Vintilă I. C. Brătianu

Pentru alte persoane purtând același nume de familie vezi familia Brătianu (dezambiguizare).

Vintilă I.C. Brătianu
Vintilă Brătianu
Naștere	16 septembrie 1867 București
Deces	22 decembrie1930 București
Naționalitate	Română
Alma mater	Școala Centrală din Paris
Ocupație	Inginer constructor
Patron	Președinte al Partidului Național Liberal
Organizație	Partidului Național Liberal
Titlu	Prim Ministru al României
Religie	Ortodox
Părinți	Ion C. Brătianu

„Vorbea greoi, lipsit de eleganță și fără simț gramatical; discursurile sale impresionau totuși prin autoritatea neștirbită a celui ce le rostea: ele exprimau credințele adânci și limpezi ale unui om sincer care, cu fanatism, credea în calitățile neamului său. Vorbea ca un inspirat, desprins de actualitatea mediocră; prin glasul lui tunau și fulgerau – aveai impresia– durerile și năzuințele de îndreptare și propășire ale unui neam întreg.”

—Petre I. Ghiață, Vintilă Brătianu, omul

Vintilă I.C. Brătianu (n. 16 septembrie 1867, București; d. 22 decembrie1930, București) a fost prim-ministru al României în perioada 1927-1928.

A fost al treilea fiu al Ion C. Brătianu, frații săi fiind Ionel Brătianu și Dinu Brătianu. În 1886 a început studiile în Franța. Întors în țară cu diploma de inginer a participat la lucrările podului de peste Dunăre de la Cernavodă. Apoi, a primit conducerea lucrărilor de construcție a podurilor de pe Siret, Argeș și Vădeni, după care, în 1897 a fost numit director al Regiei Monopolurilor Statului.

A mai ocupat următoarele funcții: secretar general în Ministerul Finanțelor, primar al Capitalei (1907-1911), ministru de Război în timpul Primului Război Mondial, ministru de Finante (1922, 1926), Prim-ministru (1927-1928), șeful Partidului Național Liberal (1927-1930), director al Băncii Românești, membru al Consiliului Centralei băncilor populare și a Cooperativelor sătești, cenzor și director la Banca Națională.

Personalitatea

Vintila Bratianu - Grija faţă de banul public

Deși nu a avut anvergura și nici nu s-a bucurat de recunoașterea de care a avut parte fratele său, Ionel Brătianu, „Vintilă Brătianu este un personaj esențial al modernității noastre, un practician de anvergură al acesteia, recunoscut ca principal artizan al politicii economice liberale "Prin Noi Înșine", eforturile sale în acest sens fiind la fel de importante și chiar comparabile cu reușitele în materie de politică internă și externă ale fratelui său.”

Personalitatea sa a fost una complexă și de multe ori greu de pătruns, datorită unui ermetism autoimpus asupra a tot ce ținea de persoana sa sau de familia sa. Calitățile sale definitorii, cum ar fi: patriotismul, slujirea interesului public, munca neprecupețită în folosul țării, onestitaea și responsabilitatea, i-au fost însă recunoscute atât de prieteni cât și de opozanții politici. Spre deosebire de foarte mulți oameni politici ai vremii, mari oratori, demagogi și excelenți manevrieri de culise, care se bucurau de o largă popularitate, Vintilă Brătianu a rămas în conștiința contemporanilor ca un om incomod, ursuz, ermetic și greu de abordat. Și aceasta pentru că, într-o lume politică superficială, în care adesea forma conta mai mult decât fondul, în care schimbarea opiniilor și traseismul politic era o realitate cotidiană, Vintilă Brătianu și-a susținut cu convingere și chiar cu încăpățânare ideile.

A trăit și a muncit decenii de-a rândul în umbra fratelui său cel mai mare. Era, cum observa Nicolae Iorga, „onest, muncitor, patriot, dar necăjicios și iute la vădirea mâniei sale, amestecându-se în toate și luând-se în gură cu toată lumea…, urând orizonturile largi în care «omul de stat» se pierde și privind cu strălucitorii lui ochi mărunți de cârtiță amănuntele cele mai neînsemnate”.

La rândul său Sterie Diamandi îl caracteriza astfel: „Fire dreaptă și naivă, era lipsit de abilități și diplomație, nepriceput în cunoașterea oamenilor și manipularea lor. Victimă a bunei sale credințe, a fost deseori înșelat și tras pe sfoară.”

„În aceste trei trăsături caracteristice: o sensibilitate acută, un covârșitor simț al datoriei poruncit de conștiința și inteligența care-l domina și, în fundul sufletului, o timiditate plină de modestie, găsim poate cheia întregii personalități a lui Vintilă Brătianu.”

—Mircea Djuvara, Vintilă Brătianu

Patriotismul uneori chiar naționalist, fără ostentație și demagogie a fost firul călăuzitor în toate acțiunile sale de-a lungul vieții.

„Vintilă Brătianu a intrat în viața politică, cum fiecare din noi a intrat în serviciul militar pentru țara noastră și a intrat modest soldat, cu toate că venea cu o vastă experiență și din casa în care trăise și din experiența lui personală.

A intrat în luptă complet pregătit, a venit să dea totul. Nu cerea nimic de la țară; dar de la fiecare cerea să înțeleagă slujirea țării așa cum o înțelegea el. Părea aspru și sever față de atâtea apetituri în politică. Prea erau mulți grăbiți și ahtiați după situațiuni fără nici un titlu. Interesele personale la prea mulți dominau interesele obștești.”

—Ioan Costinescu, Pagini de vieață

Fraţii Brătianu, în viziunea adversarilor politici

Munca neobosită și îndeplinirea datoriei față de țară a fost principala sa activitate și totdată principala cerință pe care a impus-o din fiecare din pozițiile de responsabilitate publică sau politică pe care le-a ocupat de-a lungul carierei sale. Vintilă Brătianu era exponentul viu al muncii și datoriei. „Viața fără muncă, constituie o moarte mai teribilă decât însăți moartea”, obișnuia el să spună.

„Vintilă Brătianu era un patriot fanatic în cea mai pură concepție a cuvântului. Această însușire a moștenit-o, dar nu-i mai puțin adevărat că educația primită a dezvoltat puternic acest sentiment.

Vintilă Brătianu era într-adevăr un om dintr-o bucată în toate ocaziunile unde erau în joc interesele țării, față de care nu cunoștea transacție. Poate tocmai acest patriotism fanatic l-a făcut uneori să dobândească rezultate mai puțin favorabile decât dacă ar fi fost mai conciliant. Dar poți reproșa unui om că e prea bun român? că voiește "prin noi înșine" redeșteptarea din letargie și înălțarea îării sale, în loc s-o dea prin tot felul de concesiuni, plocon poftelor străine?”

—Gheorghe D. Creangă, Personalitatea lui Vintilă Brătianu ilustrată prin exemple din vieața practică

Servirea necondiționată și completă a interesului public de către toți cei care ocupă poziții de demnitari sau funcționari ai statului, a reprezentat o altă piesă de rezistență din setul de valori de la care Vintilă Brătianu nu a abdicat niciodată.

„Credea cum nu putea crede un altul, în virtuțile și sănătatea morală a Neamului, în puterile nebănuite ale țării și în destinele ei, în posibilitățile mari de progres ale României.

Cu această încredere, oamenii politici trebuiau, după Vintilă Brătianu, să pună totul, să rabde, să se sacrifice, să sufere cu resemnare și să lupte zi de zi, cu credință statornică și cu puteri de muncă mereu reînnoite, în serviciul Patriei.

Aceasta i-a fost toată viața linia de conduită a lui Vintilă Brătianu, care n-avea alt judecător decât conștiința lui; nimic nu l-a abătut din acest drum: nici neajunsurile pe care i le creeau firea lui rigidă într-o lume plină de tot felul de transacțiuni; nici nesinceritatea prietenilor, nici atacurile vulgare, strecurate cu cruzime în presă; nici măgulirile care-l lăsau cu totul nepăsător. El n-avea nici ambițiuni egoiste, nici deșărtăciuni, nu ridica capul cu semeție, nici nu-l cobora cu umilire. Singurul gând, singura simțire, singura preocupare care-i zguduia toată ființa era numai ridicarea Neamului și întărirea țării sale.

"Prin noi înșine" nu era la el o formulă cu care să impresioneze și cu care să se impună, ci era o mare credință, un simbol cum este crucea pentru creștin și drapelul pentru un popor.”

—N.D. Chirculescu, Vintilă Brătianu - un caracter

Vintilă Brătianu avea oroare de vorbe fără acțiune, căci știa că dacă vorbele nu se adaptează la fapte, afacerile Statului nu prosperă și dacă afacerile nu prosperă, legile nu se respectă și oamenii nu mai știu unde le sunt nici capetele nici picioarele.

El cerea de la oameni trei lucururi: ordinea, sentimentul conveniențelor și respectul autorității sau raporturilor ierarhice. Ura clevetirea, disprețuia intriga și nu putea suferi obrăznicia.

Cu toate acestea Vintilă Brătianu era o fire sensibilă, trăsătură reliefată mai ales în relațiile din interiorul familiei. La el „familia era familie, plimbările fiind singurul lui sport și distracție.”

Iată în continuare o întâmplare semnificativă pentru respectul său fără limite a tot ce însemna „Familia Brătianu”:

„Una din marile bucurii din punct de vedere personal a avut-o Vintilă Brătianu când a cumpărat muntele Smeurișul, care de altfel nu avea nici o valoare materială, fiind nevoie să mai treacă peste o sută de ani până va putea fi tăiată pădurea.

- De unde această bucurie? l-am întrebat

- Am împlinit o dorință a tatei, îmi răspunse Vintilă Brătianu. Tatăl meu toată viața a dorit să aibă un munte.”

—Gheorghe D. Creangă, Personalitatea lui Vintilă Brătianu ilustrată prin exemple din vieața practică

Consacrat cu întreaga lui ființă Cetății, binelui obștesc, Vintilă I. C. Brătianu rămâne un luminos exemplu nu numai pentru generația sa dar și pentru vremurile de astăzi. A fost un om înzestrat cu un pronunțat spirit justițiar, un adversar neîmpăcat al minciunii, traficului de influență, arbitrariului, obținerii de foloase necuvenite, îmbogățirii prin fraudă, lenei și chiulului. Au rămas de notorietate măsurile sale referitoare la statutul funcționarului public, al respectării stricte a legilor și regulamentelor și îndeosebi a Constituției țării. Vintilă I. C. Brătianu a trăit și a muncit într-o lume ale cărei trăsături și particularități nu se mai regăsesc în societatea noastră de la începutul mileniului trei. Sunt la fel de actuale ca odinioară și de nezdruncinat valorile democrației, ale statului de drept, încrederea în energiile proprii, despre care Vintilă Brătianu făcea dese referiri, la fel ca principiile în care el a crezut cu sinceritate: onoare, adevăr, cinste. Prin viața și opera sa Vintilă Brătianu rămâne contemporanul nostru.

Copilăria și adolescența

Vintilă Brătianu la vârsta de un an, cu mama

Vintilă Brătianu la vârsta de unsprezece ani

Vintilă Brătianu la vârsta de şaisprezece ani

Vintilă Brătianu la vârsta de optsprezecede ani, pe timpul stagiului militar

Vintilă Brătianu s-a născut la 16 septembrie 1867, la București, în casa în care familia lui Ion C. Brătianu se mutase la începutul aceluiași an, de la Florica. Casa era situată pe ulița Herăstrăului, astăzi Bulevardul Dorobanților, nr. 3. Vintilă era al cincilea copil al lui Ion și Piei Brătianu (născută Pleșoianu), după Florica, Sabina, Ionel și Dinu.

Vintilă avea să fie primul copil al familiei care nu s-a născut la Florica, „ sanctuarul” familiei Brătianu. După cum spune și Ionel Bratianu în una din amintirile sale: „Părinții noștri chiar de la căsătorie își făcuseră din Florica așezământul lor casnic. Datoriile politice îi obligau în diferite împrejurări să se mute la București. Doisprezece ani de minister și cursurile superioare ale liceului obigaseră pe părinții noștri ș pe copii să-și petreacă în Capitală cea mai mare parte a anului. Totuși, pentru unii, ca și pentru alții, Florica era vatra și cuibul adevărat. Aceasta o simțeam într-atâta, încât față de copiii născuți la București rămânea avantaj celor ce se născuseră la Florica și care aveau astfel o legătură mai mult cu dânsa. Tatăl meu, retrăgându-se de la guvern, la începutul anului 1869 ne instalarăm la Florica, de unde în curs de șapte ani rareori și numai câte unul din copii venea pentru câteva zile la București.”

Nașul de botez al lui Vintilă Brătianu avea să fie Alexandru Golescu, „ papa Golescu” cum îl numea familia Brătianu, sau „ Sfântul cum îl numeau alții datorită firii sale extrem de bune.

La 15 noiembrie 1868 cade Guvernul prezidat de generalul Nicolae Golescu, în care Ion C. Brătianu deținuse Ministerul de Interne și apoi Ministerul de Război. Ca urmare, familia Brătianu revine la Florica unde va locui până în 1877, când Vintilă va împlini vârsta de 10 ani. Aici, sub supravegherea atentă a mamei, urmează acasă, primele trei clase primare, cu un institutor din Pitești și un altul din Elveția. Clasa a patra o va urma tot acasă, dar de data aceasta la București, unde familia revine în 1876, când Ion C Brătianu este numit ministrul finanțelor, în Guvernul condus de Manolache Costache Epureanu.

În 1878 intră în clasa I gimnazială la Liceul Sfântul Sava, liceu urmat și de cei doi frați mai mari, Ionel și Dinu. În registrul matricol al liceului din perioada 1879-1881 (singurul păstrat în arhiva liceului care, a fost devastată pe timpul ocupației capitalei din primul război mondial) îl găsim înscris în clasele a II-a (1879-1880) și a III-a (1880-1881). Din notele obținute în clasa a II-a, vedem că avea note mari la Studii Literare (8-10), note medii la Matematică (7) iar la Desen avea doar nota 6. În clasa a III-a își menține situația la Studii Literare, la Matematică își îmbunătățește situația până la 9, în schimb la Desen oscilează între 4 și 5, ceea ceea ce îi determină pe părinți să îl înscrie la lecții de desen, acuarelă și modelaj cu sculptorul Ion Georgescu.

Vintilă va reuși, printr-o muncă asiduă și stăruitoare să termine liceul primul din clasa sa iar bacalaureatul, la greacă și latină, îl trece cu felicitările juriului.

După terminarea liceului, în toamna și iarna anului 1885, își va satisface stagiul militar obligatoriu, de 6 luni cum făceau atunci absolvenții cu bacalaureat, la Regimentul 2 Artilerie, la fel ca și cei doi frați mai mari.

Trei evenimente petrecute în anul 1885, când avea 18 ani, aveau să îl marcheze profund și să-și pună amprenta asupra modului său de a fi de aici înainte, unul sobru, interiorizat care nu lăsa să răzbată în exterior sentimentele și frământările sufletești. Acest lucru se vede foarte clar dintr-o serie de scrisori scrise familiei sale.

Primul eveniment îl reprezintă absența forțată de la nunta surorii sale mai mari Sabina, programată pe 19 ianuarie 1885, dată la care avea programat o probă a bacalaureatului, fapt ce l-a silit să rămână în București:

„Iată cea mai mare sărbătoare a noastră la care nu pot asista. Îmi pare rău din suflet ca la aceasta să fim doi lipsă [Ionel era la Paris - n.n] - căci sper să joc și la a Piei mici! Poate că în aceste timpuri din urmă te-am cam necăjit, dar nu te însori decât odată și cu aceasta trebuie toate uitate. ”

— Scrisoare către Sabina Brătianu , 19 ianuarie 1885

Al doilea eveniment care l-a marcat profund a fost moartea lui C.A. Roseti, „Papa Rose” cum era cunoscut în familia Brătianu, petrecută în aprilie 1885. Iată ce scria Vintilă într-o scrisoare către Ionel Brătianu, aflat la studii la Paris:

„Când a fost mai trist, a fost atunci când tata, nenea Tache, Ion Ghica și beizadea Mitică au dat cosciugul jos. Multă lume, cunoscută și necunoscută, nu a putut să-și țină plânsul și a fost o jale universală.

Azi pentru întâia oară am văzut cu ochii cu adevărat ce e moartea: câte lucruri nu se distrug odată cu ea! Și ce mult aș vrea să cred că în cer ne vom întâlni cu cei pe care i-am iubit. Dar știu bine că nu nimic din aceasta și cu moartea odată se stinge totul.”

— Scrisoare către Ionel Brătianu , 10 aprilie 1885

În vara aceluiași an 1885 îl însoțește pe tatăl său, în călătoria pe care o face la Marienbad. Se opresc la Sinaia, unde regele Carol I îi invită la masă. Este foarte impresionat la acestă întâlnire, de sentimentul responsabilității publice inspirat de regele Carol I, și la plecare, foarte mândru de el îi scria mamei sale:

„Regele mi-a dat mâna de două ori la plecare, iar Regina mi-a spus că speră a mă vedea mai des la Palat.”

— Scrisoare către Pia Brătianu , 21 iulie 1885

Educație și formare

După absolvirea Liceului Sfântu Sava din București și efectuarea stagiului militar, Vintilă Brătianu începe să se gândească la studiile superioare pe care trebuia să le urmeze în continuare. Dorința lui era să devină arhitect și ca urmare și-a anunțat familia că dorește să se înscrie la Școala de Arte Frumoase din Paris (École des Beaux-Arts). Vintilă se va lovi însă de opoziția categorică a tatălui care dorea neapărat ca el să urmeze ingineria, la fel ca și ceilalți doi frați mai mari.

„Fii lui Ion Brătianu, toți trei, și-au ales cariera de inginer, dar nu pentru a o practica, cum rezultă din întreaga lor viață, ci pentru a-și putea transforma gândirea lor în realități viabile și durabile.”

—General Scarlat Panaitescu, Vintilă Brătianu în cariera sa științifică și politică

Localul Şcolii Centrale din Paris la sfârşitul secolului al XIX-lea

Emblema societăţii „Fives-Lille”, primul angajator a lui Vintilă Brătianu

Oricum, Ion C. Brătianu le-a interzis fiilor săi cu desăvârșire să ia drumul avocaturii, sub amenințarea blestemului și renegării, deoarece, considera el „nici o conștiință nu rezistă la ispitele pledoariilor și la controversele cauzelor”. În schimb, adversarii lor politici i-au atacat adesea pe frații Brătianu, afirmând că tocmai această formație inginerească i-ar face niște politicieni de mâna a doua. Iată cum era caracterizat Ionel Brătianu, de unul dintre acești opozanți, imediat după primul război mondial: „Un inginer de clasa a III-a, cu studii mediocre în specialitatea sa, ajunge primul consilier al Tronului, chemat mai apoi să hotărască soarta întregii țări.”

La 21 septembrie 1886, Vintilă Brătianu sosește la Paris, pentru a deveni student la Școala Centrală (École Centrale des Arts et Manufactures), și a împlini dorința tatălui să de a deveni inginer. Pentru început se înscrie la cursurile pregătitoare pentru admitere, care se desfășoară la Liceul Saint Louis. Pe perioada studiilor va locui, împreună cu frații săi Ionel și Dinu, într-un apartament de pe strada Mazarine, nr.34. În decembrie 1886 obține și primul certificat de studii; notele evoluează între bine și foarte bine, fiind apreciat ca „elev bun, muncitor, care promite mult”

La 15 iunie 1887 trece examenul de admitere la Școala Centrală, fiind clasificat al 85-lea din 285 de studenți admiși. Este înmatriculat în toamna aceluiași an, declarând că este „fiu de agricultor ” din România. Acest fapt avea să creeze vâlvă ceva timp mai târziu când universitatea a descoperit că „agricultorul” era nimeni altul decât primul ministru al României. Solicitat să dea esplicații despre această omisiune, Vintilă a precizat că nu a mințit, profesia de agricultor fiind ocupația permanentă a tatălui său, pe când cea de prim ministru este doar una temporară.

La sfârșitul lui iulie 1890 susține examenul de absolvire, pe care îl trece clasându-se al 12-lea dintr-o promoție de câteva sute, devenind astfel inginer diplomat al prestigioasei Școli Centrale de Arte și Manufacturi din Paris. Își petrece vara lui 1890 la Florica, de unde, la îndemnul tatălui său se va întoarce la Paris, în toamna lui 1890, pentru a ocupa un post de inginer la societatea de construcții civile și industriale „Fives-Lile”. Va rămâne aici până la sfârșitul lui februarie 1891, când revine în țară, pentru a se participa la construcția podului de la Cernavodă.

Activitate Profesională

Podul de la Cernavoda la 1900

Uzinele "Schneider" din Creusot la 1900

Activitatea strict profesională, de inginer constructor a lui Vintilă Brătianu a fost destul de scurtă, imediat după terminarea studiilor universitare.

În martie1891 Vintilă Brătianu pleacă la Cernavodă, pe șantierul de construcție a podului, ca angajat al companiei Fives-Lille, una din cele trei companii care câștigaseră licitațiile internaționale pentru construcția a diferite segmente ale complexului de poduri. Compania la care lucra Vintilă Brătianu trebuia să realizeze podul principal peste Dunăre de la Cernavodă.. Pentru el această perioadă a fost una foarte grea, fiind afectat atât de condițiile grele în care trebuia să își desfășoare activitatea cât mai ales de moartea tatălui, Ion C. Brătianu, în luna mai 1891.. Rămâne pe șantier până în prima parte a anului 1892 când compania îl trimite pentru timp de un an în Franța, la uzinele Schneider din Creusot, ca reprezentant în comisia mixtă care supraveghea calitatea oțelului turnat aici și destinat construcției podului de la Cernavodă. Cu experiența câștigată la Cernavodă și la uzinele Scheneider-Creusot, a condus apoi lucrările de construcție a podurilor pe Siret lângă Bacău, de pe Argeș la Grădiștea și montarea tablierului metalic la Podul de la Vădeni, între Brăila și Galați.

După 1896, Vintilă Brătianu părăsește cariera de inginer constructor pentru a începe una nouă, în administrația de stat în paralel cu o implicare sporită în activitatea politică a Partidului Național Liberal.

Viața de familie

Ion C Brătianu, Pia Brătianu, Ion I.C. Brătianu şi Vintilă Brătianu, în 1891, puţin înaintea morţii lui Ion C. Brătianu

Politicos din cale afară, Vintilă I. C. Brătianu își manifesta exemplar respectul față de persoanele în vârstă și chiar în absența acestora le însoțea numele după caz cu apelativul „domnul” sau „doamna”. Nu era obișnuit să-i placă familiaritatea cu cei cu care venea des în contact și, în ceea ce îl privea nu îi plăcea să-și afișeze superioritatea în fața interlocutorilor săi.

Vintilă I.C. Brătianu a fost întotdeauna foarte discret și a protejat cu strășnicie tot ce ținea de intimitatea vieții de familie. Ține foarte mult la respectarea convențiilor sociale și a ierarhiilor familiale, ca temelie a ordinii și ierarhiei sociale.

„Vintilă Brătianu cerea de la oameni trei lucururi: ordinea, sentimentul conveniențelor și respectul autorității sau raporturilor ierarhice. Ura clevetirea, disprețuia intriga și nu putea suferi obrăznicia.”

—Ing. Gheorghe Popescu, Din viața lui Vintilă Brătianu

S-a căsătorit destul de târziu, la vârsta de 37 de ani, în anul 1904 cu Lia Stolojan, fiica lui Anastase Stolojan, unul din membrii importanți ai Partidului Național Liberal. În 1913 se naște singurul copil al familiei, Vintilă V. Brătianu (1913-1995), care avea să fie numit „Vintilică”, pentru a-l deosebi de tatăl său . Acesta a avut o singură fiică, Despina Leiter-Brătianu, născută însă după moartea lui Vintilă Brătianu. Vintilică va fi ca și tatăl său inginer, trăind în exil în perioada comunistă, pentru ca după 1989 să revină în țară și să se implice în viața politică românească, ca președinte al Partidului Liberal Român

Prin actul dotal încheiat la căsătoria celor doi, Stolojanu Lia a primit ca zestre din averea defunctului său tată partea sa indiviză din domeniul de la Herești județul Ilfov, moșia din Stolojani județul Gorj și moșia de la Hengulești din județul Râmnicu Sărat.

Familia Vintilă Brătianu avea să locuiască din 1911 în casa din strada Aurel Vlaicu, nr. 19 din zona Parcului Ioanid, casă construită în stil neo-românesc, pe un teren cumpărat prin licitație publică de Lia Stolojan de la Primăria Capitalei.

La 4/17 august 1916, în casa lui Vintilă Brătianu din Strada Aurel Vlaicu nr. 19, s-au semnat în secret documentele prin care România intra în război de partea Antantei. În memoriile sale, I.G. Duca scria că „nu au fost de față la iscălirea tratatelor decât cinci persoane: Brătianu, Poklevski, Diamandi, Vintilă Brătianu și cu mine. Poklevski a sosit cel din urmă, cu cele cinci originale destinate Rusiei, Franței, Angliei, Italiei și României. (...) Prin aceste acte declaram război numai Austro-Ungariei (...) Când cetirile au fost terminate a venit rândul iscălirii (...) Vintilă Brătianu pregătise în mijlocul mesei o călimară frumoasă și un condei destinat a fi păstrat în amintirea acestei scene istorice.”

Izbucnirea Primului Război Mondial avea să pună la grea încercare familia Brătianu, care va alege însă din nou să pună mai presus interesele țării, chiar cu asumarea unor mari primejdii pentru fiecare din membrii familiei.

În iarna lui 1916, Vintilă va pleca odată cu Ionel Brătianu și cu întreg guvernul condus de acesta, în refugiu la Iași, în vreme ce Lia, si unicul lor copil, Vintilică, în vârstă de numai trei ani, au rămas în București, ca și alți membri ai familiei Brătianu. Întrebat de un prieten, economistul G. D. Creangă, de ce nu își ia soția în Moldova odată cu retragerea temporară a guvernului la Iasi, Vintilă I. C. Brătianu a dat cunoscuta sa replică: „Se rupe țara în două, îmi rup și eu sufletul în două.”

Aceasta avea să fie atitudinea solidară și consecventă a întregii familii.

„Parcă îl aud pe domnul Lascăr Catargi când ne ruga pe toți din familie să nu rămânem cu nici un preț. Văzând că rugămintele sale erau zadarnice, spunea mereu: „Vă dați pradă vrăjmașilor dumneavoastră celor mai înverșunați”.

Avea dreptate și totuși nu puteam face astfel. De-ar fi fost de reînceput, tot așa am face. Mai întâi că ar fi fost o lașitate să părăsim Bucureștii noi toți membrii familiei Brătianu, punându-ne la adăpost la Iași, lăsând populația săracă la discreția vrăjmașului, și al doilea fiindcă faptul că Ionel și-a lăsat mama și surorile aici iar Vintilă soția și copilul, a dat liniște celor siliți prin situația lor să rămână.”

—Pia Alimănișteanu (Brătianu), Însemnări din timpul ocupației germane

Membrii familiei Brătianu rămași în București vor fi supuși unei serii întregi de măsuri umilitoare atât din partea autorităților de ocupație cât și din partea adversarilor politici ai Brătienilor, deveniți colaboratori cu ocupanții și care profitau de prilej pentru a se răzbuna, încercând să-i umilească pe membrii familiei aflați sub autoritatea lor vremelnică. Astfel casa lui Vintilă Brătianu avea să fie percheziționată în repetate rânduri, autoritățile de ocupație fiind în special interesate de „dosarele diferitelor societăți comerciale înființate de Vintilă Brătianu”.

Rămasă singură cu copilul, Lia se va muta din casa lor din strada Țăranilor (Aurel Vlaicu, azi) la mama ei, în casa Stolojan din strada Cosma (Henri Coandă, actuala ambasadă a Italiei). Ei și Sabinei li se va stabili ulterior, de către autoritățile germane de ocupație, domiciliu forțat la Mănăstirea Pasărea, iar proprietățile le vor fi confiscate.

1919 - Brătienii şi Mackensen, articol din ziarul Îndreptarea

Adversarii politici ai Partidului Național Liberal vor încerca să folosească electoral faptul că membrii familiei Brătianu au rămas în teritoriul ocupat, pentru a-i acuza pe aceștia de colaborare cu ocupanții germani. Acest lucru a fost vizibil în special în timpul campaniei electorale din noiembrie 1919, prin articolele publicate în ziarul „Îndreptarea”, oficiosul Partidului Poporului, condus de mareșalul Alexandru Averescu.(vezi extrasul alăturat)

Familia se va reîntregi în noiembrie 1918, odată cu alungarea trupelor de ocupație și revenirea Regelui și a Guvernului în București. În perioada interbelică, familia Brătianu avea să ducă viața obișnuită a elitei Bucureștene, una îndestulătoare dar decentă și fără ostentație. Iat-o văzută prin ochii uneia dintre menajere, o fată din ludețul Mureș:

„Aveau casa pe lângă Grădina Icoanei, pe o stradă care atuncea se numea Aurel Vlaicu. Era mare casa si n-aveau decât un băiet - pe Vintilică - si el plecat mereu la studii în străinătate. Domnul și doamna au mai crescut un băiet de la țară, care a rămas orfan. Pe sora băietului ăsta a înfiat-o alt ministru, Tancred Constantinescu mi se pare că-l chema. Am avut zile bune la familia Brătianu. Erau mulți angajați: bucătăresele, fetele de la curățenie, eu și o rusoaică, feciorul care servea la masă, grădinarul, iar stăpânii se purtau omenos cu noi. N-aveam de ce ne plânge. Cât am stat la ei, le-am făcut ajururi si cipcă la toate perinile ce le aveau, așa ca pe la noi, in Mureș, si l-ea plăcut lucrul făcut de mine. Numai când suna clopoțelul, știam că mă cheamă la curățenie si lăsam cusutul.

Doamna Lia Brătianu ne cumpăra câteodată bilete la film și ne trimitea pe toți angajații. Așa am văzut "Patimile lui Iisus". Tare ne-am bucurat când, pentru munca făcută, domnul Brătianu i-a dat omului meu, pe lângă bani, și o căruță cu doi cai faini.”

Lia Brătianu este cea care, împreună cu Regina Maria a pus bazele Societății Filantropice „Principele Mircea” (în memoria ultimului copil al Reginei, mort de tifos pe timpul războiului) – fundație care își propunea consolidarea sistemului sanitar și construirea unor clinici pentru nou-născuți, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, înființându-se peste 350 de centre cu această destinație.

„Doamna era in „Societatea Principele Mircea” și odată pe an organizau o serbare mare la Cercul Militar. Serbarea asta ținea o săptămână și toată mâncarea care se dădea acolo o făceau bucătăresele noastre. Și după ce soldații o duceau acolo cu mașinile, eu mă duceam si păzeam cămara unde-o depozitau. Ce-mi plăceau zilele alea, vedeam atâta lume, domni, doamne îmbrăcate frumos si toți erau în voie bună!

- I-ați cunoscut pe unii dintre ei?

- Îi știam, că mai veneau câteodată sâmbăta și duminica la noi la masă. Pe alții îi mai văzusem înainte, când veneau la audiență la domnul Vintilă. Ținea audiențele la el în cabinet și venea multă lume, dar eu nu-i știam după nume. L-am văzut și pe Mihai, pe rege, când a venit de câteva ori la audiențe, cu aghiotanții lui. Era copil atunci, era imediat după ce a plecat tată-sau, Carol, din țară și l-a lăsat pe el rege. Tare era frumos... Odată l-am luat in brațe, ase de drag mi-a fost de el. Si el nu s-a supărat. Într-o seară, acolo, la Cercul Militar, am văzut-o și pe regină dansând. Era îmbrăcată în costum țărănesc cu fișiu (maramă) pe cap si avea opinci în picioare. Juca așa de bine jocurile noastre, de ziceai ca numai asta a făcut tot timpul. Era multă lume acolo, la Cercul Militar, numai oameni mari, domni și doamne. Veneau rânduri, rânduri, cu mașinile până la scară, și apoi, după ce coborau, doamnele-si aranjau repede hainele alea frumoase, își dădeau un pic capul pe spate și intrau în sala mare cu soții de braț. Știau oamenii să trăiască atunci, se bucurau parcă mai mult, abia așteptau prilejul să se întâlnească unii cu alții.”

Funcții de demnitate publică

Ascensiunea lui Vintilă Brătianu în viața publică a fost lipsită de spectaculozitate. A urcat treaptă cu treaptă, impunându-se prin rigoare, corectitudine, exigență față de sine însuși, dar și față de colaboratori. Vintilă Brătianu sosea primul la slujbă, uneori chiar înaintea femeilor de serviciu, pentru a vedea dacă nu cumva întârzie vreuna sau nu-și face treaba bine. Pleca seara târziu și avea grijă să fie stinse becurile și închise ferestrele.

Ca persoană publică, Vintilă Brătianu „s-a grăbit încet”, urmărind să-și îndeplinească pe deplin domeniile în care se angaja, pentru a lucra eficient și cu rezultate palpabile.Domeniul său predilect a fost economia națională pe care a studiat-o îndeaproape, pentru ca, pornind de la realitatea existentă, să-i asigure o nouă direcție de evoluție.

Director al Regiei Monopolurilor Statului - 1897-1899

Manufactura de tutun a Regiei Monopolurilor Statului

Etichetă de chibrituri a Regiei Monopolurilor Statului

Listă de preţuri a Monopolului cărţilor de joc

Palatul din Galaţi al societăţii Navigaţia Fluvială Română

La 31 martie 1897 se constituie guvernul liberal condus de președintele partidului, Dimitrie A. Sturdza, guvern ce avea să rămână la putere până la 30 martie 1899. În acest guvern, fratele mai mare al lui Vintilă, Ion I.C. Brătianu a ocupat prima sa funcție ministerială, la Ministerul Lucrărilor Poblice. Primul ministru Dimitrie Sturdza, apreciindu-i capacitatea de muncă și de organizare precum și inteligența sa, îi încredințează lui Vintilă Brătianu, la 1 iulie 1897, Direcțiunea Regiei Monopolurilor Statului, unde rămâne până la 11 aprilie 1899, când este înlocuit după demisia guvernului liberal.

Vintilă Brătianu și-a concentrat eforturile, în perioada în carea condus Direcțiunea Regiei Monopolurilor Statului, pe reorganizarea și eficientizarea activității acesteia, într-o formulă care avea să rămână nemodificată pentru aproape patru decenii.

Regia gestiona pe baza dispozițiilor legale din acel moment, o serie de domenii, a căror exploatarea constituia monopol de stat: tutunul, sarea, timbrele, chibritele, cărțile de joc sau navigația fluvială pe Dunăre..

Restructurează din temelii sistemul cultivării și valorificării tutunului, mergând personal în Macedonia și Turcia pentru a urmări cum funcționează acest sistem la fața locului, după care trece la punerea lor în practică și în România. Astfel dispune o serie întreaagă de măsuri organizatorice vizând:

• începerea cultivării tutunurilor de calitate superioară, prin înființarea la Suluc, lângă Măcin, a primei Stațiuni pentru selecția semințelor și aclimatizarea tutunului din Macedonia;
• crearea unui corp de ingineri agronomi specializați în cultivarea tutunului, prin trimiterea la studii în străinătate a unui număr de tineri absolvenți ai învățământului superior agricol din România;
• crearea unui fond pentru ameliorarea culturii tutunului și asigurarea producătorilor împotriva distrugerilor provocate de grindină;
• încadrarea serviciilor din domeniu cu personal de specialitate, de la agenții de cultură până la șefii de circumscripții și inspectori și asigurarea stabilității pe posturi a acestora;
• modernizarea fabricilor de prelucrare a tutunului;
• organizarea desfacerii tutunului prin factorii poștali.

În ceea ce privește monopolul sării Vintilă Brătianu s-a situat pe aceeași poziție ca și tatăl său Ion C. Brătianu, considerând că acesta nu mai trebuie conceput ca un monopol fiscal, ci că statul trebuie să-și exercite drepturile sale numai în domeniul extracției. El urmărea libertatea vânzării sării în vederea distribuirii ei rapide în toate zonele țării. „Sarea este un aliment de primă necesitate și exploatarea ei nu trebuie privită prin prisma unui câștig prea mare pentru stat”.

Un alt domeniu aflat în subordinea regiei era cel al navigației fluviale pe Dunăre, de organizare căruia s-a ocupat cu rigoarea dată de formația sa inginerească, dorind să accelereze dezvoltarea transporturile efectuate cu mijloace românești și să reducă la minimum inconvenientele create de înghețarea fluviului pe timp de iarnă. Preocuparea lui de căpetenie a constituit-o ideea de a face ca societatea română de navigație fluvială („Navigația Fluvială Română” ) să lucreze mai bine și mai eficient decât liniile concurente străine.

Datorită acestor eforturi ale sale, de la 1 aprilie 1898, a început să funcționeze în mod regulat regulat serviciul de navigație pe Dunăre sub pavilion românesc. Tot lui i se mai datorează stabilirea colaborării cu societăile de navigație din Serbia și Germania, care a permis Navigației Fluviale Române să poată desfășura servicii de transporturi regulate între Sulina și Regensburg.

Măsurile luate de Vintilă Brătianu, în scurta trecere pe la Regia Monopolurilor Statului a făcut ca regia să dea cel mai însemnat venit în bugetul statului, asigurând ani la rândul excedente bugetare de 200-300 milioane de lei.

Secretar general la Ministerul de Finanțe - 1901-1904

La 14 februarie 1901 liberalii revin la putere, constituindu-se un nou guvern condus de președintele partidului, Dimitrie A. Sturdza, guvern ce avea să rămână la putere până la 20 decembrie 1904. În acest guvern Vintilă Brătianu, va fi Secretar General la Ministerul Finanțelor pe toată perioada guvernării, sub trei miniștri: George D. Pallade (14 februarie 1901 - 9 ianuarie 1902), Dimitrie A. Sturdza (9 ianuarie 1902 - 18 iulie 1902) și Emil Costinescu (18 iulie 1902 - 20 decembrie 1904).

Aceasta a fost prima funcție guvernamentală a lui Vintilă Brătianu, cea care i-a permis să-și pună în valoare calitățile de om de finanțe, el asigurând practic conducerea Ministerului Finanțelor, miniștrii, atât George Pallade cât și Dimitrie Sturdza dându-i mână liberă și totală libertate de mișcare. Principalele sale realizări din acest mandat au fost:

• determinarea și realizarea pentru prima dată a bugetelor de venituri și cheltuieli ale județelor și comunelor urbane (1902);
• reformarea sistemului de accize (1903);
• crearea unui sistem nou de statistică financiară;
• centralizarea bugetelor caselor speciale la bugetul de stat;
• organizarea sistemului statistic din domeniul comerțului exterior;
• organizarea bugetului general al statului pe departamente.

Vintilă Brătianu a fost totdată, primul demnitar al statului român, de la 1876 când a fost introdus sistemul modern al finanțelor publice, care s-a gândit și a înfăptuit o reorganiazare pe baze moderne a aparatului fiscal de stat.

Primar al Bucureștilor - 1907-1911

Articol principal: Vintilă Brătianu, Primar al Bucureștilor.

În iunie 1907 Vintilă Brătianu era ales primar al Bucureștilor, funcție pe care o va ocupa până la 10 februarie 1910. Obiectivul cu care a venit la primărie era unul ambițios: satisfacerea intereselor cetățenilor, cu dreptate, celeritate și fără influențe din exterior.

Vintilă și-a început mandatul prin a pune ordine în sediul primăriei. A impus respectarea cu strictețe a programului de lucru de către întreg personalul, începând cu sine însuși. Birourile, care altădată mișunau toată ziua de solicitatori de tot felul au fost închise pentru public, cu excepția unor perioade bine stabilite pentru lucrul cu cetățenii.

Vintilă Brătianu a înțeles că o administrație publică eficientă are nevoie de un aparat funcționăresc bine selecționat și de aceea una dintre primele sale măsuri a fost aceea de a impune cerințe minime de studii la numirea și promovarea funcționarilor publici. A impus șefilor de servicii să-și susțină și să-și asume soluțiile pe care le prezentau în documentele promovate, refuzând să aprobe memoriile care se încheiau cu formula tradițională de până atunci, „rugăm a decide ce veți crede de cuviință”.

Pe timpul mandatului lui Vintilă Brătianu au fost adoptate o serie de importante reglementări comunale, cum ar fi:

• regulamentul pentru construcții
• regulamentul pentru instalațiile interioare de apă, canal, electricitate
• regulamentul pentru vânzarea și fabricarea pâinii și franzelei
• regulamentul serviciului ridicării gunoaielor

Finanțele publice comunale

Pentru întreaga perioadă în care a fost primar, Vintilă Brătianu a căutat să întocmească un buget echilibrat, bazat pe venituri reale și pe cheltuieli și investiții strict necesare. Pe baza acestui buget și a disponibilităților din împrumuturile realizate de Primăria Capitalei în anii anteriori, a fost întocmit un program de lucrări publice pe care l-a respectat cu strictețe. Pentru a asigura o încasare eficientă și regulată a veniturilor a înființat percepțiile comunale, separând încasarea veniturilor locale de cele încasate prin administrația financiară a statului.

Infrastructura urbană

Modernizarea străzilor și amenajarea spațiilor verzi

Construcții de interes public

Transportul public

Alimentarea cu apă

Iluminatul public

Sistemul sanitar comunal

Activitatea Politică

• 1900 - se înscrie în Partidul Național Liberal
• 1901 - numit la conducerea publicațiilor ĽIndépendance Roumaine și Voința națională
• 1903 - 1907 - este ales pentu prima dată ca Deputat în Parlamentul României
• 1911 - întemeiază Cercul de Studii al Partidului Național Liberal
• 1927 - 1930 - președinte al Partidului Național Liberal

Opere

• Vintilă I. C. Brătianu, Budget général de l'État, Cartea Românească, București, 1923
• Vintilă I. C. Brătianu, Crize de Stat: 1901, 1907, 1913, în Biblioteca Politică, vol. I, Institutul de arte grafice “Flacăra”, București, 1913
• Vintilă I. C. Brătianu, Interesele României in actualul răsboi, în Biblioteca Politică, vol. 17, Institutul de arte grafice “Flacăra”, București, 1914
• Vintilă I. C. Brătianu, Bugetul: spre o nouă politică financiară a Statului, în Biblioteca Politică, vol. 5, Institutul de arte grafice “Flacăra”, București, 1913
• Vintilă I. C. Brătianu, Constantin Hălăceanu, Politica de stat în industria petrolului, Imprimeria Independența, București, 1911
• Vintilă Ioan Brătianu, Situația financiară a României: discurs rostit în Adunarea deputaților cu ocazia discuției generale a bugetului in ședința din decembrie, 1924, Ministerul Finanțelor, Imprimeria Independența, București, 1924
• Vintilă I. C. Brătianu, Pentru conștiința națională, în Biblioteca Politică, vol. 19, Institutul de arte grafice “Flacăra”, București, 1915
• Vintilă I. C. Brătianu, Învǎțǎminte dupǎ 15 luni de rǎzboi, București, 1915
• Nicolae Iorga, Vintilă I. Brătianu, Noua constituție a României: 23 de prelegeri publice organizate de Institutul Social Român: cu o anexă cuprinzând Nouile constituții europene, Institutul Social Român, Cultura Națională, 1922
• Vintilă I. C. Brătianu, Pentru cei mai tineri ce am văzut în România mică și ce văd în România mare. Conferință ținută la Ateneul Român, în ziua de 28 februarie 1926, București, 1926
• Vintilă I. C. Brătianu, Politica de stat a petrolului în urma noui constituții și a legei minelor, Cartea Românească, Bucureești, 1927
• Vintilă I. C. Brătianu, Asupra stabilizărei monetei românești, Cartea Românească, București, 1928
• Vintilǎ I. C. Bratianu, Petrolul și politica de stat, Cercul de studii al Partidului Național-Liberal, București, 1919
• Vintilă Brătianu – Rolul partidelor politice în actuala situație, București, 1910
• Vintilă Brătianu, Scrieri și cuvântări, vol.1, Imprimeriile „Independența”, București, 1937
• Vintilă Brătianu, Politica financiară, monetară și economică a României, Imprimeriile „Independența”, București, 1927
• Vintilă Brătianu, Politica și votul obștesc, Imprimeriile „Independența”, București, 1920
• Vintilă Brătianu, Rolul întreprinderilor economice și financiare în nevoile economice naționale, în „Buletinul Institutului Economic Român”, nr.5, București, 1927
• Vintilă Brătianu, Pacea de robire, București, 1919
• Vintilă Brătianu, Refacerea țării și consolidarea financiară, București, 1924
• Vintilă Brătianu, Din economia națională, București, 1937

Galerie foto

• Viaţa şi activitatea lui Vintilă I.C. Brătianu reflectate în imagini
• 

  Luca Pleşoianu (tatăl Piei Brătianu), bunicul din partea mamei, în jurul anului 1850

• 

  Ion C. Brătianu în 1858, la căsătoria cu Caliopi-Pia Pleşoianu

• 

  Caliopi-Pia Pleşoianu în 1858, la căsătoria cu Ion C. Brătianu

• 

  Copiii familiei Ion C Brătianu la 1873

• 

  Fetele din familia Piei şi a lui Ion C. Brătianu

Bibliografie

• Ion Bulborea, Vintilă I.C. Brătianu, promotorul politicii “Prin Noi Înșine”, în Gheorghe Tașcă (coord.), Studii de istorie economică și istoria gândiri economice, Volumul 2 Editura Academiei Române, 1997, pp 103-114
• Ion Bulei, Naționalismul economic a lui Vintilă Brătianu, în revista „Istorie și Civilizație ”, anul V, nr. 40, București, ianuarie 2013, pp 19-23, ISSN 2066-9429
• Sabina Cantacuzino, Elisabeta Simion, Din viața familiei Ion C. Brătianu, Editura Albatros, București, 1996
• Mircea Dumitriu, Vintilă I.C. Brătianu altruistul din dinastia Brătienilor, în revista Historia, Anul VI, Nr. 38, februarie 2006, pp 75-81

• Dem. I. Dobrescu, Caractere. Discursuri funebre, București, 1933 pp 56-58
• Petre I. Ghiață, Vintilă Brătianu, omul, în „Oameni și fapte”, Editura Ideia, București, 1938, pp 33-37
• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, București, 2007, pp. 114-116 ISBN 973-99321-7-7
• Nicolae Nicolescu, Șefii de stat și de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, București, 2003, pp. 255-259 ISBN 973-8200-49-0
• Cristina Păiușan-Nuică, Familia Brătianu văzută de contemporani, în revista „Istorie și Civilizație ”, anul IV, nr. 39, București, decembrie 2012, pp 63-68, ISSN 2066-9429
• Nicolae I. Pillat, Siluete din familia Brătianu, Editura Vremea, București, 2008
• Raisa Radu, Vintilă Brătianu, în revista „ Economia, seria Management”, Anul X, Nr. 1, București, 2007, pp 81-89
• Cristian Sandache, Viața publică și intimă a lui Carol al II-lea, Editura Paideia, București, 1998, ISBN 973-9131-91-3
• Ioan Scurtu, Viața politică a României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996, pp. 84-112 ISBN 973-30-4327-3
• Ioan Scurtu, Vintilă Brătianu - Ministru de finanțe, în revista „Istorie și Civilizație ”, anul V, nr. 41, București, februarie 2013, pp 32-37, ISSN 2066-9429
• Apostol Stan, Liberalismul politic în România, Editura Enciclopedică, București, 1996
• Alex Mihai Stoenescu, Dinastia Bratianu, Editura Rao, București, 2002
• Alexandru I. Teodorescu, Ion C. Brătianu și fiii săi Ionel și Vintilă, Asezământul cultural Ion C. Brătianu, Imprimeria Independența, București, 1938
• Corina Voiculescu, Vintilă Bratianu. Personalitatea și activitatea sa, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, ISBN 978-606-537-091-3
• Așezământul Cultural Ion C. Brătianu, Vieața și opera lui Vintilă I.C. Brătianu, Imprimeriile „Independența”, București, 1936
• xxx, Dicționar Enciclopedic, vol.I, A-C, Editura Enciclopedică, București, 1993, pp 240-241
• xxx, Din corespondența familiei Ion C. Brătianu, Așezământul Cultural "Ion C. Brătianu", vol.XXI, vol. XXVI, vol. XXVII, București, Imprimeriile "Independența",1933, 1934.
• xxx, Vintilă Brătianu. Scrieri și cuvântări, București, 1940

Legături externe

• Olivia Tulbure, PRIMAR DE BUCUREȘTI Cine-a fost dezvoltatorul imobiliar care i-a forțat pe bucureșteni să se spele și pe subalterni să nu ia șpagă?, în Adevărul de Seară, 15 aprilie 2011,[9], accesat la 20.04.2013
• Centrul de Cultură „Brătianu”, [10]
• Biblioteca Județeană „Antim Ivireanu” Vâlcea, Vintilă I. Brătianu, în colecția „Personalități naționale și internaționale în trecere prin Vâlcea”, nr. 9, 2012, [11], accesat la 20.04.2013
• Mircea Dumitriu, Vintilă I.C. Brătianu - o personalitate complexă, un reformator, în România Liberă, 22 Aprilie 2006
• Mircea Dumitriu, Fascinanta lume a Brătienilor, în România Liberă, 10 Iulie 2009, [12], accesat la 26.04.2013
• Horia Dumitru Oprea, Vintilă Brătianu – „Eu mă duc, mă prăpădesc”, [13], accesat la 20.04.2013