Turingieni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Thuringieni)
Salt la: Navigare, căutare
Hartă a Imperiului Roman la anul 125, cuprinzând și neamurile din Europa, inclusiv locația thuringienilor în Germania actuală.

Thuringienii (sau thuringii, Toringi) au reprezentat o populație germanică care a apărut în zona Munților Harz din Germania Centrală în jurul anului 280, într-o regiune care încă poartă numele lor — Thuringia. Ei au apărut pentru a acoperi un teritoriu lăsat neocupat de către alți locuitori germanici — alamanii — care au migrat către sud. Se poate ca thuringienii să se fi constituit pe baza celor rămași din confederația alamanică, după cum este posibil ca ei să fi constituit un trib de sine stătător. S-a sugerat că ei ar fi fost rămășițe ale tribului hermundurilor.[1]

Istoria politică[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Lista conducătorilor Thuringiei
Europa occidentală la finele secolului al V-lea.

Thuringienii s-au stabilit în Imperiul Roman la sfârșitul secolului al V-lea. Neamul lor a atins extinderea maximă în prima jumătate a secolului al VI-lea, înainte de a fi cuceriți de către franci în 531532. Examinarea necropolelor thuringiene arată unele caracteristici craniene care sugerează puternica prezență a femeilor sau sclavilor huni, ceea ce poate indica faptul că mulți dintre thuringieni ar fi luat soții de origine hună sau sclavi huni, care urmare a prăbușirii statului hunilor.[2] Din bijuteriile descoperite în morminte rezultă că thuringienii obișnuiau să caute pentru căsătorie femei și din rândul ostrogoților și longobarzilor.

După ce au fost cuceriți, thuringienii au fost puși sub conducerea unor duces franci, însă ei s-au răsculat și și-au recâștigat independența în secolul al VII-lea sub conducerea regelui Radulf I. Către sfârșitul aceluiași secol, părți din Thuringia au trecut sub dominația saxonă.

În timpul majordomului franc Carol Martel și a Sfântului Bonifaciu ("apostolul germanilor"), thuringienii au devenit din nou supuși ai francilor, fiind guvernați de duci franci având reședința la Würzburg, către sud. Autoritatea ducilor de Thuringia s-a extins sub Carol Martel și asupra unor părți din Austrasia și din platoul bavarez, inclusiv asupra văilor râurilor Lahn, Main și Neckar. Orașul-târg Raab constituia frontiera de sud-est a Thuringiei în acea vreme. Văile Werra și Fulda se aflau în interiorul său, formațiunea ajungând până în câmpia Saxoniei în nord. Poziționarea sa centrală în Germania de dincolo de Rin a fos motivul pentru care Thuringia a devenit un punct de plecare pentru misiunea creștină a Sfântului Bonifaciu.

Thuringienii au avut o identitate separată până în anii 785786, atunci când unul dintre conducătorii lor, Hardrad, a condus o insurecție eșuată împotriva lui Carol cel Mare. Carolingienii au codificat obiceiurile și cutumele thuringienilor în cadrul Lex Thuringorum și au continuat să stabilească un tribut în cantitate de porci pentru această provincie. În secolul al X-lea, sub dinastia Ottoniană, centrul puterii thuringiene se afla în nord-est, în apropiere de Erfurt. Încă la finele acestui secol, tributul în porcine era acceptat de către regii germani.

Istoria ecleziastică[modificare | modificare sursă]

Thuringienii au fost convertiți la creștinism în secolul al V-lea, însă influența creștinismului era încă limitată. Adevărata creștinare a avut loc, în paralel cu organizarea ecleziastică a teritoriului, în prima parte și la jumătatea secolului al VIII-lea prin activitatea Sfântului Bonifaciu, care a doborât simbolul păgânismului thuringian ("arborele sacru" de la Geismar) în anul 724, abolind astfel vestigiile păgânismului.

Istoria economică[modificare | modificare sursă]

În anii '20 ai secolului al XI-lea, arhiepiscopul Aribo de Mainz a început emiterea de monede la Erfurt, cel mai vechi oraș-târg din Thuringia, cu o istorie mergând până în perioada merovingiană. Din acel moment, economia, în special comerțul cu sclavi, a cunoscut o creștere puternică în regiune. Erfurt reprezenta cel mai răsăritean punct de comerț al francilor.

Istoria socială[modificare | modificare sursă]

Nobilimea thuringiană, care constituia un amestec de franci, thuringieni și saxoni, nu deținea pământuri pe măsura celor din Francia. Exista de asemenea o pătură de țărani agricultori liberi, mai largă decât cea din Francia, și un mai mare număr de servi, ale căror pbligații erau mai puțin opresive. Se înregistrează un mic număr de artizani și negustori, cei mai mulți făcând comerț cu slavii situați la est.

Istoriografia[modificare | modificare sursă]

Istoria thuringienilor este cel mai bine cunoscută din scrierile cuceritorilor lor franci. Scrierea lui Grigore din Tours, un galo-roman, cuprinde relatarea din vremea căderii statului thuringian liber. De asemenea, saxonul Widukind de Corvey din secolul al X-lea oferă numeroase legende referitoare inclusiv la thuringieni.

Autorul bizantin Procopius din Cezareea îi menționează, de asemenea, vorbind de distrugerea regatului lor. Scrierea anonimă din secolul al VII-lea Origo Gentis Langobardorum menționează un rege al thuringienilor, Fisud, ca fiind contemporan cu regele merovingian Theudebert I.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Timothy Reuter, Germany in the Early Middle Ages 800–1056, New York, Longman, 1991.
  • James Westfall Thompson, Feudal Germany, 2 vol., New York, Frederick Ungar Publishing Co., 1928.
  • Herbert Schutz, The Germanic Realms in Pre-Carolingian Central Europe, 400–750, "American University Studies", Series IX: History, 196 (2000).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ H. Schutz, The Germanic Realms, p. 402.
  2. ^ H. Schutz, The Germanic Realms, p. 411.