Transcendentalism american
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Transcendentalismul american se referă la un grup de idei inovatoare privind literatura, religia, cultura şi filozofia, apărute în prima parte a secolului al XIX-lea în New England. Se numeşte „american” pentru a-l distinge de alte întrebuinţări ale termenului „transcendental”.
Transcendentalismul a apărut la început ca un protest împotriva stării generale a culturii şi a societăţii din acea epocă, şi a stadiului intelectualismului la Harvard, precum şi a doctrinei unitariene care se preda în cadrul Harvard Divinity School. Printre doctrinele de bază ale transcendentaliştilor se afla credinţa într-o stare spirituală ideală, care transcende domeniul fizicului şi al empiricului şi care poate fi atinsă numai prin intuiţia individului, nu prin respectarea doctrinelor religiilor deja existente.
Transcendentalişti importanţi au fost : Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau, sau Margaret Fuller.
[modifică] Istorie
Publicarea eseului „Natura” de către Emerson în 1836 este considerat momentul decisiv în transformarea transcendentalismului într-o mişcare culturală importantă. Emerson a scris în eseul său „The American Scholar” : „We will walk on our own feet; we will work with our own hands; we will speak our own minds ... A nation of men will for the first time exist, because each believes himself inspired by the Divine Soul which also inspires all men.”(„Vom merge pe propriile picioare; vom munci cu propriile mâini; vom exprima cu propriile noastre cuvinte ceea ce vom gândi... O naţiune de indivizi va exista pentru prima dată, deoarece fiecare se consideră inspirat de Sufletul Divin ce îi inspiră pe toţi oamenii.”) Emerson şi-a încheiat eseul clamând o revoluţie în conştiinţa umană, inspirată de noua filozofie idealistă :
„So shall we come to look at the world with new eyes. It shall answer the endless inquiry of the intellect, — What is truth? and of the affections, — What is good? by yielding itself passive to the educated Will. ... Build, therefore, your own world. As fast as you conform your life to the pure idea in your mind, that will unfold its great proportions. A correspondent revolution in things will attend the influx of the spirit.”
„Astfel, vom ajunge să privim lumea cu alţi ochi. Ea va răspunde veşnicei întrebări a intelectului : - Ce este adevărul ? şi a simţirii - Ce este binele ? prin cedarea în faţa Voinţei educate. ... Construiţi, aşadar, propria voastră lume. Odată ce veţi începe să vă trăiţi viaţa în conformitate cu idea pură din minţile voastre, idea se va dezvolta până la atingerea proporţiilor ei imense. O revoluţie corespondentă va avea loc şi în spirit.”
În acelaşi an, transcendentalismul ca mişcare a căpătat coeziune prin fondarea Clubului Transcendental din Cambridge, Massachusetts, pe 8 septembrie 1836, de către intelectuali proeminenţi din New England, precum George Putnam, Ralph Waldo Emerson sau Frederick Henry Hedge. Începând cu 1840, grupul a publicat constant în revista lor „The Dial”, precum şi în alte publicaţii.
Scopurile practice ale transcendentaliştilor au fost variate; câţiva din grup erau adepţii schimbărilor sociale utopice (iar Bronson avea să se alăture mişcării socialiste incipiente), în timp ce alţii aveau proiecte exclusiv individualiste şi idealiste. Printre cei din a doua categorie se afla şi Emerson. În conferinţa sa dn 1842, intitulată „Transcendentalistul”, Emerson a sugerat că scopul de a atinge o viziune pur transcendentalistă a vieţii era imposibil de atins în practică :
„You will see by this sketch that there is no such thing as a Transcendental party; that there is no pure Transcendentalist; that we know of no one but prophets and heralds of such a philosophy; that all who by strong bias of nature have leaned to the spiritual side in doctrine, have stopped short of their goal. We have had many harbingers and forerunners; but of a purely spiritual life, history has afforded no example. I mean, we have yet no man who has leaned entirely on his character, and eaten angels' food; who, trusting to his sentiments, found life made of miracles; who, working for universal aims, found himself fed, he knew not how; clothed, sheltered, and weaponed, he knew not how, and yet it was done by his own hands. ... Shall we say, then, that Transcendentalism is the Saturnalia or excess of Faith; the presentiment of a faith proper to man in his integrity, excessive only when his imperfect obedience hinders the satisfaction of his wish.”
„Veţi vedea din această schiţă că nu există un partid transcendentalist şi nici un transcendenalist pur; doar profeţi şi prevestitori ai unei astfel de filozofii; că toţi cei care, datorită unei predispoziţii naturale, au înclinat spre partea spirituală a doctrinei, nu şi-au atins scopul. Am avut mulţi predecesori; dar istoria nu poate să ne ofere exemplul unei vieţi pur spirituale. Vreau să spun, de nici un om care s-a bazat doar pe caracterul său, şi a mâncat doar mâncare de îngeri; sau care, bazându-se pe sentimentele sale, a găsit viaţa plină de minuni; care, luptând pentru scopurile omenirii, s-a trezit hrănit, fără să-şi dea seama cum; îmbrăcat, adăpostit, înarmat, fără să-şi dea seama cum; ci tocmai, a făcut rost de toate acestea cu propriile mâini. ... Să spunem, deci, că transcendentalismul este echivalent cu Saturnaliile sau excesul de Credinţă; este presentimentul unei credinţe adecvate omului în toată integritatea sa, excesivă doar când obedienţa sa imperfectă împiedică satisfacerea dorinţei sale.”
Nathaniel Hawthorne a scris un roman, „The Blithedale Romance”, în care a satirizat mişcarea, pornind de la experienţele trăite la ferma Brook, unde pentru scurt timp a trăit o comunitate care se ghida după principiile transcendentaliste.
[modifică] Origini
Transcendentalismul îşi are originile în filozofia Transcendentală a lui Immanuel Kant (şi în idealismul filozofic german în general), pe care intelectualii secolului XIX din New England au adoptat-o ca alternativă la senzualismul lockian al părinţilor lor şi al Bisericii unitariene, găsind această alternativă în gândirea vedică, idealismul german şi romantismul englez.
Transcendentaliştii doreau să-şi bazeze religia şi filozofia pe principii transcendentale : principii care nu se bazează pe, nici nu pot fi falsificate de, experienţa senzorială, deoarece derivă din esenţa mentală sau spirituală interioară a fiinţei umane. Kant numise „orice cunoaştere transcendentală atâta timp cât se ocupă nu de obiecte, ci de modul nostru de cunoaştere al obiectelor”. În general, transcendentaliştii nu cunoşteau filozofia germană în mod direct, ci se bazau pe scrierile lui Thomas Carlyle, Samuel Taylor Coleridge, Victor Cousin, Germaine de Staël şi a altor critici francezi şi englezi. În schimb, cunoşteau în profunzime operele romanticilor englezi, iar transcendentalismul american poate fi considerat o formă de romantism târziu. O altă influenţă importantă a fost spiritismul mistic al lui Emanuel Swedenborg.
În „Walden”, Henry David Thoreau a vorbit în mod direct de influenţa Vedelor :
In the morning I bathe my intellect in the stupendous and cosmogonal philosophy of the Bhagavat Geeta, since whose composition years of the gods have elapsed, and in comparison with which our modern world and its literature seem puny and trivial; and I doubt if that philosophy is not to be referred to a previous state of existence, so remote is its sublimity from our conceptions. I lay down the book and go to my well for water, and lo! there I meet the servant of the Brahmin, priest of Brahma, and Vishnu and Indra, who still sits in his temple on the Ganges reading the Vedas, or dwells at the root of a tree with his crust and water-jug. I meet his servant come to draw water for his master, and our buckets as it were grate together in the same well. The pure Walden water is mingled with the sacred water of the Ganges.
Dimineaţa îmi scald intelectul în măreaţa filozofie cosmogonică a Bhagavad Gita, de la a cărei compunere anii zeilor au trecut, şi în comparaţie cu care lumea modernă şi literatura ei par mici şi vulgare; şi mă întreb dacă acea filozofie nu se referă la un stadiu anterior de existenţă, atât de îndepărtat prin sublimitatea sa de concepţiile noastre. Las jos cartea şi mă duc să scot apă din fântână, când uite ! acolo mă întâlnesc cu servitorul brahmanului, preot al lui Brahma, şi Vishnu şi Indra, care încă stă în templul său de pe Gange citind Vedele, sau se odihneşte la rădăcinile copacului, cu urciorul său. L-am întâlnit pe servitorul venit să scoată apă pentru stăpânul său, iar găleţile noastre se zgârie reciproc în acelaşi puţ. Apa pură din Walden se amestecă cu apa sacră a Gangelui.
