Tamara de Lempicka

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Tamara de Lempicka, fotografiată de Ora Studio, Paris, 1929

Tamara de Lempicka (n.16 mai 1898 la Varșovia în Polonia – d. 18 martie 1980 la Cuernavaca în Mexic), născută Maria Gorska, este o pictoriță poloneză, reprezentantă de vârf a curentului Art Deco în pictură. A fost un star și s-a comportat ca atare, făcând din viața sa o continuă punere în scenă, profitând în afară de talentul său, și de frumusețea sa.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fiică de avocat, crescută într-un mediu privilegiat, își petrece tinerețea între Sankt Peterburg, Monte Carlo și stațiunile turistice la modă din Europa. La vârsta de 16 ani, în 1914, se instalează la Sankt Peterburg, la o rudă, unde ia și primele lecții de pictură. Aici îl întâlnește pe Tadeusz Lempicki, tânăr avocat rus, cu care se căsătoreste în 1916. Revoluția bolșevică întrerupe brusc această viață fără griji. Pleacă la Copenhaga, apoi eșuează la Paris ca de altfel, majoritatea emigranților ruși. Pierderea reperelor inițiale ale vieții duce la desagregarea căsătoriei.

Soțul său refuzând să muncească, Tamara se hotărăște să-și ia soarta în mâini, alegând, pentru a reuși, o carieră în pictură. Începând din 1920 frecventează academia Grande Chaumière și iși desăvârseste formația cu pictorii Maurice Denis și André Lhote precum și cu călătorii în Italia unde copiază din mari maeștri ai picturii. Primul contact cu publicul are loc în 1922, la Salonul de Toamnă, unde expune un portret. În continuare dezvoltă un stil sculptural, în culori puternice, influențat de cubism. Succesul nu este imediat, dar cu personalitatea sa puternică se impune repede în mediul artistic și în cel monden. Se instalează în cartierul Montparnasse, participând intens la viața boemă din acesta, care îi și inspiră teme pentru pictura sa. Subiectul preferat îl constitue portretele de femei, de care de altfel era atrasă, în pozitii lascive, de abandon. Își creează astfel o imgine de “femeie bărbat”, ilustrată între altele și de tabloul său “Autoportert într-un Bugatti verde”. Primește în paralel comenzi de portrete de la diverse personalități artistice sau ale lumii mondene, portrete care constituie o altă latură a operei sale. Felul particular în care realizează aceste portrete, prin deformarea proporțiilor, ii atrag supranumele de “Ingres pervers”.

După divorțul din 1928, efectuează o primă călătorie în Statele Unite unde se bucură de un mare succes. De acum opera sa este recunoscută oficial, începând să fie achiziționată de muzee. În 1933 se căsătorește cu baronul Raoul Kuffner, unul din cei mai importanți clienți. Rangul social de acum căpătat o face să piardă legăturile cu mediul artistic parizian. Odată cu criza economică subiectele sale se diversifică cu figuri de bătrâni, țărani, sfinți, însă aceasta o îndepartează de admiratorii săi de până atunci. În 1939 fuge din calea războiului și se stabilește cu soțul său în Statele Unite, unde iși urmează cariera în pictură organizând și câteva expoziții. Cunoaște un deosebit succes mai ales în lumea cinematografiei, multe din picturile sale găsindu-se azi în colecțiile starurilor americane . Din 1943, când se instalează la New York, intră în totală uitare până în 1957, când este redescoperită cu ocazia unei monografii care îi este consacrată. Entuziasmul anilor “70 pentru curentul “Art Deco” fac din Tamara de Lempicka o reprezentantă de vârf a acestui curent. A murit pe 18 martie 1980 la Cuernavaca, în Mexic unde se retrăsese în ultimul timp.

Opera[modificare | modificare sursă]

Tamara de Lempicka ocupă un loc aparte în arta secolului XX: în ciuda unei opere restrânse (circa 150 de tablori în perioada sa cea mai fertiă, 1925-1935), tablourile sale sunt cel mai adesea chemate să ilustreze "lumea nebuna" a anilor interbelici.

Modelele sale se caracterizeză prin priviri interogative și senzuale, buze cărnoase la femei și ascuțite la bărbați,culori puține dar vii, puse în valoare de fondurile gri sau negre. În spatele unui aspect neo-cubist care le încadrează perfect în epocă, tablourile sale respectă respectă întrutotul rețetele magistrale de compoziție trasate de marii maeștri ai Renașterii.

Legături externe[modificare | modificare sursă]