Tamiras

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Subiecte în Mitologia Greacă
Mitologie Greacă
Titanii:
Zeii Olimpului:
Istorie legendară:
Ființe fabuloase:
Mitul grec/roman comparat

Tamiras (în limba greacă Θάμυρις) este în mitologia greacă un vestit cântăreț trac, fiul lui Philammon și al nimfei Agriope. Tamiras s-a crezut un cântăreț mai măiastru decât muzele și s-a luat la întrecere cu ele. Acestea l-au învins însă, i-au luat vederea și i-au sfărâmat lira. În felul acesta, muzele l-au lipsit și de darul artei poetice, cu care zeii îl înzestraseră.

Sursele legendei sunt:

  • Homer: Iliada, cântul al II-lea, versurile 594-600. Aici este pomenită întrecerea cântărețului cu muzele și pedeapsa lui.
  • Pseudo-Euripide: Rhesus v. 915-925[1].
  • Platon: Republica, 620a. Orfeu și Tamiras sunt numiți aici ca victime ale femeilor. Fiind misogin, Orfeu s-a reîncarnat în trupul unei lebede, pentru a nu fi zămislit de o femeie. Sufletul lui Tamiras și-a ales o privighetoare. În Ion, 533b-533c, cântărețul este enumerat printre cei mai celebri rapsozi.
  • Diodorus Siculus: Istorii 3,67. Aici este menționat Linus, care i-a instruit pe Heracles, Tamiras și Orfeu în arta cântului.
  • Plinius: Naturalis historia 7,207. După Plinius cel Bătrân, cântărețul a inventat stilul doric în muzică și a fost primul care a interpretat melodii la chitară fără acompaniament vocal.
  • Plutarh (atribuit): eseul Despre muzică, 1132a-b. Aici se face aluzie la Titanomahia, un epos atribuit cântărețului trac orb Tamiras.
  • Pausanias: Descrierea Eladei (IV, 33, 3 ; IV, 33, 7 ; X, 28, 2; X, 30, 8-9).
  • Zenobiu: Proverbe (IV, 27).
  • Mythographus Vaticanus I, 197.

Nefericitul muritor a fost uneori, asemeni compatriotului său, mai celebrul erou Orfeu, considerat drept inițiatorul pederastiei. Izvoarele mai târzii care se referă la acest rol sunt:

Aceste surse menționează cererea încrezutului Tamiras de a avea relații sexuale cu muzele (Apolodor), respectiv de a se căsători cu una dintre ele (Eustațiu). Totuși, cântărețul a fost îndrăgostit de tânărul Hiacint, fiul muzei Clio și iubitul lui Apollo, fiind după spusele lui Apolodor primul care a practicat amorul socratic.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jan Bremmer: Orpheus: From Guru To Gay, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediție): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 12-30.
  • Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
  • Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Despre problematica atribuirii piesei lui Euripide vezi: Fritz Graf: Eleusis und die orphische Dichtung Athens, Berlin, New York 1974, p. 28s. - Vladimir Iliescu: Zeitgeschichtliche Bezüge im Rhesos, în: Klio 58 (1976) - Philippe Borgeaud: Rhésos et Arganthoné, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediție): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 51-59, p. 52, nota 4. Piesa este datată de Graf și Iliescu în sec. IV î.Hr., de Borgeaud în schimb în legătură cu Alcesta (438 î.Hr.).