Wechtar de Friuli

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Wechtar (sau Wechthari) a fost un longobard originar din Vicenza, devenit duce de Friuli între 666 și 678.

Wechtar a preluat controlul în Friuli din ordinele regelui longobard Grimoald I, în urma reprimării răscoalelor succesive ale foștilor duci Lupus și Arnefrid și a respingerii invaziei avarilor. Potrivit cronicarului Paul Diaconul, Wechtar a fost un conducător blând și drept.

Imediat după ce regele Grimoald a pacificat regiunea, Wechtar a fost numit duce de Friuli. La puțină vreme după numire, el s-a deplasat la Pavia și, pe când era încă pe drum, un grup de slavi, foști aliați ai ducelui Arnefrid de Friuli, i-au invadat ducatul. Invadatorii plănuiau să ocupe Forum Julii (astăzi, Cividale) și și-au fixat tabăra la Boxas, o locație care rămâne incertă. Unii dintre savanți o plasează la Purgessimus,[1], alții la Prosascus în apropiere de izvoarele râului Natisone (Natisio), iar alții la Borgo Bressana,[2]. În fine, argumentele cele mai valide vin în favoarea localizării în apropiere de Brischis, chiar lângă Cividale.[3] Paul Diaconul relatează că Wechtari tocmai se întorcea de la Pavia când a auzit de tabăra pusă de slavi și a pornit în marș asupra lor cu numai 25 de oameni. În dreptul unui pod peste râul Natisone,[4] Wechtari i-a ajuns din urmă și, potrivit aceluiași Paul Diaconul, i-a zdrobit dintr-o lovitură.[5] Acuratețea istorică a lui Paul Diaconul este pusă de această dată la îndoială, din perspectiva numărului neadecvat de luptători din armata lui Wechtar.

La moartea sa, Wechtar a fost succedat de către Landar.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ludwig Bethmann, "Paulus Diakonus Leben", "Paulus Diakonus Schriften" și "Die Geschichtschreibung der Langobarden", Archiv der Gesellschaft fur altere deutsche Geschichtkunde, vol. 10, 1849.
  2. ^ Georg Waitz (trad.), "Pauli Historia Langobardorum", Monumenta Germaniae Historica.
  3. ^ Francesco Musoni, Atti del Congresso in Cividale, 1899, p. 187 – 188.
  4. ^ Posibil podul San Pietro dei Schiavi (cf. Waitz) sau San Quirino (cf. Musoni, p. 191).
  5. ^ Două anecdote au circulat în legătură cu această scurtă expediție, una referitoare la gluma insultătoare a slavilor care considerau că cei 26 de oameni care avansau împotriva lor ar fi fost Patriarhul de Aquileia și clericii săi, iar cealaltă referitoare la curajul lui Wechtar, dovedit prin aceea că și-a dat jos cascheta pentru a inspira teamă dușmanilor săi. La acea vreme, patriarhul își avea sediul în Aquileia și abia din 737 în Cividale, detaliu care întărește îndoielile asupra acestei legende.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Paul Diaconul. Historia Langobardorum (trad. William Dudley Foulke), University of Pennsylvania, 1907.
  • Thomas Hodgkin, Italy and her Invaders, Clarendon Press, 1895.
  • Charles Oman, The Dark Ages 476–918, Londra, Rivingtons, 1914.
  • Francesco Musoni, Atti del Congresso in Cividale, 1899.
  • Georg Waitz (trad.), "Pauli Historia Langobardorum", în Monumenta Germaniae Historica Scriptores Rerum Langobardicarum.
  • Ludwig Bethmann, "Paulus Diakonus Leben", "Paulus Diakonus Schriften" și "Die Geschichtschreibung der Langobarden", Archiv der Gesellschaft fur altere deutsche Geschichtkunde, 10 (1849), Hannover.