Memoriile lui Sherlock Holmes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la The Memoirs of Sherlock Holmes)
Memoriile lui Sherlock Holmes

Coperta primei ediții a cărții "Memoriile lui Sherlock Holmes"
Informații generale
AutorArthur Conan Doyle
Genpovestiri polițiste
SerieSherlock Holmes
Ediția originală
Titlu original
The Memoirs of Sherlock Holmes
LimbaLimba engleză
EditurăGeorge Newnes Ltd
IlustratorSidney Paget
Țara primei aparițiiRegatul Unit Regatul Unit
Data primei apariții1894[1]
Număr de paginiviii, 279
Cronologie
Aventurile lui Sherlock Holmes
Câinele din Baskerville

Memoriile lui Sherlock Holmes (în engleză The Memoirs of Sherlock Holmes) este o colecție de 12 povestiri polițiste scrise de Sir Arthur Conan Doyle și avându-l în rolul principal pe faimosul detectiv. Cartea originală a fost ilustrată de Sidney Paget.

Acestea povestiri scurte au fost publicate inițial ca simple povestiri în revista Strand Magazine în perioada decembrie 1892 - decembrie 1893, apoi în volum, în 1894, editat de George Newnes Ltd din Anglia.

Conținut[modificare | modificare sursă]

Prima ediție britanică a volumului nu conținea povestirea intitulată Aventura cutiei de carton, deși această povestire fusese publicată anterior, ca și celelalte 11, în revista Strand Magazine auparavant. Prima ediție americană conținea toate cele 12 povestiri, dar edițiile următoare au eliminat cu totul această povestire. În SUA, această povestire este inclusă în mod obișnuit în volumul Ultima reverență și nu în volumul Memoriile lui Sherlock Holmes.

Titlu în limba română Titlu original Prima publicare
(în Strand Magazine)
Stea-de-Argint Silver Blaze decembrie 1892
Aventura cutiei de carton The Adventure of the Cardboard Box ianuarie 1893
Fața galbenă The Adventure of the Yellow Face februarie 1893
Funcționarul agenției de bursă The Stock-broker's Clerk martie 1893
Vasul „Gloria Scott” The Gloria Scott aprilie 1893
Ritualul Musgrave The Musgrave Ritual mai 1893
Enigma din Reigate The Adventure of the Reigate Squire iunie 1893
Povestea cocoșatului The Adventure of the Crooked Man iulie 1893
Pacientul rezident The Resident Patient august 1893
Traducătorul de greacă The Greek Interpreter septembrie 1893
Tratatul naval The Naval Treaty octombrie - noiembrie 1893
Ultima problemă The Final Problem decembrie 1893

Diferențe între ediții[modificare | modificare sursă]

Prima ediție londoneză a Memoriilor din 1894 nu a inclus povestirea "Aventura cutiei de carton", deși toate cele 12 povestiri fuseseră publicate anterior în revista Strand Magazine. Prima ediție americană a inclus această povestire, dar a fost foarte repede retrasă și înlocuită cu o ediție revizuită care a omis-o.

Motivul care stă la baza acestei omisiuni este neclar. În Marea Britanie, povestirea a fost scoasă aparent la cererea lui Doyle deoarece includea o referire la adulter și nu era recomandată pentru tinerii cititori. Aceasta ar putea fi cauza eliminării sale rapide din ediția americană și unele surse presupun că editorul a crezut că povestirea era prea scandaloasă pentru publicul american.

Ca urmare, această povestire nu a fost republicată în SUA timp de mai mulți ani, fiind ulterior inclusă în volumul Ultima reverență. Chiar și astăzi, mulți editori americani ai canonului holmesian o includ în Ultima reverență, în timp ce majoritatea edițiilor britanice păstrează povestirea la locul ei inițial din Memoriile lui Sherlock Holmes.

În plus, când povestirea a fost scoasă din Memorii, paginile ei de la început, în care Holmes îl imită pe Dupin, au fost transferate la începutul povestirii "Pacientul rezident". În unele ediții americane ulterioare ale Memoriilor, în care se omite "Aventura cutiei de carton", acest transfer continuă să apară.

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • Memoriile lui Sherlock Holmes (Ed. Junimea, Colecția "Fantomas", Iași, 1970) - traducere de Andrei Bantaș
  • Memoriile lui Sherlock Holmes (Ed. Aldo Press, București, 2003) - traducere de Luiza Ciocșirescu
  • Memoriile lui Sherlock Holmes (Ed. Compania, București, 2009), 328 p. - traducere de Andrei Bantaș
  • Memoriile lui Sherlock Holmes - în volumul "Aventurile lui Sherlock Holmes. Vol II" (Colecția Adevărul, București, 2010) - traducere de Luiza Ciocșirescu
  • Memoriile lui Sherlock Holmes - în volumul "Aventurile lui Sherlock Holmes. Vol II" (Colecția Adevărul, București, 2011) - traducere de Luiza Ciocșirescu

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Memoriile lui Sherlock Holmes
  • Sherlock Holmes Cases O compilație a unora dintre cele mai faimoase cazuri ale lui Sherlock Holmes. Povestiri originale adaptate de către Proiectul Gutenberg.