Spitalul de Urgență Floreasca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Spitalul de Urgenţă Floreasca

Spitalul de Urgență Floreasca este primul spital de urgență din România, situat în prezent în sectorul 1 al municipiului București. Spitalul este înființat la inițiativa profesorului Nicolae Minovici și a lui Constantin Deculescu, secretarul general al Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, în 1934, din dorința de a avea un spital pregătit să preia la orice oră pacienții aduși de Societatea de Salvare, titulatura sub care funcționa în acea vreme serviciul de ambulanță al Bucureștiului. În clădirea actuală din Calea Florească, Spitalul de Urgență funcționează din anul 1949. Spitalul este și un centru cu tradiție în învățământul universitar și postuniversitar.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În anul 1906 Nicolae Minovici înființează primul serviciu public de ambulanță din România, Societatea de Salvare. La scurt după înființarea serviciului, Nicolae Minovici, realizează că sistemul de sănătate românesc are nevoie de un spital specific care să fie pregătit astfel încât să poată prelua pacienții aduși de amulanțele serviciului public.

Bustul lui Nicolae Minovici amplasat în incinta spitalului

În data de 6 octombrie 1933, prin decizia Ministerului Sănătății nr 68920,publicata in 31 octombrie 1933 M.OF. nr 251, spitalul de urgență este înființat de drept, coordonatorul acestui nucleu nou creat fiind medicul Iacob Iacobovici. Spitalul își începe funcționarea efectivă din decembrie 1933, iar inaugurarea oficială, în prezența oficialităților statului, are loc abia în 5 mai 1934.

Situat inițial pe malul Dâmboviței, spitalul a fost finanțat din fondurile personale ale lui Nicolae Minovici (ipotecarea casei personale), permitea îngrijirea tuturor bolnavilor indiferent de posibilitatea de a plăti serviciile medicale și avea o secție de chirugie cu 60 paturi. În acelaș an este înființată în spital și o secție de toxicologie.

Aspect interior în prezent

La 24 august 1944 clădirea spitalului de pe malul Dâmboviței a fost distrusă de bombardamentele aviației germane. Spitalul a fost mutat în clădirea Sanatoriului Antoniu, aici fiind adăugate noi secții de terapie intensivă, toxicologie și arși. În această perioadă spitalul avea 150 de paturi.

În anul 1949 spitalul se mută într-o nouă locație, locație păstrată până în prezent, Calea Floreasca. La acea vreme spitalului i s-au adăugat noi secții medicale, secția de terapie intensivă, ortopedie și boli interne. Numărul paturilor a crescut ajungând la 400.

Odată cu dezvoltarea Bucureștiului și cu creșterea populației capitalei, vechea clădire a spitaluilui s-a dovedit a fi insuficientă, astfel că în 1960 este adăugat un nou corp de clădire cu 7 etaje. În noua clădire a fost înființată o clinică de chirurgie, formată din 3 secții, o secție de terapie intensivă și un departament de gardă. În anul 1969 spitalul a juns la 600 de paturi.

În anul 1992 are loc o reorganizare a secțiilor spitalului și înființarea unor noi secții, pentru a satisface cererea tot mai mare și diversă de afecțiuni întâlnite în cazurile de urgență. Acum este înființată o secție distinctă de chirurgie, cu o unitate de terapie intensivă coronariană, o secție de neurochirugie, una de chirurgie plastică și reconstructivă și altele de chirurgie vasculară și cardiacă. Tot acum prin eforturile directorului spitalului dina cea vreme, dr. Alexandru Bucur este dezvoltată secția de toxicologie și se creează una nouă de gastroenterologie.

La nivelul anului 2006 spitalul dispunea de 760 de paturi.

Premiere ale spitalului[modificare | modificare sursă]

În 2005 a fost achiziționat un robot în valoare de 2 milioane euro. Dispozitivul este comandat de la distanță de un doctor și permite efectuarea unor intervenții chirgicale mult mai eficiente și mai puțin traumatizante pentru pacienți. În octombrie 2007 robotul a fost folosit pentru prima oară, aceasta fiind și o premieră pentru școală românească de medicină.

Personalități medicale ale spitalului[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]