Veninul păianjenilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Organele afectate de veninul păianjenilor
Atenție vezi:Wikipedia:Avertizare medicală

Jumătate din păianjenii întâlniți în fiecare zi posedă chelicere suficient de puternice pentru a străpunge pielea umană. Aproximativ 98-99% din mușcăturile înregistrate pot fi considerate inofensive sau puțin periculoase[1]. Însă majoritatea păianjenilor au glande veninose, conținutul cărora sunt eliminate în timpul mușcăturii. În unele cazuri mușcăturile sunt urmate de intoxicarea organismului și chiar moarte. Au fost semnalate și cazuri când prin mășcături au fost transmise și unele bacterii infecțioase sau virusuri (cum ar fi virusul Nilului de Vest)[2][3]. Numai trei genuri de păianjeni sunt cunoscute ca neveninoase, complet lipsit de glande de venin: Philoponella, Uloborus (fam. Uloboridae), Holarchaea (fam. Holarchaeidae) și un gen din fam. Liphistiidae. Totuși, ei prezintă chelicere capabile să penetreze pielea, provocând dureri. Nu toate mușcăturile sunt însoțite de injectarea veninului și nu fiecarei specie are venin ce poate duce la deces. Cosecințele mușcăturii depind de specie, cantitatea de venin injectată, vârsta persoanei, starea sănătății ei etc. Se consideră periculos acel păianjen, care injectează cantitaea letală de venin la o singură înțepare. În funcție de țesutul și organul afectat, veninul se clasifică în două categorii: neurotoxic - atacă sistemul nervos, și necrotic - afectează țesuturile ce înconjoară locul mușcat.

Venin neurotoxic[modificare | modificare sursă]

Mjoritatea păianjeni veninoși posedă venin neurotoxic, felul în care veninul afectează sistemul nervos diferă de la o specie la alta[4].

  • Veninul păianjenilor din genul Latrodectus (Văduva neagră) conține component cunoscut sub numele de latrotoxină, care provoacă dereglări ale sistemului nervos, contracții musculare, creșterea tensiunii arteriale, salivția excesivă etc[5].
  • Reprezentanții fam. Hexathelidae și Păianjenul-șoarece conțin venin care accelerează activitatea neurală, ceea ce împiedică activitatea normală a organismului.

Venin necrotic[modificare | modificare sursă]

Necroza pielei provocată de muşcătura unui păianjen

Păianjenii care posedă venin necrotic se găsesc în familie Sicariidae, o familie care include păianjeni din gen. Loxosceles și Sicarius. Păianjeni din această familie conțin sphingomyelinaza D, ce căuzează necroza pielei[6]. Dintre aceștia Loxosceles reclusa este unul din cei mai veninoși. Mușcăturile ale acestor păianjeni provoacă necroză locală sau insuficiență renală, iar în unele cazuri, și moartea[7].
Consecințe foarte severe apar și atunci când veninul se răspândește în organism. Simptome relativ "ușoare" ale intoxicării cu venin necrotic include greață, vărsături, febră, erupții cutanate, dureri musculare și în articulații, uneori, apare hemoliza, coagularea intravasculară a sângelui[8].

Tratament[modificare | modificare sursă]

Tratamentul se administrează în depedență de specia păianjenului. Aceasta cere determinarea exactă a speciei, pentru un tratament cât mai eficient. Din acest motiv, este preferabil să capturăm păianjenul viu. Păianjenul mort este greu de-l indentificat. Însă, instituțiile medicale nu despun de specialiști din domeniu și aplicarea acestor recomandări este imposobilă. Și-n plus, rareori păianjenul poate fi prins. Totuși, în regiunele unde mușcăturile de păianjeni sunt dese și situația economică este favorabilă, spitalele dispun de specialiști.
Tratamente pentru înțepături minore, este ca pentru orice rană. Rana ar trebui lăsată să sângereze pentru a evita pătrunderea unor substanțe nocive (majoritatea rănilor nu vor sângera, deoarece acestea sunt foarte de mici în diametru)[9] și tratată cu diferite antiseptice. În caz că apar semne de infecție se recomanda consultarea medicului.
În caz mușcăturilor de păianjeni otrăvitori este necesar de a solicita cât mai urgent medicul. Tratamentul poate să includă administrarea de dapsonă, antihistamine, antibiotice, dextran, glucocorticoizi, heparină, nitroglicerină, interveție chirurgicală, cel mai des se folosește antidotul. Aceste preparate sunt prescrise în funcție de experiența mediclului dat[10].

  • Dapsona este frecvent utilizat în Statele Unite și Brazilia, pentru tratarea necrozei. În prezent ea nu este recomandă[11].
  • Antibioticele sunt folosite doar în cazurile când se manifestă vreo infecție[11].
  • Studiile au arătat că intervenția chirurgicală este ineficientă și poate agrava rezultatul[12].
  • Nitroglicerina poate fi eficace la dilatarea vaselor. Îngustarea vaselor sangvine, provocată de venin, contribuie la apariția necrozei și ,logic, nitroglicerina ca vasodilator ar trebui să prevină necroza . Cu toate acestea, savanții încă nu au găsit un consens cu privința nitroglicerinei[13].
  • Utilizarea antidotului este cel mai frecvent indicat, în special în cazul veninului neurotoxic al genurilor Latrodectus, Atrax,, Phoneutria și a altor păianjeni[14][15].

Cei mai periculoși păianjeni aparțin genurilor:

Utilizarea veninului de către oameni[modificare | modificare sursă]

Veninul păianjenilor ar putea fi o alternativă, mai puțin poluantă, pesticidelor. Veninul fiind mortal pentru insecte este inofensiv (veninul unor specii) pentru majoritatea vertebratelor[16].
În prezent au început cercetările privind utilizarea veninului în medicină, la tratarea aritmiei cardiace[17], bolii Alzheimer[18], accidentelor vasculare cerebrale[19], distrofiei musculare[20] și disfuncțiilor erecției[21].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Spider Bite First Aid”. firstaidkits.org. http://www.firstaidkits.org/spider-bites.asp. Accesat la 23 august 2007. 
  2. ^ Schneider BS, McGee CE, Jordan JM, Stevenson HL, Soong L, Higgs S (2007). "Prior exposure to uninfected mosquitoes enhances mortality in naturally-transmitted west nile virus infection". PLoS ONE 2 (11): e1171. doi:10.1371/journal.pone.0001171. PMID 18000543
  3. ^ Punzo, Fred (1998). The Biology of Camel-Spiders. Kluwer Academic Publishers
  4. ^ Jiang L, Peng L, Chen J, Zhang Y, Xiong X, Liang S (June 2008). "Molecular diversification based on analysis of expressed sequence tags from the venom glands of the Chinese bird spider Ornithoctonus huwena". Toxicon : Official Journal of the International Society on Toxinology 51 (8): 1479–89. doi:10.1016/j.toxicon.2008.03.024. PMID 18482741
  5. ^ Diaz, James H (August 1, 2004). [["The global epidemiology, syndromic classification, management, and prevention of spider bites". American Journal of Tropical Medicine and Hygiene 71 (2): 239–250. PMID 15306718
  6. ^ Senff-Ribeiro A, Henrique da Silva P, Chaim OM, Gremski LH, Paludo KS, Bertoni da Silveira R, Gremski W, Mangili OC, Veiga SS (2008). "Biotechnological applications of brown spider (Loxosceles genus) venom toxins". Biotechnology Advances 26 (3): 210–8. doi:10.1016/j.biotechadv.2007.12.003. PMID 18207690.
  7. ^ Greta J. Binford and Michael A. Wells (2003). "The phylogenetic distribution of sphingomyelinase D activity in venoms of Haplogyne spiders" (pdf). Comparative Biochemistry and Physiology Part B 135: 25–33
  8. ^ Wasserman G (2005). "Bites of the brown recluse spider.". N Engl J Med 352 (19): 2029–30; author reply 2029–30. doi:10.1056/NEJM200505123521922. PMID 15892198
  9. ^ Wilkerson, James A., M.D. (1967). Medicine for Mountaineering, Seattle. p. 50
  10. ^ Swanson D, Vetter R (2005). "Bites of brown recluse spiders and suspected necrotic arachnidism.". N Engl J Med 352 (7): 700–7. doi:10.1056/NEJMra041184. PMID 15716564
  11. ^ a b Bryant S, Pittman L (2003). "Dapsone use in Loxosceles reclusa envenomation: is there an indication?". Am J Emerg Med 21 (1): 89–90. doi:10.1053/ajem.2003.50021. PMID 12563594.
  12. ^ Rees R, Altenbern D, Lynch J, King L (1985). "Brown recluse spider bites. A comparison of early surgical excision versus dapsone and delayed surgical excision". Ann Surg 202 (5): 659–63. PMID 4051613.
  13. ^ Lowry B, Bradfield J, Carroll R, Brewer K, Meggs W (2001). "A controlled trial of topical nitroglycerin in a New Zealand white rabbit model of brown recluse spider envenomation". Ann Emerg Med 37 (2): 161–5. doi:10.1067/mem.2001.113031. PMID 11174233.
  14. ^ Espino-Solis GP, Riaño-Umbarila L, Becerril B, Possani LD (March 2009). "Antidotes against venomous animals: state of the art and prospectives". Journal of Proteomics 72 (2): 183–99. doi:10.1016/j.jprot.2009.01.020. PMID 19457345.
  15. ^ Isbister G, Graudins A, White J, Warrell D (2003). "Antivenom treatment in arachnidism". J Toxicol Clin Toxicol 41 (3): 291–300. doi:10.1081/CLT-120021114. PMID 12807312.
  16. ^ Spider Venom Could Yield Eco-Friendly Insecticides”. National Science Foundation (USA). http://www.nsf.gov/discoveries/disc_summ.jsp?cntn_id=100676&org=NSF. Accesat la 11 octombrie 2008. 
  17. ^ Novak, K. (2001). „Spider venom helps hearts keep their rhythm”. Nature Medicine 7 (155): 155. doi:10.1038/84588. 
  18. ^ Lewis, R.J., and Garcia, M.L. (1 octombrie 2003). „Therapeutic potential of venom peptides” (PDF). Nature Reviews Drug Discovery 2: 790–802. doi:10.1038/nrd1197. http://imb.uq.edu.au/download/large/Venom_therapeutics.pdf. Accesat la 11 octombrie 2008. 
  19. ^ Bogin, O. (Spring 2005). „Venom Peptides and their Mimetics as Potential Drugs” (PDF). Modulator (19). http://www.alomone.com/System/UpLoadFiles/DGallery/Docs/Venom%20Peptides%20and%20their%20Mimetics%20as%20Potential%20Drugs.pdf. Accesat la 11 octombrie 2008. 
  20. ^ Distrofia musculară ar putea fi ameliorată printr-o metodă neobișnuită. Descopera.ro, 19 iulie 2012.
  21. ^ Andrade E, Villanova F, Borra P, et al (1 iunie 2008). „Penile erection induced in vivo by a purified toxin from the Brazilian spider Phoneutria nigriventer”. British Journal of Urology International 102 (7): 835–7. doi:10.1111/j.1464-410X.2008.07762.x. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]