Theophano

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ea este fiica unui cârciumar si a primit la botez numele de Anastasia iar după căsătoria cu împăratul Roman al II lea din anul 956 și a luat numele de Theophano după numele unei alte împărătese care a fost doamna lui Leon al VI lea si a apartinut tot dinastiei macedonene Nu se știe foarte bine cum a apărut această împărăteasă. Cronicarii curții, cu grijă de bunul renume al dinastiei, afirmă cu gravitate că era dintr-o familie foarte veche și foarte nobilă și că împăratul și soția lui au simțit o bucurie nespusă de a fi descoperit pentru fiul lor o soție de o sorgintă atât de bună. Dacă trebuie să-i credem pe istoricii mai puțin binevoitori casei de Macedonia, originea viitoarei basilissa ar fi fost infinit mai modestă. Tatăl ei, Crateros; de origine laconiană, era un plebeu obscur, care ținea o cârciumă într-o mahala a capitalei: ea însăți, înainte de căsătorie se numea Anastasia și mai familiar chiar Anastaso; și numai apropiindu-se de tron a primit numele mai sunător de Theophano, pentru a arăta, spun panegiriștii săi că fusese aleasă de Dumnezeu Era de o frumusețe ieșită din comun așa cum ne spun cronicarii acelor vremuri. Prin frumusetea ei, ea l-a vrăjit pe Roman al II-lea. Dar unde l-a întâlnit? Cum l-a cucerit?Nu se știe. Datorită prodigiosului ei noroc, unuia din acele concursuri de frumusețe care se obișnuia să se instituie în Bizanț, cînd se căuta soție unui prinț și unde cele mai frumoase fete din împărăție erau trecute în revistă de împărat. Îndată după căsătorie, în anul 958, tânăra femeie dădu soțului ei un fiu, care va fi Vasile al II-lea și prin aceasta ea își întări situația la curte și-și mări influența în palat. Când în luna octombrie 959, Constantin VII-lea muri, Theophano se urcă pe tron, împreună cu Roman al II-lea. Ea avea atunci 18 ani și tânărul împărat 21 de ani. Odată ajunsă pe tron Theophano îi inlătură pe toți intimii domniei precedente, tot personalul de rang înalt schimbat; dar cea dintâi grijă a tinerei împărătese, când se văzu stăpână suverană în palat, fu de a îndepărta pe soacra ei, basillisa Elena și pe cele 5 surori ale lui Roman al II-lea. Acestea erau niște prințese încântătoare, care fuseseră crescute admirabil de un tată ce le adora. Sub domnia lui Constantin al VII-lea ele fuseseră chiar amestecate adeseori în conducerea afacerilor politice: una dintre ele, Agata, prefrata bătrânului împărat îi servea adesea de secretară și birourile ca si funcționarii cunoșteau trecerea de care se bucura. Acest lucru nu putea să placă Theophanei. Astfel, prin ordinul pe care ea îl smulse slăbiciunii lui Roman al II-lea, cele 5 surori ale suveranului fură invitate să intre într-o mânăstire. Zadarnic se rugă mama lor pentru ele; zadarnic, ținându-se strâns îmbrățișate, tinerele fete cereau plângând îndurare. Nimic nu folosi. Numai basilissa Elena fu autorizată să rămână în palat unde muri trist câteva luni mai târziu. Fiicele sale trebuiră să asculte de voința neândurată care le aruncă în mânăstire și, cu o asprime rafinată, ele fură despărțite una de alta. Zadarnic prințesele se rasculară pentru ultima oară. Când patriarhul Polyeuct puse să li se taie părul, când li se dădu haine de călugărițe, ele protestară, rupseră veștmintele de dimie și cerură să mănânce carne în fiecare zi. Până la urmă, Roman al II-lea dădu ordin să li se lase același fel de trai pe cre-l avuseseră în Palatul Sacru. Dar ele erau pentru totdeauna moarte pentru lume și Theophano triumfa. Având în vedere acest comportament al Theophanei unii cronicari s-au gândit și la faptul că Roman al II-lea ar fi putut muri otrăvit chiar de mâna împărătesei.