Un comisar acuză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un comisar acuză

Afișul filmului
Titlu originalUn comisar acuză
Genacțiune, istoric
RegizorSergiu Nicolaescu
ScenaristSergiu Nicolaescu
Vintilă Corbul
Eugen Burada
Mircea Gândilă
ProducătorNicolae Codrescu (directorul filmului)
Beno Meirovici (producător delegat)
StudioCasa de Filme Unu
DistribuitorRomâniafilm
Director de imagineAlexandru David
MontajDragoș Witkovski
Dan Naum
Suneting. Anușavan Salamanian (coloană sonoră)[1]
MuzicaRichard Oschanitzky
Scenografiearh. Marcel Bogos
CostumeOltea Ionescu
DistribuțieAmza Pellea
Gheorghe Dinică
Ion Besoiu
Jean Constantin
Emmerich Schäffer
Sergiu Nicolaescu
Premiera1 aprilie 1974
Durata109 min.
ȚaraRSR R.S. România
Locul acțiuniiBucurești  Modificați la Wikidata
Limba originalăromână
Precedat deDuelul
Urmat deRevanșa
Prezență online

Pagina Cinemagia
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Un comisar acuză este un film de acțiune românesc din 1974, regizat de Sergiu Nicolaescu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Amza Pellea, Ion Besoiu și Emmerich Schäffer.

Filmul ficționalizează câteva evenimente reale petrecute în noiembrie 1940 (masacrul de la Jilava, asasinarea profesorilor Nicolae Iorga și Virgil Madgearu), în perioada Statului Național-Legionar.[2] Comisarul Moldovan este însărcinat cu anchetarea unui masacru organizat în noiembrie 1940 de un comando legionar la închisoarea Viraga. Masacrul a avut ca țintă mai mulți adversari ai regimului politic de extremă dreaptă din România anului 1940, încarcerați la Viraga, printre care și un grup de activiști comuniști. Pentru a scoate adevărul la lumină, Moldovan trebuie să lupte nu doar cu Legiunea, ci și cu influenții protectori ai acesteia din sferele înalte ale puterii. Deși reușește să descopere adevărul și să-i ucidă pe legionarii care au participat la masacru, comisarul Moldovan este împușcat la finalul filmului pe dealul de la Mănăstirea Plumbuita.

La baza filmului stă o discuție a lui Sergiu Nicolaescu cu Traian Boeru, în care a fost reconstituit traseul parcurs de la momentul ridicării de la domiciliu a profesorului Iorga și până când acesta din urmă a fost găsit împușcat în pădurea Strejnic, alte informații fiind oferite de Alina Rioșanu și unchiul regizorului, comisarul Gheorghe Cambrea. Scenariul a fost scris de Sergiu Nicolaescu, Vintilă Corbul, Eugen Burada și Mircea Gândilă, după o idee a lui Sergiu Nicolaescu. Face parte din seria de filme cu Comisarul Miclovan/Moldovan, fiind precedat de Cu mâinile curate (1972) și Ultimul cartuș (1973) și urmat de Revanșa (1978). Filmul s-a bucurat de succes la public, fiind vizionat de 6.146.991 de spectatori și aflându-se pe locul 17 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile, dar și critic, fiind apreciate, printre atelele, interpretările lui Sergiu Nicolaescu, pentru care a primit Premiul pentru interpretare masculină al Asociației Cineaștilor din România, și Gheorghe Dinică, hazul produs de personajul Limbă și interpretarea cascadorului Mircea Pascu a legionarului Tănăsescu.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În secvențele de început ale filmului se specifică următoarele: „În toamna anului 1940, vîrfurile cele mai reacționare ale burgheziei și moșierimii, cu sprijinul Germaniei hitleriste, aduc la putere, în România, dictatura militaro-fascistă. Teroarea legionară se dezlănțuie odios. În acest timp, în întreaga țară, au loc acțiuni de masă, se desfășoară lupta antifascistă condusă de comuniști.”.

În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, în incinta închisorii Viraga pătrund mai multe mașini cu agenți ai Poliției Legionare conduși de comisarul Paraipan (Gheorghe Dinică). Pretextând că vor să inspecteze închisoarea, legionarii pătrund în celulele deținuților politici și, profitând de vacarmul creat, îi asasinează pe opozanții politici închiși acolo și se îndreaptă apoi spre celulele deținuților comuniști din subsolul închisorii. Auzind împușcăturile, gardienii militari ai închisorii deschid focul împotriva legionarilor, iar în acest timp un gardian îi eliberează pe cei opt deținuți comuniști printre care și muncitorul ceferist Pârvu (Amza Pellea). Aceștia din urmă fug, dar deținuții comuniști Pârvu și Lefter sunt prinși de polițiști.

Locotenentul Cristescu (Valeriu Arnăutu) de la închisoarea Viraga telefonează în miezul nopții la Poliția Capitalei, anunțându-l pe comisarul de serviciu Ilarie Bucur (Vasile Nițulescu), care-l anunță la rândul său pe prefectul Poliției Capitalei Vișan Năvodeanu (Ion Besoiu). Contrar dispozițiilor primite, comisarul Bucur anunță și parchetul civil. Între timp, legionarii conduși de Paraipan se deplasează la arestul Poliției Capitalei unde asasinează patru comisari de poliție arestați, iar la plecare îl iau cu ei pe comisarul Ghiță Petrescu (Marin Moraru), care refuzase să le deschidă celulele, împușcându-l în pădurea Balota. A doua zi, sunt găsiți împușcați profesorul Costin Mărgeanu (fost ministru) și profesorul Nicolae Jugu (istoric de renume mondial).

Pentru a inocula opiniei publice ideea că poliția își face datoria în mod corect, prefectul Năvodeanu și directorul general al poliției și siguranței Alexandru Dincă (Jean Lorin Florescu) hotărăsc să desemneze un comisar neafiliat politic pentru realizarea investigațiilor. Cei doi speră să mușamalizeze cazul, acreditând ideea că masacrul de la Viraga a fost consecința directă a evadării deținuților comuniști, iar celelalte asasinate au fost realizate de indivizi necunoscuți. Comisarul Tudor Moldovan (fiul unui muncitor ceferist care a murit în 1924) este însărcinat cu anchetarea masacrului de la Viraga și a asasinării celor patru deținuți din arestul Poliției Capitalei, precum și a profesorilor Mărgeanu și Jugu.

Persoanele implicate în evenimentele din acea seară sunt prea speriate pentru a-i explica lui Moldovan ce s-a întâmplat. Locotenentul Cristescu neagă faptul că a sunat la Poliția Capitalei, iar comisarul Ilarie Bucur fuge la Constanța de unde speră să fugă din țară. Amenințat că i se va ucide fetița, Bucur îi comunica totuși lui Moldovan că execuția a fost realizată de un grup de legionari condus de Paraipan, iar prefectul Năvodeanu era în legătură cu polițiștii legionari. Comisarul Bucur va fi ulterior împușcat de oamenii lui Paraipan, această execuție fiind observată de hoțul de buzunare Limbă (Jean Constantin), informator al poliției. Familia profesorului Jugu îl va recunoaște și ea pe Paraipan ca fiind șeful echipei de legionari care l-a răpit pe savant de la vila sa din Sinaia.

Prefectul Năvodeanu îl desemnează pe legionarul Tănăsescu (Mircea Pascu) ca ajutor al comisarului Moldovan, cu scopul de a-l ține sub urmărire. Muncitorul Pârvu îl informează pe comisar cum a decurs evadarea lor, anunțându-l că legionarii intenționează să-și consolideze puterea prin eliminarea opozanților politici și apoi să lupte cu grupul condus de generalul Ion Antonescu. Moldovan discută cu un avocat comunist pe nume Marin (Alexandru Dobrescu) cerându-i să-l ajute să-i demaște pe criminalii legionari. Comisarul este invitat la casa profesorului Stavru Naumescu (Emmerich Schäffer), senator legionar, iar acesta din urmă îi oferă 500.000 de lei pentru a închide dosarul. Moldovan îi ia și îi dă avocatului Marin, căruia i-l încredințează și pe fiul său, Ionuț.

Dându-și seama că Moldovan l-a tras pe sfoară, Naumescu îi cere lui Paraipan să-l lichideze. Comisarul îi dă dosarul cu rezultatele anchetei subsecretarului de stat Vicșoreanu, spunându-i că masacrul a fost săvârșit de un grup din Poliția Legionară pe care nu a putut să-l aresteze deoarece prefectul Năvodeanu a refuzat să-i semneze mandatele de arestare. Vicșoreanu dispune destituirea prefectului Năvodeanu și a directorului general Dincă, iar Moldovan este înaintat la gradul de chestor și numit la conducerea Brigăzii Mondene. Paraipan sosește cu echipa sa la sediul Poliției Capitalei pentru a-l ucide pe Moldovan, dar acesta fuge, după ce-i eliberează din arest pe deținuții comuniști Pârvu și Lefter. Are loc un schimb de focuri în care Pârvu este rănit, dar comisarul scapă. Legionarii se duc la Moldovan acasă și o împușcă pe mama acestuia. Aflat în cimitir cu prilejul înmormântării mamei sale, Moldovan este atacat din nou de legionari, dar reușește iarăși să scape.

În zilele următoare, oamenii lui Paraipan îl caută pe Moldovan prin tot orașul, el fiind ascuns de țiganii lui Limbă în groapa de lângă Mănăstirea Plumbuita. Între timp, comisarul reușise să lichideze câțiva legionari (comisarii Casapu și Zisu). În oraș au loc manifestații antifasciste și antilegionare conduse de Pârvu. În cele din urmă, comisarul este găsit și urmărit de oamenii lui Paraipan, iar într-un schimb de focuri care a avut loc în clădirea teatrului Moldovan a ucis trei comisari, printre care și pe Paraipan. Comisarul își dă întâlnire cu Tănăsescu la groapa de lângă Mănăstirea Plumbuita pentru a afla niște informații, iar legionarii îl prind într-o capcană. În schimbul de focuri ce are loc mor câțiva legionari, printre care și profesorul Naumescu. Prins între oamenii lui Naumescu și cei ai lui Năvodeanu, comisarul Moldovan este împușcat.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Surse de inspirație[modificare | modificare sursă]

Evenimente istorice reale[modificare | modificare sursă]

Acțiunea filmului este inspirată dintr-o serie de fapte istorice reale. Principalul eveniment relatat este Masacrul de la Jilava, care a avut loc în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, când un grup de legionari înarmați a asasinat 64 de persoane, printre care mai mulți fruntași ai vieții politice românești interbelice. Aceștia din urmă fuseseră arestați după abdicarea regelui Carol al II-lea al României și erau acuzați că ar fi fost implicați în masacrele antilegionare din anii 1938 și 1939 cărora le-au căzut victime „Căpitanul” legionar Corneliu Zelea Codreanu și unii dintre conducătorii Mișcării Legionare.[5]

Faptele celor arestați urmau a fi judecate de Comisia de Anchetă Criminală, care fusese înființată la 25 septembrie 1940 tocmai cu acest scop.[6] Lucrările acelei comisii au fost suspendate la 9 noiembrie 1940 printr-un decret-lege.[7] Legionarii urmau să comemoreze la 30 noiembrie 1940 doi ani de la asasinarea liderului lor, fără ca cei considerați vinovați de aceasta să fie pedepsiți. În plus, din ordinul generalului Ion Antonescu, paza deținuților închiși la Jilava urma să fie preluată de militari în dimineața zilei de 27 noiembrie 1940.[8] În această situație, asasinarea celor considerați vinovați de crimele antilegionare a avut loc în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, ultima noapte în care angajați ai Poliției Legionare făceau parte din paza închisorii.[9]

De asemenea, sunt prezentate și alte evenimente reale: asasinarea profesorilor Nicolae Iorga (1871-1940) în pădurea Strejnic și Virgil Madgearu (1887-1940) în pădurea Snagov de către aceeași echipă legionară în ziua de 27 noiembrie 1940.[10] Un alt fapt real este prezența unor foști demnitari în arestul Prefecturii, care însă nu au fost uciși așa cum reiese din film.[11]

Locuri și personaje din film sunt analoge unor locuri și personaje reale, de exemplu:[12][13]

  • închisoarea Viraga - închisoarea Jilava
  • profesorul Costin Mărgeanu - economistul Virgil Madgearu, fost ministru
  • profesorul Nicolae Jugu - profesorul de istorie Nicolae Iorga, fost prim-ministru
  • profesorul Stavru Naumescu - profesorul de filozofie Nae Ionescu
  • prefectul de poliție Vișan Năvodeanu - avocatul și colonelul în rezervă Ștefan Zăvoianu, prefectul Poliției Capitalei
  • ministrul Panaitescu - generalul Constantin Petrovicescu, ministrul de interne
  • subsecretarul de stat Vicșoreanu - colonelul Alexandru Rioșanu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne
  • directorul general Alexandru Dincă - Alexandru Ghica, directorul general al Poliției
  • generalul Avramescu - generalul Gheorghe Argeșanu, fost ministru de război și prim-ministru

Comisarul Paraipan de la Poliția Legionară a fost considerat de un autor ca fiind corespondentul cinematografic al lui Ion Boian zis Moisescu, șeful Poliției Legionare din București.[9] Personajul real era considerat de Constantin Argetoianu în memoriile sale ca fiind „un foarte periculos legionar”.[14] El avea o reputație de om dur, folosindu-se de identități false și deghizări, și era unul dintre puținii legionari în care Horia Sima avea totală încredere.[14]

În filmul următor din serie, Revanșa (1978), numele personajelor devin cele reale, renunțându-se la numele de împrumut din acest film.[15]

Potrivit regizorului, schimbarea numelor a fost decisă de Dumitru Popescu, președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, pentru a evita posibilele acuzații de calomnie din partea persoanelor implicate.[16] La acea vreme mai trăiau câțiva participanți direcți sau cunoscători ai evenimentelor relatate în film. Era vorba printre alții de Radu Mironovici (1899-1979), membru fondator al Legiunii Arhanghelului Mihail (1927) și prefect al Poliției Capitalei (noiembrie 1940 - ianuarie 1941), Stelian Stănicel (1913-1995), chestor de poliție și șef de cabinet al colonelului Ștefan Zăvoianu, sau Traian Boeru (1908-1994), șeful echipei legionare care i-a ridicat de la domiciliu pe istoricul Nicolae Iorga[17] și pe economistul Virgil Madgearu și i-a asasinat.[18]

Un alt eveniment real care nu este relatat în mod direct, dar este sugerat prin imagini, este Cutremurul din 10 noiembrie 1940. La un moment dat comisarul Moldovan, avocatul Marin și comunistul Pârvu se întâlnesc într-un cartier ale căror case erau parțial prăbușite.[19]

Documentarea lui Nicolaescu[modificare | modificare sursă]

Unul dintre motivele cele mai importante care au stat la baza acestui film l-a constituit faptul că Sergiu Nicolaescu avusese prilejul să-l cunoască la München în anul 1972 pe Traian Boeru.[20][21] Regizorul se afla în Germania unde lucra ca actor și regizor la două filme făcute după opera lui Jack London în colaborare cu Tele München și coregizate de Wolfgang Staudte.[22] El a purtat câteva discuții cu studioul german referitoare la producția celor două filme, reprezentantul părții germane fiind desemnat chiar Traian Boeru, devenit un prosper om de afaceri în Germania. Cei doi și-au dat întâlnire la un restaurant, chiar în perioada evenimentului Oktoberfest, și au reconstituit traseul parcurs de la momentul ridicării de la domiciliu a profesorului Iorga și până când acesta din urmă a fost găsit împușcat în pădurea Strejnic.[23]

Cineastul a aflat o serie de informații de la Alina Rioșanu, fiica colonelului Alexandru Rioșanu, subsecretar de stat în Ministerul de Interne, și de la un fost căpitan de jandarmi. Colonelul Rioșanu a ordonat echipelor de jandarmerie mobilă să plece în căutarea automobilelor în care se afla profesorul Iorga și legionarii, iar respectivul căpitan de jandarmi făcuse parte dintr-o astfel de echipă ce oprea automobilele pe șoseaua Sinaia-Ploiești și identifica pasagerii.[24] Alte informații au fost obținute de la comisarul Gheorghe Cambrea (1910-1967), unchiul regizorului.[24]

Erori în prezentarea realității istorice[modificare | modificare sursă]

Evenimentele au fost prezentate din perspectiva istoriografiei comuniste, urmărindu-se denigrarea Gărzii de Fier. Acest lucru reiese chiar din genericul filmului în care se folosește sintagma „vîrfurile cele mai reacționare ale burgheziei și moșierimii” pentru oamenii politici care au susținut aducerea la putere a legionarilor.[18]

Profesorul Nae Ionescu a fost considerat ideologul Mișcării Legionare, dar nu a făcut parte niciodată din Senatul Legionar, murind la 15 martie 1940 în condiții insuficient elucidate. Personajul Stavru Naumescu a fost inspirat de Nae Ionescu, cineastul precizând aceasta în mod explicit. Faptul că ideologul legionarilor era mort la momentul petrecerii acțiunii din film determină uciderea lui la final.[25]

Filmul prezintă și evenimente fictive cum ar fi asasinarea comisarilor de poliție Ghiță Petrescu (interpretat de Marin Moraru) și Ilarie Bucur (interpretat de Vasile Nițulescu).[26]

Profesorul Marius Diaconescu (lector dr. la Facultatea de Istorie a Universității din București) a afirmat că existența unor conflicte dintre legionari și comuniști în anii 1940-1941 este o minciună, numărul comuniștilor fiind foarte redus pentru a reprezenta o amenințare pentru legionari. De asemenea, eliberarea din închisoare a deținuților comuniști pentru a scăpa de comandourile legionare care au săvârșit masacrul de la Jilava din 26/27 noiembrie 1940 nu este adevărată, iar comuniștii au rămas în închisoare, ei neprezentând o țintă pentru asasinii legionari.[27]

Cadrul politic în care a fost realizat filmul a impus prezentarea unor situații neconforme cu realitatea. În film apar comuniști și simpatizanți comuniști, dar și o manifestație antifascistă cu numeroși participanți.[28] Organizația este prezentată cu denumirea de Partidul Comunist Român, deși ea se numea în realitate la acel moment Partidul Comunist din România. Comuniștii poartă nume românești precum Pârvu, Lefter, Grigore, Marin, Popescu sau Barbu. Comunistul Pârvu este întrebat de comisarul Moldovan la un moment dat: „Dacă e așa de bine în Rusia Sovietică de ce nu plecați acolo?”, răspunsul lui fiind următorul: „Nu plecăm, domnule comisar, fiindcă suntem ai acestui pământ românesc. Aicea ne-am născut, aicea murim.”.[29] Toate acestea pledează pentru ideea că PCR era un partid de mase, compus din membri români.[28] Pârvu a fost comparat de unii jurnaliști cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în timp ce avocatul Marin ar putea fi o replică cinematografică a lui Lucrețiu Pătrășcanu.[28]

Producție[modificare | modificare sursă]

Originea filmului[modificare | modificare sursă]

Scenariul filmului Un comisar acuză a fost scris de Sergiu Nicolaescu, Vintilă Corbul, Eugen Burada și Mircea Gândilă, după o idee a lui Sergiu Nicolaescu.[2][13] Regizorul realizase anterior două filme (Cu mâinile curate și Ultimul cartuș) în care apăruse un comisar pe nume Miclovan (interpretat de Sergiu Nicolaescu) care murea la finalul primului film. Acțiunea primelor două filme se petrecea în primii ani de după război, în timp ce acțiunea acestui film avea loc în noiembrie 1940, în perioada Statului Național-Legionar.[13]

Succesul la public al filmului Cu mîinile curate (1972) și al comisarului Miclovan l-a determinat pe regizorul Sergiu Nicolaescu să-i ceară scriitorului Titus Popovici să reînvie personajul, dar scenaristul nu a fost de acord.[30] Scenariștii filmului Un comisar acuză au inventat un alt comisar pe nume Moldovan (interpretat tot de Nicolaescu), „deoarece autorii scenariului sunt alții decât la primele două filme polițiste”, a explicat ulterior regizorul.[13] Noul comisar era realizat „după chipul și asemănarea celui dispărut”.[2] Numele mic al comisarului Moldovan este prezentat în film Tudor, dar comisarul Bucur i se adresează într-o discuție telefonică cu numele de Petre. Unii cronicari de film au afirmat că personajul comisarul Moldovan a fost inspirat și de Eliot Ness, agentul de poliție din Chicago care a anchetat afacerile lui Al Capone și a condus o echipă de polițiști cunoscută sub numele de „Incoruptibilii”.[31][32]

Cenzura comunistă i-a impus regizorului să schimbe anumite nume ca de exemplu: Jilava în Viraga, Iorga în Jugu, Madgearu în Mărgeanu, Rioșanu în Vicșoreanu, Petrovicescu în Panaitescu, Zăvoianu în Năvodeanu etc. Cenzorii au afirmat că „trebuie evitat a provoca contestații din partea unor familii”.[13]

Filmări[modificare | modificare sursă]

Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Filmările au fost realizate în colaborare cu Ministerul de Interne și Ministerul Apărării Naționale, acest lucru fiind menționat pe genericul de final. Filmul a intrat în faza de producție la jumătatea anului 1973.[33] Regizori secunzi au fost Adriana Dimitrescu și Gheorghe Constantinescu.[34]

Cele mai multe secvențe din acest film au fost turnate în zona numită Dealul Arsenalului, la Piața Puișor, regizorul afirmând că acolo a locuit comisarul Gheorghe Cambrea (1910-1967), modelul care i-a servit pentru personajul comisarului Moldovan.[35] Alte secvențe au fost filmate pe Calea Rahovei, în fostul sediu al Miliției Capitalei (care adăpostea în anii '40 Prefectura Poliției Capitalei),[36] în cimitirul Bellu, pe clădirea fostei fabrici de ciment Titan,[29] în localul Teatrului Odeon și pe dealul Mănăstirii Plumbuita.[36]

În film au fost realizate multe cascadorii precum urmărirea de mașini de pe Calea Rahovei și accidentul spectaculos, traversarea ferestrelor de la clădirea Prefecturii de Poliție (cascadori începută și finalizată de Sergiu Nicolaescu, o parte din traseu fiind parcurs de Szabolcs Cseh),[36] schimburile de focuri nocturne de la cimitirul Bellu,[29] din clădirea Poliției Capitalei, a Teatrului Odeon și de pe dealul Mănăstirii Plumbuita,[36] urmărirea de pe acoperișul fostei fabrici de ciment Titan[29] și căderea în gol a unui legionar, rostogolirea pe scările hotelului a doi legionari (filmată au ralenti), lovirea unei cabine telefonice de către un camion Leyland și târârea ei în poziție verticală, protagonistul trebuind să tragă cu pistolul și apoi să sară în mers pentru a nu fi strivit de zid.[36] Secvența de final în care comisarul urcă dealul din spatele Mănăstirii Plumbuita și este împușcat, rostogolindu-se, a fost filmată cu două aparate, fiind făcută dintr-o singură bucată. Rostogolirea a fost filmată prin procedeul au ralenti, iar Nicolaescu a realizat-o singur, dovedind că a rămas un bun sportiv.[25]

Unele cascadorii realizate în film au fost riscante. Cascadorul Ion Polizache, fost rugbyst la Dinamo București și Rulmentul Bârlad, a afirmat că în urma unei coliziuni între două automobile peste mașina în care se afla el s-a răsturnat o alta. „Am ținut 1.500 de kilograme pe mine, atunci!”, și-a amintit cascadorul, care a fost salvat de faptul că avea o pregătire fizică ireproșabilă.[37] Polizache a fost serios accidentat, graba cu care legionarii duceau targa către salvare fiind justificată și de realitate.[36]

Actorul Amza Pellea a interpretat în acest film un ilegalist comunist însuflețit de dorința de a instaura socialismul în România. Deși era fiu de țăran înstărit, actorul a intrat mai târziu în PCR și a devenit chiar și secretar de partid al Teatrului de Comedie, fiind simpatizat de Nicolae Ceaușescu.[38] Vorbind despre datoriile politice ale actorilor, Pellea afirma într-o anchetă inițiată în 1971 de revista „Cinema” următoarele: „Avem datoria de a aduce pe ecran cronica adevărată a epocii pe care o trăim, cu eroii ei iluminați de flacăra puternică a scopului care îi călăuzește: construcția unei societăți noi, nemaiîntâlnite în istoria omenirii”.[39]

Pentru a mai detensiona atmosfera au fost introduse în film personajele Tănăsescu (un legionar tâmp și foarte viclean) și Limbă (un hoț de buzunare folosit de comisarul Moldovan ca informator).[9] Rolul legionarului Tănăsescu i-a fost distribuit cascadorului Mircea Pascu,[40][41] fost campion național la aruncarea discului.[42] Interpretarea sa a fost lăudată de criticii de film, iar Călin Căliman l-a considerat a fi o „revelație”.[2]

După vizionarea filmului, Dumitru Popescu, președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, a cerut scoaterea unor scene și introducerea altora „care nu prea se lipeau de subiect”.[13] Printre altele, cenzorii au dispus exagerarea rolului jucat de comuniști în acea epocă și prezentarea unor aprecieri ale regimului comunist asupra regimului antonescian. Copia standard a fost finalizată la 9 martie 1974. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 3.704.000 lei.[33]

Decoruri[modificare | modificare sursă]

Scenograful Marcel Bogos a primit în anul 1974 Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru decorurile la filmele Întoarcerea lui Magellan și Un comisar acuză.[43] El a realizat decoruri de o mare inventivitate care au recreat Bucureștiul interbelic[44] Un comisar acuză fiind un film de suspans cu o acțiune liniară, scenograful a fost constrâns să realizeze un spațiu concret. El s-a folosit de interferențele de imagini-culoare pentru a identifica esența personajelor. Astfel, comisarul Moldovan este încadrat într-o gamă de culori dintre care dominante sunt albastrul (care simbolizează idealismul personajului) și galbenul (amenințarea morții), în timp ce spațiul în care se mișcă legionarii este accentuat prin culoarea roșie (care simbolizează agresiunea și crima) prezentă spre exemplu în canapelele plușate.[45]

Filmul începe și se termină prin imagini care simbolizează constrângerea individului, prinderea sa în capcană. Decorul de la început este format din grilajul de la intrarea în închisoarea Viraga pentru ca la final acțiunea să se desfășoare pe movila de lut și de gunoaie din groapa Plumbuitei, unde comisarul este prins între două focuri și ucis.[46] Imaginea Bucureștiului este reconstituită prin străzi ticsite de firme cu sonoritate pitorească („La Calul Bălan”, „Parfumeria Georgeta”) sau construcții în ruină unde au loc schimburi de focuri. Repere vizuale sunt căderea pe scări a celor doi legionari filmată atât de sus, cât și de jos, precum și scena schimbului de focuri de la operă.[47]

Continuări[modificare | modificare sursă]

După filmul Un comisar acuză, colectivul de scenariști (Nicolaescu, Corbul, Burada și Gândilă) a scris scenariul unei continuări intitulate Revanșa (1978),[48][49] în care comisarul Moldovan revine (după ce fusese crezut mort) pentru a-și lua „revanșa” față de Paraipan și de colonelul Zăvoianu, vinovați de moartea mamei sale și de încercarea de ucidere a sa. Lupta comisarului cu legionarii se desfășoară pe fundalul evenimentelor tulburi din ianuarie 1941 care au culminat cu rebeliunea legionară. Moldovan reușește să-l omoare pe Paraipan și să-l aresteze pe Zăvoianu, dar în încercarea de a-l aresta pe Horia Sima îi este ucis unicul său copil. Acest film a avut premiera la 4 septembrie 1978.[50]

Regizorul Sergiu Nicolaescu a scris apoi un scenariu intitulat „Recviem pentru comisar”, care urma să fie ultimul film din seria Comisarul Moldovan și în care polițistul pornea în urmărirea celui care i-a ucis băiatul la finalul filmului precedent și murea după ce l-a răzbunat. Scenariul a fost respins de cenzura comunistă.[51]

Ca urmare a faptului că filmele cu comisarul Moldovan au avut un mare succes la public în România din anii '70 - '80 ai secolului al XX-lea,[52] Sergiu Nicolaescu a realizat în 1981 un film intitulat Duelul a cărui acțiune se petrece în septembrie 1939 în perioada invadării Poloniei de către Germania nazistă.[51] În acest film, comisarul de poliție Tudor Moldovan (interpretat tot de Sergiu Nicolaescu) investiga cazul unui jaf bancar săvârșit la comanda lui Grigore Maimuca (Colea Răutu), un om politic apropiat de Mișcarea Legionară.[53]

Recepție[modificare | modificare sursă]

Succesul la public[modificare | modificare sursă]

Filmul Un comisar acuză a avut parte de un mare succes de public la cinematografele din România, fiind vizionat de 6.146.991 de spectatori, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.[54] El se află astfel pe locul 17 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.[55]

Sălile de cinema în care rula acest film au fost arhipline în primele săptămâni de după premieră, iar din această cauză o parte din spectatori au fost nevoiți să stea chiar și pe podea pentru a-l viziona. Profesoara universitară de drept Sanda Ghimpu care a asistat la vizionările cu public de la un mare cinematograf bucureștean consemna următoarele: „[...] chiar și ultimul loc era vândut, spectatorii stăteau și pe jos, sala fremăta, ofta, se întrista sau se bucura copilărește, cu comentarii spontane, exclamații admirative și aplauze la scenă deschisă”.[41]

Filmele cu comisarul Moldovan au avut parte de un mare succes în România din anii '70 - '80 ai secolului al XX-lea. După afirmațiile criticului literar Angelo Mitchievici, copiii care mergeau la cinematograf în acei ani îl considerau pe comisarul Moldovan „simbolul bărbăției și al onoarei, cavalerul cu pălărie borsalino descheiat la costum cît să se vadă pistolu' și jiletca, salutînd elegant și cumva ironic cu degetele la pălărie și vorbind gutural de parcă ar fi fumat plantații întregi de tutun”, fiind plini de admirație atunci când îl vedeau în filme. Comisarul Moldovan și Mărgelatu erau printre eroii multor copii din acele vremuri.[52]

Recenzii critice[modificare | modificare sursă]

Cronicile de film din perioada premierei acestui film au fost entuziaste, lăudând suspansul și ritmul alert al acțiunii, spectaculozitatea unor secvențe (printre care și cea în care comisarul moare), interpretările strălucite ale lui Sergiu Nicolaescu și Gheorghe Dinică, hazul produs de personajul Limbă sau buna interpretare de către cascadorul Mircea Pascu a legionarului Tănăsescu.[56]

Criticul de film Alice Mănoiu scria că genul de film în care Sergiu Nicolaescu se mișcă cu cea mai mare dezinvoltură este filmul de acțiune, regizorul țintind spre modernizarea genului printr-o atenție mai mare acordată atmosferei, tipologiei și umorului. Ea afirmă că succesul unui film de acțiune se bazează pe existența unui curent de simpatie al publicului față de personaje, iar comisarul Moldovan se dovedește a fi un „«samurai» local”, „un convingător erou de epopee polițistă” și „o personalitate cuceritoare” care stârnește simpatie chiar și după moartea sa „poetic-spectaculoasă”. Jurnalista concluzionează că „Sergiu Nicolaescu cunoaște știința captării publicului de la primele imagini”.[40]

În articolul „Un regizor a cărui nobilă ambiție este autodepășirea: Sergiu Nicolaescu un poet al «incoruptibililor»” publicat în martie 1974 în revista Cinema, criticul Călin Căliman afirma că Un comisar acuză „nu este un simplu «policier», este deopotrivă frescă de epocă și dezbatere etică”, iar personajele au o gravitate de „incoruptibili”.[57] În Istoria filmului românesc (1897-2000) (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), același critic descria astfel rețeta filmului: „un pistolar, așadar, vreo doi comuniști (jucați de Amza Pellea și Alexandru Dobrescu), câte un personaj-glumă (o pușlama simpatică, Limbă, desenată de Jean Constantin), câte un legionar dur (Gheorghe Dinică), câte un legionar tont (Mircea Pascu, o revelație), ritm, împușcături „cât cuprinde”, puțin haz pentru destinderea încordării, tradiționala echipă de realizatori, și încă un film de aventuri (cu „va urma” și el, peste câțiva ani) a fost gata”.[2][56]

Criticul Tudor Caranfil a dat filmului două stele din cinci și a făcut următorul comentariu: „Anchetând masacrarea deținuților comuniști de către legionari, Moldovan îi descoperă pe adevărații responsabili ai asasinării celor 70 de prizonieri de la Jilava. Cu prilejul anchetei, în contrast cu lașitatea celor din jur, comisarul e impresionat de bravura și patriotismul comunistului Pârvu, care-i lărgește orizontul politic. După regretata dispariție a comisarului Miclovan și mai regretabila despărțire de Titus Popovici, scenaristul Nicolaescu în colaborare cu Vintilă Corbul și Eugen Burada îl inventează pe comisarul Moldovan, pierzând controlul istoriei în derizoriu și oportunism.”[58]

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie și profesor asociat la UNATC, considera Un comisar acuză drept un film cu caracter politic și propagandistic al epocii comuniste,[59] care descrie lupta comuniștilor în ilegalitate și în perioada cuceririi puterii.[60] El are un mesaj propagandistic comunist.[61]

Premii[modificare | modificare sursă]

Actorul Sergiu Nicolaescu a primit în 1974 Premiul pentru interpretare masculină al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru interpretarea rolurilor din filmele Nemuritorii și Un comisar acuză. De asemenea, arhitectul Marcel Bogos a primit Premiul pentru scenografie pentru decorurile la filmele Întoarcerea lui Magellan și Un comisar acuză,[43] iar Dan Naum Premiul pentru montaj pentru filmele Duhul aurului și Un comisar acuză.[62]

Filmul a fost selecționat pentru vizionat la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary (1974), dar nu a fost premiat.[32][63]

Referințe culturale[modificare | modificare sursă]

Câteva cadre din Un comisar acuză (scena buzunăririi unui cetățean de către Limbă) sunt prezentate în filmul Expresul de Buftea (1979).[64]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Anușavan Salamanian”, Tpr.ro, accesat în  
  2. ^ a b c d e Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 233.
  3. ^ Constantin Pivniceru, Amintiri din actualitate. 50 de ani de cinematografie în România, Ed. Tritonic, București, 2012, pp. 175-176.
  4. ^ Adrian Epure (), „„Din culisele cinematografiei". Cum a ajuns șoferul de la Buftea, Anastase Niță, zis „Fifi", să joace alături de Adrian Pintea sau Ilarion Ciobanu”, Adevărul, accesat în  
  5. ^ Cristian Luis Vasilescu, Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională, Ed. Universitară, București, 2011, p. 185.
  6. ^ Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008, p. 379.
  7. ^ Florin Müller, Metamorfoze ale politicului românesc 1938-1944, Ed. Universității din București, București, 2006, p. 294.
  8. ^ Stelian Neagoe, Asasinatele de la Jilava..., Snagov și Strejnicul - 26/27 noiembrie 1940, Ed. Scripta, București, 1992, p. 195.
  9. ^ a b c Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 188.
  10. ^ Mihai Stoian, „O tragedie de acum 60 de ani”, în România Literară, anul XXXIII, nr. 46, 22-28 noiembrie 2000.
  11. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 190.
  12. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 197-198.
  13. ^ a b c d e f Un comisar acuză Arhivat în , la Wayback Machine. pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 10 iulie 2012.
  14. ^ a b Romulus Căplescu, „Fostul șef al poliției legionare, agent al Securității? Arhivat în , la Wayback Machine.”, în Historia, 25 martie 2011.
  15. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 201.
  16. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 198.
  17. ^ Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919–1941: Mistica ultranaționalismului, Ed. Humanitas, București, 1993, p. 310. ISBN: 973-28-0392-4
  18. ^ a b Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 176.
  19. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 189-190.
  20. ^ Mircea Suciu, „Pe Iorga l-a împușcat... Iorga”, în Dosarele Istoriei, anul V, 2000, nr. 11 (51), p. 68.
  21. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 177.
  22. ^ Sergiu Nicolaescu, „De ce am filmat la München?”, în Cinema, anul X, 1972, nr. 12 (120), p. 19.
  23. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 177-178.
  24. ^ a b Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 178.
  25. ^ a b Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 197.
  26. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 179.
  27. ^ Ilarion Tiu, „Falsurile din filmele lui Sergiu Nicolaescu”, în Adevărul, 7 ianuarie 2013.
  28. ^ a b c Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 194.
  29. ^ a b c d Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 195.
  30. ^ Ultimul cartuș Arhivat în , la Wayback Machine. pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 31 iulie 2012
  31. ^ N.C. Munteanu, „Atenție se filmează! - Un Comisar Acuză”, în Cinema, anul XI, 1973, nr. 12 (132), p. 56.
  32. ^ a b Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 199.
  33. ^ a b „Un comisar acuză”, Secvențe, iunie 2012, arhivat din original la , accesat în  
  34. ^ „Un comisar acuză (1974) - Full Cast & Crew”, Imdb.com, accesat în  
  35. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 29.
  36. ^ a b c d e f Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 196.
  37. ^ *** - „Sportivii-cascadori au debutat în filmul «Dacii»”, în Adevărul, 18 august 2011.
  38. ^ Dumitru Furdui, Teatrul în comunism, vol. II, Ed. Fronde, Paris, 1999, p. 231.
  39. ^ Cinema, anul IX, 1971, nr. 11 (107), p. 9.
  40. ^ a b Alice Mănoiu, „«Un comisar acuză» - Un film polițist, dar și de psihologie. Un film politic, dar și de «suspense...»”, în Cinema, aprilie 1974.
  41. ^ a b Sanda Ghimpu, „Se poate muri și în picioare!”, în Cinema, mai 1974.
  42. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 39.
  43. ^ a b Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 17.
  44. ^ Elena Saulea, „Marcel Bogos - luminozitatea contrastelor și vizionarismul sobru”, în vol. Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă, Ed. Reu Studio, București, 2009, p. 28.
  45. ^ Elena Saulea, op. cit., p. 40-41.
  46. ^ Elena Saulea, op. cit., p. 41.
  47. ^ Elena Saulea, op. cit., p. 41-42.
  48. ^ Alice Mănoiu, „«Revanșa». Comisarul Moldovan revine după trei ani să-și ia revanșa! Un nou serial românesc?... Tot ce se poate!”, în revista Cinema, mai 1978.
  49. ^ Revanșa Arhivat în , la Wayback Machine. pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 10 iulie 2012.
  50. ^ „Revanșa”, Secvențe, iulie 2012, arhivat din original la , accesat în  
  51. ^ a b Duelul Arhivat în , la Wayback Machine. pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 10 iunie 2012
  52. ^ a b Angelo Mitchievici, „Comisarul Moldovan - Reloaded Arhivat în , la Wayback Machine.”, în România literară, nr. 15, 18-25 aprilie 2008.
  53. ^ „Duelul (1981)”, Cinemagia, accesat în  
  54. ^ „Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei până la data de 31.12.2014” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  55. ^ Sebastian S. Eduard, „Top - «Nea Mărin miliardar», cel mai vizionat film”, în Jurnalul Național, 22 noiembrie 2006.
  56. ^ a b Călin Căliman, „Alexandru David, pasul dintre tehnică și poezie”, în vol. Cinci artiști ai imaginii cinematografice, Ed. Reu Studio, București, 2009, p. 94.
  57. ^ Sergiu Nicolaescu, Viață, destin și film, ediția a II-a revizuită, Ed. Universitară, București, 2011, pp. 89-90.
  58. ^ Tudor Caranfil, Dicționar universal de filme, Ed. Litera Internațional, București, 2008.
  59. ^ Cristian Tudor Popescu, Filmul surd în România mută, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 191.
  60. ^ Cristian Tudor Popescu, op. cit., p. 193.
  61. ^ Cristian Tudor Popescu, op. cit., p. 196.
  62. ^ Uniunea Cineaștilor din România, op. cit., p. 18.
  63. ^ Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 184.
  64. ^ Călin Căliman, „Alexandru David, pasul dintre tehnică și poezie”, în vol. Cinci artiști ai imaginii cinematografice, Ed. Reu Studio, București, 2009, pp. 98-99.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Filme regizate de Sergiu Nicolaescu
Anii 1960
Memoria trandafirului (1962)  • Scoicile nu au vorbit niciodată (1962)  • O primăvară obișnuită (1962)  • Lecție în infinit (1965)  • Dacii (1967)  • Ultimul mohican (1968)  • Kampf um Rom I (1968)  • Vânătorul de cerbi (1969)  • Kampf um Rom II - Der Verrat (1969)
Anii 1970
Mihai Viteazul (1971)  • Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)  • Cu mîinile curate (1972)  • Ultimul cartuș (1973)  • Un comisar acuză (1974)  • Nemuritorii (1974)  • Doi ani de vacanță (Insula comorilor (1975)  • Pirații din Pacific (1975))  • Zile fierbinți (1975)  • Osînda (1976)  • Accident (1977)  • Războiul independenței (1977)  • Pentru patrie (1978)  • Revanșa (1978)  • Nea Mărin miliardar (1979)  • Mihail, cîine de circ (1979)
Anii 1980
Ultima noapte de dragoste (1980)  • Capcana mercenarilor (1981)  • Duelul (1981)  • Întîlnirea (1982)  • Cucerirea Angliei (1982)  • Viraj periculos (1983)  • Ringul (1984)  • Ziua Z (1985)  • Ciuleandra (1985)  • Noi, cei din linia întîi (1986)  • Căutătorii de aur (1986)  • François Villon – Poetul vagabond (1987)  • Mircea (1989)
Anii 1990
Anii 2000
Orient Express (2004)  • „15” (2005)  • Supraviețuitorul (2008)  • Carol I - Un destin pentru România (2009)
Anii 2010
Alte articole
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Un_comisar_acuză&oldid=15844137