Vasile Ursu Nicola

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la personajul istoric Horea. Pentru alte sensuri, vedeți Horea (dezambiguizare).
Vasile Ursu Nicola
(Horea)
(1731-1785)

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, (n. 1731 la Arada, azi Horea - d. 28 februarie 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. A fost un țăran ager la minte,[1] care a făcut serviciul militar în Austria, unde a învățat limba germană.[necesită citare] Horea a jucat un rol important în declanșarea revoltei din 1784. Revolta a început în satele Curechiu și Mestecăniș, extinzându-se apoi în părțile de vest ale Ardealului.[2] Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați.[3] Crișan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.[4]

Răscoala[modificare | modificare sursă]

În toamna anului 1784 moții se răscoală împotriva marilor proprietari de pământ din Munții Apuseni. Revendicările lor sunt în principal sociale și foarte avansate pentru epoca și statutul lor, precum desființarea iobăgiei și a claselor nobiliare, impozite plătite de către toți supușii coroanei austriece, devansând cu cinci ani principiile revoluției franceze de la 1789: Libertate, egalitate, fraternitate. Răscoala va căpăta după scurt timp accente de luptă națională împotriva clasei nobiliare maghiare. Răscoala se extindea extraordinar de repede în aproape toată Transilvania,[2] dar în doar câteva săptămâni este înăbușită, în principal de către nobilii maghiari.

Pe 14 decembrie 1784 Horea decide să întrerupă lupta și să se ascundă până în primăvara anului 1785, când dorea să reia răscoala. Se ascunde împreună cu Cloșca, în pădurile din jurul satului său natal, Albac, însă sunt capturați de trupele austriece pe 27 decembrie 1784.[5] Printre trădători se numărau iobagi din zonă și se pare că unii îi erau rude. La o lună după prinderea lui Horea și Cloșca a fost capturat și Crișan, al treilea conducător al răscoalei tărănești.

În continuare prezentarea continuă cu veștmintele lui Horea, care arată că era îmbrăcat cu suman negru, împodobit pe margini cu cusături vinete, și cioareci strâmți, cojoc de piele de oaie și căciulă neagră.

Horea și Cloșca au fost întemnițați în cetatea Alba Iulia și supuși interogatoriilor, în special pentru că nobilii maghiari doreau să afle cum s-a propagat răscoala atât de repede și pe întindere atât de mare. Interogatoriul a constat din 118 întrebări, dar cei doi capi ai răscoalei au refuzat să mărturisească sau au negat orice legătură cu răscoala iobagilor români. În perioada 28 ianuarie - 24 februarie 1875 Horea și Cloșca au fost interogați în șase rânduri, dar anchetatorii nu au obținut nimic.

Pentru ca românii să se poată convinge că fruntașii răscoalei au fost prinși, Horea și Cloșca au fost purtați timp de câteva săptămâni prin satele revoltate. Ruta convoiului care i-a expus românilor pe Horea și Cloșca capturați a urmat următorul traseu: la dus, Alba Iulia-Vințu de Jos-Șibot-Orăștie-Deva, iar la întoarcere Șoimuș-Rapolt-Bobâlna-Geoagiu-Inuri-Vurpăr-Alba Iulia. Cei doi au fost transportați fiecare într-un car, escortați de 40 husari din Regimentul de Toscana și 35 soldați din Regimentul Orosz.

Moartea[modificare | modificare sursă]

Condamnat la moarte, Horea a fost tras pe roată pe 28 februarie 1785, alături de Cloșca, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia. Horea și-a scris testamentul pe 25 februarie 1785, în celula în care era deținut, documentul fiind scris de preotul Nicolae Rațiu.

Aceasta a fost ultima execuție prin tragere pe roată din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, după acest eveniment pedeapsa fiind abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzați Horea și Cloșca, codul penal austriac prevedea pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată. S-a vrut însă să se înspăimânte cât mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această condamnare extrem de dură, rezervată în mod normal doar tâlharilor și ucigașilor.

Primul a fost executat Cloșca, iar al doilea Horea. Dacă Cloșca a fost torturat cu cruzime extremă, primind multiple lovituri cu roata până când i s-a dat lovitura de grație, Horea a primit doar o lovitură care i-a fracturat unul dintre picioare, apoi a fost ucis imediat cu o lovitură în piept.[4] Corpurile lor au fost mai apoi despicate în mai multe bucăți și au fost expuse în diferite sate și orașe din Ardeal[5] unde s-a manifestat răscoala iobagilor români, cu scopul de a-i teroriza pe aceștia și a-i descuraja de la viitoare acțiuni de acest gen. Fără a putea fi confirmat dintr-o sursă sigură, se spune că mâna dreaptă a lui Horea ar fi fost expusă pe Gorunul lui Horea de la Țebea, acesta fiind unul dintre locurile unde Horea ar fi ținut sfat cu răsculații. Mâna ar fi fost ulterior îngropată la rădăcina gorunului.[5]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vasile Ursu Nicola

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Giurescu, p. 290
  2. ^ a b Giurescu, p. 291
  3. ^ Giurescu, p. 292
  4. ^ a b Giurescu, p. 293
  5. ^ a b c http://www.ziare.com/cultura/documentar/rascoale-romanesti-rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-1043315

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Constantin C. Giurescu Istoria românilor, vol III, București: Editura Bic All, 2007, ISBN 978-973-571-710-0
  • David Prodan - Răscoala lui Horea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, volumele I-II
  • Ion Rusu Abrudeanu - Moții, calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit, 1924
  • Magazin istoric - Anul II, nr. 7-8 (16-17), iulie-august 1968
  • Magazin istoric - Anul XIX, nr. 2 (215), februarie 1985
  • Magazin istoric - Anul II, nr. 10 (19), octombrie 1968

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Horea în publicistica românească de acum un veac, Nicolae Edroiu, Editura Dacia, 1985

Legături externe[modificare | modificare sursă]