Tiberias

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la un oraș din Israel. Pentru Tiberia, Israel, vedeți alte sensuri.
Tiberias
טְבֶרְיָה طبريا
—  Municipiu  —
Vedere aeriană a orașului Tiberias
Vedere aeriană a orașului Tiberias
Stema Tiberias
Stemă
Tiberias se află în Israel
{{{alt}}}
Tiberias
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 32°47′23″N 35°31′29″E / 32.78972°N 35.52472°E / 32.78972; 35.5247232°47′23″N 35°31′29″E / 32.78972°N 35.52472°E / 32.78972; 35.52472

Țară Israel Israel
District Nord
Întemeiere 20 e.n.

Guvernare
 - Primar Zohar Oved

Suprafață
 - Total 10.872  km²
Altitudine 200 m.d.m.

Populație (date statistice din 2010)[1]
 - Total 41.734 locuitori

Site: www.tiberias.muni.il

Tiberias,"Tiberia" sau „Tiberiada”, în ebraică : טְבֶרְיָה, Sunet Tverya; în limba arabă طبرية , Ṭabariyyah) este un oraș din Israel, situat pe țărmul vestic al Mării Galileei, Galileea de Jos, Israel, având 41,734 locuitori.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Tverya (Tiberias) a fost întemeiat în anul 20 d.Hr., și denumit astfel de Irod Antipa Tetrarhul, și conducător al iudeilor sub protecția Romei, pentru a câștiga favoarea Împăratului Roman Tiberiu.[2].

După distrugerea Ierusalimului de către romani, în anul 70 d.Hr., Tverya (Tiberias) a avansat la rangul de centru rabinic. În urbe se întrunea Sinedriul, cea mai importantă adunare a învățaților evrei. În preajma anului 400, aici a fost elaborată versiunea din Ierusalim a Talmudului, cu cele două părți ale sale, Mișna și Ghemara. Talmudul rămâne și astăzi, alături de Vechiul Testament (Tanah), cartea sfântă a iudaismului.

Sub stăpînirea bizantină și arabă, așezarea evreiască locală a cunoscut o perioadă de înflorire. După secolul al XII-lea, ea a intrat însă temporar în declin.

Denumirea[modificare | modificare sursă]

Iosephus Flavius, în Antichități Iudaice 18, 36-38 și alte surse iudaice (Yalkut Shimoni, Tehilim, 49, Bereshit Raba 23,1) menționează ca orașul a fost numit astfel de fondatorul său, regele Irod Antipa, în cinstea protectorului sau, împăratul roman Tiberius. Monede găsite în localitate din vremea împăratului Claudius, din anul 54 e.n., arată că în vremea aceea orașul a fost numit o vreme Claudiopolis , adică orașul lui Claudius și că dobândise probabil statutul de polis.

În limba greacă orașul se numea Tiveriás (Τιβεριάς) , iar în arameică טבריא. Învățații evrei au căutat să născocească, prin speculații lingvistice și jocuri de cuvinte (midreshey milim), o explicație diferită, neaoșă, a numelui orașului. Astfel în Talmudul babilonean (Masehet Meghila p. 1,1) Rabinul Irmiya a legat numele Tiberias de cuvântul ebraic „tabur” („buric”), emițând presupunerea că este așezat în buricul Țării lui Israel (Tabur Eretz Israel). După altă opinie, cea a lui Rabba, i se spune așa pentru că e frumos la infățișare: "tova ryiatá" - „טובה ראייתה”. Porecla „Buricul Țării” a fost agreată în epoca recentă de locuitorii orașului, astfel încât una din străzile sale centrale se numește azi Tabur Haaretz. Așa se cheamă și o carte a rabinului Moshe Kliers, carte care tratează despre istoricul orașului și despre sfințenia acestuia în religia iudaică.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Epoca romană și bizantină[modificare | modificare sursă]

Tiberia a fost ridicată de Irod Antipa, posibil pe locul unei așezării Rakat, amintită în cartea biblică a lui Iosua Navi (Yehoshua) 19,35. printre „cetățile întărite” ("ערי מבצר הצדים") aflate în teritoriul tribului ebraic Naftali . Asupra acestui subiect a avut loc dispute între învățații Talmudului, deoarece Rakat era o cetate înconjurată cu ziduri încă din timpul lui Iosua, și dacă ar fi așa, o seamă de legi religioase care se aplică cetăților vechi înconjurate de ziduri ar trebui să se aplice și la Tverya. În prezent sunt rabini care pun la îndoială aceasta.

Excavații arheologice efectuate în cursul secolului al XX-lea de către arheologii William Foxwell Albright și Yohanan Aharoni au identificat Tell Rakat la câteva sute de metri nord de limita municipiului Tiberias.

După mărturia lui Iosephus Flavius, Irod Antipa a întâmpinat greutăți în popularea noului oraș cu evrei[3], deoarece a fost construit peste un cimitir, și era din acest motiv considerat un loc impur. Antipas a adus atunci locuitori de alte neamuri, săraci, robi eliberați, dar și pe unii evrei pe care i-a mutat cu forța. Dupa detronarea lui Irod Antipas în anul 39, orașul împreună cu tot regatul său au fost anexate la regatul nepotului sau Agrippas Întâiul. După moartea lui Agrippas I în anul 44 , odată cu anexarea regatului Iudeei la Imperiul Roman, orașul a trecut în stăpânirea romană directă.

Începuturile creștinismului[modificare | modificare sursă]

În perioada întemeierii orașului, după tradiția creștină, au acționat în apropierea sa Iisus și cei doisprezece apostoli. Multe din miracolele menționate de Evanghelie precum Înmulțirea pâinilor și a peștilor, Mersul pe apă, Potolirea furtunii pe lacul Galileei, Arătarea lui Iisus după Înviere în fața a șapte apostoli, lângă Marea Tiberiadei, au avut drept scenă apa Kineretului și vecinătatea lui. Tiberias este amintită în Noul Testament de trei ori, în Evanghelia după Ioan. De două ori Kineret sau Marea Galileii este numit Marea Tiberiadei, iar in Ioan 6,23 se spune: "alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada", după minunea înmulțirii pâinilor și peștilor. Se pare că Iisus s-a abținut de a acționa în oras însuși, dar locul central al cetatii pe malul Lacului Galileei și menționarea minunilor făptuite pe lac, au conferit Tiberiei o aureolă de sfințenie pentru creștini, a justificat inaltarea de biserici în oraș și a transformat-o într-o stație însemnată pe traseul pelerinilor în Țara Sfântă.

Centru al iudaismului din Palestina[modificare | modificare sursă]

Iosephus Flavius care a fost comandantul Galileei în vremea Marii Revolte a Evreilor, a fortificat orașul [4], dar când Vespasian a ajuns în anul 67 la zidurile cetății, ea a capitulat fără luptă [5]. Dupa răscoala lui Bar Kohva , rabbi Shimon Bar Yohai a procedat la purificarea orașului de impuritatea morților, și a autorizat locuirea lui.[6]. Ceremoniile de purificare au permis și așezarea în oraș a celor din familii de preoți - cohanim, intre care familia Meozya. În izvoarele evreiești din această perioadă și până în perioada Geonimilor, Tiberia apare sub denumirea de Medinat Meozia.

În secolul al III-lea, pe urmele lui Rabi Yohanan,cunoscut ca unul din cei mai iluștri „amorayim”, care s-a așezat la Tiberias, s-a mutat în acest oraș și Sinedriul (Sanhedrin), adunarea învățaților evrei în frunte cu Rabi Yehuda Hanassí. Tiberias a fost ultimul loc de adunare a Sinedriului.

În acei ani, din veacul al III-lea și până la cucerirea Palestinei de către arabi în anul 614, Tiberias a fost centrul populației evreiești din țară. La Tiberias s-a încheiat în cursul secolului al IV-lea redactarea Talmudului palestinean sau ierusalimitean. Printre învățații talmudiști care au locuit și activat aici au fost amorayimii Rabi Yohanan, Rish lakish, Rabi Ami, Rabi Assi. În oraș au funcționat sinagogi și școli religioase (beit midrash), și majoritatea locuitorilor erau evrei. Când în anul 425 a murit la Tiberias rabban Gamliel al Șaselea,împăratul Teodor al Doilea a împiedicat numirea unui nou conducător al evreilor în locul său. În urma acestei porunci s-a desființat funcția de președinte al Sinedriului.

În anul 520 s-a așezat la Tiberias cel dintâi din învățații numiți „savorayim”, Mar Zutra Bar Mar Zutra. El și urmașii săi au propovăduit învățătura iudaică în oraș vreme de șapte generații.

În anul 527 împăratul Iustinian a întărit orașul cu un zid nou. Zidul construit în timpul său a dainuit pana la perioada cruciaților. El înconjura cetatea și ajungea până la Muntele Berenike, din afara orasului și unde se înălța o biserica impozantă denumită „Biserica Ancorei”.

Pe la începutul secolului al VII-lea a existat o încercare a unor evrei din Palestina, sub conducerea lui Binyamin din Tiberias să cadă la înțelegere cu Imperiul Sasanid pentru a crea o autonomie evreiască. În anii 613-617 a avut loc o răscoală a evreilor din Palestina contra stăpânirii împăratului Heraklios. Deși răsculații au avut succese, în cele din urmă s-au supus împăratului care le-a dat făgăduieli de iertare și toleranță. In anul 625 bizantinii au izgonit pe perșii Sasanizi din Palestina , iar împăratul Heraklios a sosit în persoană în țară în anul 628 . El însă, sub presiunea cercurilor clericale, și-a călcat cuvântul față de evrei, și i-a măcelărit pe evreii din Tiberias. Se spune ca Binyamin a fost unicul supraviețuitor, convertindu-se la creștinism.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Tabelul 3 - Populația din localitățile de Numerotare Peste 1000 Alte Rezidenții și populația rurală”. Israel, Biroul Central de Statistici. http://www.cbs.gov.il/population/new_2010/table3.pdf. Accesat la 31 octombrie 2010. 
  2. ^ Josephus, Antichități Iudaice XVIII.2.3
  3. ^ Antichități iudaice 18, 2,4
  4. ^ Războiul Iudeilor 2,20,6
  5. ^ Războiul Iudeilor 3,10,8
  6. ^ Talmudul babilonean, Shabat, 33,2 și 34,1