Vizigoți

Migrația vizigoților

Vizigoții (tervingii) au fost un popor de origine germanică, stabilit în Aquitania și recunoscut ca federat de către împăratul Honorius, care a contribuit la împingerea spre sudul Spaniei a vandalilor și alanilor. Vizigoții reprezintă ramura apuseană a goților (cealaltă fiind ostrogoții).

Etimologia termenului „Vizigoți”

Contrar unei idei false, totuși combătută de istoriografie, dar încă larg încetățenită, termenul „vizigot” nu are semnificația „got din vest”, și nici cel de „ostrogot” nu are semnificația de „got din est”. Dacă începând cu secolul al V-lea, vizigoții s-au instalat efectiv în Hispania, iar ostrogoții în est (în Imperiul Bizantin), apoi în Italia, situările lor reciproce erau inversate, la începutul migrațiilor lor din secolul precedent, când cele două ramuri ale goților se aflau pe malurile Pontului Euxin.

În realitate, studiul lingvistic al rădăcinilor lexicale dă o interpretare mai puțin prozaică celor doi termeni, cel de vizigot provine din vizi, „înțelept” și got, respectiv termenul ostrogot provine din ostro, „strălucitor” și got. În pofida acestor semnificații, semnificația tradițională, „goți din vest”, s-a răspândit, prin coruperea termenului, în germană, unde ea s-a impus sub forma de „Westgoten”.

Istorie

În urma invaziei hunilor, vizigoții, care se găseau pe teritoriul de astăzi al României, trec Dunărea în Imperiul Roman de Răsărit. După ce jefuiesc timp de mai multe decenii provinciile balcanice, ajung sub conducerea lui Alaric I în nordul Italiei, unde jefuiesc în 410 Roma. Romanii sunt obligați să încheie pace. Atacurile vizigote vor contribui la criza și căderea Imperiului Roman. După destrămarea Imperiului Roman de Apus în 476, vizigoții au jucat un rol important în situația europeană pentru alte două secole și jumătate. În a doua jumătate a secolului al V-lea posesiunile vizigoților cuprindeau Galia meridională (Aquitania și Provența) și partea nordică a Peninsulei Iberice, cu capitala la Tolosa.

Au fost la rândul lor împinși de franci spre Spania la începutul secolului al VI-lea, pe care o cuceresc în dauna vandalilor. Aici au dat viață unei societăți multietnice, în care exista o puternică moștenire politico-administrativă romană. Ei au mutat capitala statului la Toledo. Între 466 și 480, regele Eurico a emis un cod de legi, care a luat numele său, urmat după câțiva ani de Lex Romana Visigothorum, promulgată de către Alaric II.

Au reușit să se extindă, în dauna suebilor și a vandalilor, dar au suferit în 552, când Iustinian a încercat să îi supună, smulgându-le pentru puțin timp coasta mediteraneană. În 589 poporul vizigot, urmând decizia regelui Recaredo, s-a convertit la creștinism. Regatul vizigoților cade în urma invaziei arabe din 711.

Vestigii istorice în România

• Pe teritoriul României, mai exact la Pietroasele, Buzău, a fost descoperit în anul 1837 Tezaurul de la Pietroasele, atribuit regelui vizigot Athanaric. O mare parte din piesele componente s-au pierdut. În prezent este expus la Muzeul Național de Istorie a României.

Pentru detalii, vezi: Tezaurul de la Pietroasele.

• Tot în România, la muzeul din Turda, se află tezaurul unei prințese a goților, Franceszca.

Galerie de imagini

• 

  Împăratul roman Theodosius I, pe o monedă; avers: bust drapat și cu armură, cap purtând diademă, spre dreapta, D N THEODOSIVS PF AVG; revers (fără imagine): cunună de lauri, VOT•V•MVLT•X, în exergă, marca atelierului monetar Siscia, din Moesia: SISC;

• 

  Tezaurul de la Pietroasele, restituit de guvernul sovietic, în 1956.

Bibliografie

• Alexandru Odobescu, Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique’’, Tome deuxième, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1889
• C. Gauvard, La France au Moyen Âge, 2002