Sol (gimnastică)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În gimnastica artistică, solul se referă la o suprafaţă special amenajată, considerată un aparat. Este o probă atât în gimnastica feminină cât şi în gimnastica masculină.
Cuprins |
[modifică] Dimensiuni
Dimensiunile aparatului sunt publicate de Federaţia Internaţională de Gimnastică în Normele aparatelor:
- Lungime: 12 metri
- Lăţime: 12 metri
- Margine: 1 metru
Cele mai bune soluri pentru gimnastică sunt cele care absorb şocurile, cele realizate dintr-o combinaţie de spumă cauciucată cu placaj de lemn. Astfel, solul devine flexibil, impactul este mai lin, iar gimnastul reuşeşte să obţină o înălţime mai mare în momentul desprinderii. Solul are o suprafaţă bine definită în care gimnastul îşi poate desfăşura exerciţiul. Aceasta este delimitată de o bandă de plastic albă sau de trasarea unei borduri colorate.
Durata unui exerciţiu la sol este de până la 70 de secunde în gimnastica masculină şi de 90 de secunde în gimnastica feminină. Exerciţiile în gimnastica feminină sunt acompaniate de muzică.
[modifică] Reguli (gimnastica feminină)
Un exerciţiu la sol în gimnastica feminină durează între 70 şi 90 de secunde şi este alcătuit din elemente acrobatice şi artistice (dans). Gimnastele sunt implicate în alegerea muzicii şi în coregrafia exerciţiilor; din acest motiv solul este aparatul care permite gimnastelor cea mai mare libertate de expresie. Pe lângă dificultatea elementelor tehnice, gimnastele trebuie să ţină cont şi de muzică în încercarea de a-şi executa exerciţiul în ritmul acesteia.
La nivel profesionist, coregrafia unui exerciţiu este aleasă de gimnastă împreună cu antrenorii săi. Majoritatea federaţiilor naţionale angajează coregrafi specializaţi care creează exerciţii pentru gimnastele lor. Printre cei mai cunoscuţi astfel de coregrafi se numără: Lisa Leuke (SUA), Adriana Pop (România, Franţa, China), Nancy Roche (SUA) şi Geza Pozar (România, SUA). Alţii optează pentru coregrafii realizate de antrenor împreună cu gimnasta sa. O parte dintre sportive se foloseşte de acelaşi exerciţiu timp de mai multe sezoane, în timp ce altele aleg să-l modifice anual. Întrucât timpul de execuţie al unui exerciţiu poate varia între diferite competiţii, antrenorii pot modifica compoziţia acestuia. Cu toate acestea, se întâmplă foarte rar ca o sportivă să execute 2 exerciţii diferite de-a lungul unui sezon competiţional. Unul din puţinele exemple în acest sens s-a petrecut la Jocurile Olimpice de vară din 1996, când rusoaica Dina Kotchetkova a prezentat un program complet diferit de ceea ce arătase până în acel moment.
Acelaşi cuplu (gimnastă-antrenori) este cel care alege şi muzica viitorului exerciţiu. Aceasta poate aparţine oricărui gen muzical şi poate fi interpretată la orice instrument(e). Totuşi, nu sunt permise interpretările vocale. Responsabilitatea existenţei materialului muzical la fiecare competiţie aparţine gimnastei şi antrenorului acesteia.
Cele mai multe exerciţii sunt compuse din 3-5 linii acrobatice şi o serie de elemente artistice, piruete şi sărituri. Codul de punctaj prevede obligativitatea existenţei elementelor din 5 grupe de elemente diferite. Astfel, un exerciţiu trebuie să conţină o întoarcere la cel puţin 540 de grade, un salt dublu, o linie acrobatică spre înainte şi una spre înapoi.
Notele se acordă în funcţie de dificultatea exerciţiului, de interpretarea artistică, de elementele tehnice impuse şi de calitatea programului în ansamblu. În cazul unor execuţii modeste, al lipsei elementelor obligatorii, al căderilor sau al altor erori, nota finală suferă nişte deduceri. Spre deosebire de gimnastica masculină, gimnastelor le este permis să încheie linia acrobatică într-o poziţie de fandare. Gimnasta trebuie să se folosească de întreaga suprafaţă a aparatului, liniile acrobatice urmând a se executa dintr-un colţ în celălalt al covorului. Păşirea în afara suprafeţei delimitate atrage după sine penalizarea sportivei.
Gimnastele se pot folosi de cretă pentru a spori aderenţa mâinilor şi/sau picioarelor cu aparatul. De asemenea le este permis să-şi protejeze încheieturile. În concursurile junioarelor, arbitri permit utilizarea unei suprafeţe mai flexibile pentru evitarea unor accidentări grave. În competiţiile internaţionale majore (Olimpiadă, Campionat Mondial), precum şi în cele naţionale de anvergură, această suprafaţă ajutătoare nu este acceptată.
[modifică] Reguli (gimnastica masculină)
La fel ca şi în celelalte probe ale gimnasticii, notele în gimnastica masculină se acordă ţinându-se cont de dificultatea execuţiilor, de ţinuta sportivului şi de calitatea exerciţiului în ansamblu. Arbitri sunt obligaţi să urmărească îndeplinirea numărului de elemente obligatorii (inclusiv o linie acrobatică compusă din cel puţin 2 salturi). Gimnastul trebuie să se folosească de întreaga suprafaţă a aparatului, liniile acrobatice urmând a se executa dintr-un colţ în celălalt al covorului. Păşirea în afara suprafeţei delimitate atrage după sine penalizarea sportivului. Gimnastul trebuie să încheie linia acrobatică într-o poziţie "fixată": picioarele să atingă solul în acelaşi timp, nefiind permişi paşi ajutători.
[modifică] Legături externe
- en Codul de punctaj-2006
- en Descrierea aparatelor din gimnastica artistică feminină
- en Descrierea aparatelor din gimnastica artistică masculină
- en Scurt dicţionar de elemente acrobatice la sol
- en Scurt dicţionar de elemente artistice la sol
- en Exerciţii la sol - exemple
- Federaţia Română de Gimnastică
| Sărituri | Paralele inegale | Bârnă | Sol |
| Sol | Cal cu mânere | Inele | Sărituri | Paralele | Bară fixă |
