Drumul de întoarcere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la The Way Back)

Drumul de întoarcere
'The Way Back'

Afișul filmului
Titlu originalThe Way Back
Gendramă
RegizorPeter Weir
ScenaristPeter Weir
Keith Clarke
Bazat peThe Long Walk de Sławomir Rawicz
ProducătorPeter Weir
Joni Levin
Duncan Henderson
Nigel Sinclair
Scott Rudin
StudioNational Geographic Films
Spitfire Pictures
Imagenation Abu Dhabi
Film Fund Luxembourg
DistribuitorNewmarket Films
Exclusive Film Distribution
Meteor Pictures
Director de imagineRussell Boyd
MontajLee Smith
MuzicaBurkhard Dallwitz
DistribuțieJim Sturgess
Colin Farrell
Ed Harris
Saoirse Ronan
Dragoș Bucur
Gustaf Skarsgård
Premiera3 septembrie 2010 (Festivalul de film Telluride)
Durata133 min.
ȚaraStatele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii
Filmat înBulgaria
Maroc  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiIndia
Polonia  Modificați la Wikidata
Limba originalăengleză
rusă
poloneză
NominalizăriPremiul Oscar pentru cel mai bun machiaj (Edouard F. Henriques[*][[Edouard F. Henriques (make-up artist)|​]], Greg Funk[*][[Greg Funk (American make-up artist)|​]] și Yolanda Toussieng[*][[Yolanda Toussieng (make-up artist)|​]], )  Modificați la Wikidata
Buget30 milioane $[1]
Încasări20.348.249 $[1]
Prezență online

Pagina Cinemagia
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Drumul de întoarcere (în engleză The Way Back) este un film anti-comunist din 2010 despre un grup de prizonieri care evadează dintr-un lagăr al Gulagului Siberian în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul este regizat de Peter Weir după un scenariu scris de Weir, împreună cu Keith Clarke, inspirat de The Long Walk (1955), o carte a lui Sławomir Rawicz, un prizonier de război polonez din Gulagul sovietic. Rolurile principale sunt interpretate de Jim Sturgess (Janusz), Colin Farrell (Valka), Ed Harris (domnul Smith), Saoirse Ronan (Irena), Alexandru Potocean (Tomasz), Sebastian Urzendowsky (Kazik), Gustaf Skarsgard (Voss), Dragoș Bucur (Zoran) și Mark Strong (Khabarov). Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Janusz Wieszczek (Jim Sturgess), un tânăr ofițer polonez deținut de sovietici ca prizonier de război, este interogat de către NKVD. Atunci când sovieticii nu îl pot forța să recunoască faptul că este spion, ei îi arestează soția și o torturează, smulgând de la ea o declarație pe baza căreia să-l condamne pe Janusz. Ca urmare, el este condamnat la 20 de ani de muncă silnică într-unul din lagărele de muncă forțată ale Gulagului siberian.

În lagăr, Janusz îi cunoaște pe dl. Smith (Ed Harris), un inginer american, Khabarov (Mark Strong), un actor rus, Valka (Colin Farrell), un criminal rus dur, Tomasz (Alexandru Potocean), un artist polonez, Voss (Gustaf Skarsgård), un preot leton, Kazik (Sebastian Urzendowsky), un polonez care suferă de orbire de noapte, și Zoran (Dragoș Bucur), un contabil iugoslav. Khabarov îi spune în secret lui Janusz că intenționează să evadeze și să fugă înspre sud, până în Mongolia, traversând Lacul Baikal. Dl. Smith îl previne pe Janusz că aceasta este doar una din fanteziile lui Khabarov pentru a-și păstra intactă sănătatea psihică, dar Janusz decide să pună planul în aplicare. El fuge cu dl. Smith, Valka, Voss, Tomasz, Zoran și Kazik în timpul unui viscol puternic care le-a acoperit urmele.

În a doua noapte de după fuga lor, Kazik moarte înghețat după ce a rătăcit drumul în timp ce căuta lemn de foc, fiind îngropat mai târziu de ceilalți fugari. După mai multe zile de călătorie prin zăpezile din Siberia, grupul ajunge la Lacul Baikal. Ei o întâlnesc acolo pe Irena (Saoirse Ronan), o tânără poloneză, care le spune că părinții ei au fost uciși de soldații ruși la o fermă colectivă de lângă Varșovia. Dl. Smith își dă seama că povestea ei este o minciună deoarece Varșovia era ocupată de germani și nu de ruși și că ea este fiica unor comuniști polonezi, dar este de acord ca grupul să o ia cu el.

Atunci când grupul ajunge la granița nepăzită dintre URSS și Mongolia, Valka decide să rămână, deoarece el consideră că Rusia este țara lui, iar Iosif Stalin este pentru el un erou. Restul grupului își continuă drumul spre Ulan Bator, dar în curând fugarii vor vedea pe drum imagini ale lui Stalin și o stea roșie. Janusz își dă seama că Mongolia se află sub control comunist și le spune membrilor grupului că India este cel mai apropiat refugiu pentru ei. Pe măsură ce fugarii își continuă drumul spre sud, prin deșertul Gobi, ei suferă de lipsă de apă, furtuni de nisip, insolație și lipsă de hrană, devenind din ce în ce mai slăbiți. Irena se prăbușește de mai multe ori și în curând moare. Câteva zile mai târziu, Tomasz se prăbușește și moare. Dl. Smith este pe punctul de a muri și el, dar, după ce a fost motivat de Janusz, Zoran și Voss, decide să se alăture din nou grupului; într-un final, cei patru găsesc un izvor de apă și evită astfel să moară din cauza deshidratării.

Ei reușesc să ajungă în munții Himalaya, toți patru în stare avansată de extenuare, și sunt salvați de un călugăr tibetan care îi duce la o mănăstire budistă, unde își recapătă puterile. Dl. Smith decide să meargă la Lhasa, unde una dintre persoanele de contact ale Armatei americane îl va ajuta să se întoarcă în America. Ceilalți trei își continuă drumul prin Himalaya și ajung în curând în India.

La sfârșitul filmului, ultimii trei fugari se despart: Zoran și Voss rămân în India, iar Janusz continuă să călătorească prin întreaga lume până în 1989, când regimul comunist din Polonia este răsturnat. Scena finală a filmului îl prezintă pe Janusz revenind la casa lui după 50 de ani și reîntâlnindu-și soția.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Producție[modificare | modificare sursă]

Filmări[modificare | modificare sursă]

Filmările au avut loc în Bulgaria, Maroc și India.

Fapte reale[modificare | modificare sursă]

Filmul este vag inspirat din The Long Walk, o carte scrisă de Sławomir Rawicz, prezentând pretinsa lui evadare dintr-un lagăr siberian și drumul său ulterior de 4000 de mile spre libertate până în India. Foarte populară, cartea a fost vândută în peste 500.000 de exemplare și s-a afirmat că i-a inspirat pe mulți exploratori. În 2006, BBC a scos la iveală mărturii (inclusiv unele scrise de însuși Rawicz) care au arătat că el nu a evadat din Gulag, ci a fost eliberat de către URSS în anul 1942.[2][3] În mai 2009, Witold Gliński, un veteran polonez al celui de-al doilea război mondial care trăia în Marea Britanie, a pretins că povestea lui Rawicz a fost adevărată, dar a fost de fapt o relatare a faptelor care i s-au petrecut lui și nu lui Rawicz. Afirmația lui Glinski a fost pusă serios sub semnul întrebării.[4][5][6][7] În plus, în 1942 s-a spus că un grup de fugari din Gulagul siberian a ajuns în India.[2] Totuși, și această afirmație este considerată dubioasă.[4][8][9] Deși regizorul Peter Weir a continuat să pretindă că așa-numitul drum pe jos a avut loc, el descrie acum Drumul de întoarcere ca „în esență, un film de ficțiune”.[2][10][11]

Indiferent dacă acest special „drum lung” a avut într-adevăr loc, alți polonezi au efectuat călătorii dificile în timpul celui de-al doilea război mondial pentru a fugi din Uniunea Sovietică. Relatări ale evadării lor pot fi găsite în arhivele Institutului Polonez și ale Muzeului Sikorski din Londra (Anglia), și la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford din California.[12] De asemenea, mai multe autobiografii relativ verificabile și credibile ale fugarilor au fost publicate în limba engleză, de exemplu în Shallow Graves in Siberia al lui Michael Krupa.

Recepție[modificare | modificare sursă]

Drumul de întoarcere a beneficiat în general de recenzii pozitive. Situl Rotten Tomatoes a raportat că 75% dintre critici au făcut filmului un comentariu pozitiv bazat pe 93 opinii, cu un scor mediu de 6.8/10. Consensul critic este următorul: „Nu este la fel de emoționant cum ar trebui să fie, dar povestea lui Peter Weir are o ambiție incisivă și interpretări puternice pentru a realiza un spectacol vizual mare”.[13] Revista Empire a acordat filmului trei stele din cinci și a menționat: „Este bine, dar de la acest regizor am ajuns să ne așteptăm la lucruri mărețe”.[14] The Guardian a acordat trei stele din cinci și a afirmat: „Weir a realizat un film bun - ciudat, deși, având în vedere amploarea acestuia, se simte mai degrabă ca unul destul de mic”.[15] The Telegraph a numit acest film „o călătorie care pare îngrozitoare, eroică și impenetrabilă - și una pe care veți dori să o vedeți din nou”.[16] Recenziile critice ale acestui film s-au înmulțit atunci când a ieșit la lumină faptul că autorul cărții din care s-a inspirat filmul a beneficiat de amnistia generală din 1942, și, prin urmare, evenimentele din roman, și autenticitatea lor, a fost pusă în discuție

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „The Way Back (2011)”. Box Office Mojo. Accesat în . 
  2. ^ a b c How The Long Walk became The Way Back. Accesat la 5 decembrie 2010.
  3. ^ Levinson, Hugh (). „Walking the Talk?”. BBC. Accesat în . 
  4. ^ a b Strandberg et al, "The Long Walk To Freedom" Accesat la 31 decembrie 2010.
  5. ^ Leszek Gliniecki, “I have proof Glinski didn’t do The Long Walk” Accesat la 4 ianuarie 2011. Gliniecki susține că el și Glinski au fost colegi în Rusia, în 1940 și 1941. Articolul său oferă mărturii, documente contemporane, precum și o analiză a poveștii lui Glinski prezentată lui John Dyson în mai 2009, Reader's Digest, și Linda Willis în cartea ei Looking For Mr. Smith din noiembrie 2010.
  6. ^ John Dyson, "Regarding Gliniecki´s solid evidence" Accesat la 21 ianuarie 2011. În plus față de răspunsul lui John Dyson către Gliniecki, pagina de web conține și două mesaje de la CuChullaine O'Reilly și Leszek Gliniecki către Dyson, precum și un mesaj de la Linda Willis, în care ea recunoaște că nu știe nimic despre Gliniecki.
  7. ^ Leszek Gliniecki, "Thank you for allowing me to comment on Zbigniew L. Stanczyk’s submission". Accesat la 5 februarie 2011. Gliniecki oferă detalii suplimentare care modifică povestea lui Glinski.
  8. ^ Zbigniew Stanczyk, "Mysterious group of Polish escapees in India". Accesat la 5 februarie 2011. La 4 februarie 2011, Zbigniew Stanczyk a prezentat dovezi recent descoperite care pot confirma prezența fugarilor polonezi din Gulag în martie 1942, în India.
  9. ^ Att fly från Gulag – eller fängslas av kalla krigets myter? Arhivat în , la Wayback Machine..
  10. ^ Peter Weir 16 februarie 2011 Australian Broadcasting Corporation interview, part 1 Accesat la 19 februarie 2011.
  11. ^ Peter Weir 16 februarie 2011 Australian Broadcasting Corporation interview, part 2 Accesat la 19 februarie 2011.
  12. ^ Zbigniew Stanczyk, "Mysterious group of Polish escapees in India". Accesat la 5 februarie 2011. Specific references or citations are needed to support this assertion.
  13. ^ „The Way Back Movie Reviews, Pictures”. Flixster. Accesat în . 
  14. ^ „Empire's The Way Back Movie Review”. Empireonline.com. Accesat în . 
  15. ^ Bradshaw, Peter (). „The Way Back – review”. The Guardian. London. 
  16. ^ Sandhu, Sukhdev (). „The Way Back, review”. The Daily Telegraph. London. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Linda Willis, 2010. Looking for Mr. Smith: The Quest for the Truth Behind The Long Walk, the Greatest Survival Story Ever Told. Skyhorse Publishing.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Filme regizate de Peter Weir
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Drumul_de_întoarcere&oldid=15401231