Tunelul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Primul roman al lui Ernesto Sábato, Tunelul (1948), e respins de toate editurile ("Ce roman poate să scrie un fizician!" exclama neîncrezător un scriitor de renume), dar un prieten îl ajută să publice cartea care are un succes neașteptat. Albert Camus îi trimite o scrisoare călduroasă și recomandă Tunelul editurii Gallimard. Succesul nu-l va transforma pe Sábato în acel gen de scriitor profesionist care publică un roman pe an.

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Romanul este redat din perspectiva persoanei I, sub forma unor memorii scrise în închisoare de către Juan Pablo Castel. Acesta este un pictor și relatează în aceste pagini felul în care, la o expoziție a operelor sale, a observat o femeie care părea singura capabilă sa înțeleagă cel mai semnificativ tablou al acestuia. Castel dezvoltă o adevarată obsesie pentru aceasta, dorindu-și să o întâlnească din nou, făcând planuri în legătură cu ceea ce i-ar putea spune.

Imensitatea orașului Buenos Aires parea să-i sortească planurile eșecului, însă norocul îi surâde, iar în cele din urmă reușește să intre în vorbă cu necunoscuta. Află că numele ei este María Iribarne Hunter, este măritată cu un orb pe nume Allende și află, de asemenea, unde locuiește. Pictorul insistă să o întâlnească cât mai des în următoarele luni, obsesia pentru ea amplificându-se, luând forme violente. Gelozia pune stăpânire pe el și realizează că, de fapt, "exista un singur tunel, întunecos și singuratic: al meu". Tunelul reprezintă metafora vieții pe care o trăiește fiecare om, cu toții rămânând, în cele din urmă, singuri, indiferent de iluziile societății. Pasiunea pentru Maria se transformă în ură, Castel considerând-o o târfă care îl înșela nu doar pe soțul ei ci și pe el înșuși. Înnebunit de furie, distruge tabloul său favorit cu același cuțit cu care avea să o ucidă și pe ea.