Vikingi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Varegi)
Salt la: Navigare, căutare
Navigatori danezi înaintea invadării Angliei.

Vikingii sau normanzii au fost comercianți, exploratori și războinici scandinavi care, în perioada 700-1050, au dominat jumătatea nordică a Europei. După unele izvoare istorice, vikingii ar fi atins chiar coasta Americii de Nord. Vikingii erau cunoscuți sub numele de varegi, de către slavii de răsărit, de bizantini și de arabi.

Curajul și cruzimea lor în luptă sunt binecunoscute, însă trebuie menționat că vikingii aveau și ocupații pașnice, precum comerțul și construirea de așezări (colonizare).

Inițial, vikingii s-au așezat ca agricultori în regiunile de coastă. Mai târziu, folosind superioritatea lor în construirea corăbiilor și arta navigației, încep să practice pirateria de-a lungul coastelor mărilor, urcând și pe cursul unor fluvii, fiind numiți "vikingi" între anii 793 și 1066. Datorită îndrăznelii lor, vikingii erau adversari temuți, care prin acțiunile lor de pradă au răspândit teamă și panică în rândurile populațiilor băștinașe.

Azi[Când?] s-a ajuns la concluzia că vikingii au părăsit regiunile nordice, cu o climă aspră, ca să se așeze în Europa apuseană, mai bogată și cu o climă mai blândă. Istorisirile despre bogățiile Europei au atras vikingii, care erau săraci, ducând în nord o viață modestă, aspră.

Deși este răspândită imaginea vikingilor purtând coifuri cu coarne, nu există nicio dovadă istorică a acestui presupus obicei. În schimb, se știe că alt popor nordic din Epoca Bronzului folosea astfel de coifuri.[necesită citare]

Vikingii au profitat de conflictele interne din Europa pentru a-și extinde activitatea în alte teritorii, Astfel, după moartea lui Ludovic cel Pios, împăratul francilor, în 840, fiul său Lothar I a solicitat sprijinul unei flote vikinge în lupta pentru putere pe care o ducea împotriva fraților săi. Vikingii și-au dat seama că nobilii franci erau dispuși să le plătească sume bogate pentru a-i împiedica să-i atace, făcând astfel ținuturile lor o țintă irezistibilă pentru raidurile vikinge.

Cucerirea Insulelor Britanice[modificare | modificare sursă]

Finds from a priestess' grave.jpg

De la mijlocul secolului al-IX-lea, Irlanda, Scoția și Anglia au devenit obiective majore pentru vikingi. Vikingii au preluat controlul asupra insulelor din nordul Scoției (Shetland și arhipelagului Orkney), Insulele Hebride și o mare parte a Scoției continentale. Ei au fondat în Irlanda primele orașe comerciale: Dublin, Waterford, Wexford, Wicklow și Limerick, și au utilizat baza lor de pe coasta irlandeză pentru a lansa atacuri în Irlanda și în Marea Irlandei și în Anglia. Când regele Carol cel Pleșuv a început să apere Vestul Franciei mai energic în 862, fortificând orașe, mănăstiri, râuri și zonelor de coastă, forțele vikinge au început să se concentreze mai mult asupra Angliei decât Frankia.

În valul de atacuri vikinge în Anglia după 851, doar un singur regat - Wessex - a fost capabil să reziste cu succes. Armatele vikinge (cea mai mare parte daneză) a cucerit East Anglia și Northumberland și a dezmembrat Mercia, în timp ce în 871, Regele Alfred cel Mare din Wessex a devenit rege doar pentru a învinge în mod decisiv o armată daneză în Anglia. Renunțând la Wessex, danezii s-au stabilit la nord, într-o zonă cunoscută sub numele de "Danelaw". Mulți dintre ei au devenit fermieri și comercianți și s-au stabilit la York, ca un oraș de frunte mercantil. În prima jumătate a secolului X, armatele engleze conduse de descendenții lui Alfred de Wessex au început recucerirea zonelor scandinave din Anglia, ultimul rege scandinav, Erik Bloodaxe, fiind expulzat și ucis în 952, unind cele șapte regate engleze într-un singur regat.

În 1070 au ocupat sudul Italiei și Sicilia. Ulterior, s-au stabilit în Islanda, locul de pornire în aventura de peste ocean.

Incursiunile vikingilor în secolele VIII-X.

Așezările vikinge din Europa și dincolo de ocean[modificare | modificare sursă]

Christian-krohg-leiv-eriksson.jpg

Între timp, armatele vikingilor au rămas active pe continentul european de-a lungul secolului al IX-lea, jefuind brutal Nantes (pe coasta franceză), în 842 și au atacat orașele ca Paris, Limoges, Orleans, Tours și Nimes. În 844, vikingii au luat cu asalt Sevilia (fiind apoi controlate de arabi), în 859, au jefuit Pisa, deși o flotă arabă le-a afectat drumul de întoarcere spre nord. În 911, împăratul franc de Vest a acordat Rouen și teritoriile din jur prin tratatul cu o căpetenie vikinga numit Rollo în schimbul păcii și încetării raidurilor. Această regiune din nordul Franței este acum cunoscută sub numele de Normandia, sau "țara nordicilor." Excelenți marinari și neguțători, s-au aventurat în depărtări până la Constantinopol și Bagdad în căutare de cuceriri și schimburi comerciale.

Varegii sosesc pe mare

În est, erau cunoscuți sub numele de varegi, care au invadat Europa de Est și Rusia de azi (nume derivat din "Rus", popoarele slave au folosit numele pentru invadatorii scandinavi), începând din secolul VIII, folosind metode similare cu cel al danezilor și omologiilor norvegieni din vest.

Au creat noi rute comerciale la sud de Volga și Nipru și au fondat orașe-state: Kiev și Novgorod. Vikingii au avut, de asemenea, contacte extinse cu Constantinopolul: unii varegi chiar au servit ca gardă de elită pentru împărații bizantini.

Monedă reprezentându-ul pe Knut cel Mare. Monedele vikinge bătute în sec. IX-XI erau din argint sau aur veritabil

În secolul al IX-lea, scandinavii (norvegienii, în principal) au început să colonizeze Islanda, o insula din Atlanticul de Nord, unde nimeni nu s-a stabilit în număr mare. Prin secolul X, unii vikingi (inclusiv faimosul Erik cel Rosu) s-au mutat chiar mai departe spre vest, până la Groenlanda. Potrivit istorisirilor islandeze târzii, unii dintre primii coloniști vikingi din Groenlanda (se presupune că au fost conduși de norvegianul Leif Eriksson, fiul lui Erik cel Roșu), au fost primii europeni care au descoperit și explorat America de Nord. Au numit locul de debarcare Vinland (terenul vinului sau a strugurilor), au construit o așezare temporară L'Anse aux Meadows, în zilele noastre numită Newfoundland. S-ar părea ca nu au format așezări permanente.

BP10-7At10-15195

Dominația daneză[modificare | modificare sursă]

U 240, Lingsberg.JPG

Sub domnia regelui Harald Bluetooth la mijlocul secolului X, Danemarca puternică, unificată și creștinată a marcat începutul apogeului vikingilor. Scară largă a raidurilor, de multe ori organizate de liderii regali, au lovit coastele Europei și, în special Anglia. Fiul rebel al lui Harald, Sven Forkbeard, a condus raidurile vikingilor în Anglia în 991 și a cucerit întregul regat în 1013; l-a trimis în exil pe regele Ethelred. Sven a murit în anul următor, fiind succedat de fiul său Knut (sau Canute) să formeze un imperiu scandinav (cuprinzând Anglia, Danemarca, și Norvegia) pe Marea Nordului.

După moartea lui Knut, ambii fii l-au succedat, dar au murit în 1042 și Edward Confesorul, fiul regelui precedent (non-danez), s-a întors din exil și a recâștigat tronul englez de la danezi. La moartea sa (fără moștenitori) în 1066, Harold Godwinesson, a pus ochii pe tron. Armata lui Harold a fost capabilă să învingă o invazie condusă de ultimul mare rege viking - Harald Hardrada al Norvegiei - de la Stamford Bridge, lângă York, dar a fost învins de forțele lui William, Duce de Normandia (el însuși un descendent al coloniștilor scandinavi din nordul Franței) doar câteva săptămâni mai târziu. Încoronat ca rege al Angliei în ziua de Crăciun în 1066, William a reușit să-și păstreze coroana împotriva provocărilor daneze viitoare .

Sfârșitul vikingilor[modificare | modificare sursă]

Evenimentele din 1066 din Anglia au marcat în mod radical sfârșitul epocii vikingilor. Până în acel moment, toate regatele scandinave erau creștine, și ceea ce a mai rămas din "cultura" vikingilor a fost absorbită în cultura Europei creștine. Astăzi, semne ale moștenirii vikinge pot fi găsite în cea mai mare parte ca fiind originile scandinave ale vocabularului și toponomiei în domeniile în care s-au așezat, inclusiv in nordul Angliei, Scoției și Rusia. În Islanda, vikingii au lăsat o organizație extinsă de literatură de specialitate, saga islandeză, în care au sărbătorit cele mai mari victorii ale trecutului lor glorios.

Mărturii[modificare | modificare sursă]

Când era incinerat un șef viking, trupul lui era depus pe o corabie, împreună cu bunurile ce îi aparținuseră și care îi erau necesare în viața următoare, și de obicei era sacrificată o sclavă tânără. Corabia era incendiată de către o rudă apropiată a decedatului, de obicei fiul, care era complet dezbrăcat, simbol al faptului că aşa ne naștem și așa părăsim această viață.

În secolul al X-lea, Ahmad ibn Fadlan, diplomat arab, a scris în jurnalul Risala, mărturii legate de modul de viață al scandinavilor.Le-a descris înfățișarea, aceștia fiind Înalți ca niște palmieri, blonzi, cu piele roșcată (...) toți sunt tatuați de la vârfurile degetelor până la gât cu figuri misterioase de culoare neagră sau verde. , vestimentația: păreau să nici nu simtă frigul puternic de afară, pentru ca nu purtau nici tunici, nici caftane, ci doar un vesmânt care le acoperea o parte a corpului, lăsându-le o mana libera, precum și armamentul: Fiecare bărbat poartă la brâu un topor, o sabie și un cuțit lung, de care nu se desparte niciodată. Săbiile sunt uriașe și gravate asemenea săbiilor france.; dar scria și despre igiena acestora: Deși nordicii sunt gazde desăvârșite, sunt cele mai murdare creaturi ale Domnului. Nu au nici o rușine în a urina în văzul tuturor și par a nu se spăla niciodată. Nu se îmbăiază după ce au relății intime cu femeile lor și nici măcar nu își spală mâinile după ce mănâncă. Sunt ca niște măgari sălbatici. Pentru a se spală, recurg la cea mai murdară și mai obscenă modalitate posibilă. O sclavă aduce un bazin uriaș cu apă pe care îl oferă mai întâi stăpânului ei. Acesta își spală mâinile, fața și părul, după care își curăță gâtul și nările în aceeași apă. Apoi sclava oferă vasul următorului bărbat care face aceleași lucruri. Toți nordicii repetă aceleași gesturi, în același bazin.

Oseberg ship

Ahmad ibn Fadlan scria că în ciuda obiceiurilor necivilizate, avea admirație față de negustori de sclavi și blănuri veniți din ținuturile înghețate ale nordului și față de impunătoarele lor corăbii împodobite cu capete de dragon, numite drakkare.

De asemenea, a descris ceremoniile funerare la vikingi: Mi s-a spus ca bărbatul decedat era unul dintre cei mai importanți membri ai comunității. Corpul său a fost coborât într-o groapă deasupra căreia a fost așezat un acoperiș. El trebuia să rămână astfel timp de 10 zile, până urma să fie scos și ars într-una dintre corăbii, alături de sclava sa preferată. Averea sa era împărțită în trei părți: una pentru familie, cealaltă pentru cei care se ocupau de funeralii în timp ce a treia parte era folosită pentru a procura băuturi pentru bărbații tribului. Aceștia se intoxicau cu băutura zi și noapte până când corpul decedatului urma să fie incinerat. Se întâmpla ca unul dintre ei să moară în timpul banchetului din cauza exceselor. Atunci averea sa era împărțită în același mod, iar funeraliile continuau.

Sclavelor care se ofereau să moară li se ofereau cele mai bune țesături și ornamente, acestea trebuia să treacă prin patul tuturor căpeteniilor, ca semn de respect pentru cel decedat. Atitudinea fetei, care bea alături de bărbați, cânta și se oferea acestora fără nicio urmă de remușcare îl uluia pe ambasadorul arab.

După ce au îndepărtat acoperișul de lemn și de pământ, au așezat corpul acestuia într-o corabie în jurul căreia construiseră o structură asemănătoare cu un cort. În jurul său au așezat recipiente cu băutură, coșuri cu fructe și plante. Pe urmă au ales un câine pe care l-au tăiat în două și l-au aruncat în corabie. Apoi i-au așezat căpeteniei armele pe lângă corp. Au adus doi cai pe care i-au alergat până au asudat și care, la fel, au fost tăiați în bucăți și depuși lângă cel mort. Au mai sacrificat o găina și un cocoș pe care, de asemenea le-au aruncat pe vas. Apoi a venit rândul fetei, care a fost ucisă de o bătrână pe care o numeau Îngerul Morții.

„Voi arabii sunteți niște netoți”, mi-a spus acela. „De ce?”, l-am întrebat. „Pentru ca îi purtați pe cei care spuneți ca îi iubiți și îi onorați cel mai mult, și îi puneți în pământ acolo unde vor fi devorați de târâtoare. Noi îi ardem pentru a ajunge cât mai repede în Paradis”, apoi începu să râdă puternic. Atunci când l-am întrebat care este motivul bucuriei sale, mi-a răspuns:”Din dragoste pentru el, Stăpânul nostru a trimis vântul pentru a-l primi cât mai repede.” Într-adevăr, în cel mai scurt timp, din corabie, căpetenie și fată nu mai rămăsese decât cenușa. Pe locul acela au ridicat o movila de pământ pe care au așezat o tableta de lemn cu numele acelui rege. Apoi au plecat cu toții.

Arme[modificare | modificare sursă]

Săbii vikinge
BP10-7At10-15191

Cunoștințele noastre despre arme și armuri din epoca vikingilor se bazează pe descoperirile arheologice relativ rare, reprezentarea în imagini, și într-o anumită măsură cu privire la legendele din saga nordica și legile nordice înregistrate în secolul al XIII-lea. Conform obiceiului, toți oamenii liberi nordici au fost nevoiți să aibă arme proprii și le-a fost permis să le poarte tot timpul. Aceste arme identificau statutul social al unui viking: un viking bogat ar avea un ansamblu complet de un coif, scut, cămașă de zale și sabia. Un viking tipic ar fi avut mai probabil pentru a lupta o suliță, scut și un pumnal. Arcurile au fost utilizate în etapele de deschidere de lupte pe uscat și pe mare, dar ele tind să fie considerate mai puțin "onorabile" decât luptele corp-la-corp. Vikingii au fost relativ neobișnuiți pentru acea perioadă în utilizarea lor de topoare ca armă principală în bătălie. Húscarlii, Garda de elita al Regelui Knut (și mai târziu regele Harold al II-lea) erau înarmați cu topoare, scuturi și căști de protecție de metal ușoare. În luptă vikingii se crede ca s-au angajat în stilul dezordonat de lupte frenetice și furioase, fiind atât de curajoși că au fost numiți bersekeri. Acea stare mentală s-ar fi datorat proprietăților psihoactive provocate de ciuperci halucinogene sau cantităților masive de alcool consumate.

Credințele religioase ale vikingilor[modificare | modificare sursă]

Mårten Eskil Winge - Tor's Fight with the Giants - Google Art Project.jpg

Conform izvoarelor runice și celor arheologice, vikingii credeau în mai mulți zei. Ei credeau că lumea este de fapt un stejar denumit Yggdrasil care cuprinde 9 lumi (planete). Asgard era tărâmul zeilor cunoscuți drept Aesir, iar Walhalla era sala de petreceri unde intrau războinicii vikingi de după moarte pentru a celebra și sărbători pe nesăturate.

  • Regele zeilor era Odin și conducătorul Asgardului, care și-a sacrificat ochiul pentru a obține cunoștiințe. Corbul era simbolul său căci reprezenta "ochiul și urechile" sale.
  • Thor era fiul lui Odin și zeul cerului. El guverna tunetele, fulgerele, vânturile și furtunile cu ciocanul său.
  • Freyr - zeul ploii, soarelui, recoltelor și fertilității.
  • Frigg - soția lui Odin și regina Asgardului. Era zeița maternală.
  • Baldur - zeul luminii, al bucuriei, al purității, al frumuseții și al inocenței. Datorită măreției și frumuseții lui, toate forțele naturii au hotărât să nu îl rănească, în afară de vâsc. Diabolicul zeu Loki s-a folosit de această slăbiciune și el l-a omorât pe Baldur.
  • Loki - zeul focului, magiei și al metamorfozei.
  • Walkirii - creaturi inaripate care aduceau sufletele războinicilor morți în Valhalla.

Migdardul era considerat ca fiind tărâmul oamenilor, care a fost construit din trupul gigantului primordial, Ymir, și este înconjurat de un ocean imposibil de străbătut, în care trăiește șarpele Jormungand. Helheim era cea de-a noua lume și reprezentă infernul, unde sufletele vikingilor care n-au murit eroic se duceau.

Vikingii credeau că lumea are și un început și un sfârșit, pe care îl numeau Ragnarok. Credeau că sfârșitul va veni atunci când va veni o eră glaciară, când fiara Fenris îl va înghiți pe Odin și șarpele Jormungand îl va ucide pe Thor. Se spune că după Ragnarok un nou pământ va răsări, verde, frumos și îmbelșugat.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]