Testament (Tudor Arghezi)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioda interbelică alături de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga și "Joc secund" de Ion Barbu. Poezia este așezată în fruntea primului volum arghezian, "Cuvinte potrivite(1927)", și are rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloace poetice. Poezia este o artă poetică modernă, pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspirație și tehnica poetică.

Semnificația titlului[modificare | modificare sursă]

Titlul poeziei are o dublă accepție: una denotativă și una religioasă. În sens propriu (denotativ),cuvântul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care aceasta își exprimă dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, mai cu seamă în transmiterea averii sale. Aceasta este, însă, accepția laică a termenului. În accepție religioasă, cuvântul face trimitere la cele două mari părți ale Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament, în care sunt concentrate invățăturile proorocilor și apostolilor, adresate omenirii. Din această accepție religioasă derivă și sensul conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. Astfel, creația argheziană devine o moștenire spirituală adresată urmașilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Tema[modificare | modificare sursă]

Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca moștenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moștenire "cartea", metonimie care desemnează opera literară. Discursul liric având un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I și a II-a singular, alternând spre diferențiere cu persoana a III-a, topica afectivă (inversiuni și dislocări sintactice). În poezie, eul liric apare în mai multe ipostaze: eu/noi, eu/tatăl -fiul, "de la străbunii mei până la tine", "Robul o scrie - Domnul o citește" (În finalul poeziei).

Structura[modificare | modificare sursă]

Textul poetic este structurat în 5 strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat / dialog imaginar între tată și fiu, între străbuni și urmași, între rob și Domn, tot atâtea ipostaze ale eului liric. Metafora "carte" are un loc central în această artă poetică, fiind un element de recurență.

Condiția poetului este concentrată în versul "decât un nume adunat pe-o carte", iar poezia apare ca bun spiritual și peren: "Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte...". Metafora "seara răzvrătită" face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor, care se leagă de generațiile viitoare, prin "carte", creația poetică, treaptă a prezentului: "În seara răzvrătită care vine/De la străbunii mei până la tine". Enumerația "râpi și gropi adânci", ca și versul următor "Suite de bătrânii mei pe brânci", sugerează drumul dificil al cunoașterii și al acumulărilor străbătut de înaintași.

Fragmente audio[modificare | modificare sursă]

Testament
Arghezi recitând „Testament”
Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.