Viaductul din Brusio
| Viaductul din Brusio | |
 Expresul Bernina pe viaduct | |
| 46°15′14″N 10°07′40″E / 46.25389°N 10.12778°E | |
| Nume oficial | Viadotto elicoidale di Brusio |
|---|---|
| Traversat de | Rhaetian Railway |
| Locație | Brusio, Elveția |
| Întreținut de | Rhaetian Railway |
| Tip | Pod în arcuri, viaduct |
| Număr de deschideri | 9  |
| Lungime | 115,8 m[1] |
| Înălțime | 17 m |
| Construcție | |
| Material | Piatră |
| Utilizare | |
| Prezență online | |
Viaductul din Brusio (italiană Viadotto elicoidale di Brusio, germană Kreisviadukt Brusio) este un viaduct circular, în nouă arcuri, din piatră, de cale ferată în apropiere de Brusio, Elveția. El este inclus în Patrimoniul mondial UNESCO. [2]
Amplasare[modificare | modificare sursă]
Viaductul spiralat Brusio face parte din Linia Bernina și este situat între Brusio și Campascio. El este în imediata apropiere la sud de Brusio, și la aproximativ 54 km de la St. Moritz.[3]
Istoric[modificare | modificare sursă]
Viaductul a fost deschis pe 1 iulie 1908, odată cu darea în exploatare a segmentului de cale ferată Tirano–Poschiavo, parte a liniei Bernina.[4]
Viaductul spiralat a fost necesar la sud de Brusio pentru a limita gradul de înclinare a caii ferate la maximul admisibil de 7%, astfel încât trenul să nu alunece la vale, sau să fie de necontrolat în coborâre.[5]
În 1943, întreaga Linie Bernina a fost preluată de compania Rhaetian Railway, care deține viaductul până în prezent.
Date tehnice[modificare | modificare sursă]
Viaductul spiralat are o lungime de 115,8 m, înălțimea de 17 m și constă din 9 arcuri a câte 10,8 m.[1] Rază orizontală de curbatură este de 70 m, iar uncghiul de înclinație este de 7%. Ecartamentul are 1 metru, și electrificarea e de 1000 V de curent electric continuu.
Galerie[modificare | modificare sursă]
_in_Brusio.jpg)
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c „Kreisviadukt Brusio”. Brueckenweb.de. Accesat în .
- ^ Kanton Graubünden - KGS-Inventar, Liste der B-Objekte, Stand: 01.01.2013 Arhivat în , la Wayback Machine.
PDF
- ^ Moser & Pfeiffer 2004, p. 50–51..
- ^ Moser & Pfeiffer 2004, p. 50..
- ^ Moser & Pfeiffer 2004, p. 51..
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Belloncle, Patrick, Le chemin de fer Rhétique, 1889-1999, Les Editions du Cabri, Switzerland, ISBN 2-908816-45-8 fr
- Moser, Beat; Pfeiffer, Peter (). Die RhB. Teil 2: Berninabahn • St. Moritz – Tirano [The RhB. Part 2: Berninabahn • St. Moritz – Tirano]. Eisenbahn Journal Special-Ausgabe 2/2004. Fürstenfeldbruck: Eisenbahn Journal. ISBN 3896101285.
- Widmer, Markus, Eisenbahnbrücken, transpress, Stuttgart (Germany), ISBN 3-344-71019-2 de
