Tabernacul
Potrivit Bibliei iudaice, Tabernaculul (ebraică: משכן, mishkan, „locuință” sau „Cortul întâlnirii” - Ohel Moed אוהל מועד , latină: tabernaculum) era un cort portabil pentru manifestarea prezenței divinității în timpul Exodului din Egipt până la cucerirea Canaanului de către evrei. Conținea Chivotul Legământului care în cele din urmă a fost așezat în Primul Templu de la Ierusalim. După ce Ierusalimul este distrus de babilonieni în cca. 587 î.Hr. nu mai există nicio referință la Tabernacul.
Tabernaculul a fost construit de meșteri iscusiți ("כל איש חכם לב", שמות לו, א) („toți bărbații iscusiți în care pusese Domnul înțelepciune și pricepere”) ,având în frunte pe Bețalel (Betzalel ben Uri) și Oholiab (Oholiav ben Ahisemeh), după cum a poruncit Dumnezeu în pericopele תרומה și תצוהdin cartea Exod. Ridicarea tabernaculului este descrisă la finele cărții, în pericopele ויקהל ופקודי, legi și detalii suplimentare despre el fiind date în cărțile Leviticului și Deuteronomului. După descrierea biblică, cortul acesta i-a însoțit pe fiii lui Israel in toti anii drumului prin pustie, dar și după ce au pătruns în Canaan. El a slujit dialogului între Moise și Dumnezeu, aducerii de ofrande și in alte scopuri de cult, și manifestării prezenței divine Shkhiná în mijlocul poporului Israel.
Vreme de mulți ani Tabernaculul a găsit sălaș la Shilo. Templul zidit de regele Solomon la Ierusalim a avut menirea să-l înlocuiască. În ciuda deosebirilor în mărime și în arhitectura interioară ,dintre Tabernacul și Templu, existau între ele și asemănări.