Sinagoga Mare din Gura Humorului

Poziționare
Sinagoga Mare din Gura Humorului

Coordonate	47°34′N 25°53′E ({{PAGENAME}}) / 47.56°N 25.89°E
Țara	România
Edificare
Data începerii construcției	1871
Modifică date / text

Sinagoga Mare din Gura Humorului este un lăcaș de cult evreiesc din orașul Gura Humorului, localizat pe strada Sfântul Gavriil nr. 25, în centrul orașului. Ea a fost construită în anul 1871.

Comunitatea evreiască din Gura Humorului[modificare | modificare sursă]

Situația evreilor sub regimul austriac[modificare | modificare sursă]

Până la începutul secolului al XIX-lea nu au existat evrei la Gura Humorului. Primii evrei s-au stabilit aici în jurul anului 1835 odată cu alte grupuri etnice (cum ar fi germanii emigrați din Boemia). Ei erau de meserie meșteșugari și negustori, lucrând și ca furnizori ai armatei austriece de ocupație. La acea dată, Gura Humorului era o mică localitate cu 200 căsuțe din lemn și cu o populație de aproximativ 700 de locuitori, printre care și 5 familii evreiești. ^[1]

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, comunitatea evreiască din Gura Humorului a crescut constant. În anul 1856 s-a organizat cimitir evreiesc care a fost închis în 1919, când s-a deschis unul nou în apropiere. Primul recensământ din 1857 a numărat 190 evrei dintr-o populație totală a localității de 2.703 oameni, reprezentând o pondere de 7,02%. În 1869 numărul evreilor crescuse la 800 (31,50%), în 1880 la 963 (32,54%), în 1890 la 1.206 (34,43%) pentru ca în 1910 să fie de 2.050 (38,53%).

Pe măsură ce rolul localității a crescut (Gura Humorului a primit statutul de târg în 1867, de reședință districtuală în 1893 și de oraș în 1904), comunitatea evreiască din Gura Humorului a început să se dezvolte. În anul 1880 s-a deschis un consiliu cultural evreiesc la Gura Humorului. El a fost condus de marele industriaș Wolf Kleinberg până în 1888, când acesta s-a mutat la Cernăuți. Următorii președinți ai consiliului au fost Itzik Leib Schattner (1888-1903), Markus Markowicz (1903-1904), Saul Ellenbogen (1904), Abraham Fischler (1905-1908), farmacistul Alexander Loebel (1908-1914), Gerenten (1918-1921), dr. Jonas Gartenlaub (1921-1926), Chaim Rachmuth, Anschel Steinhorn, Rafael Mueck și Feiwel Laufer.

Incendiul din 11 mai 1899 a distrus mai mult de 400 case, inclusiv multe locuințe și prăvălii ale evreilor. Casele evreiești au fost reconstruite cu sprijinul evreilor din America. În 1906, doctorul Scheuermann a înființat prima organizație sionistă care a fost condusă până în 1913 de dr. Abraham Schaerf. Până la al doilea război mondial au mai fost înființate și alte organizații care militau pentru emigrarea evreilor în Palestina. În anul 1908 s-a înființat o școală publică în oraș care a avut în primul an 91 de elevi, dintre care 48 erau evrei.

În perioada antebelică, cetățenii evrei erau reprezentați în consiliul local, iar între anii 1908-1910 Saul Schieber, proprietarul unui magazin de papetărie, a fost viceprimar al orașului.

Începerea primului război mondial (1914) a adus cu sine și acțiuni antisemite. În noiembrie 1914 familia negustorului evreu Erler a fost ucisă de coloniștii germani din Boemia. Ocuparea orașului Gura Humorului de către trupele rusești a avut ca efect incendierea a 120 case și prăvălii.

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

După primul război mondial și Unirea Bucovinei cu România, germanii au emigrat în Germania și Austria, același destin urmându-l și o parte dintre evrei. Între anii 1919-1923 s-a trecut la folosirea limbii române în școli și serviciile publice, în locul limbii germane. Pentru a accede la funcții în administrație era necesară o bună cunoaștere a limbii române.

Cu toate acestea, comunitatea evreiască din Gura Humorului a continuat să prospere. Evreii practicau meserii legate de comerț, în special export de cereale și de cherestea, dar erau și meșteșugari (croitori, cizmari, cojocari) sau intelectuali (arhitecți, ingineri, medici și avocați). Meseriile erau transmise de obicei în familie de la tată la fiu. Meserii cum erau cele de agricultori, zidari, dulgheri sau lăcătuși nu erau practicate de evrei. Ei vorbeau în limba idiș, ca și în germană sau în română.

În această perioadă, cu aprobarea tacită a autorităților românești, au fost aleși viceprimari evrei și anume dr. Rafael Mueck (1927-1929) și Elias Ellenbogen (1931-1933). Ultimul dintre ei, proprietar bogat al unui depozit de produse textile, și-a cedat salariul rabinului Ginsberg, pentru ca acesta să-l folosească în operele sale de caritate. ^[1]

În 1931 au fost redenumite străzile din Gura Humorului, iar trei străzi au primit numele unor foști președinți ai comunității evreilor: Leib Schattner (1888-1903), Israel Ellenbogen (1904-1905) și Abraham Fischler (1905-1908). Imediat după al doilea război mondial, din nou, trei străzi au fost numite după evrei.

Conform recensământului din 1930 în orașul Gura Humorului locuiau 6.042 persoane, dintre care 2.425 germani (40,13%), 1.951 evrei (32,29%), 1.357 români (22,45%), 161 polonezi (2,66%), 61 ruteni (1%), 17 cehi și slovaci, 11 armeni, 11 unguri, 7 ruși, 5 țigani, 4 sârbi, croați și sloveni, 3 greci, 28 de alte neamuri și 1 de naționalitate nedeclarată. ^[2] Din punct de vedere al religiei, populația era alcătuită din 2.631 romano-catolici (43,54%), 1.951 mozaici (32,29%), 1.280 ortodocși (21,18%), 100 evanghelici (luterani) (1,65%), 25 greco-catolici, 22 lipoveni, 22 adventiști, 4 unitarieni, 4 baptiști, 1 armeano-gregorian, 1 armeano-catolic și 1 de religie nedeclarată.^[3]

Venirea la putere în anul 1937 a Guvernului Goga-Cuza a dus la elaborarea de legi cu caracter antisemit care au determinat o serie de persecuții la adresa evreilor: ei erau bătuți pe stradă, siliți să țină prăvăliile deschise de Șabat etc. În iunie 1940 noile legi adoptate de guvernul Ion Gigurtu au prevăzut confiscarea proprietăților, expulzarea din școli și din funcțiile publice a persoanelor de etnie evreiască și interzicerea medicilor evrei să trateze pacienți de alte etnii.

Războiul și emigrarea postbelică a evreilor[modificare | modificare sursă]

Conform datelor recensământului din 1941, dintre cei 5.883 locuitori ai orașului (inclusiv satele vecine) un număr de 2.771 erau evrei (47.10% din populație). La 10 octombrie 1941, într-o singură zi, un număr de 2.945 evrei au fost deportați din Gura Humorului în lagărele din Transnistria (Moghilev Podolski, Berșad, Șargorod, Obohov, Murafa și Djurin). Mulți dintre ei au pierit acolo din cauza foamei, frigului și muncii forțate pe care au fost nevoiți să o presteze. În primăvara anului 1944 s-au reîntors în orașul devastat de război doar 100 de supraviețuitori. Deoarece casele lor fuseseră distruse total sau parțial, evreii au primit ajutoare de la organizația "Joint".

La sfârșitul anului 1947 au avut loc primele valuri de emigrări ale evreilor humoreni prin Cipru în Palestina. În septembrie au plecat 140 evrei, urmați la 23 decembrie de alți 160. Cu acest al doilea val a plecat și rabinul Mosche Babad.

Numărul evreilor din Gura Humorului era în anul 1948 de 1.158, reprezentând 25,32% din cei 4.573 locuitori ai orașului. Între anii 1948-1951 aproape toți evreii din Gura Humorului au emigrat în noul stat Israel, în oraș rămânând doar puțini locuitori de etnie evreiască. Numărul evreilor a scăzut an de an, comunitatea locală fiind din ce în ce mai îmbătrânită. În prezent, mai trăiesc doar 10 evrei. ^[4]

Cimitirul evreiesc din orașul Gura Humorului este înscris pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 504, având codul SV-IV-s-B-05704. Cimitirul se află la marginea de nord a orașului, la circa 700 m de gară. El datează din secolul al XVIII-lea. ^[5] Aici se află 2.000 de pietre funerare, pe care sunt sculptate stele funerare impresionante, precum și leul (simbol al iudaismului). ^[6] Printre cei care au fost înmormântați aici se află și Sara Schmidt, mama celebrului tenor cernăuțean Joseph Schmidt (1904-1942), decedată la 31 mai 1950.

Activitatea religioasă[modificare | modificare sursă]

Sinagogi[modificare | modificare sursă]

În anul 1848, cele 20 de familii de evrei din Gura Humorului au format o comunitate și au început să folosească o casă particulară pe post de sinagogă.

În 1869, pe strada Kloster Humora (Mănăstirea Humor), nu departe de biserica armenească, a fost construită sinagoga Beth HaMidrash, primul lăcaș de cult evreiesc din târg. Aceasta a fost reconstruită de Chaim Schieber și Avrum Fischler după incendiul din 1899 și a fost redenumită Casa de rugăciune Schiebersche. În același timp cu prima sinagogă, pe terenul lui Mendel Schieber, a fost înființată Sinagoga Sadagurer.

Cum populația evreiască era în creștere, prosperul om de afaceri Wolf Kleinberg a construit în anul 1871 Sinagoga Mare din Gura Humorului.

Ulterior, mulți meșteșugari și muncitori evrei au înființat "case de rugăciune ale muncitorilor", numite "Drabes" de către clasa de mijloc din localitate. Acestea au fost organizate mulți ani în locuințele particulare ale unor membri. Prin anul 1880 hasidimii rabinului de Vijnița au construit o sinagogă, urmată de o alta nouă în 1894. La acea vreme, în orașul Gura Humorului existau cinci sinagogi. În prezent, singura sinagogă existentă în oraș este Sinagoga Mare, care nu mai funcționează din lipsă de enoriași.

Sinagoga Mare[modificare | modificare sursă]

Sinagoga Mare din Gura Humorului a fost construită în anul 1871, de către prosperul om de afaceri Wolf Kleinberg. ^[1] Ea a fost refăcută la începutul secolului al XX-lea.

Sinagoga Mare din Gura Humorului are aspectul unei clădiri obișnuite, cu o înfățișare exterioară modestă, încadrată în atmosfera locală. Clădirea are dimensiuni mici, este zugrăvită la exterior și are un acoperiș în două pante. Ea este alcătuită din două părți: una cu ferestre înalte, marcând sala mare de adunare și alta cu ferestre obișnuite marcând două niveluri (parter și etaj). Interiorul clădirii este decorat cu pricepere și sensibilitate artistică. ^[7]

Orașul Gura Humorului a avut rabini care conduceau activitatea religioasă a comunității. Primul rabin a fost Meschulem Gebuhrer (1860-1874), care imigrase din Obertyn (Galiția). După moartea acestuia, a succedat Elimelech (Melech) Aschkenasi care s-a mutat în 1896 la Horodenka. El a fost urmat în această funcție de faimosul rabin Menachem Mendel Babad (1863-1928) care provenea dintr-o veche familie rabinică din Kalisz (Polonia). Acesta a fost foarte iubit și a păstorit comunitatea până la moartea sa, la 13 iunie 1928. După moartea sa, începând din anul 1930 sarcinile de rabin au fost preluate de fiul său, Moshe Babad și de ginerele său, Jakob Schulim (Meschulem) Ginsberg din Sadova. Amândoi au emigrat în decembrie 1947 în Palestina. ^[1] În acei ani, a plecat majoritatea populației evreiești din localitate. De atunci, dat fiind numărul mic de evrei rămași, comunitatea din Gura Humorului nu a mai avut rabini.

În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea "Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT", editată de Federația Comunităților Evreiești din România în anul 2008, se preciza că Sinagoga Mare din Gura Humorului nu mai era în funcțiune. ^[8]