Stadionul Municipal (Drobeta-Turnu Severin)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Stadionul Municipal
Drobeta-Turnu Severin
StadionulmDTS.jpg
Fondat 1977
Amplasare Drobeta Turnu-Severin
Construit 1977
Renovat 2009
Proprietar Primăria Drobeta-Turnu Severin
Beneficiar CS Turnu Severin
Capacitate 19.128[1]

Stadionul Municipal este o arenă sportivă din Drobeta-Turnu Severin cu o capacitate de 19.128[1] de locuri, fiind unul din cele mai mari stadioane de fotbal din România. A fost inaugurat în anul 1977 și este folosit în prezent de clubul CS Turnu Severin. Stadionul a mai fost folosit temporar de FC Universitatea Craiova (în 2010) și de CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu (2010-2011).

Din ianuarie 2009, stadionul a fost în plin proces de modernizare, acesta implicând: schimbarea gazonului, reabilitarea tribunelor, a vestiarelor, dar și refacerea pistei de atletism a arenei, precum și nocturna.

Stadionul Municipal Drobeta-Turnu Severin a fost într-un amplu proces de renovare ce a implicat reabilitarea tribunelor pe care au fost montate 20.322 de scaune, gazonul a fost refăcut, ceea ce a implicat o serie de lucrări precum:

  • Suprafața de joc a fost gata după patru luni de zile. Ea conține 21 de drenuri plus o centură perimetrala, de colectare și deversare a apei.
  • Suprafata de joc este pe nisip steril cu sistem automat de irigare.
  • Modernizarea vestiarelor si a tunelului de acces.
  • S-au înlocuit toate gardurile împrejmuitoare.
  • Pista de atletism modernizată.
  • Reabilitare tribune unde au fost montate scaune.
  • Instalație nocturnă, pentru a îndeplini condițiile omologării FIFA.

Odată cu renovarea completă, Municipalul din Drobeta-Turnu Severin a devenit un stadion la standarde europene.

Stadionul Municipal a fost inaugurat în mod oficial pe 1 decembrie 2009 printr-un amical FC Drobeta - Universitatea Craiova.

Stadionul Municipal

Legături externe [modificare]

Note [modificare]

  1. ^ a b Stadionul Municipal din Severin”. gazmetanseverin.ro. http://www.csseverin.ro/index.php?rubrica=27&id=76893. Accesat la 1 iunie 2012. 

Bibliografie [modificare]