintre cele mai populare situri web vizitate de români (locul 7) și moldoveni (locul 33) conform sitului de auditare trafic Alexa.com.

Wikipedia și celelalte proiecte înfrățite sunt situri publice WikiWikiWeb, situri în care oricine poate modifica aproape orice pagină în orice moment (wiki înseamnă "rapid" în hawaiană). Utilizatorii construiesc articole pe baza editărilor reciproce ale materialului, lucrând împreună chiar și la materiale cu subiecte delicate, folosind metoda punctului de vedere neutru, iar articolele incorect editate sunt corectate repede de alți contribuitori. Chiar și acest comunicat de presă a fost creat folosind un WikiWikiWeb.

Tot conținutul Wikimedia este acoperit de licența GNU Free Documentation License ("Licența GNU pentru Documentație Liberă" - o traducere neoficială în română a unor voluntari, poate fi găsită chiar pe Wikipedia în limba română, la http://ro.wikipedia.org/wiki/GNU_FDL). Această licență asigură dreptul oricui de a folosi conținutul Wikipedia cu orice scop, chiar și comercial, cu singurele condiții de a da mai departe acest drept în versiunile pe care le distribuie și de a credita contribuitorii proiectului, respectiv Wikimedia ca sursă.

Având în vedere modificările făcute în fiecare minut al oricărei zile pe Wikipedia și celelalte proiecte înfrățite este imposibil de prevăzut unde vor ajunge acestea peste un an. Mulțumită Licenței GNU pentru Documentație Liberă, un singur lucru este sigur: toate materialele vor rămâne libere și gratuite.

Fundația Wikimedia

Wikimedia Foundation, Inc. este o organizație internațională non-profit care încurajează creșterea, dezvoltarea și distribuirea de conținutul plurilingv, liber și gratuit. Fundația Wikimedia este operatorul a câtorva proiecte modificate colaborativ de referință din lume, inclusiv Wikipedia, unul dintre cele 20 cele mai vizitate situri din rețea. Fundația Wikimedia a fost creată în 2003 pentru a gestiona proiectele existente și are seduit în St. Petersburg, Florida, SUA. Wikimedia are filiale în Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Olanda, Serbia și Polonia. Asociația Wikimedia România, aflată în procesul de constituire, va fi filiala locală românească a Fundației Wikimedia. Wikimedia România își propune să reprezinte toți wikimedienii din România, nu doar pe cei vorbitori de limbă română.

Operațiunile Fundației sunt sprijinite financiar prin donațiile cititorilor și contribuitorilor la proiectele Wikimedia. Sfârșitul anului 2006 a adus primele donații făcute în lei românești către Fundație, deși suma donată este mai degrabă de natură simbolică.

Alte informații

Pentru întrebări și interviuri, vă rugăm contactați info-ro@wikipedia.org, sau:

Bogdan Stăncescu, Wikipedia Press Contact pentru limba română
Telefon: (021) 337 29 16; 0745 103 827
E-mail: bogdan@moongate.ro

Jimmy Wales, Chair, Board of Trustees, Wikimedia Foundation (Dl. Wales vorbește numai engleză)
Telefon: +1-310-474-3223
E-mail: jwales@wikia.com

Pentru alte informații vedeți și următoarele legături (în limba engleză):


Acest comunicat de presă este oferit în domeniul public (vezi domeniu public) și a fost scris în mod colaborativ pe un WikiWikiWeb [1].